RĂSPUNDEREA SOLIDARĂ. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1164 din data de 16.12.2015
DREPT CIVIL
RĂSPUNDEREA SOLIDARĂ
- art. 1382 Cod civil
Art. 1382 cod civil instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeași faptă ilicită, textul prevăzând că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.
Decizia civilă nr. 1164/16.12.2015-A (dosar nr. 2605/83/2013)
Prin sentința civilă nr. 483/D din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul S. M. în dosar nr. 2605/83/2013, s-a respins acțiunea formulată și precizată succesiv (fila 119, 238, 274 vol.2) de reclamanta P.M.A., împotriva pârâților SC M.T. SRL și S.A., B.M., B.C., D.F., S.L. și M.V., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei de ordin I suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Tribunalul, analizând susținerile părților, argumentele de fapt și de drept, dispozițiile de drept substanțial și procesual incidente în cauză precum și cele reținute prin încheierea interlocutorie din 10.07.2014, reține următoarele:
Așa cum s-a prezentat pe larg în preambulul hotărârii, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată:
- angajarea răspunderii civile delictuale a jurnaliștilor (pârâții) M.B, C.B., F.D. și S.L. pentru fapta proprie, în temeiul art.1357 Cod civil;
- angajarea răspunderii civile delictuale a SC M.T. SRL, în calitate de editor al ziarului tipărit și publicației on-line Gaza de N. V., în temeiul art.1373 Cod civil, inclusiv pentru fapta prejudiciabilă săvârșită de A. S., a cărei identitate nu a putut fi stabilită și
- angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului M.V., pentru fapta proprie în temeiul art.1357 Cod civil;
- obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 879.500 lei (200.000 Euro), cu titlu de daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului.
Așa cum rezultă din pretenția cuprinsă în cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților, la plata sumei de mai sus pentru "prejudiciu de imagine suferit în urma campaniei de denigrare desfășurată de pârâți prin publicarea a nu mai puțin de 30 de articole defăimătoare la adresa reclamantei și a familiei, prin care au fost afectate drepturile personale ale acesteia, privitoare la viața privată, la demnitate, la propria imagine, la onoare și reputație";
Pornind de la aceste repere de fapt și de drept, pârâtul M.V. (așa cum s-a reținut anterior în considerente) a invocat inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu există o răspundere solidară legală sau convențională, obiectul acțiunii nu îl reprezintă o singură pretinsă faptă prejudiciabilă, ci mai multe pretinse fapte prejudiciabile care pot avea gravitate diferită, comise distinct de mai mulți autori, cu calități diferite (politicieni sau jurnaliști) în modalități diferite (discursuri politice, întruniri electorale, articole de presă etc.), în loc și timp diferit ca circumstanțe, fără o înțelegere prealabilă între aceștia.
Totodată, pârâții (S.L., F.D., C.B., SC M.T. SRL) au formulat apărări pe fond, invocând netemeinicia acțiunii, faptele imputate jurnaliștilor au fost săvârșite în exercitarea unui drept fundamental, cel al libertății de exprimare, garantat de Constituția României și prin art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Verificând cadrul procesual, așa cum a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată și ținând seama și de apărările formulate în cauză de către pârâți și care prin efectul coparticipării procesuale pasive profită tuturor, tribunalul a analizat cu prioritate apărarea de fond ce vizează inadmisibilitatea acțiunii, din perspectiva stabilirii răspunderii civile delictuale solidare, în sarcina pârâților.
Angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a celor patru condiții sau elemente, constitutive, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Aceleași condiții erau necesare și sub imperiul dispozițiilor din vechiul Cod civil, art.998-999, însă cum faptele considerate de reclamantă ca ilicite au fost săvârșite în timpul campaniei electorale din 2012, aplicabile în cauză ca dispoziții de drept substanțial sunt cele din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009), în vigoare de la 01.10.2011 și care au și fundamentat în drept cererea de chemare în judecată (art.1357-1349), iar în privința existenței solidarității legale între părți s-a invocat art.1382, art.1383, art.1369 și art.1370 Cod civil.
Răspunderea civilă delictuală sau reparatorie are ca primă finalitate repararea prejudiciului cauzat, iar prejudiciul reprezintă condiția dar și măsura răspunderii reparatorii, întrucât aceasta se angajează numai în limita prejudiciului injust cauzat.
Așadar, prejudiciul reprezintă cel mai important element al răspunderii civile, fiind o condiție esențială și necesară a acesteia, de sine stătătoare.
Potrivit art.1357 Cod civil "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.";
Potrivit literaturii de specialitate prin prejudiciu înțelegem rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecințe ale încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane.
Tribunalul a mai reținut că reclamanta, în cauză, a susținut că existența unui prejudiciu moral, cuantificat la suma globală de 200.000 Euro, ca urmare a atingerii aduse vieții private, dreptului la propria imagine, onoare și reputație.
Succesiunea articolelor de presă publicate de jurnaliști sau Ziar s-a realizat în momente diferite de timp, articolele de presă care relatează despre reclamantă au apărut în numere diferite din publicația tipărită sau on-line a Gazetei de N. V., fiecare are un conținut diferit de informații factuale, după propria apreciere și, de asemenea, relatează fapte diferite sub semnătura personală a pârâților jurnaliști sau conțin relatări din conferințe de presă, declarații politice făcut de contracandidați în timpul campaniei electorale a alegerilor parlamentare din anul 2012. În aceste condiții, fiecare răspunde pentru fapta proprie, fără a putea fi antrenată răspunderea solidară legală sau convențională, pentru cea din urmă nefiind făcută dovada existenței unei înțelegeri comune a pârâților, a unei legături de ordin subiectiv, cu scopul de a duce o campanie denigratoare la adresa reclamantei în timpul derulării campaniei electorale a alegerilor parlamentare din anul 2012.
S-a mai reținut că se pune problema dacă poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală solidară (legală) a pârâților, pentru repararea prejudiciului moral solicitat a fi compensat cu suma de 200.000 Euro, fără nicio diferențiere între autorii articolelor de presă publicate și redate anterior în urma expunerii motivelor cererii de chemare în judecată.
Prin art.1357 Cod civil, coroborat cu art.1349 alin.1 și 2 din Codul civil, se consacră regula de principiu potrivit căruia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte, întrucât fiecare răspunde de faptele sale proprii.
Există însă și situația legală în care avem pluralitate de persoane răspunzătoare pentru același prejudiciu, în condițiile art.1382 Cod civil, în conformitate cu care "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat."; Aceasta reprezintă în esență solidaritatea pasivă legală, o veritabilă garanție pentru realizarea creanței, instituind obligația pentru fiecare debitor solidar de a repara întreg prejudiciu.
Chiar dacă s-ar considera că există un prejudiciu de imagine pentru reclamantă în urma articolelor de presă defăimătoare publicate de pârâți în nume propriu și nu sub forma colectivului redacțional, totuși modalitatea de reparare solicitată de reclamantă nu este în acord cu prevederea legală, art.1383 Cod civil, întrucât sarcina reparației prejudiciului se împarte proporțional cu participarea fiecăruia la realizarea prejudiciului sau în funcție de intenția sau gravitatea culpei cu care a acționat fiecare participant, și numai în lipsa oricăror elemente din cele amintite mai sus, ca situație de excepție, răspunderea poate fi stabilită egal între toți participanții pentru întreg prejudiciu. Cuantificarea pretenției concrete față de fiecare pârât, are o relevanță deosebită, întrucât dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, reclamantul poate să se îndrepte pentru întreaga sumă împotriva celui mai solvabil iar debitorul care a plătit are drept de regres împotriva codebitorilor obligați în solidar, după aportul fiecăruia, după implicarea și atitudinea manifestată în timpul săvârșirii faptei, cât și ulterior, chiar și în timpul derulării procesului conduita poate reprezenta un element esențial în stabilirea obligației de a suporta plata indemnizației pentru repararea prejudiciului.
Potrivit art.1384 alin.3 teza a II-a din Codul civil, "În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depășește partea ce revine persoanei pentru care se răspunde și nu poate depăși partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul";, debitorul plătitor va acționa pe fiecare în parte în funcție de contribuția fiecăruia astfel cum a fost cuantificată de instanță, fără a putea executa întreaga sumă plătită pe oricare dintre co-debitori întrucât între debitori nu există solidaritate pasivă legală aceasta operează doar față de victimă nu și între aceștia.
Tribunalul a mai reținut că prejudiciul în cauză, așa cum a fost descris de reclamantă este rezultatul unor fapte ilicite succesive, nu există o fapt ilicită comună, întrucât au fost publicate la intervale de timp diferite nu mai puțin de 30 de articole de presă apreciate de reclamantă ca defăimătoare.
În aceste condiții, nu poate fi pus semnul egalității între toate articolele și nici nu se poate prezuma că pârâții sunt vinovați în egală măsură și proporție, fără a se analiza și stabili care a fost aportul, atitudinea psihică a autorilor faptelor ilicite și prejudiciabile față de fapta săvârșită și față de urmările acestei fapte, gravitatea afirmațiilor pentru fiecare articol în parte.
Prin art.1383 și art.1384 Cod civil sunt reglementate raporturile dintre cei care răspund în solidar față de victimă, precum și condițiile și limitele în care este recunoscut și exercitat dreptul la regres între codebitori. În lipsa unor elemente factuale distincte și a unor criterii de determinare a vinovăției pârâților nu s-a putut reține o contribuție egală la cauzarea prejudiciului, dar nici nu s-a putut prezuma că fiecare a contribuit în aceeași măsură la producerea prejudiciului reclamat. Atunci când prejudiciul reprezintă consecința săvârșirii mai multor fapte ilicite, fiecare participant poate fi obligat la reparație, însă numai în limitele în care propria faptă a determinat producerea prejudiciului, așadar în noua reglementare a Codului civil se instituie criteriul proporționalității contribuției tuturor celor care au cauzat prejudiciul, ceea ce reprezintă o soluție echitabilă întrucât fiecare codebitor este responsabil corespunzător implicării sale la producerea prejudiciului.
Față de cele evocate anterior, tribunalul a reținut că antrenarea răspunderii civile delictuale solidare pentru pârâți nu poate fi acceptată, în lipsa unei cuantificări și obiectivări concrete a contribuției fiecăruia la producerea prejudiciului de imagine invocat de reclamantă . În lipsa unor elemente care să permită repartizarea finală a contribuției pentru fiecărui pârât la crearea prejudiciului, apare ca nelegală din perspectiva textelor de lege evocate, obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 200.000 Euro, valoarea prejudiciului moral solicitat de reclamantă.
În consecință, tribunalul a apreciat ca fondată apărarea de fond susținută de pârâtul M.V., însușită prin concluzii scrise și de ceilalți pârâți, în sensul că în cauză nu poate fi stabilită răspunderea civilă delictuală a acestora, întrucât pârâții nu răspund solidar, nefiind în prezența cazurilor expres prevăzute de lege care reglementează solidaritatea pasivă legală. Pentru recuperarea prejudiciului pretins, reclamanta avea obligația fie să cuantifice după criteriile expuse mai sus care este indemnizația bănească solicitată de la fiecare pârât, fie să introducă acțiuni distincte împotriva fiecărui pârât, unde, raportat la gravitatea articolelor publicate, să poată fi antrenată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie alături de editorul ziarului. Acest impediment ce ține de stabilirea corectă a cadrul legal a avut drept consecință necercetarea de către instanță a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale, fiind de prisos orice cercetare pe fond de vreme ce în privința stabilirii prejudiciului au fost constatate aceste disfuncționalități pentru stabilirea răspunderii civile delictuale solidare a tuturor pârâților .
Referitor la antrenarea răspunderii civile delictuale a editorului ziarului G. de N. V., varianta tipărită și on-line, realizată de pârâta SC M.T. SRL, instanța a reținut că:
Potrivit art.30 alin.1 din Constituție "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai (…) prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile";, iar conform art.30 alin.8 "răspunderea civilă pentru informația sau creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de comunicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.";
Așadar, art.30 alin.8 din Constituție instituie o răspundere civilă directă în calitate de editor de presă, întemeiată pe art.1357 și 1373 Cod civil, care include inclusiv solidaritatea pasivă legală cu autorul faptei. Câtă vreme nu a putut fi stabilită solidaritatea pasivă legală între autorii faptelor considerate de reclamantă ca fiind ilicite, este evident că nu poate fi antrenată nici răspunderea editorului de presă în solidar cu autorii la repararea prejudiciului de 200.000 Euro.
Cât privește atragerea răspunderii civile delictuale solidare a pârâtului M.V., tribunalul a mai reținut că în cauză asupra obiectului cererii din precizarea de acțiune operează excepția puterii de lucru judecat, întrucât asupra conținutului declarațiilor făcute de pârât fie pe site-ul personal, fie în declarații de presă sau în articolul de presă din 16.04.2013 publicat în varianta on-line a Ziarului, s-a stabilit printr-o hotărâre anterioară, cu aceleași părți și obiect, că reclamanta nu a suferit un prejudiciu de imagine, iar afirmațiile pârâtului legate de firma SC R. SA nu reprezintă fapte ilicite întrucât și alte publicații au relatat aceleași nereguli la ANRP în perioada de referință 2009-2011, firma SC R. SA este în topul celor care ANRP trebuia să efectueze plăți importante legate de evaluarea imobilelor neretrocedate în natură. Prin urmare chiar dacă articolul s-a republicat nu mai pot fi puse în discuție aceleași aspecte, hotărârea este definitivă și irevocabilă, respectiv Sentința civilă nr.937/25 februarie 2014 a Judecătoriei S. M. pronunțată în dosar nr.8980/296/2012.
Pe cale de consecință și față de cele expuse anterior, tribunalul a respins acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă din perspectiva antrenări răspunderii civile delictuale solidare a pârâților.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.453 Cod procedură civilă (Legea nr.134/2010), reclamanta a fost obligată la cheltuieli de judecată pentru pârâta de ordin I în sumă de 2.000 lei reprezentând onorariu avocațial, achitat și dovedit prin extrasul de cont din 07.11.2014 (fila 174 de la dosar).
Împotriva sentinței civile nr. 483/D din 11 decembrie 2014 a Tribunalului S. M. a declarat apel reclamanta P.M.A. solicitând admiterea apelului, anularea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare, respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința obligării intimaților pârâți, în solidar, la plata sumei de 879.500 lei (200.000 Euro) cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de aceasta urmare a încălcării de către intimați a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor sale la onoare, reputație, demnitate personală, imagine; obligarea intimaților pârâți la înlăturarea efectelor negative ale acuzațiilor aduse la adresa sa și a familiei sale, prin scuze publice și prin retractarea în mod oficial a declarațiilor mincinoase; obligarea intimaților-pârâți la publicarea pe cheltuiala lor a hotărârii judecătorești astfel pronunțate în trei ziare de circulație națională, precum și pe prima pagină a variantei online și a variantei tipărite a Ziarului G. de N-V.
În dezvoltarea motivelor de apel apelanta, după reexpunerea stării de fapt arătate și în cuprinsul acțiunii introductive, subliniază că instanța a admis în mod neîntemeiat excepția inadmisibilității acțiunii, fără a intra în judecarea fondului, împrejurare față de care apreciază că se impune anularea sentinței, respingerea excepției inadmisibilității și evocarea fondului.
Arată în primul rând faptul că, caracterul solidar este dat de prejudiciul cauzat, acesta raportându-se la rezultatul acțiunilor prejudiciabile, respectiv la consecințele acestora, constând în prejudiciul cauzat, precum și la pluralitatea de făptuitori, nicidecum la natura sau simultaneitatea faptelor cauzatoare.
În acest sens invocă prevederile art. 1370 Cod Civil, care prevăd că "dacă prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar față de victimă";.
Face în continuare apelanta trimitere și la dispozițiile art. 1382 Cod Civil, care stipulează în mod expres că sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat "cei care răspund pentru o faptă prejudicială";.
În acest sens, arată că în doctrina de specialitate s-a arătat că dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală solidară trebuie raportate la situația în care prejudiciul suferit de victimă are o pluralitate de cauze, respectiv comiterea a mai multor fapte ilicite de către coautori, complici, tăinuitori, etc., prin care victima a fost prejudiciată.
În concluzie acțiunile celor obligați în solidar nu trebuie să aibă caracter simultan sau același conținut, fiind suficient ca rezultatul acțiunilor respective să fi produs un prejudiciu. Fapta prejudiciabilă "comună"; comisă de intimații-pârâți constă în construirea campaniei de denigrare împotriva sa prin afirmarea și aducerea la cunoștința publicului de acuzații false, ofense, jigniri.
Totodată, pe lângă elementul comun arătat, instanța a pierdut din vedere faptul că impactul negativ al tuturor acestor articole denigratoare, asupra imaginii, demnității, onoarei și probității sale profesionale este dat inclusiv de densitatea și coordonatele temporale ale articolelor publicate de intimații pârâți sub egida aceluiași editor.
Subliniază că la producerea prejudiciului constând în vătămarea imaginii, onoarei și demnității sale prin campania de denigrare în mass media, au contribuit toți intimații pârâți, prin articolele publicate, fiecare având o contribuție la atacul concertat împotriva acesteia.
Prin urmare, indiferent de succesiunea articolelor de presă, publicarea acestora în numere diferite ale publicației sau conținutul diferit de informații factuale, toate aceste acțiuni au condus la producerea unui singur rezultat și anume prejudicierea gravă a imaginii sale, considerând că ne aflăm în prezența unei solidarități pasive legale exprese, astfel cum este prevăzut de art. 1370 și 1382 din Codul Civil.
În continuare arată că principiul caracterului personal al răspunderii delictuale are relevanță în raportul dintre debitorii solidari și nu în raportul dintre aceștia și cel care a fost prejudiciat.
Subliniază că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 1382 și 1383 Cod Civil, reținând că în vederea antrenării răspunderii civile delictuale solidare pentru intimații pârâți este necesară cuantificarea și obiectivarea corectă a contribuției fiecăruia la producerea prejudiciului de imagine.
Contrar celor reținute de instanța de fond răspunderea solidară va fi angajată dacă există o acțiune care se desfășoară simultan sau succesiv de către mai multe persoane, fără a se putea stabili contribuția fiecăruia la prejudicierea victimei.
Consideră că instanța face o confuzie între modalitatea în care aceasta a solicitat repararea prejudiciului în solidar și modul în care sarcina reparației prejudiciului urmează a fi împărțită între debitorii solidari, ori prin acțiune nu a solicitat ca instanța să facă repartizarea sarcinii de a suporta prejudiciile în mod egal între debitorii solidari, ci a solicitat exclusiv obligarea lor în solidar, întrucât acțiunile concertate ale acestora au prejudiciat în mod grav imaginea sa.
Mai mult, arată că a prezentat instanței de judecată acțiunile fiecăruia dintre intimații pârâți și modul în care au contribuit la producerea prejudiciului, iar nimic nu împiedica instanța să împartă sarcina reparatorie între aceștia, raportat la criteriile prevăzute de art. 1383 Cod Civil.
Mai subliniază în continuare că, împărțirea sarcinii reparației prejudiciului în mod egal pentru debitorii solidari reprezenta un ultim resort, sens în care învederează că scopul prevederilor art. 1383 și 1384 este acela de a tranșa raporturile dintre debitorii solidari și nu raporturile dintre aceștia și victimă, iar aceste prevederi nu pot fi invocate împotriva victimei prejudiciului și, cu atât mai mult nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Tocmai pentru a nu se ajunge la ipoteza ca victima prejudiciului să fie cea prejudiciată suplimentar de eventualele întârzieri în repararea prejudiciului cauzate de ipoteza în care fiecare dintre debitorii solidari a contribuit la producerea prejudiciului, de neînțelegerile dintre aceștia, de insolvabilitatea unora dintre ei etc., legiuitorul a tranșat în mod expres această problemă și a pus la îndemâna judecătorului o soluție de ultim resort.
În măsura în care aplicând criteriile prevăzute la art. 1383 Cod Civil instanța nu reușește să stabilească sarcina reparației, atunci aceasta apelează la soluția împărțirii egale a prejudiciului produs și nicidecum nu poate respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Subliniază că, în calitate de victimă a prejudiciului era ținută să probeze exclusiv întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în ceea ce-i privește pe intimații pârâți, iar instanța ar fi trebuit să analizeze dacă sunt întrunite condițiile pentru repararea prejudiciului și abia mai apoi să facă aprecieri cu privire la proporționalitatea stabilirii sarcinii reparației prejudiciului prin prisma elementelor de fapt.
În continuare apelanta a expus argumentele pentru care susține temeinicia acțiunii arătând în primul rând că încercarea de manipulare a opiniei publice în sensul excluderii sale din opțiunile alegătorilor din județul S. M. prin promovarea ca opțiune mai potrivită a domnului N. B. pe considerente de origine, naționalitate și apartenență politică este evidentă.
Pe parcursul întregii campanii electorale ziarul a susținut numai candidații U. - ului, publicând numeroase articole cu privire la aceștia, reclame și interviuri.
Publicația a nesocotit nu numai normele de conduită ale profesiei de jurnalist, care cer imparțialitate, independență și relatarea adevărului dar și Constituția României, care la art. 31 alin. 4 prevede că "mijloacele de informare în masă, publice și private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice".
În continuare apelanta reclamantă arată motivele pentru care consideră a fi îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale și anume: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Cât privește condiția faptei ilicite arată că profesia de jurnalist include drepturi și obligații, libertăți și responsabilități. Libertatea de exprimare ca drept indispensabil al jurnaliștilor presupune și asumarea tuturor responsabilităților legate de exercitarea acestui drept.
Potrivit dispozițiilor Codului Deontologic al Ziaristului, acesta are datoria primordială de a relata adevărul, dând publicității numai informații de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat din cel puțin două surse credibile.
Constituie faptă ilicită punerea în atenția publică, în mod direct a unei persoane determinate, fără a furniza o bază factuală suficientă pentru acuzațiile ce i se aduc acesteia. În absența oricăror dovezi care să le susțină, afirmațiile referitoare la fapte nu se bucură de protecția oferită la art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În continuare apelanta a reluat argumentele susținute în acțiunea introductivă cu privire la fapta ilicită a fiecăruia dintre intimații pârâți, arătând în concluzie faptul că conduita culpabilă a intimaților pârâți de a afirma public toate aceste neadevăruri, născociri și jigniri la adresa sa și a familiei sale, în lipsa oricăror probe, constituie un temei suficient pentru constatarea săvârșirii unei fapte cu caracter ilicit.
Legat de prejudiciu arată că acesta este concret și efectiv și constă în principal în resimțirea impactului produs de conduita culpabilă și discriminatorie a intimaților pârâți și anume din lezarea onoarei, demnității, imaginii, reputației și probității sale profesionale, faptele imputate fiind de natură a-i prejudicia demnitatea personală și imaginea publică.
Amploarea prejudiciului cauzat prin încălcarea limitelor libertății de exprimare și lezarea drepturilor nepatrimoniale trebuie privită atât prin prisma vieții sale private, cât și prin prisma calității de persoană publică, date fiind funcțiile pe care le deținea la momentul publicării articolelor.
Acuzațiile injust formulate aduc atingeri grave nu numai persoanei și familiei sale, cât și valorilor care definesc onoarea și prestigiul profesional prin crearea unui climat de suspiciune și insecuritate ce planează asupra verticalității sale.
În privința vinovăției arată că dezinformarea cu bună știință a opiniei publice s-a făcut cu vădită rea-credință, scopul fiind unul precis și evident, respectiv intenția manifestată de a aduce vătămări imaginii, onoarei și demnității persoanei sale și de a-i periclita candidatura la alegerile pentru Parlamentul României.
Referitor la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu arată că este evidentă, rezultând ex rem din chiar săvârșirea faptei, prin vătămarea valorilor sociale ocrotite de normele internaționale și naționale.
Arată în continuare că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 6 și alin. 8 din Constituția României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informația adusă la cunoștința publicului revenind atât autorului, cât și editorului sau proprietarului mijlocului de multiplicare a suportului prin care este furnizată informația.
Garanția libertății de exprimare oferită jurnaliștilor cu privire la pregătirea diferitelor articole este condiționată în mod cert de acționarea cu bună-credință a acestora și de scopul urmărit, respectiv acela de a oferi o informație exactă, adevărată și demnă de credit, cu respectarea deontologiei jurnalistice.
Consideră că în cazul său limitele libertății de exprimare au fost grav depășite, afirmațiile făcute în cadrul șirului nesfârșit de articole tendențioase și defăimătoare reprezentând un atac concertat, injust la adresa sa și a familiei sale, menit a aduce în mod direct atingere gravă imaginii sale, reputației, credibilității de demnității profesionale.
În drept au fost invocate prevederile din Codul de procedură civilă; din Codul Civil; din CEDO; Constituția României, precum și prevederile Codului Deontologic al Ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă.
La dosarul cauzei a depus întâmpinare intimatul M.V. care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Acesta arată în esență că prejudiciul invocat de reclamantă este rezultatul mai multor pretinse fapte ilicite succesive, neexistând o faptă ilicită comună, astfel că fiecare răspunde pentru fapta proprie, fără a putea fi antrenată răspunderea solidară sau convențională, pentru cea din urmă nefiind făcută dovada existenței unei înțelegeri comune a pârâților, a unei legături de ordin subiectiv cu scopul de a aduce o campanie denigratoare la adresa apelantei reclamante în timpul campaniei electorale din 2012.
În consecință, nu poate fi pus semnul egalității între toate articolele și nu se poate prezuma că pârâții sunt vinovați în egală măsură și proporție, fără a se analiza și stabili care a fost aportul, atitudinea psihică a autorilor pretinselor fapte ilicite, precum și gravitatea afirmațiilor pentru fiecare articol în parte.
Apelanta a depus răspuns la întâmpinare arătând că intimatul nu are nici un contraargument cu privire la argumentele sale în ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia sentinței.
Examinând apelul formulat prin prisma criticilor invocate s-au constatat următoarele:
Prin cererea dedusă judecății reclamanta P.M.A. a solicitat obligarea în solidar a pârâților SC M.T. SRL S. M., B.M., B.C., D.F., S.L. și M.V. la plata în solidar a sumei de 879.500 lei (200.000 Euro) cu titlu de daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă urmare a încălcării de către pârâți a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor reclamantei la onoare, reputație, demnitate personală, imagine; obligarea acestora la înlăturarea efectelor negative ale acuzațiilor aduse la adresa reclamantei și a familiei sale; obligarea pârâților la publicarea pe cheltuiala lor a hotărârii judecătorești astfel pronunțate, în trei ziare de circulație națională precum și pe prima pagină a variantei online și a variantei tipărite a Ziarului G. de N.-V.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 1349 Cod civil, care constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.
Art. 1382 Cod Civil instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeași faptă ilicită, textul prevăzând că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidari la reparație față de cel prejudiciat.
Astfel cum rezultă din conținutul textului de mai sus, una dintre trăsăturile juridice a obligației solidare pasive este aceea ca prejudiciul să fie provocat prin aceeași faptă ilicită și să fie cauzat în comun de autorii acesteia.
Susținerile apelantei în sensul că, caracterul solidar al răspunderii se raportează doar la rezultatul acțiunilor prejudiciabile precum și la pluralitatea de făptuitori, s-au apreciat a fi nefondate. Dispozițiile art. 1370 Cod Civil invocate în acest sens de apelantă reglementează răspunderea în cazul imposibilității individualizării autorului faptei ilicite, textul având în vedere situațiile speciale în care nu se poate determina autorul faptei ilicite, atunci când prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, ceea ce nu este cazul însă în speța dedusă judecății.
Împrejurarea că reclamanta se consideră denigrată prin articolele publicate, invocând faptul că la producerea prejudiciului au contribuit toți pârâții, nu este de natură a impune astfel o altă concluzie esențială pentru angajarea răspunderii solidare, fiind după cum s-a arătat, existența unei unități indivizibile a acțiunilor autorilor faptei ilicite și cooperarea subiectivă a acestora.
Într-adevăr, instanța de fond printr-o interpretare eronată a dispozițiilor art. 1383 și 1384 Cod civil ce reglementează raporturile dintre debitorii solidari, a ajuns la o concluzie greșită și anume că antrenarea răspunderii delictuale pentru pârâți nu poate fi acceptată în lipsa unei cuantificări și obiectivări concrete a contribuției fiecăruia la producerea prejudiciului de imagine invocat de reclamantă, textul reglementând efectele solidarității pasive între debitorii solidari și nu condițiile angajării răspunderii solidare, cum greșit se reține, stabilirea proporționalității sarcinii reparației impunându-se așadar ca o consecință a reținerii existenței răspunderii solidare, care însă în cauza de față este exclusă pentru cele mai sus expuse.
Nu i se poate imputa apoi instanței faptul că aceasta nu a împărțit sarcina reparației pentru fiecare dintre intimații pârâți raportat la criteriile prevăzute art. 1383 Cod Civil, astfel cum arată apelanta prin intermediul motivelor de apel, de vreme ce în virtutea principiului disponibilității reglementat de art. 9 Cod procedură civilă obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, principiu regăsit și în art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, conform căruia judecătorul trebuie să se pronunțe numai asupra a ceea ce i s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii.
Așadar, cum faptele ilicite ce li se impută pârâților intimați constând în publicarea unor articole de presă apreciate ca defăimătoare au fost săvârșite succesiv, la diferite intervale de timp, fiecare articol reprezentând acțiunea directă și nemijlocită a autorului său, cu temei prima instanță a conchis a fi inadmisibilă angajarea răspunderii solidare a pârâților, solicitarea apelantei de anulare a sentinței cu reținere spre rejudecare nu a putut fi primită.
Prin urmare, față de cele ce preced, constatându-se legalitatea și temeinicia sentinței sub aspectul reținerii inadmisibilității acțiunii din perspectiva angajării răspunderii civile delictuale solidare a pârâților, analiza celorlalte critici invocate cu referire la fondul cauzei a devenit inutilă, astfel că s-a omis analizarea lor, apelul fiind în consecință respins în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă.
S-a constatat că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
| ← Inexistenţa unor motive suficiente care să justifice... | Recurs. Procedura insolventei. Admisibilitatea cererii de... → |
|---|
