Infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte. Prelevarea de probe biologice.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 71 din data de 09.05.2013
DECIZIA PENALĂ NR. 71/A/09.05.2013
Dosar nr.1127/111/P/2013
Secția penală și pentru cauze cu minori
Infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte. Prelevarea de probe biologice.
Scopul Legii nr. 76/2088, îl constituie, printre altele, asigurarea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, prevenirea și combaterea infracțiunilor prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei.
În raport de natura infracțiunii comise de inculpat, aceea de loviri cauzatoare de moarte, s-a apreciat că se impune prelevarea de probe biologice de la acesta, în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în SNDGJ.
Prin sentința penală nr. 76 din 12 aprilie 2013, Tribunalul Bihor, în baza art. 183 Cod penal cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 4 și 7 Cod procedură penală și art. 75 lit b teza II, art. 78 Cod penal, 1-a condamnat pe inculpatul K.I., la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplic. art. 71,64 lit. a teza II și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte asupra victimei K.V.I.- soția inculpatului.
In baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut arestul preventiv, măsură dispusă prin încheierea nr. 81/07.12.2012, a Tribunalului Bihor.
In baza art. 88 Cod penal s-a dedus reținerea și arestul preventiv din 06.12.2012 la zi.
în baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte - 2 perechi pantaloni, o pernă, o pereche pantaloni sport și o bucată de material textil - ridicate de la inculpat.
In baza art. 14 Cod procedură penală, ținând seama de. la art 17 și art. 18 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 și urm. și art. 1390 din Codul civil, a fost obligat inculpatul la plata lunară cu titlu de despăgubiri civile a sumei de 140 lei reprezentând rentă viageră până la majorat, respectiv până la terminarea studiilor dar nu mai mult de 25 ani, în favoarea părții civile T. A. - fiica minoră a victimei.
în baza art. 191 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
A constatat tribunalul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor întocmit în dosar nr. 947/P/2012 și înregistrat la instanță la data de 28.01.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K.I. pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal.
Din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se reține că, la data de 4 decembrie 2013 inculpatul i-a aplicat soției sale K. V. I. mai multe lovituri cu pumnul în față, torace și abdomen, determinând o ruptură splenică și o hemoragie internă masivă, care au provocat decesul soției inculpatului.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești: proces-verbal de consemnare a denunțului oral, proces-verbal de cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, celelalte înscrisuri aflate la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
Inculpatul K.I., în vârstă de 63 de ani, pensionar, s-a căsătorit în data de 12 aprilie 2008 cu victima K. V. I., în vârstă de 44 de ani, fostă educatoare, iar din relația lor nu au rezultat copii. Fiecare din cei doi a mai fost căsătorit iar din căsătoria anterioară victima avea doi copii, pe T. A. F., în vârstă de 22 de ani, și T. A. B., în vârstă de 14 ani.
Relațiile dintre soții K. au fost în general bune, însă au existat conflicte determinate de faptul că cei doi soți consumau băuturi alcoolice. Deși inculpatul a renunțat în urmă cu cca. 2 ani să mai consume alcool, soția sa a continuat să consume cantități mari de alcool, inclusiv spirt medicinal.
În cursul zilei de marți, 4 decembrie 2012, ora 21,00, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Oradea au fost sesizate de către inculpatul K.I. cu privire la faptul că a găsit-o decedată pe soția sa K.V.I. în apartamentul lor nr. 33 din Oradea, Aleea Zidarilor nr. 2, bl Z4.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că apartamentul familiei K. este compus din două camere, hol, bucătărie și baie. Ușa metalică a apartamentului era închisă, dar neasigurată, cheia fiind în yală pe interior.
Din hol se face accesul în față într-o cameră în care a fost descoperit cadavrul victimei K.V.I.. Sub masa din această cameră se afla un recipient de plastic de spirt medicinal "Mona", care mai conținea 1/4 din conținut. Intr-un vas metalic de pe frigiderul din cameră a fost găsit un mănunchi de păr uman smuls, de culoare roșie iar un al doilea mănunchi de păr a fost găsit pe marginea superioară a canapelei din cameră.
Lângă canapeaua din această cameră a fost găsit, întins pe jos, cadavrul victimei K.V.I., acoperită de la brâu în jos cu o pătură. Victima era în decubit dorsal și avea picioarele flexate din genunchi sub corp, fiind orientată cu capul spre balcon. Victima era îmbrăcată cu un maiou de culoare albă, o bluză albă cu mâneci lungi iar în picioare cu șosete. Bluza cu mâneci lungi prezenta urme de sânge la nivelul mânecilor.
La examenul extern al cadavrul s-a constatat că acesta prezenta multiple semne de violență, unele de dimensiuni apreciabile, respectiv 21 de echimoze ori grupuri de echimoze, dispuse pe toată suprafața corporală (față, torace, brațe, antebrațe și picioare).
Lângă picioarele cadavrului au fost găsite două perechi de pantaloni de culoare albastră și roșie iar lângă capul victimei au fost descoperite o pereche de pantaloni sport și o pernă pe care se aflau urme de sânge. Sub capul victimei a fost găsită o bucată de material textil îmbibată cu sânge.
Având în vedere că nu se cunoșteau felul și cauza morții victimei, la terminarea cercetării la fața locului la miezul nopții i s-a luat inculpatului K.I. o declarație olografă, după care acesta a rămas în continuare în locuința sa.
În cursul anchetei s-a stabilit că în locuința inculpatului și a victimei s-a aflat în după-amiaza zilei de luni, 3 decembrie 2012, martora B. M., vecina de etaj a părților, care a asistat la prima parte a incidentelor, când inculpatul s-a enervat pentru că soția sa era beată. Martora, în vârstă de 77 de ani, suferindă de demență Alzheimer, a părăsit apartamentul și nu a mai asistat la agresiune.
Martora B. I. M., fiica martorei B. M., declară că locuiește cu mama ei de cea. 3 ani și astfel i-a cunoscut pe soții K. Martora declară că inculpatul obișnuia să o bată pe soția sa și a văzut-o pe aceasta de mai mulți ori lovită la față. în cursul după-amiezii de luni, 3 decembrie 2012, inculpatul a pregătit de mâncare iar la un moment dat a venit și i s-a plâns martorei că vrea să divorțeze iar mama martorei i-a spus acesteia că victima era beată.
Și martorul C. G., vecin cu părțile, a declarat că inculpatul obișnuia să o bată pe soția sa și a văzut-o pe aceasta de mai multe ori cu vânătăi pe față. Martorul a mai confirmat că victima se îmbăta deseori și consuma inclusiv spirt medicinal.
Un alt martor care a confirmat că inculpatul o bătea pe soția sa este S. T. M., vecin cu părțile, însă acesta a precizat că de cea. 2 ani, de când inculpatul nu mai consumă alcool, nu a mai văzut-o pe victimă lovită.
Inculpatul K.I. a recunoscut pe parcursul urmăririi penale că în cursul zilei de luni, 3 decembrie 2012, după ce s-a întors de la piață și a constatat că soția sa este sub influența băuturilor alcoolice, s-a enervat, i-a aplicat mai multe palme peste față și a tras-o cu putere de păr (astfel explicându-se prezența părului smuls al victimei în cameră).
Cu ocazia audierii sale în data de 6 decembrie 2012 în prezența avocatului său, inculpatul a declarat că este posibil să o fi lovit pe soția sa și în alte zone ale corpului.
Oricum, abia după ce a bătut-o pe soția sa, inculpatul a început să consume alcool, retrăgându-se în dormitor. Inculpatul a ajuns în stare de ebrietate și nu își mai amintește ce a făcut de luni seara, 3 decembrie 2012, până marți seara, 4 decembrie 2012, când s-a trezit, a constatat că soția sa este decedată și a solicitat o ambulanță.
La termenul de judecată din 04.04.2013 prin declarația prev. la art. 320 ind. 1 al. 1 Cod procedură penală, inculpatul a solicitat aplicarea în ce-1 privește a procedurii prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, arătându-și intenția de a recunoaște săvârșirea faptei cuprinse în actul de sesizare.
După citirea actului de sesizare, s-a procedat conf. cu prev. art. 320 ind. 1 al. 3 rap. la art. 320 ind. 1 al 2 Cod procedură penală în ce-1 privește pe inculpat, respectiv a fost audiat cu privire la infracțiunea reținută în sarcina acestuia, respectiv la recunoașterea ori nerecunoașterea acesteia.
Inculpatul a confirmat despre cunoașterea conținutului actului de sesizare și al întregului material de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta reținută în actul de sesizare. A declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, pentru că își însușește probele administrate la urmărire penală care sunt suficiente pentru lămurirea tuturor chestiunilor legate de cauză.
Analizând probatoriul administrat, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa în stare de provocare.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 3448/111/428/05.12.2012, întocmit de către S.M.L. Oradea, rezultă că moartea victimei K.V.I. a fost violentă. Moartea datează din 4 decembrie 2012. Ea s-a datorat hemoragiei interne masive, consecința rupturii splenice în doi timpi survenită în urma unui traumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale.
Leziunile de violență s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente dure și comprimarea victimei între două planuri dure (sol și corpul agresorului).
Fracturile de la nivelul sternului și a hemitoracelui stâng nu au caracter vital, musculatura nefiind infiltrată sanguin și s-au putut produce ca urmare a manevrelor de resuscitare.
Alcoolemia victimei la momentul decesului a fost de 1,85 grame la
mie. între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate directă.
Martorii B. M., B. I. M., C. G. și S. T. M., audiați pe parcursul urmăririi penale, confirmă starea de fapt reținută în actul de sesizare.
Audiat în fața instanței inculpatul a cerut judecarea potrivit art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, recunoscând în întregime fapta. Din declarațiile date în dosarul de urmărire penală, cât și din declarația dată în fața instanței, rezultă că cele constatate sunt adevărate.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale.
Partea vătămată T. A., minoră, fiica victimei din căsătoria anterioară, prin reprezentantul legal al acesteia T. T. - tată, arată că nu se constituie parte civilă în cauză.
T. T., fostul soț al victimei, arată că nu a putut lua legătura cu fiul major T. A., rezultat din aceeași căsătorie cu victima, și că nu cunoaște dacă acesta înțelege să se constituie parte civilă în cauză.
Față de vârsta minorei T. A., reprezentanta parchetului arată că exercită din oficiu acțiunea civilă și, pe cale de consecință, solicită obligarea inculpatului la plata unei pensii de întreținere până la majoratul acesteia.
Instanța, văzând prev. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală și-a însușit probele administrate in dosarul de urmărire penală, urmând a ține seama de acestea la pronunțarea soluției in cauză.
S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile stipulate în 320 ind. 1 Cod procedură penală cu privire la faptă, inculpat și celelalte chestiuni legate de cauză.
Din probele administrate rezultă că fapta inculpatului și starea de fapt este stabilită, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite aplicarea unei pedepse, și că nu există nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice respingerea acestei cereri a inculpatului.
Analizând probele administrate in cauză, și ținând seama de opțiunea inculpatului privind aplicarea procedurii prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, respectiv a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, instanța a constatat că fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus și probată la dosar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal, săvârșită prin violență asupra unui membru al familiei.
Față de probele administrate in cauză, ținând seama de conduita și poziția în apărare a inculpatului, văzând și criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. în art. 72 Cod penal, cât și prev. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, instanța urmează 1-a condamnat pe inculpat, apreciind însă că scopul pedepsei poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse cu executarea în stare de detenție, fără reținerea circumstanțelor atenuante personale.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere persoana inculpatului, în vârstă de 64 de ani, lipsa antecedentelor penale, împrejurările comiterii faptei, motivul în virtutea căruia a acționat inculpatul, calitatea victimei - de soție a inculpatului, precum și atitudinea inculpatului, anterioară săvârșirii faptei, dar și ulterioară sinceră, de recunoaștere și regret a acesteia.
Față de natura infracțiunii săvârșite, gradul sporit de pericol social, modalitatea de săvârșire, violența ieșită din comun, celelalte chestiuni legate de cauză arătate mai înainte, instanța de fond a apreciat că în cauză nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.
S-a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 75 lit. b teza II, art. 78 Cod penal, fapta inculpatului cauzând decesul soției sale.
Durata reținerii și arestului preventiv a fost dedusă din 06.12.2012
la zi.
S-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte - 2 perechi pantaloni, o pernă, o pereche pantaloni sport și o bucată de material textil - ridicate de la inculpat, lucruri care au legătură directă cu săvârșirea infracțiunii.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 76/2008 pentru organizarea și funcționarea Sistemului de Date Genetice Judiciare, din interpretarea normei legale rezultă că prelevarea de probe biologice de la inculpat este facultativă, iar instanța a apreciat că nu se impune a fi dispusă o asemenea măsură din oficiu deoarece, raportat la persoana și antecedentele inculpatului, măsura nu este necesară.
Cu privire la măsura preventivă, tribunalul a constatat că temeiul prevăzut de art. 148 al. l lit. f Cod procedură penală avut în vedere de către instanța la luarea măsurii arestului preventiv și pe parcursul procesului penal cu ocazia menținerii acestei măsuri, subzistă și impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, neintervenind nici o modificare.
Tribunalul a apreciat că probele evidențiate până in prezent in cauză justifică menținerea măsurii arestării preventive în ce-1 privește pe inculpat.
Infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce presupune o stare de insecuritate socială, o reacție colectivă a comunității, față de anumite stări de fapt negative și care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, ale respectului față de lege, prin neluarea unor măsuri prompte de apărare a ordinii de drept din partea organelor judiciare. Aspectul că fapta a fost comisă asupra unui membru al familiei - soție, este de natură să creeze o stare de temere si insecuritate.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, stare generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni cu rezonanță socială deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptei ce prezintă un grad ridicat de pericol social, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
Analizând legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestului inculpatului prin prisma exigențelor CEDO, tribunalul a apreciat că referirea la pericolul pentru ordinea publică nu este invocată în cauza de față de o manieră abstractă, prin urmare că se bazează pe probe, nu pe prezumții și presupuneri.
S-a reținut că sunt pe deplin incidente prev. art. 136 al. 8 Cod procedură penală, la dosar existând probe care indică magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, pericol care în cazul de față nu numai că nu s-a diminuat odată cu trecerea timpului ci evidențiază și justifică o suspiciune rezonabila, măsura arestării fiind proporționala cu gravitatea faptei, ceea ce face ca celelalte masuri să nu fie suficiente.
Au fost evidențiate fapte concrete pe baza cărora s-a estimat riscul lăsării inculpatului în libertate, prin urmare au fost furnizate motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii inculpatului în arest.
Tribunalul a constatat că nu se impune luarea unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivative de libertate, deoarece conduita inculpatului pe care acesta înțelege să o adopte în societate este certă, fiind justificată necesitatea protejării ordinii publice. Prin urmare nu poate fi dispusă înlocuirea măsurii, și nu există condițiile legale pentru revocarea acesteia.
Față de aceste împrejurări rezultă că măsura arestului este proporționala cu gravitatea faptei, celelalte masuri fiind apreciate ca fiind insuficiente, temeiul invocat justifică menținerea arestului preventiv al inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
S-a reținut că în speță, au fost respectate și prevederile art. 5 paragrafele 3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a inculpatului, respectiv pentru a revoca măsura ori a o înlocui din oficiu.
în ceea ce privește latura civilă a cauzei, ținând seama de vârsta minorei T. A., constatând lămurită cauza sub aspectul laturii penale deoarece din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, a apreciat justificată poziția parchetului privind exercitarea din oficiu a acțiunii civile și, pe cale de consecință, 1-a obligat pe inculpat la plata unei rente viagere până la majorat, respectiv până la terminarea studiilor dar nu mai mult de 25 ani, în sumă de 140 lei/lună. La stabilirea cuantumului sumei mai sus arătate au fost avute în vedere calitatea de pensionar a inculpatului, cât și cuantumul salariului minim net pe economie.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul K.I..
Prin apelul declarat, parchetul a solicitat să se desființeze sentința în sensul de a se dispune, în conformitate, cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, prelevarea de la inculpatul apelant de probe biologice în vederea introducerii acestora în SNDGJ.
A apreciat parchetul că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2008, art. 4 și art. 7 alin. 1 din aceeași lege, rezultă că dispozițiile legii sunt imperative, acestea fiind obligatorii, iar instanța de fond, în raport de împrejurarea că 1-a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal, trebuia să dispună prelevarea probelor biologice.
S-a mai susținut că nu are relevanță faptul că inculpatul apelant nu are antecedente penale și s-a făcut referire la practica judiciară care este unitară la nivel de țară, în sensul că în cazul în care se comit infracțiunile menționate în anexa 1 a legii, se dispune prelevarea de probe biologice.
Inculpatul a solicitat prin apelul declarat să se dispună reducerea pedepsei ce i-a fost aplicate, făcând referire la circumstanțele sale personale, precum și la faptul că, atunci când s-a căsătorit cu victima, în fapt, i-a întins o mână de ajutor.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 și art. 378 Cod procedură penală, curtea va constata că aceasta este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, a vinovăției inculpatului apelant, a individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată acestuia, dar netemeinică sub aspectul respingerii cererii de prelevare de la inculpatul apelant a probelor biologice, sens în care apelul declarat de parchet va fi admis, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală pe care inculpatul apelant și le-a însușit și a declarat că le cunoaște rezultă că, în data de 3 decembrie 2012, inculpatul apelant, pe fondul unei enervări provocate de faptul că soția sa, victima K. V. I., era beată, i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele peste față, trăgând-o cu putere de păr, lovituri ce au condus la decesul victimei.
Din declarația inculpatului apelant (filele 27-30 din dosarul de urmărire penală), rezultă că acesta, după ce a lovit-o pe victimă, a consumat la rândul său o cantitate apreciabilă de alcool, deși anterior făcuse o pauză de 2 ani și nu își mai amintește cu exactitate ce s-a întâmplat ulterior, dar știe că victima nu a căzut atunci când a lovit-o.
Inculpatul apelant susține că nu și-a revenit decât a doua zi, în 4 decembrie 2012, seara, când a găsit-o pe soția sa căzută lângă recamier, văzând că nu mișcă, iar corpul acesteia era deja rece. Inculpatul apelant a încercat să o resusciteze, după care a sunat la 112.
Din declarațiile martorilor B. M., C. G. și B. I. M. rezultă că inculpatul apelant obișnuia să o bată pe soția sa, dar și că aceasta din urmă se îmbăta deseori, consumând chiar și spirt medicinal.
Martorul S. T. M. (filele 57-59 din dosarul de urmărire penală) a susținut că într-adevăr, inculpatul apelant o bătea pe soția sa dar că, în cei doi ani în care acesta nu a mai consumat alcool, nu a mai văzut-o pe victimă lovită.
Din declarația martorei B. I. M. (filele 48-49 din dosarul de urmărire penală) rezultă că în seara zilei de 3 decembrie 2012, în jurul orelor 18,00, inculpatul apelant a venit în locuința mamei sale, B. M., care este vecina inculpatului apelant și le-a spus că soția sa este din nou beată, martora precizând că în acel moment inculpatul apelant nu consumase alcool.
Mai precizează martora că inculpatul apelant a plecat din nou acasă, să prepare mâncare, respectiv tobă, iar mama sa, martora B. M., a plecat să-1 ajute pe inculpatul apelant. După ce s-a întors, mama sa, B. M, i-a spus martorei că inculpatul apelant a bătut-o pe victimă și în prezența sa.
Prin raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Bihor s-a stabilit că moarte victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne masive, consecința rupturii splenice în foi timpi, survenită în urma unui traumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale.
De asemenea, s-a stabilit că leziunile de violență s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente dure și comprimarea victimei între două planuri dure (sol și corpul agresorului), iar între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate directă.
S-a stabilit că fracturile de la nivelul sternului și a hemitoracelui stâng nu au caracter vital și s-au putut produce ca urmare a manevrelor re resuscitare, că alcoolemia victimei la momentul decesului a fost de 1,85 gr/mie și că moartea datează din 4 decembrie 2012.
Curtea apreciază că în speță s-a dovedit existența legăturii de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpatul apelant și moartea victimei.
De asemenea, în cauză s-a demonstrat că inculpatul apelant a comis cu intenție doar fapta de lovire, acesta neavând intenția de a suprima viața victimei, fiind evident că aceasta a depășit intenția inculpatului apelant.
Relevant în acest sens este și faptul că, după ce și-a revenit, inculpatul apelant a încercat să resusciteze victima și a apelat serviciul de urgență 112.
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, justificat fiind reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. b teza a Il-a, victima infracțiunii fiind soția inculpatului apelant, membru de familie potrivit art. 149/1 Cod penal.
Astfel fiind, curtea apreciază că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant a fost just individualizată, fiind coborâtă mult sub maximul special astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, deși în cauză s-au aplicat dispozițiile art. 78 Cod penal.
Comportamentul bun al inculpatului apelant, anterior comiterii faptei, atitudinea ulterioară și împrejurarea că reacția inculpatului apelant a fost determinată într-o anumită măsură de comportamentul victimei, au fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea pedepsei.
Curtea apreciază că pedeapsa de 6 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului apelant a fost just individualizată și corespunde, atât sub aspectul naturii cât și al duratei sale, gravității deosebite a faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatul recurent, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Astfel fiind, se va constata că apelul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca nefondat, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Cât privește apelul declarat de parchet, curtea apreciază că, în raport de natura infracțiunii comise de inculpatul apelant se impune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în SNDGJ.
Scopul Legii nr. 76/2088, îl constituie, printre altele, asigurarea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, prevenirea și combaterea infracțiunilor prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, condiții în care, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și se va desființa sentința în sensul că, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului K.I. în SNDGJ, prelevare care se va realiza conform art. 5 din Legea nr. 76/2008 la ieșirea acestuia din penitenciar.
În baza art. 160/b Cod procedură penală, se va menține măsura arestării preventive a inculpatului apelant și se va deduce din pedeapsă arestul preventiv până la zi.
În baza art. 189 Cod procedură penală se va dispune plata onorariului pentru apărătorul din oficiu.
| ← RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. OPOZIŢIE LA EXECUTAREA... | Despăgubiri civile. Datorie vamală. Accesorii aferente... → |
|---|
