Intervenţie(reg com). Jurisprudență Contracte

Tribunalul BUCUREŞTI Decizie nr. **** din data de 20.04.2017

Cod ECLI ECLI:RO:X

Dosar nr. X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA X

DECIZIA CIVILA Nr. X

Ședința publică de la X

Completul compus din:

PREȘEDINTE X

Judecător X

Grefier X

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant X, împotriva sentinței civile nr.X de Judecătoria Sectorului X în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata pârâtă X, având ca obiect nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă prin avocat Anca Burghelea cu împuternicire avocațială seria B nr. 2646241 aflată la fila 30 dosar, lipsind apelantul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 272,39 lei conform înscrisului aflat la fila 27 dosar, după care;

Intimata-pârâtă prin avocat, depune la dosar dovada modificării denumirii intimatei, respectiv copie de pe certificatul de înregistrare mențiuni din care rezultă că denumirea actuală este X.

Tribunalul, ia act de modificarea intervenită în denumirea intimatei, respectiv X. Invocă excepția inadmisibilității cererii de apel având ca obiect "constatarea ca fiind nescrisă clauza de la art.14, pct. 14.3 din condițiile generale ale contractului de credit privind competența de soluționare a prezentului litigiu";, capăt de cerere asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat și acordă cuvântul asupra acesteia.

Intimata-pârâtă prin avocat, având cuvântul, arată că aceste"; capete de cerere"; au fost formulate ca și concluzii scrise și nu au fost ca si capete de cerere ale acțiunii, apreciind ca fiind inadmisibile.

Tribunalul, deliberând, va admite excepția de inadmisibilitate, având în vedere dispozițiile art. 445 C.pr.civ., care prevăd că în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, completarea hotărârii nu poate fi solicitată pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 444 C.pr.civ. dispoziții care reglementează procedura completării hotărârii judecătorești

Tribunalul, reține că apelantul-contestator prin cererea de apel a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, respectiv anexa 10 a cererii de apel.

Intimata-pârâtă prin avocat, având cuvântul arată că nu are alte cereri de formulat.

Tribunalul, deliberând, încuviințează apelantului-reclamant proba cu înscrisurile atașate cererii de apel și constatând apelul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.

Intimata prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de apelantul-reclamant. În susținere se arată că apelantul-reclamant nu invocă reale motive de apel, sens în care arată că facturile nu sunt acte juridice, ci simple documente justificative. Nerecunoașterea costurilor menționate în cele două facturi, acea confirmare a plicului, reprezintă clauze din contractul de credit. Contractul de credit și contractul de garanție au fost semnate, nefiind niciodată contestate. În apel, pentru prima oară apelantul-reclamant invocă diverse aspecte. Instanța în mod corect a constatat că acea listă a fost primită de apelant, acesta semnând de primire. Referitor la daunele interese, instanța de fond a reținut în mod corect că este neîntemeiat. Pârâta avea obligația de a elibera acea garanție, doar după ce apelantul și-ar fi îndeplinit toate obligațiile asumate., Pârâta doar la amânat această obligație până în momentul îndeplinirii obligațiilor de către apelant. Apelantul nu a demonstrat că a fost prejudiciat. Nu rezultă că bunul cu care a fost garantat contractul de credit a fost folosit și cu această bancă. Cu obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului X sub nr. X la data de X, reclamantul X a chemat în judecată pe pârâtul X, solicitând instanței sa dispună anularea facturii nr. 4790/20.11.2014 si a facturii nr. 51505/09.01.2015 .

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu paratul contractul de credit nr. 1846/26.02.2013 privind finanțarea achiziției unui utilaj agricol si ca a achitat integral creditul si comisioanele aferente acestuia. Cu toate acestea, paratul a emis factura nr. 4790/20.11.2014 in suma de 553,40 lei reprezentând înregistrare/modificare/retragere garanții in/din Arhiva Electronica de Garanții reale Mobiliare; învederează reclamantul ca aceste operațiuni sunt gratuite si ca a contestat factura, solicitându-i paratului sa procedeze la stornarea facturii si la eliberarea dovezii de achitare integrala a creditului. In schimb, paratul a emis o alta factura, nr. 5105/09.01.2015, in suma de 279,66 lei cu titlu de notificare de neplata.

In drept s-au invocat prevederile art. 1226, 1236 alin.1, 1350 si 1345 Cod civ, rap la art. 1270 Cod civ.

In susținere, a depus înscrisuri ( filele 3-17).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 70 lei - taxă judiciară de timbru ( fila 2).

Paratul a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia inadmisibilității cererii având in vedere ca facturile nu sunt acte juridice. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecata.

In motivare a aratat ca a emis facturile fiscale in concordanta cu Lista de Costuri si Taxe reprezentata de Conditiile specifice ale contractului incheiat intre parti.

In susținerea apararii au fost depuse înscrisuri ( filele 29-77).

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 07.04.2015, reclamantul a inteles sa formuleze si o cerere modificatoare, completându-si acțiunea cu un nou capat de cerere, respectiv obligarea paratului la plata daunelor interese de 1000 euro pentru neefectuarea operatiunii de radiere din Arhiva de Garantii Mobiliare- fila 88, daune care rezulta din imposibilitatea reclamantului de a garanta cu utilajul un alt credit acordat de o alta institutie bancara, astfel incat a fost nevoit sa instituie alte garanții mobiliare.

Fata de cererea modificatoare, paratul a formulat intampinare- fila 100 prin care a arătat ca solicita respingerea primului capat de cerere ca inadmisibil sau ca neîntemeiat, duce automat la respingerea cererii privind plata de daune interese, paratul neavând obligația de a stinge garanțiile constituite de reclamant.

Fata de dispozițiile art. 248 alin.1 Cod proc civ, instanta va analiza cu întâietate exceptia inadmisibilitatii invocata de reclamant prin întâmpinare.

In ceea ce privește exceptia inadmisibilității captului de cerere avand ca obiect anularea facturilor nr. 4790/20.11.2014 si a facturii nr. 51505/09.01.2015 emise de X, instanta retine ca nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte cuvinte, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate a actului juridic (indiferent că sunt condiții de fond sau condiții de formă).

Facturile fiscale ce se solicită a fi anulate nu au natura juridică de acte juridice în înțelesul Codului civil. Față de natura facturii, așa cum este aceasta precizată în Legea nr. 82/ 1991 și în legislația fiscală, în general, nu se poate cere pe cale de acțiune în justiție constatarea nulității absolute a facturilor pentru inexistenta obligației de plata, reclamantul putând sa faca numai aparari vizând forța probantă a facturilor pentru pretențiile înscrise în documente de catre emitent.

Față de toate aceste considerente, apreciind că reclamantul nu a procedat la alegerea unei căi corecte prin care să își valorifice dreptul de acces la o instanță, excepția invocată va fi admisă, cererea privind anularea facturilor urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr.X, Judecătoria Sectorului X a admis excepția de inadmisibilitate a cererii privind anularea facturilor, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor interese ca neîntemeiat, a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, a luat act că pârâtul a solicitat cheltuieli de judecata pe cale separată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că între parti a fost încheiat Contractul de credit nr. 1864/26.02.2013- fila 8 prin care paratul a acordat reclamantului un credit pentru achiziționarea unui produs constând in semanatoare marca Machio-Gaspardo/MT6R, reclamantul instituind asupra produsului menționat o garanție mobiliara, conform art. 7 din Contractul de credit. De asemenea, partile au încheiat si Contractul de garanție mobiliara asupra unui echipament nr. 1864 A/26.02.2013- fila 13, având ca obiect produsul menționat, contract ce prevede ca in termen de 40 de zile lucrătoare de la data executării obligațiilor garantate, garanția creata prin prezentul contact va fi eliberata , creditorul ipotecar luând toate masurile necesare si dand toate declarațiile legale obligatorii in vederea radierii garanției din Arhiva, pe cheltuiala debitorului ipotecar (art. 7).

Contractele au fost insotite de un inscris intitulat "condițiile specifice aplicabile clienților"; - fila 18 in care sunt prevăzute taxele si comisioanele aplicabile contractului. In conformitate cu art. 8.3 din Condițiile generale ale Contractului de credit, clientul datorează orice taxe, costuri, onorarii, potrivit listei de costuri si taxe aplicabile clientului , pusa la dispoziția clientului si de care acesta a luat cunoștința. Lista de costuri si taxe poate fi revizuita periodic de către creditor, fiind transmisa clientului , conform art. 15.5 ( prin posta, curier sau fax); modificările aduse la lista de costuri si taxe vor fi aplicabile clientului de la data la care lista respectiva este transmisa clientului.

Instanța a constatat că, inițial, costurile pentru înregistrare/modificare/retragere garanții si cel pentru notificarea de plata pentru întârzieri mai mari de 30 de zile erau gratuit (doar costul efectiv ) si respectiv 100 euro, valabile începând cu data de 01.05.2009. Începând cu data de 01.03.2013, paratul a modificat aceste costuri in sensul ca înregistrare/modificare/retragere garanții in/din AEGRM a devenit 100 euro, iar notificarea pentru neplata pentru întârzieri mai mari de 30 de zile a devenit 50 de euro. Aceasta modificare a fost transmisa reclamantului, contrar susținerilor acestuia la data de 21.03.2013- a se vedea fila 42 verso. Reclamantul a precizat ca nu se cunoaște conținutul plicului transmis, însa la rubrica Conținut este inscris "ctr";- instanța prezumând ca aceasta este prescurtarea de la contract. Prin urmare, paratul nu avea un alt motiv sa transmită reclamantului contractul deja pus la dispoziția reclamantului la data semnării inițiale, decat daca acesta s-ar fi modificat; ținând cont si de faptul ca aceasta transmitere are loc la cateva zile de la intrarea in vigoare a modificărilor, instanța a apreciat ca dovedita susținerea paratului de îndeplinire a obligației de a aduce la cunoștința reclamantului noile taxe. De asemenea, reclamantul susține ca pe plicul primit nu este aplicata ștampila sa, dar nu neaga ca semnătura ii aparține lui X.

Prin urmare, reținând dispozițiile art.1270 Cod civ, referitoare la forta obligatorie a contractului, instanța a reținut ca reclamantul avea obligația de a achita facturile pentru a putea obține eliberarea garanției, parata nefăcându-se vinovata pentru lipsa solicitarii de radiere a ipotecii din arhiva, pentru a fi incidente dispozițiile art. 2419 Cod civ. De altfel, instanța a reținut ca desi reclamantul a invocat existenta unui prejudiciu ca urmare a imposibilității folosirii produsului garantat prin contractul ce face obiectul prezentului dosar, in vederea instituirii unui alte garanții, pentru un alt credit, in favoarea Venento Banca, la dosarul cauzei nu exista vreo dovada in acest sens ( respectiv contractul de credit încheiat cu Venento Banca), desi aceasta proba ii revenea , conform art. 249 Cod proc.civ.

Fata de dispozițiile art.453 Cod proc.civ, reclamantul aflându-se in culpa procesuala, instanța a respins cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecata.

In baza principiului disponibilității, instanța a luat act ca paratul a solicitat cheltuieli de judecata pe cale separata.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta X persoană fizică autorizată solicitând schimbarea hotărârii judecătorești în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și constatarea ca și clauza nescrisă cea prevăzută de art.14 pct.14.3 din condițiile generale ale contractului de credit privind competența de soluționare a prezentului litigiu, capăt de cerere pentru care instanța de fond nu s-a pronunțat, anularea facturilor nr.4790 din 20.11.2014 și a facturii nr.5105 din 09.01.2015 emise de X , daune interese de 1.000 euro pentru neefectuarea operațiunii de radiere din Arhiva de Garanții Mobiliare, daune care au rezultat din imposibilitatea noastră de a garanta cu acest utilaj în favoarea Veneto Banca pentru linia de credit acordată nouă, astfel că am fost obligați să instituim alte garanții mobiliare.

În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că a încheiat cu X contractul de credit nr.1846 din 26.02.2013 privind finanțarea achiziției unui utilaj agricol.

Anexe ale acestui contract sunt și cele privind costurile operațiunilor pe care le îndeplinește finanțatorul.

Alegerea pârâtei ca finanțator s-a făcut exclusiv în baza ofertei de finanțare prezentate, dobândă fixă si costuri scăzute față de cele ale concurenței.

Contractul încheiat între părți s-a derulat în cele mai bune condiții fiind achitat integral de către apelant creditul și comisioanele aferente acestuia la datele stabilite, el fiind încheiat ca urmare a îndeplinirii lui.

După achitarea obligațiilor contractuale, X emite factura cu nr.4790 din data de 20.11.2014 în sumă de 553.40 lei reprezentând înregistrare/modificare/retragere garanții în/din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

După verificarea anexei privind condițiile specifice aplicabile clienților la pct.2 apelantul a constatat că, costul acestor operațiuni este în fapt gratuit, doar costul efectiv (60 lei) a contestat prin corespondentă electronică această factură și a solicitat să se procedeze la stornarea (anularea facturii emise) si să-i elibereze, conform; art. 7 din contractul de garanție mobiliară dovadă achitării integrale a creditului, urmând să fac operațiunea de radiere din Arhiva de Garanții Mobiliare pe cheltuiala mea. Fac precizarea că o asemenea operațiune la majoritatea operatorilor din Arhivă costa aproximativ 60 lei.

In schimb X emite factura nr.5105 din 09.01.2015 în sumă de 279,66 lei prin care mă notifică pentru neplata acestui comision care în speță era gratuit, fără a exista între noi o convenție care să prevadă acest lucru.

Astfel având în vedere dispozițiile art.8 din același contract privind plata de către noi doar a operațiunilor de constituire, executare sau executare silită a ipotecii mobiliare, operațiuni care nu există întrucât a achitat creditul și comisioanele aferente înainte de termen, contractul dintre părți a încetat odată cu achitarea obligațiilor și nu există baza contractuală pentru emiterea facturilor contestate acestea fiind lovite de nulitate.

S-a solicitat să se constate ca și clauză nescrisă cea prevăzută de art.14 pct.14.3 din condițiile generale ale contractului de credit privind competența de soluționare a prezentului litigiu.

S-a solicitat să se dispună anularea facturilor nr.4790 din 20.11.2014 și a facturii nr.5105 din 09.01.2015 emise de X pentru motivele arătate mai sus.

S-a solicitat ulterior prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei în temeiul art.2419 cod civil daune interese de 1.000 euro pentru neefectuarea operațiunii de radiere din Arhiva de Garanții Mobiliare, daune care rezultă din imposibilitatea noastră de a garanta cu acest utilaj în favoarea Venento Banca pentru linia de credit acordată nouă, astfel că am fost obligați să instituim alte garanții mobiliare.

Prin sentința civilă a fost respins capătul de cerere principal prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii ca nefondată.

Este netemeinică admiterea excepției și s-a arătat că contractul încheiat între părți precum și facturile emise de către pârâtă sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau emiterii documentelor.

Astfel în această cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod Civil și noului Cod de Procedură Civilă, dispoziții care au abrogat în mod expres art.46 din Codul Comercial dar și art.948, 966-968 din vechiul Cod Civil precum și orice alte dispoziții care au stat la baza emiterii deciziei 1017 din 26.03.2009 a ICCJ dar și a sentinței civile nr.5107/19.10.2009 a Judecătoriei Slatina, astfel că aceste decizii ale instanțelor de judecată nu pot fi acceptate ca și practică judiciară întrucât au soluționat anumite aspecte ridicate anterior legislației în vigoare și a căror temei juridic nu se mai regăsește la momentul actual.

Cât privește noul Cod Civil art. 1324 reglementează actul juridic unilateral prevăd că actul juridic unilateral presupune numai manifestarea de voință a autorului său.

Mai mult, noul Cod de procedură Civilă reglementează la art.265 că: " înscrisul este orice scriere sau consemnare care cuprinde date despre actul sau faptul juridic, indiferent de suportul ei material ori modalitatea de conservare si stocare";.

Astfel facturile fiscale reprezintă în fapt acte juridice unilaterale ale pârâtei care pe lângă rolul de document justificativ au și un caracter de sine stătător producând efecte juridice față de beneficiarul lor în speță apelantul.

In fapt facturilor fiscale emise de pârâtă le sunt aplicabile dispozițiile art.277 alin.3 CPC ca fiind întocmite în, exercițiul activității unei întreprinderi și sunt considerate ca fiind întocmite de profesioniști.

Pe de altă parte, art.1013 din CPC impune condiția constatării prin înscris a contractului sub forma de înscrisuri, iar art.289 CPC stabilește că: "contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ... sunt considerate înscrisuri sub semnătură privată";. astfel că indiferent de denumirea sa marginal factura fiscală are caracterul său de act juridic autonom și care produce efecte juridice între părți.

Însăși art. 1014 alin.l Cod Procedură Civilă arată că ... prevederile prezentului articol se aplică creanțelor născute din... contracte civile, inclusiv de cele încheiate într-un profesionist și autoritate contractantă.

Constatat printr-un înscris ceea ce face ca facturile fiscale catalogate ca și înscrisuri în forma legii nr.82/1991 să capete în actuala reglementare caracter de act juridic.

Astfel la ora actuală facturile fiscale se înscriu în categoria înscrisurilor menite a dovedi contractul în formă simplificată așa cum reiese si din sentința civilă nr.1825/2013 a Judecătoriei Hunedoara (a se vedea și articolul publicat de av. Elena Florea-Baroul Hunedoara cu referire la sentinței menționate), nepublicată astfel că aceste acte juridice sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare a căror anulare se poate cere în cadrul unei acțiuni civile.

Față de susținerile apelantului instanța de fond s-a pronunțat în mod netemeinic și nelegal astfel că sub acest aspect excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost admisă în mod nelegal.

Pe fondul cauzei însă instanța respinge acțiunea ca neîntemeiată deși după cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată emiterea celor două facturi nu a avut ca baza legală contractele încheiate între părți întrucât contractul de credit s-a încheiat prin achitarea integrală a creditului acordat dar și a comisioanelor aferente acestuia.

Cât privește comunicarea condițiilor specifice aplicabile clienților corespondența dintre cele două părți s-a făcut și pe calea scrisorilor recomandate trimise în plicuri însă nu confirmăm că în plicul primit de noi în data de 21.03.2013 s-ar fi aflat această listă, de care am luat la cunoștință abia cu ocazia acestei întâmpinări depuse de pârâtă cu atât mai mult cu cât nu recunoaște scrisul și nici nu este ștampila noastră pe această confirmare iar pârâta nu poate face dovada că în acel plic a fost trimis acest document.

Din verificările făcute de apelant la firma care a livrat corespondența a aflat că acel plic a fost predat de agent în mun.Bacău și nicidecum în com. Săucești, sat Siretu jud.Bacău. De altfel din practica de corespondență pe care o are atât cu firmele de curierat cât și cu Poșta Română semnătura apelantului este însoțită și de ștampilă, lucru inexistent în această situație.

Însă nu sunt corecte prezumările instanței de fond că mențiunea ...ctr... să reprezinte abrevierea de la contract. In dicționarul de abrevieri și în practica găsită pe site-urile juridice dar și în Revista de Drept, sau de Drept Privat nu am găsit până acum această abreviere ...ctr... și mai mult nu există nici o prezumție legal recunoscută și acceptată cu privire la acest fapt. Depunem alăturat și alte corespondențe primite în care se menționează exact documentul trimis și nu ctr.

In cazul în care se va admite această nouă abreviere aceasta va putea fi considerată ca și izvor în procedura noastră judiciară.

După cum s-a arătat și la început oferta acceptată și care i-a fost adresată de pârâtă așa cum reiese și din documentele anexate cuprindea și condițiile speciale aplicabile clienților, iar această ofertă fost limitată, ulterior banca modificând atât condițiile ele creditare cât și condițiile speciale astfel că oferta acceptată de mine a fost ulterior modificarea unilateral de bancă în fapt fiind o nerespectarea contractului prin inducerea noastră în eroare și prezentarea unei situații ca fiind adevărate situație care s-a dovedit ulterior mincinoasă și cauzatoare de prejudicii nouă.

3) S-a invocat art.2419 Cod Civil reglementează instituția radierii din Arhiva de Garanții Mobiliare si stabilește si termenul în care această operațiune trebuia să fie făcută și anume 10 zile precum și valoarea daunelor interese ce se pot acorda în cazul neexecutării culpabile.

Ori pârâta nu a făcut nici un demers pentru a radia din Arhiva de Garanții Mobiliare ipoteca mobiliară constituită, nu a prezentat nici o dovadă cu privire la efectuarea vreunor demersuri în acest sens, însă a solicita plata unor operațiuni inexistente totul pentru a se îmbogăți fără justă cauză prin emiterea unor acte juridice unilaterale, respectiv facturile emise.

Pe de altă parte operațiunea de radiere nu este prevăzută în condițiile specifice aplicabile clienților anexă la contractele încheiate între noi astfel că ea nu este supusă nici unei taxe ceea ce demonstrează în continuare că cele două facturi nu sunt izvorâte din contractele încheiate între noi ci sunt acte juridice separate care nu rezultă din contractul de credit sau contractul de garanție.

Pe de altă parte și în aceste condiții specifice aplicabile clienților sunt tarifate înregistrare/modificare/retragere garanții în/din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Este dreptul pârâtei să-și reprezinte interesele cu ajutorul avocaților pe care îi consideră cei mai buni, însă din întreaga corespondență purtata cu aceștia cât mai ales din apărările formulate și strategia adoptată pot prezuma că pârâta are un consultant juridic angajat al său, astfel că acesta în virtutea atribuțiilor de serviciu poate să facă și aceste operațiuni de curierat între societate și operatorul Arhivei de Garanții Mobiliare ceea ce nu implică cheltuielile exorbitante percepute cu atât mai mult cu cât acestea se pot face și online.

Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și completată și în temeiul art.2419 Cod Civil solicităm daune interese de 1.000 euro pentru neefectuarea operațiunii de radiere din Arhiva de Garanții Mobiliare, daune care rezultă din imposibilitatea apelantului de a garanta cu acest utilaj în favoarea Venento Banca pentru linia de credit acordată, astfel că a fost obligat să instituie alte garanții mobiliare, respectiv sume de bani depunând în acest sens documentele pe care instanța de fond nu ni le-a cerut și care dovedesc spusele noastre.,

4) Cât privește delegarea de competență a instanței și anume de a nu menționa care este calea corectă pentru valorificarea drepturilor noastre consider că au fost încălcate dispozițiilor art.22 Cod Procedură Civilă iar pe de altă parte tot o încălcare a principiului unui proces echitabil îl consider și faptul că motivele în drept invocate de noi, respectiv dispozițiile art.1226 ale art.1236 alin.l ale art.1350 și ale art.1345 Cod Civil cu raportare la art.1270 Cod Civil, precum și pe cele ale contractului de credit nr.1864/26.02.2013 a contractului de ipotecă mobiliară asupra unui echipament nr.1864A/26.02.2013 a anexei privind condițiile specifice aplicabile clienților și legislației semnate și însușite de noi nu cele necomunicate nouă, nu au fost analizate de instanța de fond.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.397 alin.l, art.446, art.480 alin.3 Cod Procedură Civilă, art.1226 ale art.1236 alin.l ale art.1350 și ale art.1345 Cod Civil cu raportare la art.1270 Cod Civil, precum și pe cele ale contractului de credit nr.1864/26.02.2013 a contractului de ipotecă mobiliară asupra unui echipament nr.l864A/26.02.2013 a anexei privind condițiile specifice aplicabile clienților și legislației în vigoare.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

A arătat intimata că hotărârile pronunțate de instanțele de judecata si invocate de catre X nu au avut in vedere numai prevederile din vechiul Cod Comercial si vechiul Cod Civil, reluate si menținute in noua legislație, ci si prevederile din Legea contabilității mai sus indicate, aplicabile si in prezent, pe care X le ignora cu desăvârșire, deși instanța de fond a reținut in vedere respingerii acestui capăt de cerere ca inadmisibil prevederile din Legea contabilității.

Contrar susținerilor lui X, indica instanței de apel ca articolele invocate de către X ( art.1324 Cod Civil si art.265, art.277, art.289, art.1013 si art.1014 Codul de Procedura Civila) nu sunt aplicabile in speța dedusa judecații, deoarece astfel cum s-a indicat mai sus, si cum in mod corect a reținut si instanța de fond, factura nu este un act juridic.

In consecința, întrucât Factura 1 si Factura 2 nu sunt acte juridice, ci doar documente justificative, este inadmisibilă formularea unei acțiuni privind anularea acestora, X având cel mult posibilitatea de a invoca aspecte privind așa-zisa netemeinicie a pretențiilor incluse in aceste facturi, ca apărări împotriva unor eventuale acțiuni inițiate de X, cum de altfel a reținut si instanța de fond.

La fel ca si la dosarul de fond, prin apelul formulat, X se limitează in a indica ca X nu are baza contractuala pentru emiterea Facturii 1 si Facturii 2, încercând si de aceasta data sa inducă in eroare instanța de judecata cu privire la faptul ca nu ar fi luat cunoștința de documentul denumit "condiții specifice aplicabile clienților" din care rezulta in mod concret costurile aferente pentru înscrierea si radierea garanțiilor din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare ("AEGRM").

Or, Condițiile specifice aplicabile clienților reprezintă in fapt o lista de costuri si taxe aplicabile clientelei Leasing Solutions ("Lista de Costuri").

Posibilitatea revizuirii Listei de Costuri este menționata expres in art. 8.3 din Contractul de Credit:

[... / Lista de costuri si taxe poate fi revizuita in mod periodic de către Creditor, fiind transmisa Clientului in forma actualizata, in conformitate cu prevederile art. 15.5 din prezentul Contract de Credit.[...] (s.n.)

Prin Contractul de Credit X si-a exprimat acordul cu privire la modificarea unilaterala de către X a Listei de Costuri.

Contrar susținerilor lui X, X a modificat Lista de Costuri si i-a comunicat lui X noua lista încă din data de 21 martie 2013, acesta semnând de primire pe confirmarea de primire depusa la dosarul cauzei.

Or, faptul ca prin apelul formulat X afirma ca nu confirma ca la data de 21 martie 2013 i-arfi fost comuninicata noua Lista de Costuri, precum si mențiunile cu privire la prescurtarea de pe confirmarea de primire "ctr", nu demonstrează ca X nu a avut cunoștința de noua Lista de Costuri.

X nici prin apelul formulat nu neaga ca semnătura de pe confirmarea de primire este a acestuia, ci doar indica instanței de judecata ca nu recunoaște scrisul si ca "in general" acesta aplica si stampila pe astfel de confirmări de primire.

Mai mult, chiar in conținutul Listei de Costuri invocata de X se menționează ca X "isi rezerva dreptul de a modifica unilateral tarifele si comisioanele".

Or, analizând noua Lista de Costuri (poziția nr. 2 si poziția nr. 11) se poate observa cu ușurința ca sumele corespund cu cele menționate in Factura 1 si Factura 2, astfel:

- suma de 100 Euro menționata in Lista de Costuri pentru efectuarea înscrierilor in AEGRM este formata din sumele achitate de X cu titlu de onorariu avocat, taxe Ministerul Justiției si onorariu operator arhiva;

- suma de 50 Euro menționata in Lista de Costuri reprezintă notificarea pentru neplata a Facturii 1, care a fost emisa ca urmare a neîndeplinirii obligației de către X de a achita Factura 1.

Capătul de cerere cu privire la solicitarea de daune interese este neîntemeiat și solicită sa se observe ca solicitarea de daune interese de 1.000 Euro nu a fost formulata prin cererea introductiva si prin notele de ședința depuse de X la termenul de judecata din data de 13 mai 2015, acesta modificându-si astfel cererea de chemare în judecată.

Prin apelul formulat, X susține ca X nu si-ar fi respectat obligația de radiere a garantei, motiv pentru care este îndreptățit sa primească daune interese de 1.000 Euro, având in vedere ca ar fi fost prejudiciat in ceea ce privește imposibilitatea acestuia de a garanta cu Bunul ce a făcut obiectul Contractului de Credit pentru o noua linie de credit de la Veneto Banca.

Însa, având in vedere aspectele indicate la pct. 2 si 3, dar si potrivit Contractului de Credit:

9.3 Creditorul va înscrie in Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare garanția (ile) constituite potrivit acestui art. 9 si va menține in vigoare înscrierea respectivei(lor) garanții pana la plata de către Client a tuturor sumelor datorate in temeiul sau in legătura cu prezentul Contract de Credit, iar Clientul va rambursa cheltuielile suportate de Creditor pentru efectuarea acestor înscrieri in termen de 2 zile lucrătoare de la primirea unei notificări in acest sens din partea Creditorului (s.n.).

coroborat cu prevederile din Contractul de Garanție:

7.2 [...] in cazul in care orice plata este contestata, Creditorul Ipotecar nu va putea sa eliberere Garanția creata prin prezentul Contract pana la data hotărârii definitive si irevocabile a instanței competente cu privire la aceasta contestație. In aceasta perioada, prezentul Contract va fi considerat a produce efecte depline,

si cu cele din Codul Civil:

Art. 2419 In cel mult 10 zile de la data la care obligația garantata a fost plătită, creditorul ipotecar este obligat sa ceara operatorului arhivei radierea ipotecii. [...]

rezulta în mod expres ca X nu are nicio obligație de a stinge garanțiile constituite de X, din contra are obligația contractuala de a "menține in vigoare înscrierea".

In consecința, atât timp cat Factura 1 si Factura 2, la care se adaugă penalitățile contractuale, nu sunt achitate si mai mult sunt contestate, X nu are nicio obligație de a radia garanțiile constituite de X.

Prin respingerea cererii privind anularea Facturii 1 si Facturii 2 se confirma ca obligația garantata nu este plătită, si deci, termenul de 10 zile prevăzut de art. 2419 din Codul civil, citat mai sus, nu a început sa curgă.

Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a arătat că, față de capătul de cerere privind anularea celor două facturi, în această cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod Civil și noului Cod de Procedură Civilă, dispoziții care au abrogat în mod expres art.46 din Codul Comercial dar și art.948, 966-968 din vechiul Cod Civil precum și orice alte dispoziții care au stat la baza emiterii deciziei 1017 din 26.03.2009 a ICCJ dar și a sentinței civile nr.5107/19.10.2009 a Judecătoriei Slatina, astfel ca aceste decizii ale instanțelor de judecată nu pot fi acceptate ca și practică judiciară întrucât au soluționat anumite aspecte ridicate anterior legislației în vigoare și a căror temei juridic nu se mai regăsește la momentul actual.

Cât privește noul Cod Civil art.1324 reglementează actul juridic unilateral ca ... este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voință a autorului său...

Mai mult noul Cod de procedură Civilă reglementează la art.265 că ... înscrisul este orice scriere sau consemnare care cuprinde date despre actul sau faptul juridic, indiferent de suportul ei material ori modalitatea de conservare și stocare...

Astfel facturile fiscale reprezintă în fapt acte juridice unilaterale ale pârâtei care pe Ungă rolul de document justificativ au și un caracter de sine stătător producând efecte juridice față de beneficiarul lor în speță apelantul.

În fapt facturilor fiscale emise de pârâtă le sunt aplicabile dispozițiile art.277 alin.3 CPC ca fiind întocmite în exercițiul activității unei întreprinderi și sunt considerate ca fiind întocmite de profesioniști.

Pe de alta parte art.1013 din CPC impune condiția constatării prin înscris a contractului sub forma de înscrisuri iar art.289 CPC stabilește că ... contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ... sunt considerate înscrisuri sub semnătură privată... astfel că indiferent de denumirea sa marginal factura fiscală are caracterul său de act juridic autonom și care produce efecte juridice între părți.

Însăși art.1014 alin. 1 Cod Procedură Civilă arată că ... prevederile prezentului articol se aplică creanțelor născute din... contracte civile, inclusiv de cele încheiate într-un profesionist și autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ceea ce face ca facturile fiscale catalogate ca și înscrisuri în forma legii nr.82/1991 să capete în actuala reglementare caracter de act juridic.

Astfel, la ora actuală facturile fiscale se înscriu în categoria înscrisurilor menite a dovedi contractul în formă simplificată așa cum reiese și din sentința civilă nr.1825/2013 a Judecătoriei Hunedoara ( a se vedea și articolul publicat de av. Elena Florea-Baroul Hunedoara cu referire la sentinței menționate), nepublicată astfel că aceste acte juridice sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare a căror anulare se poate cere în cadrul unei acțiuni civile.

Față de susținerile apelantului instanța de fond s-a pronunțat în mod netemeinic și nelegal astfel că sub acest aspect consideră că excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost admisă în mod nelegal.

Cât privește comunicarea condițiilor specifice aplicabile clienților corespondența dintre cele două părți s-a făcut și pe calea scrisorilor recomandate trimise în plicuri însă nu confirmăm că în plicul primit de noi în data de 21.03.2013 s-ar fi aflat această listă, de care a luat la cunoștință abia cu ocazia acestei întâmpinări depuse de pârâtă cu atât mai mult cu cât nu recunosc scrisul și nici nu este ștampila noastră pe această confirmare iar pârâtă nu poate face dovada că în acel plic a fost trimis acest document.

Din verificările făcute de apelant la firma care a livrat corespondența a aflat că acel plic a fost predat de agent în mun.Bacău și nicidecum în com.Săucești, sat Siretu jud.Bacău. De altfel din practica de corespondență avută atât cu firmele de curierat cât și cu Poșta Română semnătura apelantului este însoțită și de ștampilă, lucru inexistent în această situație iar asupra semnăturii aceasta prezintă semne care la o analiză amănunțită nu coincid cu specimenul sau de semnătură așa cum este el înregistrat în registrele speciale.

Prezumările instanței de fond că mențiunea ...ctr... sa reprezinte abrevierea de la contract ca fiind nefondate. în dicționarul de abrevieri și în practica găsită pe site-urile juridice dar și în Revista de Drept, sau de Drept Privat nu am găsit până acum această abreviere ...ctr... și mai mult nu există nici o prezumție legal recunoscută și acceptată cu privire la acest fapt. Depune alăturat și alte corespondențe primite în care se menționează exact documentul trimis și nu ctr.

Am invocat art.2419 Cod Civil reglementează instituția radierii din Arhiva de Garanții Mobiliare și stabilește și termenul în care această operațiune trebuia să fie tăcuta și anume 10 zile precum și valoarea daunelor interese ce se pot acorda în cazul neexecutării culpabile.

Ori pârâta nu a făcut nici un demers pentru a radia din Arhiva de Garanții Mobiliare ipoteca mobiliară constituită, nu a prezentat nici o dovadă cu privire la efectuarea vreunor demersuri în acest sens, însă a solicita plata unor operațiuni inexistente totul pentru a se. îmbogăți fără justă cauză prin emiterea unor acte juridice unilaterale, respectiv facturile emise.

Pe de altă parte operațiunea de radiere nu este prevăzută în condițiile specifice aplicabile clienților anexă la contractele încheiate între părți astfel că ea nu este supusă nici unei taxe ceea ce demonstrează în continuare că cele două facturi nu sunt izvorâte din contractele încheiate între părți ci sunt acte juridice separate care nu rezultă din contractul de credit sau contractul de garanție și nu a solicitat această operațiune de radiere.

Pe de altă parte și în aceste condiții specifice aplicabile clienților sunt tarifate înregistrare/modificare/retragere garanții în/din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și nu de radiere iar așa cum pârâta invocă ... posibilitatea de a modifica condițiile contractuale... și radierea din arhivă se ...poate... face la cererea apelantei după plata cheltuielilor făcute de către pârâtă.

Pe de altă parte art.2419 nu condiționează solicitarea daunelor directe sau indirecte, care nu pot fi mai mici de 500 euro, nu este condiționată de dovedirea prejudiciului, deși acest lucru a fost dovedit si este în fapt o sancțiune civilă datorată neexecutării culpabile a obligației de radiere a ipotecii mobiliare ca măsura de sancționare a abuzului și poziției dominante a instituțiilor de credit.

Solicită să se aibă în vedere și delegarea de competență a instanței de fond și anume de a nu menționa care este calea corectă pentru valorificarea drepturilor noastre consider că au fost încălcate dispozițiilor art.22 Cod Procedură Civilă iar pe de altă parte tot o încălcare a principiului unui proces echitabil il consideră și faptul că motivele în drept invocate, respectiv dispozițiile artl226 ale art.1236 alin.l ale art.1350 și ale art.1345 Cod Civil cu raportare la art. l270 Cod Civil, precum și pe cele ale contractului de credit nr.l864/26.02.2013 a contractului de ipotecă mobiliară asupra unui echipament nr.l864A/26.02.2013 a anexei privind condițiile specifice aplicabile clienților și legislației semnate și însușite de apelant, nu cele necomunicate , nu au fost analizate de instanța de fond.

Față de toate cele de mai sus solicită admiterea apelului promovat

La termenul de judecată din data de 28.06.2016, tribunalul a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de apel având ca obiect "constatarea ca fiind nescrisă clauza de la art.14 pct.14.3 din condițiile generale, ale contractului de credit privind competența de soluționare a prezentului litigiu";, excepție ce a fost admisă pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii.

În consecință, Tribunalul urmează să respingă această cerere de apel ca fiind inadmisibilă.

Cu privire la restul criticilor, tribunalul analizând sentința apelată reține următoarele:

Apelantul-reclamant a solicitat ca instanța sa dispună anularea facturilor nr.4790/20.11.2014 și nr.5105/09.01.2005 susținând că au fost emise fără "bază contractuală"; astfel încât sunt lovite de nulitate.

Astfel cum corect a reținut și prima instanță, tribunalul apreciază că facturile fiscale nu reprezintă "acte juridice"; în înțelesul codului civil, câtă vreme sunt emise în executarea actelor juridice, iar nu pentru a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Or, nulitatea este sancțiunea aplicabilă actelor juridice pentru nerespectarea, la încheierea lor, a condițiilor de validitate stabilite de legiuitor. Așa fiind, în situația in care o parte emite o factură fiscală cu nerespectarea prevederilor contractuale, cealaltă parte nu poate solicita instanței să constate /să dispună anularea facturii, având însă la dispoziție alte mijloace juridice pentru valorificarea dreptului său (cum ar fi acțiunea în constatarea inexistenței obligației de plata).

În mod neîntemeiat susține apelantul că potrivit noilor dispoziții legale (Codul Civil și Codul de procedură civilă) facturile fiscale reprezintă acte juridice unilaterale.

Din coroborarea dispozițiilor art.1166 C.civil cu dispozițiile art.1324 și 1325 C.civil rezultă că actele juridice (contractele cât și actele juridice unilaterale) reprezintă manifestări de voință făcute cu intenția de a constitui , modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Dispozițiile art.265 C.pr.civ. fac referire la "actul juridic";, or noțiunea de "act juridic"; are semnificația prevăzută de codul civil.

Facturile fiscale nu dau naștere și nici nu modifică sau sting un raport juridic, ci sunt înscrisuri emise în executarea unui raport juridic deja născut.

Prin urmare, în mod neîntemeiat apelanta invoca dispozițiile art.277 alin.3 C.pr.civ., art.1013 C.pr.civ., art.289 C.pr.civ. și art. 1014 alin.1 C.pr.civ., aceste dispoziții nefiind aplicabile facturilor fiscale ci, doar actelor juridice (contracte sau acte juridice unilaterale).

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.1017/26.06.2009, instanța supremă stabilind că factura fiscală are doar calitatea de document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului sau a cumpărătorului și reprezintă un mijloc de probă cu privire la operațiunea efectuată. Factura nu poate fi considerată un act juridic care să trebuiască să îndeplinească cerințele prevăzute de art.948 C.civil (art.1179 din Noul Cod Civil) nici în situația în care probează existența unui contract comercial pentru care părțile nu au întocmit un instrumentum. Așadar, nu se poate cere printr-o acțiune în justiție constatarea nulității absolute a facturii pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate ale actului juridic, iar eventualele nereguli sau lipsuri ale facturii pot fi invocate doar ca apărări vizând forța probantă a acestuia cu privire la pretențiile emitentului consemnate în document.

În consecință, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a admis excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privind anularea facturilor fiscale.

Cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru neefectuarea operațiunii de radiere din Arhiva de Garanții Mobiliare, tribunalul apreciază că este nefondat.

Clauza 9.3 din contractul de credit prevede: Creditorul va înscrie in Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare garanția(ile) constituite potrivit acestui Art. 9 si va menține in vigoare înscrierea respectivei(lor) garanții pana la plata de către Client a tuturor sumelor datorate in temeiul sau in legătura cu prezentul Contract de Credit, iar Clientul va rambursa cheltuielile suportate de Creditor pentru efectuarea acestor înscrieri in termen de 2 zile lucrătoare de la primirea unei notificări in acest sens din partea Creditorului.

Totodată, clauza 8.3 prevede:"; Clientul datorează Creditorului orice costuri, taxe, onorarii apărute in legătura cu prezentul Contract de Credit, potrivit listei de costuri si taxe aplicabile clientelei Creditorului, pusa la dispoziția Clientului la semnarea Contractului de Credit si de care acesta a luat cunoștința. Lista de costuri si taxe poate fi revizuita in mod periodic de către Creditor, fiind transmisa Clientului in forma actualizata, in Biletele la Ordin in Alb, asa cum apar acestea in conformitate cu prevederile art.15.5 din prezentul Contract de Credit. Modificările aduse la lista de costuri si taxe vor fi aplicabile Clientului de la data la care respectiva lista este transmisa Clientului.

La data de 1.03.2013 intimata a modificat lista de costuri, în temeiul clauzei 10 din comunicându-i acestuia noile costuri, la data de 21.03.2013, conform dovezii de la fila 42 din dosarul de fond.

Apelantul a contestat doar denumirea localității indicată la rubrica "confirmare"; și a arătat faptul că nu este aplicată ștampila sa pe plic, însă nu a contestat semnătura aplicată la rubrica "Am primit expediția";. Prin urmare, în condițiile în care apelantul nu a dovedit că semnătura aplicata pe confirmarea de primire nu îi aparține, Tribunalul apreciază neîntemeiată susținerea potrivit cu care nu a primit expediția din data de 21.03.2016.

Câtă vreme apelantul a primit comunicarea, susținerile sale referitoare la locul predării sunt lipsite de relevanță.

Apelantul a mai susținut că nu s-a dovedit conținutul plicului expediat la 21.03.2013.

În condițiile în care intimata a transmis comunicarea către apelant la scurtă vreme de la data la care a modificat costurile conform art.8.3 din condițiile generale ale contractului, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că expediția a avut ca obiect contractul în forma modificata.

În condițiile în care apelantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a tuturor debitelor izvorâte din contractul de credit, nu s-a născut nici obligația intimatei de a radia din Arhiva de Garanții Mobiliare ipoteca constituită, astfel cum dispun prevederile art.9.3 din condițiile generale ale contractului. Prin urmare, cererea apelantului privind obligarea intimatei la plata sumei de 1000 euro cu titlu de despăgubiri pentru neefectuarea operației de radiere este nefondată.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază că soluția apelată este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art.480 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art.453 alin.1 C.pr.civ. Tribunalul va obliga apelantul să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus - conform art.451 alin.2 C.pr.civ. de la suma de 8052,84 lei, dată fiind valoarea pretențiilor deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă cererea de apel formulat de apelantul-reclamant X, cu domiciliul in X, împotriva sentinței civile nr.X pronunțată la data de X de Judecătoria Sectorului X în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata pârâtă X, cu sediul in X, având ca obiect "constatarea ca fiind prescrisă clauza de la art.14 pct.14.3 din condițiile generale ale contractului de credit privind competența de soluționare a prezentului litigiu".

Respinge în rest cererea de apel.

Obligă apelantul să plătească intimatei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, X.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. X.

Dact. X./4 ex/X

Judecătoria Sectorului X - Dosar nr.X

Judecător fond X

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Intervenţie(reg com). Jurisprudență Contracte