Inadmisibilitatea revizuirii în cazul prevăzut de art. 322 pct.2 Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
.. când instanţa se poate pronunţa din oficiu asupra unei situaţii juridice care nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Art. 322 pct.2 din vechiul Cod procedură civilă
Art. 509 pct. 1 din Codul Cod de procedură civilă
Constituie motiv de revizuire încălcarea principiului disponibilităţii prin hotărâri definitive în sensul că instanţa s-a pronunţat în alte limite decât acelea în care a fost învestită cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.
Pronunţarea instanţei de tutelă asupra măsurilor exercitării autorităţii părinteşti nu constituie motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art.509 pct.1 din Codul Cod de procedură civilă(art.322 pct.2 din vechiul Cod de procedură civilă), deoarece în mod excepţional se poate să hotărî din oficiu asupra acestei situaţii juridice chiar dacă părţile nu au formulat o cerere în acest sens, existând o derogare de la principiul disponibilităţii.
(Decizia civilă nr.951/13.05.2014)
Constată că sub nr.133/46/2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel P., cererea de revizuire formulată de G.T.D., împotriva deciziei civile nr.302/R/10.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel P. în dosarul nr.16559/288/2011, intimată fiind G.S.E.
În cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.2 Cod procedură civilă, s-a arătat că în cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, iar nu numai de către reclamantă, cerere admisă de judecătorie.
Cu toate acestea, în apel şi în recurs reclamanta a criticat soluţia şi a formulat o cerere nouă în apel prin care a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de reclamantă.
Curtea de Apel P., admiţând cu majoritate recursul reclamantei, a modificat sentinţa şi a dispus ca autoritatea părintească privind pe minorul A.I. să fie exercitată numai de reclamantă.
Apreciază revizuentul că în acest fel instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unui lucru ce nu a fost cerut la Judecătoria R. V. şi a dat mai mult decât s-a cerut la instanţa de fond.
Revizuientul a solicitat admiterea cererii şi schimbarea în parte a deciziei nr.302/2014, în sensul respingerii ca nefondat a recursului reclamantei, întrucât faptul că este rezident într-un alt stat nu este un motiv legal pentru a fi îndepărtat de la exercitarea autorităţii părinteşti, în raport de dispoziţiile art.398 şi art.507 cod civil şi art.31 din Legea nr.240/2004.
Din actele dosarului instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.4246/19.04.2013 pronunţatăde Judecătoria R. V. în dosarul nr.16789/2011 s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului A. I. născut la data de 16.01.2010 să fie exercitată în comun de părinţi.
Apelul formulat de reclamantă cu privire la acest capăt de cerere a fost respins de tribunal, prin decizia nr.173/A/24.10.2013, cu motivarea că, în raport de cele solicitate prin acţiunea precizată ulterior şi în raport de probele administrate în dosarul de fond, în mod legal şi temeinic prima instanţă a decis ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi.
Prin decizia civilă nr.302/10.02.2014 Curtea de Apel P. a admis recursul reclamantei şi a modificat în parte sentinţa judecătoriei în sensul că a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de reclamantă, menţinând în rest sentinţa. Instanţa de recurs a reţinut că faptul că pârâtul nu locuieşte în permanenţă în ţară şi nu are posibilitatea să îşi manifeste voinţa în legătură cu persoana şi bunurile copilului reprezintă un motiv pentru care instanţa să nu mai aplice regula instituită de art.397 Cod civil, privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.
Art.322 pct.2 reglementează posibilitatea revizuirii unei hotărâri a instanţei de recurs care evocă fondul, în ipoteza în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, precum şi în ipoteza în care instanţa a dat mai mult decât s-a cerut.
În speţă, însă, Curtea constată că instanţele au fost investite cu un capăt de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti, chestiune asupra căreia, de altfel, instanţele au obligaţia de a se pronunţa şi din oficiu, hotărând exercitarea autorităţii părinteşti în funcţie de interesul superior al copilului, iar nu în funcţie de solicitările părţilor, putând trece şi peste o învoială a părţilor asupra acestui aspect.
În aceste condiţii nu se poate reţine că instanţa de recurs s-ar fi pronunţat asupra unui lucru ce nu fusese solicitat sau ar fi dat mai mult decât s-a cerut, iar pretinsa formulare a unei cereri noi în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art.294 Cod procedură civilă, reprezintă o greşeală de judecată, ce nu poate fi valorificată prin calea extraordinară a revizuirii reglementată de art.322 pct.2 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art.322 şi următoarele Cod procedură civilă, va respinge cererea de revizuire.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, revizuientul va fi obligat la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat.
| ← Condiţia revocării tacite a unui legat prin manifestarea... | Regimul juridic al daunelor moratorii pentru o creanţă cu... → |
|---|
