Inexistenţa unor motive suficiente care să justifice continuarea privării de libertate a cărei durată era mai mare de un an şi două luni
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Hotărâre nr. 155 din data de 23.12.2015
DREPT PROCESUAL PENAL.
Inexistența unor motive suficiente care să justifice continuarea privării de libertate a cărei durată era mai mare de un an și două luni
Art. 206 Noul Cod procedură penală
În contestația formulată de inculpatul T.A. a fost desființată încheierea penală atacată în ceea ce privește soluția pronunțată în materia măsurii preventive și rejudecând, s-a admis cererea formulată de inculpatul T.A. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Curtea a apreciat că la acest moment procesual nu se mai poate reține în cauză situația prevăzută de art. 223 alin.(2) Cod de procedură penală.
Totodată, a apreciat că reacția opiniei publice nu mai poate să justifice privarea de libertate a inculpatului o perioadă îndelungată de timp (de peste un an și două luni), concluzia contrară echivalând cu a considera că persoana acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii. Curtea a apreciat că dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod de procedură penală dau posibilitatea instanței de a face o (nouă) apreciere asupra circumstanțelor faptelor, dar și celor care privesc persoana supusă măsurii preventive, prin evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei și conduitei procesuale a inculpatului, fără îndoială, în raport de stadiul procesului penal.
Curtea de Apel Oradea, Secția penală
Încheierea nr.155 din 23.12.2015; Dosar nr. 130/111/2015/a10
Prin încheierea penală din 10 decembrie 2015 pronunțată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 362 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. (2) și (4) Cod procedură penală, a constatat temeinică și legală și a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul T. A.
Potrivit art. 362 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. (4) Cod procedură penală, verificarea subzistenței temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul T. A. urmează a se realiza în tot cursul judecății, însă nu mai târziu de 60 de zile, calculate de la data pronunțării prezentei încheieri.
De asemenea, a respins cererea inculpatului T. A. formulată prin apărătorul său ales, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că în cauză există probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 5 par. 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cu privire la existența unei bănuieli rezonabile că inculpatul T. A. este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Articolul 5 par.1 lit. c) din Conven?ia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertă?ilor Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existen?ei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infrac?iune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În cauză, instanța a constatat faptul că suspiciunea rezonabilă în sensul art. 223 alin. (1) Cod procedură penală privind săvârșirea de către inculpatul T. A. a infracțiunilor imputate (care constituie temeiul privării de libertate) există, ea decurgând din materialul probator administrat până în prezent.
S-a reținut că în cauză există situa?ia prevăzută de art. 223 alin.(2) Cod procedură penală prin raportare la periculozitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dată de importanță valorilor sociale ocrotite penalmente.
În consecin?ă, s-a reținut că aceste fapte justifică aprecierea că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se mențin în continuare față de stadiul procesual al cauzei și atitudinea procesuală a inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptelor, fiind necesară administrarea în continuare de probe încuviințate.
Circumstanțele persoanele ale inculpatului, în opinia instanței, nu sunt de natură, la acest moment procesual, să conducă la concluzia schimbării temeiurilor măsurii arestului preventiv, mai ales că acestea existau și în momentul în care se presupune că acesta a comis faptele de care este acuzat.
S-a reținut că mai mult, conduita procesuală neadecvată a inculpatului, care în timpul ședinței de judecată a adresat amenințări atât părții civile L. A. D. cât și procurorului de ședință, constituie temeiuri noi care justifică menținerea măsurii preventive luate față de inculpat, existând pericolul ca acesta să comită noi infracțiuni în cazul în care va fi pus în libertate.
De asemenea, s-a constatat că din chiar declarațiile inculpatului, rezultă că acesta este plecat de foarte mulți ani din țară. În aceste împrejurări, instanța este îndreptățită să aprecieze în mod rezonabil că acesta se va sustrage judecății dacă va fi pus în libertate, în condițiile în care acesta nu are nicio sursă de venit licit în țară, singura lui sursă de venit se pare ca fiind obținută din desfășurarea unor activități ilicite în afara țării.
În ceea ce privește durata măsurii preventive a arestului, instanța a apreciat că aceasta nu constituie temei al revocării sau al înlocuirii acestei măsuri preventive cu altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate, dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, această durată având relevanță, conform art. 241 Cod procedură penală, numai sub aspectul încetării de drept a măsurii arestării preventive, ceea ce nu este cazul în acest moment.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual măsura arestului preventiv este propor?ională cu gravitatea acuza?iei aduse inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, iar nicio altă măsură preventivă nu este aptă să asigure la acest moment procesual buna desfășurare a judecății dată fiind particularitățile și complexitatea cauzei, stadiul în care se află prezentul proces penal și atitudinea procesuală neadecvată a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul T. A. criticând hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie și solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar.
Examinând legalitatea și temeinicia soluției contestate, Curtea a constatat următoarele:
Pe de o parte, Curtea a constatat că în cauză există probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art.5 paragraf 1 lit.c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cu privire la existența unei bănuieli rezonabile că inculpatul T. A. este posibilul autor al infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, fapte comise în forma continuată, prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) Cod penal și art. 213 alin. (1) Cod penal, toate cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal constând în aceea că în perioada 2012 - 2014 inculpatul T. A., prin adoptarea unui comportament disimulat, a recrutat mai multe persoane de sex feminin (L. A., P. P., R. C., B. D. și R. M.), folosind metoda lover-boy, iar ulterior, prin inducere în eroare și prin constrângere fizică și psihică le-a determinat să practice prostituția în xxxxxxxxxxxx, exploatându-le în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau, după caz, parte din persoanele de sex feminin astfel recrutate, le-a îndemnat, determinat și le-a înlesnit practicarea prostituției.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că la acest moment procesual nu se mai poate reține în cauză situa?ia prevăzută de art. 223 alin.(2) Cod de procedură penală.
Curtea a reținut că în cauza Letellier contra Franței instanța europeană a arătat că anumite infracțiuni, prin gravitatea deosebită și reacția publicului, pot crea o stare de neliniște capabilă să justifice temporar detenția preventivă, dar acest factor poate fi pertinent și suficient numai dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului tulbură, în mod real, ordinea publică. Detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, întrucât continuarea detenției nu trebuie să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.
Curtea a apreciat că reacția opiniei publice nu mai poate să justifice privarea de libertate a inculpatului T. A. o perioadă îndelungată de timp (de peste un an și două luni), concluzia contrară echivalând cu a considera că persoana acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.
Nu în ultimul rând, inculpatul T. A. este suspectat că se află la primul conflict cu legea penală și a fost privat de timp libertate pentru o perioadă de aproximativ de peste un an și două luni, interval de timp care, în opinia Curții, a fost suficient pentru a-l face să conștientizeze pe deplin gravitatea faptelor pentru care este cercetat și a corespuns necesității unei bune desfășurări a procesului penal.
Curtea a apreciat că dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod de procedură penală dau posibilitatea instanței de a face o (nouă) apreciere asupra circumstanțelor faptelor, dar și celor care privesc persoana supusă măsurii preventive, prin evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei și conduitei procesuale a inculpatului, fără îndoială, în raport de stadiul procesului penal.
Din acest punct de vedere, Curtea a remarcat faptul că cercetarea judecătorească a fost în mare parte efectuată de prima instanță și că, deși durata măsurii preventive depășise un an, prima instanță a menținut aceeași ritmicitate a termenelor intervalul dintre acestea fiind destul de îndelungat, de aproximativ 4 săptămâni.
În consecință, la acest moment procesual, Curtea nu mai a constatat existența unor motive relevante și suficiente care să justificare privarea de libertate prin menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului T. A., simpla menținere a temeiurilor de fapt ale arestării inițiale referitoare la suspiciunea comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul (pe care se întemeiază susținerile parchetului de menținere a măsurii arestării preventive) prin raportare la gravitatea faptei, durata măsurii privative de libertate și stadiul cercetării judecătorești nefiind aptă să justifice în sine continuarea arestării preventive.
Curtea a apreciat că nu se impune în cauză dispunerea unei alte măsuri preventive privative de libertate față de durata de ansamblu a privării de libertate în cauză însă este necesară și proporțională cu scopul urmărit impunerea măsurii controlului judiciar.
Pentru aceste considerente în baza art. 206 Cod procedură penală Curtea a admis contestația formulată de inculpatul T. A. împotriva încheierii penale din 10 decembrie 2015 pronunțate de către Tribunalul Bihor în dosarul nr. 130/111/2015, a desființat încheierea penală atacată în ceea ce privește soluția pronunțată în materia măsurii preventive și rejudecând a admis cererea formulată de inculpatul T. A. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
În baza art. 242 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art.215 Cod procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul T. A. prin încheierea penală nr. 130/DL/27.09.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
A constatat că inculpatul T. A. și-a asumat obligația de a locui pe durata controlului judiciar în xxxxxxxxxxxxx, în locuința mamei sale, care și-a dat în prealabil acordul pentru ca inculpatul T. A. să folosească spațiul privat al acesteia și să îi asigure întreținere în cuantum de 200 euro lunar.
În baza art. 215 alin. (1) Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul T. A. va trebui să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței din comuna xxxxxxxxxxx;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar inculpatul T. A. va trebui să respecte următoarele obligații:
a. să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței;
b. să nu se apropie de părțile civile L. A. D., P. P. sau membrii de familie ai acestora și nici de persoana vătămată R. C. sau membrii de familie ai acesteia;
c. să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu părțile civile L. A. D., P. P. sau cu membrii de familie ai acestora, cu persoana vătămată R. C. sau cu membrii de familie ai acesteia și cu martorii B. D. C., B. G. C., V. A.- M., T. F.- C., V. A.- M., B. M.-C. sau cu membrii de familie ai acestora;
d. să comunice lunar informații relevante despre mijloacele sale de existență.
Curtea a constatat că inculpatul T. A. are în cunoștință următorul termen acordat în cauză, respectiv 11.01.2016, că are obligația de a se prezenta în fața Tribunalului Bihor și că are obligația de a se prezenta la data de 07.01.2016, ora 8,30 la IPJ Bihor - Serviciul de Criminalistică în vederea efectuării testului poligraf.
În baza art.215 alin.(3) Cod procedură penală a atras atenția inculpatului T. A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor enumerate mai sus care îi revin pe durata măsurii preventive, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T. A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. xx/27.09.2014 emis de Tribunalul Bihor, dacă inculpatul nu mai este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 215 alin. (5) Cod procedură penală, o copie a minutei s-a comunicat IPJ Buzău, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Buzău și Poliției de Frontieră Română.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în contestație au rămas în sarcina statului.
| ← Recurs. Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea... | RĂSPUNDEREA SOLIDARĂ. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală → |
|---|
