Aplicarea regimului juridic de drept comun al nulităţii. Desfiinţarea actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 nu îşi găsesc aplicarea în cauză, deoarece reglementează o ipoteză total diferită de cea a speţei, stabilind dreptul persoanei care dobândeşte un titlu sau o garanţie ori un alt drept real de la debitorul supus procedurii (şi nicidecum de la un terţ) asupra unui bun susceptibil de a fi recuperat ca urmare a anulării transferului fraudulos încheiat de către debitoare cu privire la acel bun. Prin urmare, în cauză îşi găseşte aplicarea regimul juridic de drept comun al nulităţii.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1885 din 25 octombrie 2011
Prin sentința nr. 1076 din 20.06.2011, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt, s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea SC Banca X. SA.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea care a invocat că în mod greșit lichidatorul a refuzat înscrierea sa în tabelul obligațiilor debitoarei SC E.G.E. SA, în condițiile în care între bancă și SC P.E. SRL s-au încheiat un contract de credit și contractele de ipotecă autentificate sub nr. 605 - 612/04.07.2008, pentru un credit de 493.000 lei. Astfel, creanța trebuia înscrisă potrivit art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, deoarece banca are instituită ipotecă asupra bunului imobil al debitoarei, ipoteca sa fiind înscrisă în cartea funciară.
Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Judecătorul-sindic a apreciat în mod corect asupra conținutului și efectelor ipotecilor invocate de către contestatoarea SC Banca X. SA, deoarece ipoteca este o garanție reală imobiliară, în accepțiunea art. 1746 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractelor. Chiar dacă se constituie printr-un contract accesoriu celui de credit, ipoteca dă creditorului doar dreptul de urmărire a bunului și de preferință pentru satisfacerea creanței sale, deoarece ipoteca nu valorează fideiusiune.
în speță, judecătorul-sindic a apreciat în mod just că SC Banca X. SA nu poate fi înscrisă în tabelul obligațiilor debitoarei SC E.G.E. SA cu creanța pretinsă, această creanță putând fi opusă de către bancă doar debitoarei sale, SC P.E. SRL, cu care a încheiat contractul de credit, SC E.G.E. SA fiind terț față de contractul de împrumut.
Soluția celui de-al doilea capăt de cerere, referitor la anularea vânzărilor efectuate de către lichidator, este, de asemenea, corectă, în raport de excepția nulității actelor subsecvente, invocată în apărare de către lichidator.
Dispozițiile art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 nu își găsesc aplicarea în cauză, deoarece reglementează o ipoteză total diferită de cea a speței, stabilind dreptul persoanei care dobândește un titlu sau o garanție ori un alt drept real de la debitorul supus procedurii (și nicidecum de la un terț) asupra unui bun susceptibil de a fi recuperat ca urmare a anulării transferului fraudulos încheiat de către debitoare cu privire la acel bun.
Prin urmare, în cauză își găsește aplicarea regimul juridic de drept comun al nulității. Astfel, se reține că nulitatea actului juridic reprezintă o sancțiune ce lipsește actul de efectele juridice contrare legii.
Efectele nulității sunt guvernate de trei principii: principiul retroactivității, principiul repunerii în situația anterioară (exprimat prin expresia restitutio in integrum) și principiul potrivit căruia anularea actului inițial atrage desființarea actului subsecvent (ilustrat prin adagiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis). Potrivit acestor trei principii, hotărârea judecătorească prin care s-a aplicat sancțiunea nulității actului juridic, prin excepție de la principiul procesual al relativității efectelor hotărârilor judecătorești, produce efecte și împotriva subdobânditorilor de drepturi, chiar dacă aceștia nu au fost părți în litigiu, efecte ce se justifică prin cerința restabilirii ordinii de drept încălcate prin încheierea actului juridic nul/ anulat.
Principiile retroactivității, repunerii în situația anterioară și principiul potrivit căruia anularea actului inițial atrage desființarea actului subsecvent reprezintă o aplicație, o consecință a principiului potrivit căruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are: nemo dat quod non habet.
Așa cum a susținut recurenta, regula quod nullum est, nullum producit effectum comportă excepții, printre care și situația aparenței de drept (principiul error communis facit ius).
Principiul error communis facit ius, numit și principiul validității aparenței în drept, înlătură nulitatea actului care a fost încheiat într-o eroare comună și invincibilă.
Acest din urmă principiu este însă, ca orice excepție, de strictă interpretare și are în vedere situații în care, spre exemplu, înregistrările în registrul de stare civilă au fost făcute de către o persoană necompetentă, care a exercitat în mod public atribuțiile de delegat de stare civilă și care sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea, în realitate, această calitate.
Situația de fapt descrisă de către recurenta contestatoare, reprezentarea sa că persoana care a constituit ipotecile este proprietara bunurilor aduse în garanție și că același lucru l-au considerat lucrătorii de la cartea funciară, judecătorul delegat, instanța care a pronunțat sentința nr. 2197/04.06.2007, ca și notarul care a autentificat contractele de ipotecă, nu descriu o aparență de drept, ci chiar dreptul rezultând din actele de proprietate pe care le deținea în acel moment constituitorul SC P.E. SRL.
Este neîndoielnic faptul că banca a acționat cu bună-credință și aceasta este, de regulă, situația dobânditorilor de drepturi din actele subsecvente celor sancționate cu nulitatea, dar buna-credință nu constituie o excepție de la principiile retroactivității, repunerii în situația anterioară și principiului potrivit căruia anularea actului inițial atrage desființarea actului subsecvent decât în ipoteza bunurilor mobile.
Critica bazată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. este, de asemenea, nefondată, în condițiile în care judecătorul sindic a grupat argumentele invocate de către contestatoare și a răspuns tuturor motivelor de nulitate cu care a fost învestit. în plus, se reține că dreptul de proprietate asupra lucrărilor efectuate la spațiile aflate în construcție între data încheierii convenției translative de proprietate dintre SC P.E. SRL și SC E.G.E. SA și momentul anulării acestei tranzacții revine, prin accesiune imobiliară, proprietarului în mod retroactiv E.G.E. SA.
SC P.E. SRL poate pretinde eventual un drept de creanță pentru contravaloarea acestor lucrări.
Prin urmare, nu are nici o relevanță sub aspectul analizat, al nulității actelor subsecvente, eventuala desocotire dintre SC P.E. SRL și SC E.G.E. SA cu privire la lucrările efectuate, după cum nu are relevanță cine este titularul autorizației de construire a acestor lucrări.
în consecință, judecătorul-sindic a reținut în mod corect că anularea actului juridic prin care SC P.E. SRL a dobândit imobilul descris ca investiție în curs, prin sentința nr. 1214 din 16.11.2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt, ca fiind fraudulos, atrage anularea contractelor de ipotecă subsecvente, încheiate de către SC P.E. SRL cu SC Banca X. SA.
Totodată, Curtea reține că intabularea dreptului nu împiedică verificarea de către instanță a valabilității actului juridic ce i-a dat naștere.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că, întrucât dreptul de ipotecă al SC Banca X. SA asupra garsonierelor a fost desființat ca efect al anulării dreptului de proprietate al constituitorului acestor ipoteci, susținerea că vânzarea de către lichidator a bunurilor restituite, ca efect al repunerii în situația anterioară încheierii actului juridic anulat, ar fi valabilă, este lipsită de suport.
încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.proc.civ. ar putea fi invocată doar de adjudecatarii garsonierelor, singurele persoane ce ar putea pretinde o vătămare ce nu s-ar putea înlătura, necitarea acestor persoane fiind fără consecințe față de recurentă. Ca urmare, Curtea constată nefondată și critica formulată de recurentă prin raportare la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
în concluzie, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ.
(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)
| ← Imobil aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale... | Nemotivarea hotărârii. Nerespectarea prevederilor Convenţiei... → |
|---|
