întreruperea executării pedepsei/contestaţie (art.592 ncpp)

Judecătoria CRAIOVA Hotărâre nr. 492 din data de 10.02.2017

La data de xx.xx.2016, s-a înregistrat pe rolul Judecatoriei Craiova, sub nr. de dosar xxx/215/2016 cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat L.S..

În motivarea cererii, petentul-condamnat a arătat că solicită întreruperea executării pedepsei întrucat afecțiunile de care suferă îl pun în imposibilitate de a suporta regimul din penitenciar. Acesta a mai arătat că are probleme cu inima, are deseori dureri la abdomen și stomac și nu mai vede bine să citească.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu următoarele obiective: să se precizeze afecțiunile de care suferă condamnatul și dacă acestea fac imposibilă executarea imediată a pedepsei; să se facă referire asupra caracterului evolutiv al acestora; să se stabilească dacă aceste afecțiuni pot fi tratate in rețeaua sanitară a A.N.P. sau dacă permit tratarea acestora cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății; să se indice locul sau unitatea sanitară din rețeaua Ministerului Sănătății, unde urmează să se efectueze tratamentul, in cazul in care boala de care condamnatul suferă nu poate fi tratată in rețeaua A.N.P.; să se aprecieze perioada necesară pentru întreruperea executării pedepsei in vederea instituirii tratamentului.

La data de xx.xx.2017 a fost depus la dosarul cauzei, de către IML Craiova, raportul de expertiză medico - legală nr. xxx/A1/xx.xx.2017 privind pe petentul-condamnat L.S..

Analizând cererea dedusă judecatii, prin prisma materialul probatoriului administrat în cauză, instanta retine următoarele:

Din raportul de expertiză medico-legală nr. xxx/A1/xxx.xx.2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală se reține că petentul-condamnat prezintă diagnosticul " viroză respiratorie".

Totodată, din cuprinsul raportului de expertiză medico-legala reiese că, afectiunile de care sufera petentul pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P.

Potrivit disp.art. 592 rap. la art. 589 alin.1 lit.a Cpp, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată.

Din interpretarea acestor dispozitii legale, instanta retine că, în cazul în care afectiunile de care sufera condamnatul se pot trata în reteaua ANP, cererea de întrerupere a executării pedepsei nu poate fi admisă.

Având în vedere că, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legala nr. xxxx/A1/xxx.xxxx.2017, afectiunile de care sufera petentul condamnat pot fi tratate în reteaua sanitara a ANP, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru întreruperea executării pedepsei.

Fata de aceste considerente, în temeiul art. 592 C.p.p. rap. la art. 589 alin.1 lit. a C.p.p. va respinge cererea de întrerupere executare pedeapsă formulata de petentul condamnat condamnat L.S., în prezent deținut în Penitenciarul Craiova.

În baza art. 275 alin. 2 din C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 63 lei reprezintă contravaloarea expertizei medico-legale și suma de 40 lei reprezintă contravaloarea examenelor complementare efectuate de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova.

În temeiul art. 275 alin. 6 C.p.p. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 592 C.p.p. rap. la art. 589 alin.1 lit. a C.p.p. respinge cererea de întrerupere executare pedeapsă formulata de petentul L.S., fiul lui xxx și al lui xxxx, născut la xxx xxx xxxxx, în prezent deținut în Penitenciarul Craiova.

În baza art. 275 alin. 2 din C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 63 lei reprezintă contravaloarea expertizei medico-legale și suma de 40 lei reprezintă contravaloarea examenelor complementare efectuate de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova.

În temeiul art. 275 alin. 6 C.p.p. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10.02.2017.

Președinte, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre întreruperea executării pedepsei/contestaţie (art.592 ncpp)