Suportarea cheltuielilor procesuale avansate de către stat pentru partea care a beneficiat de ajutor public judiciar
| Comentarii |
|
Art.19 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008
Cheltuielile avansate de către stat sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea reprezentării asistenţei juridice şi a apărării printr-un avocat din oficiu rămân în sarcina statului chiar dacă partea a pierdut procesul potrivit art.19 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008, privind ajutorul public judiciar.
(Decizia civilă nr.3190/07.10.2013)
Constată că, prin acţiunea înregistrată la data de 07.12.2010, reclamantul F. P.I. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., solicitând obligarea acestuia la plata daunelor morale şi a despăgubirilor civile ca urmare a măsurilor represive aplicate de regimul comunist, constând în arestarea sa ilegală în perioada 13.04.1972- 26.04.1972.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în noaptea de 12.04.1972 a fost arestat ilegal de Procuratură şi Poliţie până pe data de 26.04.1972 la I.P.J. C. După ce a fost bătut şi torturat a fost trimis la Penitenciarul C. în data de 13.04.1972 până pe data de 07.06.1972, unde a fost încarcerat cu 150 de puşcăriaşi, ce aveau condamnări pentru infracţiuni periculoase.
Pentru aceste considerente, reclamantul solicită 57.000.000 lei.
Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din 27.06.2011, reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării suferite în perioada 12.04.1972-07.06.1972 şi obligarea S. R. la acordarea unor despăgubiri în cuantum de 5.700 lei pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La cererea precizatoare reclamantul a depus o altă cerere care cuprinde motivarea în fapt a acţiunii iniţiale.
Prin întâmpinare, pârâtul S. R. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii referitor la capătul de cerere privind caracterul politic al condamnării, cu motivarea că cererea formulată nu întruneşte condiţiile expres prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009.
În cea ce priveşte capătul de cerere privind despăgubirile solicitate, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivată, în esenţă, pe vidul legislativ creat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr.1358/21.10.2010, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, decizie publicată în M.Of., partea I, nr.761/15.11.2010.
S-a mai arătat că, în prezent, nu mai există posibilitatea formulării unei acţiuni în pretenţii pentru acordarea de daune morale cauzate ca urmare a condamnărilor politice, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009.
Prin sentinţa civilă nr.434 din 12 decembrie 2012, Tribunalul Argeş – Secţia Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârât şi a admis în parte acţiunea, aşa cum a fost precizată, constatându-se caracterul politic al măsurii reprezentând încarcerarea reclamantului în perioada 26.04.1972-07.06.1972.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Din cuprinsul relaţiilor comunicate de către Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (fila 89), rezultă că reclamantul a fost încarcerat în data de 26.04.1972, în baza mandatului nr.1167/13/72, de Procuratura Locală Craiova, în baza art.197 alin.1 Cod penal şi eliberat la data de 07.06.1972 în baza Ordonanţei nr.1167/13/72 de Procuratura Locală Craiova.
Aşa fiind, în temeiul art.3 din Legea nr.221/2009 instanţa a constatat caracterul politic al încarcerării reclamantului în perioada 26.04.1972-07.06.1972, dispusă în temeiul art.197 alin.1 Cod penal.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea petit al cererii, referitor la daunele morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a încarcerării ilegale, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art.5 alin.1 lit.a, b din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1)10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2)5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3)2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu toate acestea, tribunalul a reţinut că prin Decizia nr.1354/21.10.2010 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, s-a stabilit că dispoziţiile art.I pct.1 şi art.II din O.U.G. nr.62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituţionale, iar prin Decizia nr.1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.761 din 15/11/2010, s-a reţinut că prevederile art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
Reţinând că în baza art.31 alin.3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept, iarefectul suspendării constă în suprimarea temporară a acţiunii normei juridice, tribunalul nu s-a raportat în soluţionarea cauzei la respectiva normă juridică.
Curtea Constituţională a mai reţinut că, în materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât şi social, ca urmare a persecuţiei politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătăţirea legislaţiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizaţie lunară; scutire de plata impozitelor şi a taxelor locale; asistenţă medicală şi medicamente în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferata română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; soţul (soţia) celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum şi soţul (soţia) celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizaţie lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit; restituirea bunurilor sau despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în condiţiile Legii nr.10/2001.
Prin urmare, tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situaţie similară cu cea avută anterior - ceea ce este şi imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacţie de ordin moral, prin înseşi recunoaşterea şi condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că nu poate exista decât o obligaţie „morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor.
Faţă de considerentele expuse şi deciziile Curţii Constituţionale care sunt general obligatorii şi produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, tribunalul a reţinut că nu mai există cadrul legal în limitele căruia reclamantul să-şi întemeieze pretenţia, dispărând temeiul de drept menţionat. Sub acest aspect, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Statul Român a fost privită ca o apărare, dacă se ţine seama că la momentul promovării acţiunii, în funcţie de care se apreciază admisibilitatea acesteia, temeiul legal al promovării ei exista - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele şi anume, Decretul-lege nr.118/1990, republicat şi O.U.G. nr.214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere şi aspectele deduse din jurisprudenţa instanţei europene.
Împotriva sentinţei civile nr.434/12 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă au declarat recurs, în termen legal, reclamantul F. F.I. şi pârâtul S. R. prin M.F.P., reprezentat de D.G. F. P. A.
Reclamantul F. F.I. a criticat, în sinteză, hotărârea atacată în sensul că în mod greşit nu i-au fost acordate daune morale şi că procurorul nu trebuia să participe la şedinţele de judecată.
Pârâtul S. R. prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.A., a criticat hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate, în sensul că nu s-a făcut dovada că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul are un caracter politic şi că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.221/2009.
Totodată, s-a menţionat că din coroborarea textelor de lege prevăzute de O.U.G. nr.214/1999, rezultă fără echivoc faptul că pentru a constata caracterul politic al încarcerării suferite de către reclamant, este necesar ca faptele penale ale acestuia să fi fost săvârşite împotriva regimului comunist, ca regim politic şi pentru susţinerea principiilor democraţiei şi a apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin decizia civilă nr. 664/13.03.2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul declarat de pârâtul S. R. prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.A., împotriva sentinţei civile nr.434 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, în dosarul nr.4524/109/2010.
A modificat în parte sentinţa civilă nr.434/12 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, în sensul că a respins şi capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii.
A menţinut în rest sentinţa civilă nr.434/12 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă
A respins recursul declarat de reclamantul F. F. I., împotriva sentinţei civile nr.434 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, în dosarul nr.4524/109/2010.
Pentru a dispune astfel s-a reţinut că în mod legal, tribunalul a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale reclamantului, având în vedere că atât Curtea Constituţională, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au statuat că nu există o obligaţie „morală” a Statului de a acorda despăgubiri în temeiul art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, făcând trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult, prin decizia nr.12 din 19.09.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, s-a stabilit că: urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr.1358/2010 şi 1360/2010, prevederile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Referitor la participarea procurorului la şedinţele de judecată în materia Legii nr.221/2009, aceasta reprezintă o obligaţie legală, în materia respectivă.
S-a reţinut că reclamantul a fost condamnat în baza dispoziţiilor art.197/1 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol, care nu se încadrează în condiţiile prevăzute de art.1 din Legea nr.221/2009 şi nu poate avea un caracter politic al încarcerării suferite.
Prin sentinţa civilă nr.73/07.03.2013, Tribunalul Argeş, Secţia I civilă a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 434/12.12.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş şi s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile procesuale avansate de către stat sub forma acordării asistenţei juridice gratuite.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în rejudecarea cererii de completare, că prin decizia civilă nr. 664/13.03.2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul declarat de pârâtul S. R. prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.A. împotriva sentinţei civile nr. 434/12.12.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 4524/109/2010, s-a modificat în parte sentinţa în sensul că s-a respins şi capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii fiind menţinută soluţia privind respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la despăgubiri către reclamantul F.F.I., acţiune întemeiată pe disp.Legii nr. 221/2009.
Dispozitivul sentinţei menţionate a fost completat prin sentinţa civilă nr. 164/07.05.2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în acelaşi dosar nr. 4524/109/2010 în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească către stat suma de 300 de lei, reprezentând onorariu pentru avocat potrivit OG 51/2008.
Prin decizia civilă nr.2004/03.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul declarat de S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.A., împotriva sentinţei civile nr. 164/ 07.05.2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, prin care s-a completat sentinţa civilă nr. 434/ 12..12.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 4524/109/2010, reţinându-se că nu s-a soluţionat fondul acestei cereri, astfel că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Potrivit art. 19 alin.1 din OUG 51/2008, dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii , cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
În cauză, reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar atât cu ocazia soluţionării cererii în pretenţii întemeiate pe disp.legii 221/2009, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de completare sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi a apărării printr-un avocat numit din oficiu şi în raport de soluţia de respingere în totalitate a acţiunii, reclamantul fiind cel care a căzut astfel în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia .
Prin urmare, în cauză cererea de completare întemeiată pe disp.art. 281 ind.2 C.pr.civ. a fost respinsă întrucât pârâtul nu datorează statului suma de 300 de lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, acesta urmând a fi suportat de către stat atât în ceea ce priveşte cheltuielile procesuale avansate de stat sub forma acordării asistenţei juridice gratuite cu ocazia soluţionării acţiunii în despăgubiri potrivit Legii 221/2009, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de completare .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, F.F.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că, în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea deşi a dovedit cu actele eliberate de Penitenciarul Craiova că a fost arestat datorită unor erori judiciare.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit cu care daca partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade in pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Ca urmare a admiterii recursului declarat de S.R. prin M.F.P., acţiunea formulată de reclamant, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.221/2009 a fost respinsă, astfel încât cheltuielile procesuale avansate de către stat sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi apărării printr-un avocat numit din oficiu, atât cu ocazia soluţionării acestei acţiuni, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de completare, în mod corect s-a reţinut de către tribunal că trebuie să rămână în sarcina Statului.
Criticile formulate de recurent se apreciază ca inadmisibile faţă de situaţia că cererea sa, privind acordarea de despăgubiri morale şi constatarea caracterului politic al măsurii reprezentând încarcerarea recurentului pe perioada 26.04.1972 – 07.06.1972, a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 664/13.03.2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat
<
| ← Dreptul creditorului de a solicita concomitent cu actualizarea... | Condiţia repunerii în termenul de acceptare a succesiunii → |
|---|
