Indemnizaţie prilejuită de ieşirea din pensie. Neacordare. Discriminare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 901/A din data de 12.11.2015
Legea nr. 285/2010: art. 13 alin. 1 ;
Legea nr. 283/2012: art. 9 ;
O.U.G. nr. 84/2012 : art. 2;
O.U.G. nr. 103/2013: art. 10 alin. 1;
O.U.G. nr. 83/2014: art. 9 alin. 1.
Indemnizația acordată cu prilejul ieșirii la pensie a magistraților reprezintă un beneficiu acordat acestora în virtutea statutului special pe care îl au, fără a avea un temei constituțional, beneficiul menționat fiind distinct de dreptul la pensie de serviciu.
Această indemnizație nu se identifică cu drepturile salariale cuvenite personalului aflat în funcție, având o natură juridică diferită.
Măsura suspendării acordării acestui beneficiu nu afectează sub nicio formă dreptul la pensie de serviciu și vizează toate categoriile pentru care legea prevedea un atare beneficiu, neexistând categorii de persoane care să primească indemnizația cu prilejul ieșirii la pensie.
Instanța a constatat că pensionarii prin raportare la dreptul lor de a primi o indemnizație cu prilejul ieșirii la pensie se află intr-o situație obiectiv diferită de salariați, prin raportare la drepturile salariale cuvenite acestora, motiv pentru care legiuitorul a procedat în mod diferit în privința suspendării drepturilor bănești menționate.
Nu se poate reține incidența raportului de analogie sau comparabilitate între cele două categorii arătate anterior, neexistând o situație discriminatorie între acestea și, prin urmare, nicio încălcare a legislației naționale sau europene referitoare la discriminare.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 836 din 30 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr. xxx, Tribunalul Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu acesta.
De asemenea, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă în cauză, întrucât prin Decizia nr. 10/19.09.2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de despăgubire ce revine Ministerului Finanțelor Publice în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar.
Pe fond, prima instanță a reținut că reclamanta a îndeplinit până la data de 13.11.2013 funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, iar începând cu data de 07.10.2013 în favoarea acesteia a fost stabilită o pensie de serviciu, însă, prin mai multe acte normative succesive s-a dispus neacordarea indemnizațiilor prilejuite de ieșirea la pensie, respectiv prin art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, art. 9 din Legea nr. 283/2012, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 și art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 83/2014.
În ceea ce privește situația discriminatorie invocată de reclamantă, Tribunalul a reținut că aceasta nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile de beneficiari ai prevederilor O.U.G. nr. 74/2014, astfel că nu este discriminată în sensul O.G. nr. 137/2000. Totodată, a făcut referire la Decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prima instanță a apreciat în mod greșit faptul că nu s-ar afla într-o situație discriminatorie, ignorând faptul că măsura cuprinsă în actele normative prin care s-a menținut amânarea la plată a indemnizației de ieșire la pensie este discriminatorie, în contextul în care această amânare este înlăturată pentru largi categorii de salariați plătiți din fonduri publice.
Apelanta a arătat că în felul acesta s-au încălcat toate prevederile legale referitoare la interzicerea discriminării, legislația europeană având prioritate față de dreptul național.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 2 din OUG nr. 137/2000, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art.1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a apelului promovat de reclamantă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că legea privind suspendarea plății drepturilor reprezentând indemnizațiile la ieșirea la pensie nu încalcă prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, făcându-se referire la cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, precum și la cauza Kechko împotriva Ucrainei.
În acest sens, s-a arătat că situația de criză economică este un element suficient pentru a determina astfel de măsuri, statul având o marjă de apreciere.
În plus, s-a arătat că și Curtea Constituțională a statuat asupra constituționalității acestor măsuri.
De asemenea, s-a subliniat faptul că natura indemnizației acordate cu prilejul ieșirii la pensie nu are un temei constituțional, astfel că acțiunea reclamantei se impune a fi respinsă și prin raportare la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, Curtea a constatat următoarele:
În fapt, reclamanta a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureș, iar în anul 2013 s-a pensionat, beneficiind de pensie de serviciu.
Cu toate că potrivit prevederilor art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii, indemnizația acordându-se o singură dată în decursul carierei, reclamanta nu a beneficiat de aceste drepturi, întrucât, prin mai multe acte normative succesive, s-a dispus neacordarea indemnizațiilor în discuție.
Criticile apelantei vizează modul de soluționare a cererii sale din perspectiva motivului de discriminare invocat.
Astfel, apelanta a arătat că deși amânarea la plata unor drepturi bănești, începând cu anul 2012, a avut în vedere întregul personal bugetar, situația discriminatorie a apărut la sfârșitul anului 2014, prin art. 9 alin. 1 din OUG nr. 83/2014, moment la care cea mai mare parte dintre salariați și-au primit drepturile bănești, cu excepția celor aflați în situația reclamantei, pentru care măsurile de amânare au fost menținute, fără a exista o justificare rezonabilă pentru această diferențiere.
Susținerile apelantei nu pot fi primite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În acest sens, Curtea a avut în vedere faptul că diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (hotărârile Fredin împotriva Suediei, Hoffman împotriva Austriei, Spadea și Scalambrino împotriva Italiei).
Prin urmare, pentru a fi în prezența unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile, la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârea Stubbings și alții împotriva Regatului Unit).
În analiza îndeplinirii condițiilor menționate anterior, Curtea a pornit de la natura juridică a drepturilor bănești ce fac obiectul cererii reclamantei.
Astfel, indemnizația acordată cu prilejul ieșirii la pensie magistraților reprezintă un beneficiu acordat acestora în virtutea statutului special pe care îl au, fără a avea un temei constituțional, beneficiul menționat fiind distinct de dreptul la pensie de serviciu.
Prin urmare, această indemnizație nu se identifică cu drepturile salariale cuvenite personalului aflat în funcție, având o natură juridică diferită.
Măsura suspendării acordării acestui beneficiu nu afectează sub nicio formă dreptul la pensie de serviciu și vizează toate categoriile pentru care legea prevedea un atare beneficiu, neexistând categorii de persoane care să primească indemnizația cu prilejul ieșirii la pensie.
Așadar, sub aspectul particular analizat, Curtea a constatat că pensionarii prin raportare la dreptul lor de a primi o indemnizație cu prilejul ieșirii la pensie se află intr-o situație obiectiv diferită de salariați, prin raportare la drepturile salariale cuvenite acestora, motiv pentru care legiuitorul a procedat în mod diferit în privința suspendării drepturilor bănești menționate.
Sub acest aspect, instanța va înlătura argumentele apelantei referitoare la încălcarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, menționând, în acest context că, potrivit hotărârii pronunțate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Kechko contra Ucrainei, statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare, așa cum s-a întâmplat în situația reclamantei.
Prin urmare, nu se poate reține incidența raportului de analogie sau comparabilitate intre cele două categorii arătate anterior, neexistând o situație discriminatorie între acestea și, prin urmare, nicio încălcare a legislației naționale sau europene referitoare la discriminare. Din această perspectivă, Curtea a constatat că prima instanță a făcut o analiză corectă a motivului de discriminare invocat.
În consecință, în baza art. 480 alin. 1 din C. pr. civ., Curtea a păstrat hotărârea atacată și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
| ← PLANGERE CONTRAVENTIONALA. Jurisprudență Contravenţii.... | Apel civil. Plângere contravenţională. Jurisprudență → |
|---|
