Înţelesul noţiunii de durată a procesului pentru aprecierea tergiversării judecăţii
| Comentarii |
|
Art. 522 N.C.P.C.
Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Încălcarea dreptului la soluţionarea procesului civil într-un termen optim şi previzibil poate fi invocată în procedura contestaţiei reglementată de art.522 N.C.P.C.
Durata procesului civil în raport de care se apreciază respectarea termenului optim şi previzibil nu cuprinde intervalul curs între momentul înregistrării cererii de chemare în judecată şi data de recomandare alocată în sistemul ECRIS.
(Decizia civilă nr. 3649/08.11.2013)
Prin încheierea pronunţată la data de 6 septembrie 2013, Tribunalul Argeş a respinscontestaţia împotriva tergiversării procesului, formulată de contestatorul P. P. în contradictoriu cu intimata C. S. de P. a S.R.I., având în vedere ”data de recomandare” – 12 februarie 2014, denumită astfel în programul ECRIS ca fiind data fixată pentru demararea procedurii de verificare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art.200 Cod procedură civilă.
Potrivit art.103 ind.1 alin.2 din ROI, această dată a fost stabilită funcţie de încărcătura completelor de judecată raportat la volumul optim de activitate implementat prin „Programul pentru stabilirea volumului optim de muncă” (Hotărârile Plenului CSM nr.2119/2009, 945/2010 şi 4/2012).
Intervalul scurs între momentul înregistrării acţiunii şi data de recomandare (alocată de sistemul ECRIS – program informatic conceput pentru evidenţa activităţii judiciare) nu intră în durata cercetării procesului ce trebuie estimată de judecător astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil, interesând numai perioada care începe să curgă o dată cu primul termen de judecată (art.238 Cod procedură civilă).
Având în vedere că cererea formulată nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art.522 alin.2 pct.1-4 Cod procedură civilă, instanţa a respins contestaţia împotriva tergiversării procesului.
Împotriva încheierii din data de 6 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, a formulat în termen plângere petentul P.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, intimată fiindC.S. de P. a S.R.I.
În motivarea plângerii, petentul arată că în mod eronat tribunalul a reţinut că cererea formulată nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art.522 alin.2 pct.1-4 Cod procedură civilă.
Apreciază petentul că în mod evident tribunalul a nesocotit dispoziţiile art.522 alin.(2) pct.4 din Noul Cod de procedură civilă, care justifică contestaţia împotriva tergiversării procesului ”atunci când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu; atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului”.
Nefondat este şi motivul reţinut de Tribunalul Argeş, care susţine că ”intervalul scurs între momentul înregistrării acţiunii şi data de recomandare (alocată de sistemul Ecris – program informatic conceput pentru evidenţa activităţii judiciare) nu intră în durata cercetării procesului ce trebuie estimată de judecător astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi rezonabil, interesând numai perioada care începe să curgă odată cu primul termen de judecată (art.238 Cod procedură civilă).
Invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, petentul arată că în mai multe cauze s-a reţinut că autorităţile naţionale sunt singurele responsabile pentru durata excesivă a procedurii, şi că autorităţile naţionale nu pot invoca numărul mare de litigii cu care sunt confruntate pentru a justifica depăşirea ”termenului rezonabil” de soluţionare a cauzelor.
De aceea în considerarea tuturor celor arătate mai sus, se solicită admiterea plângerii.
Examinând plângerea de faţă, Curtea a constatat că nu este întemeiată.
Astfel în Noul Cod de procedură civilă, art.6 prevede, într-o formulare care reproduce în parte dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege.
În acest scop, instanţa este datoare să dispună măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.
Cu privire la articolul din Convenţie, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că pentru state reprezintă o obligaţie nu numai respectarea ”termenului rezonabil” prin crearea unui sistem judiciar eficient care să nu permită întârzieri procedurale sau administrative, ci şi oferirea unor remedii efective pentru situaţia depăşirii duratei rezonabile a procedurilor judiciare, conform art.13 din Convenţie.
În acest context, a fost introdusă pentru întâia oară în reglementarea procesual civilă contestaţia privind tergiversarea procesului, scopul său fiind acela de a remedia încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil.
Având în vedere cele expuse mai sus, prima instanţă a reţinut că cererea de faţă nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art.522 alin.2 pct.1-4 Cod procedură civilă.
Astfel arată instanţa că data de 12 februarie 2014 ”dată de recomandare” a fost stabilită în funcţie de încărcătura completelor de judecată raportat la volumul optim de activitate implementat prin ”Programul pentru stabilirea volumului optim de muncă”, în acest sens fiind hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit Hotărârii nr.976 din data de 23 octombrie 2013, Plenul C.S.M. a constatat că intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, implică o creştere considerabilă a volumului de activitate la nivelul tuturor instanţelor de judecată, iar soluţia viabilă pentru evitarea acestei situaţii şi pentru desfăşurarea actului de justiţie în condiţii de normalitate este continuarea într-o formă adaptată a Programului privind volumul de activitate al instanţelor.
Limitarea numărului de cauze nou intrate, se arată în hotărâre (indiferent de momentul sesizării instanţei), la un număr predeterminat de puncte de încărcare pe complet, va conduce, fără doar şi poate la fluidizarea circuitului instanţei, la păstrarea unei încărcături rezonabile pe magistrat, respectiv grefier, dar şi la creşterea calităţii actului de justiţie.
În ce priveşte invocarea dispoziţiilor art.522 alin.(2) pct.4 din Noul Cod de procedură civilă, pe care petentul susţine că instanţa l-ar fi încălcat, urmează a se observa că din redactarea textului prin referirea la termenul optim şi previzibil de soluţionare a cauzei, pare că are în vedere tergiversarea judecăţii în ansamblul său, dar, în realitate deschide calea contestaţiei pentru neîndeplinirea ori nedispunerea măsurilor de îndeplinire a oricărui act de procedură necesar judecării cauzei de către instanţă însăşi.
În raport de cele arătate, în mod corect prin încheiere, instanţa a reţinut că intervalul scurs între momentul înregistrării acţiunii şi data de recomandare (alocată de sistemul Ecris) nu intră în durata cercetării procesului ce trebuie estimată de judecător, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil, aşa cum prevăd dispoziţiile art.238 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă.
De aceea, Curtea a constatat că susţinerile şi criticile petentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă pentru considerentele arătate şi conform dispoziţiilor art.525 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins plângerea.
<
| ← Condiţia repunerii în termenul de acceptare a succesiunii | Caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea... → |
|---|
