Indemnizaţie pentru creşterea copilului. Mamă care a născut gemeni. Îndreptăţire la două indemnizaţii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1903 din 23 aprilie 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 657 din 17.01.2013 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta N.P.A.M. în contradictoriu cu pârâţii SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ „C.” Cluj-Napoca şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Bucureşti.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a chematului în garanţie MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
Din probaţiunea administrată în cauză rezultă că la data de 12.10.2006, reclamanta a născut 2 gemeni, iar ulterior a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, adresându-se în acest sens angajatorului, respectiv Spitalului Militar de Urgenta „C.” Cluj-Napoca. În urma acestei cereri a fost emis Ordinul de zi pe unitate nr. 3/5.01.2007, prin care se dispune că este îndreptăţită să primească o indemnizaţie în cuantum de 600 lei lunar.
Ulterior, la data de 30.06.2008, reclamanta s-a adresat comandantului S.M.U .Cluj-Napoca, solicitând acordarea sumei de 600 lei lunar şi pentru cel de-al doilea minor.
Acesta a înaintat pe cale ierarhică cererea petentei structurii specializate din cadrul Ministerului Apărării - Direcţia Financiar Contabilă, care prin adresa nr. A. nr. 7814/31.07.2008, a precizat că reclamanta poate să beneficieze de o singură indemnizaţie, respingând astfel solicitarea formulată.
Acest răspuns a fost comunicat reclamantei prin intermediul pârâtului S.M.U. Cluj-Napoca, conform adresei A nr. 1627/12.08.2008.
Ulterior, reclamanta s-a adresat Tribunalului Cluj, solicitând anularea adresei emise de minister şi obligarea la plata indemnizaţiei de 600 lei şi pentru cel de-al doilea minor.
Prin Decizia nr. 1407/16.03.2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de pârâţii SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ CLUJ-NAPOCA,GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE şi chematul în garanţie MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, împotriva Sentinţei nr. 128/23.02.2011 Curţii de Apel Cluj - Secţia Comercială, de contencios Administrativ şi Fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare al Tribunalul Cluj - Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale.
Analizând cu precădere cerea de chemare în garanţie a chematului în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice instanţa a respins-o, având în vedere lipsa raporturilor juridice cu reclamanta şi Decizia nr. 10/19.09.2011 a Î.C.C.J.
Pe fondul cauzei trebuie reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, text modificat prin OUG nr. 226/2008. Astfel începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au
realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
La data de 1 ianuarie 2009 textul art. 2 din OUG nr. 148/2005 a avut următoarea formă: începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 RON. Ulterior, la data de 15 iunie 2009 este publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 239/2009 care, prin articolul ei unic, a modificat textul art. 2 din OUG nr. 148/2005, prevăzând că: Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe calea unui recurs în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 următoarele:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. l alin. l şi art.6 alin. l din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art. 1 alin. 1 din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de 800 lei pentru perioada l ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opţional, 85% din pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009”.
Conform prevederilor art.9 din O.U.G. nr. 148/2005, în vigoare la data formulării acţiunii, cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun, după caz, la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
În mod legal pârâţii SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ CLUJ-NAPOCA şi MINISTERUL APARĂRII NAŢIONALE au aplicat, în calitate de angajator şi respectiv de for tutelar, legislaţia existentă la momentul naşterii celor doi copii, însă nu aceştia sunt cei care trebuie să pună la dispoziţie sumele necesare plăţii alocaţiei.
Instanţa a reţinut că, în cauză, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Cluj este cea de la care trebuiau solicitate drepturile cuvenite reclamantei pentru cel de-al doilea copil, entitate care nu a fost chemată în judecată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii formulată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivarea recursului reclamanta susţine că sentinţa instanţei de fond este nelegală raportat la faptul că instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Spitalul Militar de Urgenţă „C.” Cluj-Napoca şi Ministerul Apărării Naţionale, fără a pune în discuţia părţilor această excepţie, încălcând astfel dreptul la apărare al recurentei.
Mai mult, instanţa de fond total nelegal apreciază că în speţă calitate procesuală pasivă ar trebui să aibă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţia Socială Cluj, având în vedere prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 148/2005.
Consideră că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 20 şi 30 din O.U.G. nr. 148/2005, din care rezultă că toţi pârâţii din prezentul litigiu, inclusiv Ministerul Finanţelor Publice, pentru care instanţa de fond greşit a constatat lipsa calităţii procesuale pasive, au calitate procesuală pasivă, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Cluj nefiind cea de la care trebuia să solicite drepturile pentru cel de-al doilea copil, între recurentă şi această instituţie neexistând nici un raport juridic.
Cu privire la fondul cauzei, apreciază solicitările formulate ca fiind întemeiate şi legale, aşa cum reiese şi din legislaţia incidentă în cauză, care a suferit modificări, dar doar în sensul interpretării clare a dispoziţiilor legale iniţiale.
Aşa cum reiese din actele depuse la dosar recurenta a dat naştere la doi copii la data de 12.01.2006, indemnizaţia i-a fost acordată doar pentru un singur copil, ambii copii au probleme medicale care obligă la plata indemnizaţiei de creştere pentru 3 ani, iar pârâţii i-au refuzat netemeinic acordarea şi plata indemnizaţiei pentru cel de-al doilea copil.
Obligaţia legală de plată a indemnizaţiei pentru cel de-al doilea copil trebuie să fie pentru o perioadă de 3 ani începând cu 12.01.2006, data naşterii copilului, adică pentru perioada 12.01.2006-12.01.2009 (adică 3X12=36 indemnizaţii lunare).
În sprijinul cererii vine statuarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 64/14.01.2010, dată în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 2 al. 1 şi 3 şi art. 3 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, conform căreia acordarea indemnizaţiei lunare trebuie raportată, conform art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale.
Această nelegalitate a fost rezolvată irevocabil prin admiterea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 26/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că într-adevăr urmare cererii sale a fost emis Ordinul de zi pe unitate nr. 3/05.01.2007, act neatacat de către subsemnata, act care însă trebuie interpretat în favoarea recurentei deoarece prin acesta s-a aprobat dreptul la „indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum de 600 lei”. Aşadar, interpretarea acestui ordin trebuie făcută în sensul că indemnizaţia a fost aprobată pentru fiecare copil în parte, deoarece dacă se dorea aprobarea doar pentru un copil aceasta trebuia clar exprimată, iar pentru a putea interpreta în alt mod această prevedere din ordin trebuia să aibă următorul conţinut: indemnizaţia pentru creşterea copiilor în cuantum de 600 lei.
Aşadar, la acest moment nu mai există nici un dubiu asupra interpretării legislaţiei aplicabile speţei, sens în care apreciază că cererea sa este întemeiată.
Prin întâmpinările înregistrată pârâţii SPITALUL MILITAR DE URGENŢA „C” Cluj-Napoca, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi MINISTERUL APARARII NAŢIONALE Bucureşti au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii în întregime a sentinţei civile atacate, ca fiind temeinică şi legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, „(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. (2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi cheltuielile administrative se asigură din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. (3) Pentru perioada cât o persoană dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiază de concediu pentru creşterea copilului, la stabilirea drepturilor de pensie şi a altor drepturi acordate potrivit legii se are in vedere solda brută lunară, respectiv salariul de bază al funcţionarilor publici cu statut special, actualizate. (4) Modalităţile de depunere şi de soluţionare a cererilor de acordare a drepturilor, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin norme interne, aprobate de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1).”
Prevederile legale menţionate, prin derogare de la dispoziţiile generale cuprinse la art. 9 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, instituie în sarcina angajatorului - instituţie din sectorul de apărare, ordine publică sau siguranţă naţională, în cazul de faţă pârâtului Spitalul Militar de Urgenţă „C.”, obligaţia de a efectua plăţile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, inclusiv cele referitoare la indemnizaţia de creştere a copilului.
De altfel, Ordinul de zi pe unitate nr. 3/05.01.2007 de aprobare pentru reclamantă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în ceea ce priveşte primul copil, a fost emis de pârâtul angajator.
De asemenea Ministerului Apărării Naţionale îi revine, în conformitate cu dispoziţiile alin. 2 al art. 29 din OUG nr. 148/2005, obligaţia de a asigura prin bugetul propriu, fondurile necesare pentru plata drepturilor prevăzute de actul normativ menţionat.
În aplicarea dispoziţiilor art. 29 din OUG nr. 148/2005, Ministerul Apărării a emis Ordinul nr. M.29 din 20.02.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalităţile de depunere şi de soluţionare a cererilor de acordare a drepturilor stabilite prin OUG nr. 148/2005 şi Dispoziţia nr. A-6864/16.10.2006 pentru aplicarea reglementărilor referitoare la drepturile de protecţie socială prevăzute de OUG nr. 148/2005, în care se precizează atât categoria beneficiarilor ordonanţei de urgenţă, personal militar şi civil, cât şi procedura pe care aceştia trebuie să o urmeze pentru obţinerea drepturilor cuvenite potrivit actului normativ menţionat.
Prin urmare, raportat la considerentele expuse, Curtea constată că soluţia instanţei întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 148/2005, de respingere a acţiunii reclamantei, prin care a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor, este greşită.
Cum reclamanta nu a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale un capăt de cerere având ca obiect obligarea acestuia la alocarea sumelor necesare efectuării plăţilor, în concordanţă cu obligaţiile ce-i revin potrivit prevederilor art. 29 din OUG nr. 148/2005, calitatea procesuală pasivă în cauză se justifică faţă de acest pârât doar pentru opozabilitatea hotărârii.
Ministerul Finanţelor Publice a fost chemat în judecată prin cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Spitalul Militar de Urgenţă „C.”, însă faţă de acesta nu se justifică calitatea procesuală pasivă.
Astfel, calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Finanţelor Publice, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, nu generează o obligaţie implicită de alocare a fondurilor necesare către instituţiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligaţii de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice în domeniul finanţelor publice nu conţin o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, astfel că între acest pârât şi instituţiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligaţional.
Între instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor şi Ministerul Finanţelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile respective nu există nicio obligaţie de garanţie sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituţie publică a obligaţiei ce îi incumbă în baza legii.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituţiile publice a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuţiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h şi i din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 şi 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul că, în situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanţă, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale altor dispoziţii legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligaţiei de diligenţă ce revine instituţiilor publice în temeiul şi în executarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite şi-ar îndeplini atribuţiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plăţii obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice, la rândul său, ar întocmi şi ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparţine legislativului.
În sensul expus s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, în recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispoziţiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de către instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul de lege”.
Potrivit dispoziţiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţele de judecată, considerentele Deciziei nr. 10/2011 fiind valabile în soluţionarea prezentei cauze datorită finalităţii urmărite prin chemarea în judecată a Ministerului Finanţelor Publice.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că sunt întemeiate pretenţiile reclamantei în raport de prevederile art. 1 alin. 1, art. 2 şi art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în forma în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor, „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei (RON)” iar potrivit art. 2 „Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 lei (RON).” Totodată în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din acelaşi act normativ „(1) Concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2)”, dispoziţii similare fiind cuprinse şi la art. 2 alin. 1 şi 2 din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005.
Prin Legea nr. 239/2009 a fost modificat art. 2 din OUG nr. 148/2005, în sensul că „Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere”, recunoscându-se astfel, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ - 18 iunie 2009, dreptul de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului pentru fiecare copil născut independent de numărul naşterilor.
Reclamanta a născut la data de 12.10.2006 doi copii, pe N.I.D. şi pe N.A.C., iar potrivit Ordinului de zi pe unitate nr. 3/05.01.2007 emis de pârâtul Spitalul Militar de Urgenţă „C”, i-a fost aprobată, începând cu data de 05.01.2007, acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, doar pentru un singur copil, pârâţii refuzând, potrivit Adresei nr. A7814/31.07.2008 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Financiar
Contabilă şi Adresei nr. A 1627/12.08.2008 emisă de Spitalul Militar de Urgenţă „C”, acordarea indemnizaţiei pentru cel de-al doilea copil, refuzul fiind întemeiat pe prevederile art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006, prevederi care definesc naşterea în sensul dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 433 din 05.10.2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj -Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1332/33/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 64/14.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta N.P.A.M., constatându-se nelegalitatea prevederilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006.
Totodată, prin Decizia nr. 26/14 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a stabilită că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. l alin. l şi art. 6 alin. l din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art. 1 alin. 1 din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de 800 lei pentru perioada l ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opţional, 85% din pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009”.
Potrivit dispoziţiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţele de judecată.
Decizia nr. 26/14.11.2011 a fost dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 6 din OUG nr. 148/2005, şi are în vedere incidenţa acestor prevederi pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, în sensul acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru copiii proveniţi din sarcini gemelare, tripleţi sau multipleţi, născuţi în perioada 1 ianuarie 2006 - 17 iunie 2009.
Prin urmare, reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului şi pentru cel de-al doilea copil provenit din sarcină gemelară, începând cu data de 5 ianuarie 2007, de la care i-a fost acordată indemnizaţia pentru primul copil, şi până la data împlinirii vârstei de 3 ani - 12 octombrie 2009, în raport de prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, având în vedere faptul încadrării copilului în grad de handicap accentuat, potrivit Certificatelor nr. 2052 şi 2053 din 01.10.2008 emise de Comisia pentru Protecţia Copilului Cluj.
Aşa fiind, având în vedere considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C.pr.civ., va fi obligat intimatul pârât Spitalul Militar de Urgenţă „C” Cluj-Napoca să plătească recurentei reclamante suma de 5.380 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, reprezentând onorariu avocaţial.
| ← Cadru didactic. Sume aferente achiziţionării de cărţi şi... | Obligare la eliberarea adeverinţei privind stagiul de cotizare... → |
|---|
