Îndreptarea erorii materiale a înscrierilor din cartea funciară. Distinctie fată de rectificarea cărţii fun- ciare. Eroarea cu privire la cota indiviză din dreptul de proprietate. Inadmisibilitatea corectării erorii pe calea procedurii îndreptării erorii
Comentarii |
|
NCC, art. 907, art. 908, art. 913 Legea nr. 7/1996, art. 48
Prin încheierea nr. 915045 din 16.07.2007, O.C.P.I. Sector 2 Bucureşti a admis cererea formulată de BNP V.M. şi a completat cartea funciară privind imobilul aparţinând numiţilor D.L. şi D.C., în sensul că terenul de 300 mp aferent construcţiei este deţinut în proprietate în cote indivize de către trei proprietari.
Împotriva încheierii au formulat plângere numiţii D.L. şi D.C., care au solicitat radierea notării asupra imobilului lor, deoarece, în fapt, notarea este necorespunzătoare situaţiei reale a terenului în condiţiile în care terenul le aparţine în întregime, conform înscrierilor în cartea funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 3153/07.04.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis plângerea, a anulat încheierea atacată şi a dispus radierea notării dispuse în baza ei.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde cu situaţia juridică reală a imobilului, se poate cere rectificarea cărţii funciare ori pe cale amiabilă ori pe calea judiciară de drept comun, ce presupune judecarea aspectelor litigioase în contradictoriu cu toate părţile interesate, şi nu pe calea înscrierii sau notării necontencioase, ce nu presupune stabilirea unui drept potrivnic unei alte persoane.
Or, în speţă, Oficiul de Cadastru, prin notarea efectuată, a afectat dreptul de proprietate al petenţilor, drept ce fusese deja înscris în cartea funciară în favoarea lor, la cererea unui terţ şi în cadrul unei proceduri necontencioase, pe o cale juridică neprevăzută de lege.
Apelul declarat de BNP V.M. împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 138/02.02.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
Instanţa de apel a susţinut motivarea primei instanţe, precizând că demersul procesual iniţiat este greşit pentru rezolvarea litigiului dintre părţi, calea legală fiind cererea de rectificare a cărţii funciare, în contextul unei proceduri contencioase şi contradictorii.
împotriva deciziei menţionate a declarat recurs apelanta BNP V.M., care a solicitat modificarea deciziei în baza art. 304 pct. 9 CPC.
In motivarea recursului, a expus situaţia de fapt care a impus formularea prezentei cereri, susţinând că în mod greşit întregul teren de 300 mp a fost intabulat pe numele intimaţilor. A susţinut că cererea sa se referă la îndreptarea unei erori materiale şi că nu este de acord să plătească cheltuieli de judecată.
Recursul nu este fondat.
Eroarea cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu nu este o simplă greşeală materială, ci o greşeală care, odată dovedită, afectează fondul dreptului deja înscris în favoarea petenţilor D.L. şi D.C. Greşeala supusă discuţiei în speţă nu se referă la numele părţilor, calitatea lor, la indicaţii de fapt cu privire la imobil, ci este o greşeală ce creează un conflict de drepturi, prin aceea că recurenta pretinde o cotă indiviză din dreptul de proprietate deja înscris în cartea funciară pe numele altor persoane.
In lipsa unui acord al părţilor cu privire la rectificare, acord inexistent în speţă, conflictul de interese nu poate fi soluţionat pe calea necontencioasă a îndreptării unor erori materiale, prevăzută de art. 53 din Legea nr. 7/1996, ci pe calea acţiunii în rectificare, prevăzută de art. 33 din Legea nr. 7/1996.
Legea menţionată face o diferenţă clară între cele două căi de modificare a cărţii funciare [art. 33 alin. (4) şi alin. (5)] şi defineşte cererea de rectificare a cărţii funciare ca fiind radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă de a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară. Or, prin prezenta cerere, calificată greşit ca fiind o îndreptare a unor erori din cartea funciară, petenta-recurentă a solicitat rectificarea unei înscrieri exclusive în favoarea altor persoane cu consecinţa afectării dreptului lor de proprietate, prin înscrierea unei cote indivize din dreptul de proprietate şi în favoarea ei.
Aceste aspecte privind fondul dreptului, în mod cert litigioase, nu pot fi soluţionate decât pe calea contencioasă a acţiunii în rectificare a cărţii funciare, astfel cum au reţinut în mod legal ambele instante de fond.
De aceea, recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 CPC a fost respins ca nefondat, iar recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind în situaţia în care a căzut în pretenţii, formulând două căi de atac cu un rezultat identic.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1309 din 23 octombrie 2009
Comentarii: Nu este posibilă realizarea rectificării cărţii funciare prin utilizarea procedurii îndreptării erorii materiale, deoarece aceasta din urmă nu presupune rezolvarea unor chestiuni care să privească fondul dreptului.
în cazul unei erori constând în indicarea incorectă a cotei indivize din dreptul de proprietate având ca obiect terenul litigios, nu este deschisă calea graţioasă a îndreptării erorii materiale, deoarece nu este vorba despre o simplă greşeală materială, ci neconcordanţa, odată probată, afectează chiar fondul dreptului înscris în cartea funciară.
Greşeala menţionată în speţă nu se referă la numele părţilor, la calitatea lor, la indicaţii de fapt cu privire la imobil, ci este o eroare ce creează un conflict de drepturi, prin aceea că se pretinde o cotă indiviză din dreptul de proprietate deja înscris în cartea funciară pe numele altor persoane. în lipsa unui acord al părţilor cu privire la rectificare, conflictul de interese nu poate fi soluţionat pe calea necontencioasă a îndreptării unor erori materiale, ci pe calea acţiunii în rectificare.
← Acţiunea în acordarea rangului preferenţial. Acţiunea în... | Cererea de alipire a imobilelor învecinate, aparţinând... → |
---|