Inexistenta obligaţiei asigurătorului de răspundere civila obligatorie la repararea prejudiciului de natura materiala sau morala suferit de fiica sau sora conducătorului auto vinovat de producerea accidentului soldat cu decesul sau .

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 313 din data de 23.10.2014

Asupra apelurilor de față, constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția civilă - profesioniști la data de 07.10.2013 reclamantele G.A. și C.E.D., în contradictoriu cu pârâta SC A.T.AS.A. BUCUREȘTI - prin Sucursala Suceava a solicitat ca în baza probatoriului ce se va administra să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de despăgubiri morale și 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente, cheltuieli de înmormântare, etc.) pentru prejudiciul cauzat in accidentul de circulație din data de 17.10.2010 produs pe raza comunei Vatra Moldovitei, sat Ciumârna la Km 37+500, la plata de daune, penalități de întârziere in cuantum de 0,1% din debitul pretins pentru fiecare zi de întârziere, începând de Ia data de 17.10.2010 până la achitarea integrala a sumelor pretinse, calculate conform art. 37 din Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În motivarea acțiunii, au arătat faptul că, la data de 17.10.2010 în jurul orelor 16,00 făptuitorul G.C. a condus pe DN 17A, pe raza comunei Vatra Moldovitei, sat Ciumârna din direcția Rădăuți spre Vama, un autoturism marca VW cu număr de înmatriculare SV… ce avea la momentul respectiv polița valabila RCA 1.. la Allianz Tiriac Asigurări. Ajuns la Km 37+500 m în localitatea Ciumârna, la coborâre, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil umed, ceată si într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a pierdut controlul volanului, a ieșit în decor, cazând cu autoturismul de la o diferență de nivel de 10 m , răsturnându-se de mai multe ori, iar în urma producerii accidnetului de circulație a rezultat decesul făptuitorului G.C. , decesul numitei G.P. , pasager pe banchta din spate a autoturismului si vătămarea corporală a numitei C.E.D..

În dosarul penal nr. 1154/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul G.C. întrucât făptuitorul a decedat.

Au mai precizat faptul că, de la momentul soluționării dosarului penal si până la data promovării acțiunii au contactat asigurătorul pentru o înțelegere pe cale amiabilă, formându-se două dosare de daune CG193730 și CG182165, dar care nu a avut niciun rezultat favorabil.

Au apreciat faptul că, din partea pârâtei nu a existat nicodată intenția clară de a despăgubi, ci doar de a tegiversa soluționarea cauzei cât mai mult posibil.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, precizând faptul că, autoturismul implicat în accident deținea la data producerii accidentului, asigurare valabila de răspundere civilă pentru prejudicii cauzate terților prin accidente de autovehicule (RCA), astfel că reclamanții consideră, în mod greșit, că toate pretențiile formulate de ei se pot regăsi în acoperirea oferită prin această asigurare, solicitând obligarea asigurătorului la plata unor prejudicii care nu sunt acoperite prin efectele acestui tip de asigurare, mare parte din acestea nefiind nici măcar dovedite.

Cu privire la suma de 300.000 euro solicitată, a arătat că reclamanții nu au precizat suma solicitată ce reprezintă, cu titlu de daune morale, pentru a se efectua plata.

A învederat vfaptul că, penalitățile de întarziere in cuantum de 0,1%, pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând de la data producerii accidentului sunt nefondate pentru lipsa de temei a cererii, astfel cum a fost formulată.

Prin sentința nr. 307 din 3 martie 2014, Tribunalul Suceava - Secția Civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul Gavra Vasile, pentru lipsa calității procesuale active; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele G.A. și C.E.D.; a obligat pârâta să achite reclamantelor suma de 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente și cheltuieli de înmormântare, să achite reclamantei C.E.D., suma de 25.000 lei daune morale în numele G. A. și suma de 15 000 lei daune morale.

De asemenea, pârâta a fost obligată să achite reclamantelor penalități de întârziere de 0,1% pe zi pentru debitul acordat mai sus, începând cu 17.10.2010 și până la achitarea integrală.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele :

Prima instanță a constatat faptul că reclamantul G.V. nu are vocație succesorală după Gavra Paraschiva victima accidentului auto.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că situația de fapt coroborată cu dosarul de urmărire penală cât și dosarul de asigurare, precum și de faptul necontestării de către pârâtă a situației de fapt privind fapta, vinovăția șoferului și persoanele rănite, descrise în petitul acțiunii și reținute cu ocazia urmării penale, sunt dovedite elementele răspunderii civile delictuale ale șoferului care beneficiase de asigurare tip RCA.

Conform art. 9 din Legea nr. 136/95 asiguratorul se obligă prin contractul de asigurare ca la producerea riscului asigurat să achite totalul prejudiciului despăgubirilor și din asigurare în condițiile legii asigurărilor.

Prima instanța a avut în vedere și jurisprudența în materie Decizia nr. 29/2009 a Î.C.C.J., răspunderea asiguratului față de terțul prejudiciat este contractuală decurgând din aderarea asiguratului la riscurile conduitei asiguratului, de aceea prin acoperirea prejudiciului față de victimele accidentului de circulație, asiguratorul nu face o plata pentru făptuitor și nici alături de acesta ci în îndeplinirea propriei obligații asumate prin polița RCA, suportând în mod efectiv și definitiv întregul prejudiciu, în limitele poliței, cauzat din culpa asiguratului.

Referitor la danele materiale, Tribunalul Suceava a constatat că la dosarul de asigurare au fost depuse chitanțele atât pentru cheltuielile de recuperare, medicale cât și pentru cheltuielile efectuate pentru înmormântarea defunctei G.P., astfel că pretențiile reclamantelor urmează a fi admise.

Cu privire la daunele morale, prima instanță a constatat că dispariția fulgerătoare a mamei și a bunicii reclamantelor produce afecțiuni atât sub aspect psiho - afectiv, resursele materiale cât și un dezechilibru în raport cu modul de viață anterior cât și a necesității de a face față unor obligații sociale și sarcini administrative pentru care nu erau pregătite. Prin urmare față de schimbările produse prin decesul autorului reclamantelor și prejudiciul psihic și emoțional, dar ținând cont că prin despăgubire să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză ținând cont de situația socială a reclamantelor și a defunctei, a apreciat că sumele de 25.000 lei pentru reclamanta C.E.și 15000 lei pentru G.A. sunt de natură să asigure echilibrul între suferința produsă și prejudiciul suferit fără a conduce la o îmbogățire fără just temei.

Cât privește penalitățile de întârziere, art. 37 din Ordinul C.S.A 5/2010 stabilește plata acestora după 30 zile de la depunerea cererii de despăgubire asiguratul nu-și îndeplinește obligațiile de plată.

Deși pârâta susține că a efectuat o ofertă de plată, din lipsa ofertei reale urmată de consemnațiune, nu este de natură să transfere riscul plății în sarcina reclamantelor astfel că fiind în fața unui refuz nejustificat de plată reclamantele sunt îndreptățite la plata penalităților care vor fi acordate conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele G.A.și C.E.D. - cale de atac disjunsă prin încheierea de ședință din data de 3 iulie 2014, formându-se dosarul nr. 558/39/2014 și apel, de către pârâta A.T.A. SA București - prin Sucursala Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Urmare a pronunțării deciziei nr. 6505/03.07.2014 de către Curtea de Apel Suceava Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 558/39/2014, la data de 31.07.2014 a fost înregistrat apelul reclamantelor G.A. și C.E.D., declarat împotriva sentinței nr. 307 din 3 martie 2014 a Tribunalului Suceava.

În motivarea apelului său, care în drept, se încadrează în prevederile art. 480 alin.2 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), pârâta A.T.A S.A. BUCUREȘTI, prin Sucursala Suceava a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, criticând sentința prin prisma admiterii, în parte a cererii și acordarea unor sume de bani către reclamanți, cu titlu de daune materiale și morale produse ca urmare a accidentului de circulație produs.

A criticat sentința apelată în sensul că, dispozitivul sentinței instanței de fond nu este clar, în ceea ce privește creditorii acestor obligații și cuantumurile aferente fiecăruia, acordând în mod greșit, suma de 24.000 lei reclamantelor, fără să se precizeze cu exactitate cât trebuie să primească fiecare, având în vedere că înscrisurile depuse în probatoriu nu fac dovada afectării acestor cheltuieli cu medicația si înmormântarea defunctei P.G..

O altă eroare a instanței de fond o constituie obligarea societății de asigurare la plata penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere către creditori a sumelor acordate, penalitate pe care instanța o considera datorata, în mod greșit, începând cu 17.10.2010.

Cu referire la neclaritatea dispozitivului, subliniază faptul că acesta nu este explicit, neputându-se stabilit cu exactitate ce sume urmează sa fie achitate celor doua creditoare.

Astfel, instanța de fond a stabilit obligația pârâtei de achita reclamantelor suma de 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente si cheltuieli de înmormântare), fără să indice ce cuantum urmează să fie acordat fiecărei reclamante in parte.

Apreciază că această defalcare se impune, întrucât cheltuielile cu medicația au fost ocazionate doar de reclamanta C.E.D., aflată în mașină la momentul producerii accidentului, or, reclamanta G.A., nepoata defunctei G.P. și fiica reclamantei C.E.D. nu a suferit direct din urma accidentului, nu a făcut dovada alocării de speze pentru medicație sau înmormântarea defunctei și în acest caz, sub aspectul despăgubirilor materiale, pretențiile reclamantei G.A. nu sunt dovedite.

În ceea ce privește obligarea sa, la plata către reclamanta C.E.D. a sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale în numele lui G.A. și suma de 15.000 lei daune morale, dispoziția conținută în acest paragraf este greu de executat datorita formulării care conține un dezacord logico-gramatical produs, probabil, ca urmare a unei erori de redactare.

Învederează că nu se poate ști dacă suma totală de 40.000 lei este datorată către C.E.D., însă prin prisma motivării hotărârii, în care se stabilește și dreptul reclamantei G.A. de a fi despăgubită, în mod contradictoriu, în dispozitivul sentinței nu se stabilește nicio despăgubire către G.A..

Ca atare, se impune a se preciza cu exactitate întinderea obligației asigurătorului către fiecare din cele doua reclamante pentru a nu se crea confuzie și eventuale neînțelegeri viitoare.

La aceasta necesitate se impune a se lua in considerare și obligația instanței de judecată de a stabili cu exactitate măsurile dispuse și întinderea acestora în baza unor exprimări clare și care să nu dea naștere la interpretări de către părțile din proces.

Consideră că aceste neconcordanțe trebuie corelate și cu obligația stabilită de către instanța de fond cu privire la achitarea penalităților de întârziere, respectiv "debitul de mai sus";, debit al cărui cuantum nu se cunoaște pentru fiecare dintre creditorii obligației de întreținere.

O altă critică pe care o aduce sentinței apelate, se referă la greșita obligare la plata sumei de 24.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu medicația si cheltuieli de înmormântare.

Apreciază că această sumă a fost stabilită greșit, întrucât din înscrisurile anexate ca și dovezi privitoare la afectarea cheltuielilor nu rezulta nicidecum aceasta suma. Mai mult documentele cu care reclamantele înțeleg să facă proba acestui capăt de cerere nu reflecta plați făcute in perioada critica.

Mai mult decât atât, se impune a se avea în vedere faptul că, pentru înmormântarea lui G.C. nu se pot acorda despăgubiri în baza asigurării RCA, întrucât moartea acestuia a avut loc din propria sa culpa, nefiind astfel un risc asigurat printr-o polița care este clar denumită ca fiind acoperitoare pentru răspunderea civilă în situația producerii de prejudicii terților.

Critică de asemenea și greșita obligare la plații penalităților de întârziere de la data producerii accidentului, data de 17.10.2010.

Asigurătorul nu poate fi obligat la plata acestor sume, întrucât și-a îndeplinit obligațiile stipulate în conținutul Legii 136/1995, a Normelor CSA 5/2010, toate fiind norme speciale și de strictă interpretare în cauză, aplicarea acestora urmând a fi făcută înaintea prevederilor referitoare la oferta reala urmata de consemnațiune (dispoziție cu caracter generali, avută în vedere de instanța de fond.

Apreciază că asigurătorul și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, deschizând dosarele de daune în vederea lichidării acestora, efectuând evaluări și răspunzând solicitărilor reclamantelor, făcute prin avocat, iar susținerea acestora că s-ar fi refuzat sau tergiversat plata, fiind contrazisă chiar de înscrisurile depuse de apărătorul lor, respectiv adresele nr. 105/31.05.2013 și nr. 106/31.05.2013 prin care s-a cerut păgubitelor să precizeze dacă sunt de acord cu primire sumei de 40.000 lei și, respectiv 7500 lei, adrese la care nu s-a formulat de către acestea sau apărător niciun fel de răspuns. Cum acest răspuns nu s-a formulat, asigurătorul nu poate fi în culpă privind neachitarea despăgubirilor din moment ce persoanele îndreptățite nu și-au dat acordul pentru aceste sume. Obligațiile stabilite de normele CSA aplicabile fiind întru totul îndeplinite, nu se poate retine pretenția instanței de fond, neinvocată, de altfel, nici măcar de pârâți că ar fi fost necesară aplicarea procedurii de ofertă reală urmată de consemnațiune pentru a fi descărcați de obligația plății.

Învederează faptul că motivarea instanței de fond cu referire la curgerea termenului de calcul al penalităților de la data producerii accidentului este lipsită de temei logic, legal și conduce la o îmbogățire fără justă cauză, prin plata lucrului nedatorat. Or, aceste penalități încep să curgă în condițiile neefectuării plății în termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document în vederea plații (art.36 si 37 din Norma CSA - Ordin nr. 5/2010). Acest ultim document este fie acordul asiguratului dat în scris privind sumele propuse - care a fost comunicat niciodată pârâtei, fie o hotărâre definitiva de obligare - care nu există.

Pe de alta parte, față de caracterul sumelor pretinse - daune materiale și morale - verificând data ocazionării lor, toate ulterioare accidentului din 17.10.2010 - este inadmisibil să fie obligați la plata penalităților pentru cheltuieli care nici măcar nu existau la data de la care instanța ne obliga la plata lor.

Practic instanța, aplică o sancțiune începând cu o dată la care obligația asigurătorului nu exista, prin prisma prevederilor arătate, iar cheltuielile nici măcar nu erau efectuate.

În drept, a invocat prevederile art.466, si urm, art. 411 alin.2, art. 453 Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), Legea 136/1995, Ordinul 5/2010 al CSA.

În motivarea apelului lor, reclamantele G.A. si C.E.D., au criticat sentința apelată sub aspectul aprecierii și acordării daunelor morale .

Au arătat că prin cererea adresata instanței de judecată au solicitat obligarea pârâtei intimate SC A.T.ASA București, la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat în accidentul de circulație din data de 17.10.2010 produs pe raza Comunei Vatra Moldoviței, sat Ciumârna și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% din debitul pretins pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 17.10.2010 până la achitarea integrală a sumelor pretinse.

A reținut și instanța de fond ca pârâta intimata SC A.T.A SA București nu contestă situația de fapt privind fapta, vinovăția șoferului și persoanele rănite, descrise în petitul acțiunii și reținute cu ocazia urmăririi penale - fiind astfel dovedite elementele răspunderii civile delictuale ale șoferului care beneficiase de asigurare tip RCA.

Conform practicii judiciare constante, răspunderea asiguratului față de terțul prejudiciat este contractuală, decurgând din aderarea asigurătorului la riscurile conduite asiguratului, iar prin acoperirea prejudiciului față de victimele accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor și nici față de acesta ci în îndeplinirea propriei obligații asumate prin polița RCA, suportând în mod efectiv si definitiv întregul prejudiciu, în limitele poliței, cauzat din culpa asiguratului.

Instanța de fond în motivarea sentinței recurate acordă despăgubirile morale doar raportat la decesul numitei G.P., respectiv 25.000 lei pentru C.E. în calitate de fiică și 15.000 lei pentru G.A. în calitate de nepoată, motivând că ,,dispariția fulgerătoare a mamei și a bunicii reclamantelor produce afecțiuni atât sub aspect psiho-afectiv, resursele materiale cât și un dezechilibru în raport cu modul de viată anterior cât și a face față unor obligații sociale și sarcini administrative pentru care nu erau pregătite";, omițând a acorda pentru vătămarea corporală pricinuită reclamantei C.E.D..

Au mai arătat că instanța de fond nu a acordat despăgubiri morale pentru vătămarea corporală și prejudiciul cauzat în mod direct reclamantei C.E., victimă a accidentului de circulație, conform Rezoluției nr. 1154/P/2010 din 30.06.2011 și a Referatului de neîncepere a urmăririi penale în care se consemnează "în urma producerii accidentului a rezultat decesul făptuitorului G.C., decesul numitei G. P. și vătămarea corporală a numitei C.E.D.. Persoana vătămată C.E.D. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale, în acest sens s-au format două dosare de daune (aspect neobservat de către judecătorul fondului) și anume: CG193730 exclusiv pentru vătămarea numitei C.E.D. - în care s-a făcut o propunere derizorie de despăgubire de circa 7500 lei și CG182165 pentru C.E.si G.A. raportat la decesul numitei G.P..

Au subliniat faptul că s-au purtat discuții multiple cu societatea de asigurări, în încercarea de a rezolva situația pe cale amiabilă, însă nu s-a găsit nicio rezolvare în acest sens.

Abia în cursul anului 2013 au făcut o propunere derizorie de circa 47500 lei suma totală de despăgubit (daune materiale și daune morale), totul doar la nivel de intenție fără nicio concretizare efectivă prin consemnațiune și ca atare, este evident că societatea de asigurări nu a avut niciodată intenția reală de a plăti vreo despăgubire.

În aceste împrejurări, în cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale, sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de victimă, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea eu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectata situația familială, profesională și socială.

Prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, pronunțată într-un recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate, Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

De asemenea, arată că prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând ia o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit în conformitate cu Art. 49 pct.1 lit. f) și a Art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este prevăzut că, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Ca atare, aspectele evidențiate prin practica judiciară menționată evidențiază o disproporție clară dintre jurisprudența Curții de Apel Suceava și soluția pronunțată de judecătorul fondului.

Raportat la cele învederate, apreciază că daunele morale acordate de către instanța de fond sunt derizorii în raport cu : prejudiciul psiho-moral produs prin decesul fulgerător al mamei reclamantei C.E.și a bunicii reclamantei G.A., prejudiciul fizic și psiho-moral cauzat reclamantei C.E.D. prin vătămarea corporala din culpa pricinuită acesteia - fată de care instanța de fond nu s-a pronunțat.

Prin întâmpinare (f.38 - 40 dosar apel), pârâta A.T.A. SA București - prin Sucursala Suceava, a solicitat respingerea apelului, raportat în principal la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale, 24.000 lei cu titlu de daune materiale (cheltuieli cu medicația și cu înmormântarea), la plata penalităților pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 17.10.2010, până la data plății efective și cu referire la pretinsul refuz nejustificat de a li se acorda despăgubirile pretinse, ca urmare a accidentului de circulație produs în data de 17.10.2010, invocându-se ca și temei, contractul de asigurare la plată și de răspundere civila (RCA), deținut de autoturismul condus de defunctul C. G.

Subliniază faptul că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea formulată de G.V., acesta neavând vocație succesorala după defuncta G.P., el nefiind vătămat în accident (el fiind doar soțul nepoatei defunctei, reclamanta G.A.).

Apreciază faptul că motivele invocate de către reclamante nu pot constitui temei pentru modificarea hotărârii instanței de fond în sensul solicitat de aceștia.

Față de pretenția reclamantei C.E.D., trebuie observat că, analiza considerentelor hotărârii atacate este lămuritoare in ce privește acordarea despăgubirilor cu caracter moral și față de suferințele produse recurentei C.E.D., prin vătămarea sa corporala.

Cum interpretarea dispozițiilor instanței trebuie făcută organic, prin raportare și la considerentele hotărârii, această critică este nefondată, hotărârea conținând, în mod clar și neechivoc, prevederi referitoare la soluționarea tuturor pretențiilor ridicate. Faptul că, în conținutul dispozitivului, instanța de judecată, nu a mai indicat pentru fiecare categorie de pretenții în parte suma dispusă, nu poate fi o dovada a faptului că instanța de judecată nu a acordat despăgubiri sau nu a soluționat cererile formulate, din moment ce motivarea hotărârii arata neechivoc contrariul.

S-a mai arătat de apelante că practica în materie a instanțelor de judecată este de a acorda sume mult mai mari în asemenea cazuri, arătând că nu sunt de acord, în condițiile în care hotărârile instanțelor de fond menționate, nefiind definitive nu pot constitui un reper în practica judecătorească, iar hotărârile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi luate în considerare în aprecierea soluționării, întrucât nu constituie izvor de drept, neputând astfel produce efecte decât față de părțile care au fost parte în respectivele procese;

Prin întâmpinare, reclamantele G.A. și C.E.D. (f. 69- 71 dosar apel), raportat la apelul declarat de către pârâta SC A.T.A. SA BUCUREȘTI prin Sucursala Suceava, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele motive:

Prima instanță a reținut faptul că pârâta SC A.T.ASA București nu contestă situația de fapt privind fapta, despăgubirile materiale vinovăția șoferului și persoanele rănite cu ocazia urmăririi penale - fiind astfel dovedite elementele răspunderii civile delictuale ale șoferului care beneficiase de asigurare tip RCA, ci doar întinderea despăgubirilor morale.

Conform practicii judiciare constante, răspunderea asiguratului față de terțul prejudiciat este contractuală decurgând din aderarea asigurătorului la riscuri conduitei asiguratului, astfel că, prin acoperirea prejudiciului față de victimele accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor și nici față de acesta ci în îndeplinirea propriei obligații asumate prin polița RCA, suportând în mod efectiv si definitiv întregul prejudiciu, în limitele poliței, cauzat din culpa asiguratului.

Raportat la acordarea daunelor materiale, acestea au fost cuantificate de către instanța de fond prin prisma dosarului de daune depus de către apelantă, iar reprezentanții apelantei nu au contestat niciodată aceste daune materiale invocate și pretinse de către ele și, mai mult decât atât, au fost de acord cu plata acestora, astfel că invocarea opoziției într-o cale de atac nu mai poate produce efecte juridice asupra soluției instanței de fond. De asemenea, cheltuielile sunt perfect justificate și reprezintă cheltuieli făcute cu înmormântarea defunctei G. P. și medicamentație

Mențiunea instanței de fond referitoare la acordarea daunelor materiale, în sensul că "obligă pârâta să achite reclamantelor suma de 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente și cheltuieli de înmormântare"; este destul de clară, deoarece aceste cheltuieli au fost făcute în comun de către ele - reclamantele, iar prin acțiune nu au solicitat departajarea sumei de fiecare parte. Cheltuielile au fost făcute doar pentru înmormântarea și praznicele aferente (din această cauza apar și date ulterioare) defunctei G.P. și nu îl vizează pe defunctul G.C.

În ceea ce privește mențiunea "Obligă parata să achite reclamantei C.E.D. suma de 25.000 lei daune morale în G. A. suma de 15.000 lei daune morale"; este evident că s-a produs doar o greșeala de redactare , dar înțelesul este foarte clar : în sensul că obligă pârâta să achite reclamantei C.E.D. suma de 25.000 lei și reclamantei G.A. suma de 15.000 lei.

Concluzionează că, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere raportată la atitudinea de tergiversare a dosarului și mai mult decât atât, nu a existat vreodată o ofertă concretă din partea acestea.

Examinând apelul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele :

În fapt, pe data de 17.10.2010, orele 16,00, numitul G.C. a condus pe DN 17 A, pe raza comunei Vatra Moldoviței, sat Ciumârna, autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare SV-05-ZBS, în care se mai aflau C. E. D. (sora acestuia), și G. P. (mama acestuia). Ajuns la kilometrul 37+500 metri, la coborâre, conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum carosabil umed, ceață, și a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă, motiv pentru care a ieșit în decor, și a căzut cu autoturismul de la o diferență de nivel de aproximativ, 10 metri, răsturnându-se de mai multe ori. În urma acestui accident a rezultat decesul numiților G.C. și G.P., și vătămarea corporală a numitei C.E.D., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12 - 14 zile îngrijiri medicale. La data producerii accidentului autoturismul în cauză avea asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă.

Cu privire la motivele de apel formulate de A.T.A SA București, Curtea reține, în primul rând că, deși dispozitivul primei instanțe nu este foarte clar și logic, se poate determina dispoziția de obligare a pârâtei la plata către reclamante a sumei 24.000 lei, cu titlu de daune materiale, de plată către reclamanta C.E.D. a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale, și de plată către reclamanta G.A.a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru analiza motivelor 2 și 3 din apelul A.A. SA București, precum și a apelului reclamantelor - apelante C.E.D. și G.A.(ce vizează în esență cuantumul daunelor acordare), Curtea reține, cu titlu preliminar, că reclamantele justifică daune materiale și morale, doar față de decesul numitei G.P., și în nume propriu (în ceea ce o privește pe C.E.D.), nu și față de decesul conducătorului auto G.C., care a fost vinovat de producerea accidentului.

Această concluzie se desprinde din dispozițiile art. 50 alin. 1 - 3 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.";

Din redactarea alin. 1 al acestui text rezultă că asigurătorul este ținut să răspundă pentru daunele pe care asiguratul este obligat să le repare. Or, nu se poate admite că asiguratul poate fi obligat să plătească despăgubiri pentru prejudiciul de natură morală provocat fiicei sau sorei prin decesul său. Această concluzie se deprinde și din dispozițiile alin. 2, care îl exceptează pe conducătorul auto vinovat de producerea accidentului din categoria persoanelor îndreptățite la despăgubiri în caz de vătămare corporală sau deces.

Cu alte cuvinte, prejudiciul direct suferit în caz de vătămare corporală sau deces este cel al conducătorului auto vinovat de producerea accidentului. Or, dacă legea nu dă dreptul la repararea acestui prejudiciu de către asigurător, nu se poate admite dreptul la repararea prejudiciului indirect, suferit de persoanele apropriate conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia.

Din interpretarea corelată a dispozițiilor alin. 1 - 3 din acest text, rezultă că despăgubirile la care au dreptul soțul (soția) sau persoanele aflate în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, prevăzute de alin. 3, sunt cele pentru acoperirea prejudiciului direct suferit de aceste persoane în urma accidentului, respectiv ca urmare a vătămării corporale.

În urma acestor precizări prealabile, Curtea reține că, din chitanțele depuse la filele 79 - 81, 123 - 143 dosar fond, rezultă că reclamantele au efectuat cheltuieli de natură medicală (în cazul lui C.E.D.) și de înmormântare și pomenire în cuantum total de 24.000 lei, din care 206,91 lei, cheltuieli de spitalizare.

Cum în speță reclamantele au organizat înmormântarea și datinile creștinești de pomenire pentru cei doi defuncți, G.C. și G.P., Curtea prezumă că sumele cheltuite pentru fiecare din ei a fost egală.

Așa cum s-a arătat, reclamantele justifică doar repararea prejudiciului cauzat de decesul numitei G.P., astfel că, după scăderea cheltuielilor de natură medicală efectuate de C.E.D, vor fi acordate doar jumătate din aceste sume, rezultând un total de 12.275 lei, cu titlu de daune materiale. Acestea vor fi acordate reclamantelor în solidar, la solicitarea acestora, având în vedere că solidaritatea poate lua naștere și din convenția părților.

Cu privire la daunele morale, Curtea reține că reclamantele justifică astfel de daune ca urmare a decesului numitei G.P., mama și respectiv bunica acestora. În plus, reclamanta C.E.D. justifică daune morale și ca urmare a suferințelor de ordin psihic provocate de vătămarea corporală care a suferit-o.

În acest sens, Curtea apreciază că dispariția fulgerătoare a mamei, respectiv bunicii reclamantelor a provocat acestora o afecțiune sub aspect psiho - afectiv, și un dezechilibru în raport de modul de viață anterior. Mai reține instanța și împrejurarea că decedata avea o vârstă înaintată, dar și că repararea prejudiciului de natură morală nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce privește vătămarea corporală a reclamantei C.E.D., Curtea are în vedere numărul nu foarte mare de zile de îngrijiri medicale (12 - 14 zile), dar și natura traumelor suferite, respectiv traumatism cranio - facial acut deschis cu plagă contuză epicraniană, contuzie coloană dorso - lombară și echimoze.

În raport de toate aceste criterii, Curtea apreciază ca rezonabil un cuantum al daunelor morale de 4.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din data plății, pentru reclamanta G. A., și 7.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, pentru reclamanta C.E.D..

Cu privire la penalitățile de întârziere, Curtea reține că, potrivit art. 36 alin. 1, art. 37 din normele la Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data accidentului, "Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător";; și "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere";.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că reclamanta C.E.D. a solicitat pârâtei repararea daunelor materiale și morale la data de 28 octombrie 2011 (fila 82 dosar), iar reclamanta G.A. a solicitat același lucru la data de 28 decembrie 2011 (fila 153 dosar fond). Din înscrisurile aflate la dosar vizând justificarea daunelor materiale, nu rezultă că acestea ar fi fost comunicate pârâtei. În ceea ce privește daunele morale, Curtea apreciază că nu trebuiau justificate cu anumite înscrisuri, astfel că termenul de10 zile reglementat de art. 36 alin. 1 din normele la Ordinul CSA nr. 5/2010 începe să curgă de la data solicitării.

Din aceste considerente, penalitățile de 0,1% pe zi reglementate de art. 37 din aceleași norme vor fi acordate în cazul daunelor materiale de la data cererii de chemare în judecată, iar în cazul daunelor morale de la expirarea termenului de 10 zile calculat pentru fiecare reclamantă în raport de formularea cererii de despăgubire.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1, 2 Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), Curtea va admite apelurile, va schimba în parte sentința atacată, în sensul că, păstrând soluția de respingere a cererii formulate de G.V., și de admitere în parte a cererii formulate de G.A. și C.E.D., va obliga pârâta la plata către reclamantele G.A. și C.E.D., în solidar, a sumei de 12.275 lei, cu titlu de daune materiale, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pe zi, de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 7.10.2013, și până la plata efectivă; va obliga pârâta la plata sumei de 4000 euro (patru mii euro) către reclamanta G.A., cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la 09.01.2012 și până la plata efectivă; va obliga pârâta la plata sumei de 7.000 (șapte mii) euro către reclamanta C.E.D., cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la 08.11.2011 și până la plata efectivă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Inexistenta obligaţiei asigurătorului de răspundere civila obligatorie la repararea prejudiciului de natura materiala sau morala suferit de fiica sau sora conducătorului auto vinovat de producerea accidentului soldat cu decesul sau .