Legea nr. 10/2001. Ofertă de despăgubiri. Lipsa acceptării în scris de către persoana îndreptăţită. Consecinţe
| Comentarii |
|
Omisiunea persoanei îndreptăţite de a accepta în scris oferta de despăgubiri propusă în cuprinsul dispoziţiei primarului, conform art. 24 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, această persoană decedând la scurt timp după emiterea dispoziţiei, ca şi lipsa unui răspuns scris în acest sens şi din partea moştenitorilor, nu pot fi interpretate ca o neacceptare a ofertei şi deci inexistenţa unei propuneri de acordare a despăgubirilor băneşti, cât timp dispoziţia nu a fost atacată în instanţă în termen de 30 de zile de la comunicare, ceea ce înseamnă că soluţia propusă de primar a rămas definitivă.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, decizia nr.538/R/ din 6 martie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 2212/09.11.2007 a Tribunalului Sălaj, s-a admis contestaţia reclamanţilor S.I. şi S.D. împotriva pârâtului Primarul comunei Marca, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 844/15.06.2007 emisă de pârât.
A fost anulată parţial dispoziţia, iar pârâtul a fost obligat să restituie reclamanţilor, ca moştenitori testamentari ai defunctei C.E., în natură, construcţiile identificate în CF 5 Şumal, nr. top. 155.
A fost menţinută dispoziţia în partea privitoare la respingerea cererii de restituire a terenului aferent construcţiilor, asupra căruia este notat numai un drept de uzufruct viager.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia nr. 844/15.06.2007, Primarul comunei Marca a respins notificarea depusă de autoarea reclamanţilor, C.E., decedată la data de 15.02.2002, referitoare la restituirea în natură a imobilului înscris în CF 5 Şumal nr. top. 155, casă de locuit şi teren în suprafaţă de 1076 mp.
S-a motivat de către pârât că reclamanţii nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului şi nu s-a făcut dovada filiaţiei faţă de proprietarii tabulari.
Anterior, cererea lui C.E. a mai fost soluţionată de către Primarul comunei Marca prin dispoziţia nr. 2/23.01.2002, prin care s-a respins solicitarea de restituire în natură, dar s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti, în valoare de 110.000.000 lei.
Reclamanţii sunt moştenitorii testamentari ai defunctei C.E., aşa cum se probează prin certificatul de moştenitor nr. 86/2004, emis de Biroul Notarului Public R.E..
Deşi Prefectura jud. Sălaj a înapoiat dosarul Primăriei comunei Marca, ulterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, în vederea restituirii în natură, această nouă dispoziţie respinge în întregime notificarea şi refuză să recunoască reclamanţilor calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Potrivit CF 5 Şumal, nr. top. 155, imobilul casă a aparţinut lui W.K., soţia lui F.L., şi lui F.I., care au deţinut un drept de uzufruct viager asupra terenului aferent.
5
F.E. a fost fiica lui F.I., iar acesta din urmă a decedat în anul 1927. Prin urmare, proprietara tabulară a imobilului din CF este bunica paternă a defunctei
C.E..
Întreg imobilul a trecut în proprietate de stat în baza Decretului nr. 111/1951.
Reclamanţii au făcut dovada proprietăţii asupra construcţiilor, ca şi a relaţiei de rudenie dintre proprietarii tabulari şi testatoarea C.E..
Imobilul se încadrează în lista prevăzută la lit. a pct. 2, anexa 2 la Legea nr. 10/2001 şi poate fi restituit în natură.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul comunei Marca, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor şi menţinerii dispoziţiei nr. 844/2007, pe care a emis-o.
În motivare, pârâtul susţine că hotărârea este nelegală, deoarece instanţa nu a analizat şi nu a ţinut cont de toate actele depuse la dosar.
Imobilul evidenţiat în CF 5 Şumal, nu a fost cuprins în masa succesorală rămasă după defuncta C.E., descrisă în certificatul de moştenitor, iar reclamanţii nu au reuşit să dovedească faptul că aceasta este succesoarea legală a proprietarilor tabulari.
Instanţa de fond a verificat actele de stare civilă depuse de reclamanţi, dar fără să lămurească relaţia de rudenie cu W.K..
Mai mult, la dosar există un certificat de deces pentru un anume F.L., putând fi vorba de proprietarul întabulat în CF, însă C.E. se referă la F.L. ca fiind unchiul ei.
Primarul nu poate fi obligat la retrocedarea unor imobile, numai pe baza unor prezumţii relative şi deducţii, fără existenţa unor acte necontestate.
Prima dispoziţie, nr. 2/2002, acordă lui C.E. despăgubiri băneşti pentru imobil, dar suma menţionată în cuprinsul dispoziţiei nu a fost acceptată de către notificatoare, în termen de 60 de zile de la comunicare, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001. După expirarea acestei perioadă, dacă nu s-a primit răspuns în scris, oferta se consideră neacceptată.
Prin întâmpinare, intimaţii reclamanţi au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei, ca fiind legală şi temeinică.
Arată că lui C.E. i-a fost recunoscută calitatea de moştenitoare a proprietarilor tabulari chiar de către Primarul comunei Marca, prin dispoziţia nr. 2/2002, precum şi de Prefectura jud. Sălaj, prin adresa nr. 7389/2005.
Recurentul a recunoscut în faţa tribunalului că imobilul nu a mai fost revendicat de vreo altă persoană pe baza Legii nr. 10/2001.
Calea de atac declarată de pârât împotriva sentinţei tribunalului a fost calificată ca fiind apel şi repartizată, în cadrul programului informatizat al instanţei, ECRIS, unui complet de apeluri, însă, în şedinţa publică de astăzi, în conformitate cu prevederile art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005, calea de atac a fost recalificată ca fiind recurs, aşa cum a fost stabilită de către prima instanţă şi de către pârâtul Primarul comunei Marca.
Instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor un motiv de recurs de ordine publică, reglementat în art. 304 pct. 6 C.pr.civ., în sensul că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut atunci când, deşi reclamanţii au solicitat prin intermediul Legii nr. 10/2001 doar casa ce a fost evidenţiată pe parcela nr. top. 155 în favoarea antecesorilor lui C.E., tribunalul a dispus restituirea către reclamanţi a tuturor construcţiilor înscrise pe parcela nr. top. 155, inclusiv a casei evidenţiată în CF în anul 1983, în prezent proprietatea numiţilor P.G. şi P.M.
Recursul este fondat în parte, pentru următoarele considerente:
Autoarea reclamanţilor, C.E., decedată la data de 15.02.2002, a trimis notificare în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, pentru restituirea în
6
natură a imobilului înscris în CF 5 Şumal nr. top 155, casă şi teren în suprafaţă de 1076 mp, ce a aparţinut antecesorilor săi, W.K., soţia lui F.L., şi F.I., de la care imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951, prin sentinţa civilă nr. 970/22.12.1964 a Tribunalului Popular al raionului Şimleu.
Notificarea a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 2/23.01.2002 a Primarului comunei Marca, prin care s-a respins cererea de restituire a imobilului casă, situat în satul Şumal nr. 99, ocupat de Dispensarul uman Marca, necesar continuării activităţii de interes public, dar s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru valoarea estimativă de 110.000.000 lei.
Această primă dispoziţie a rămas definitivă, căci nu a fost atacată în instanţă de către notificatoarea C.E..
După decesul lui C.E., survenit la data de 15.02.2002, prin certificatul de moştenitor nr. 86/14.06.2004 eliberat de Biroul Notarului Public R.E. s-a stabilit că reclamanţii sunt legatari universali ai defunctei, pe baza testamentului autentic nr. 1911/1994.
Despăgubirile băneşti nu au fost achitate lui C.E. sau succesorilor testamentari ai acesteia până la data modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, când, pe temeiul procedurii reglementate în Titlul VII, vizând regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dispoziţia şi documentaţia aferentă acesteia comunicate anterior Prefecturii jud. Sălaj, conform dispoziţiilor art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, au fost restituite Primarului comunei Marca, potrivit prevederilor art. 25 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pe temeiul obligaţiei de reanalizare a proceselor-verbale încheiate de prefecturi, prin care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, stipulată în art. 24 din Titlul VII, constatându-se că, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, restituirea în natură este posibilă, dosarul lui C.E. a fost înaintat entităţii învestite cu soluţionarea notificării, respectiv Primarului comunei Marca.
În acest sens, Prefectura jud. Sălaj a adus la cunoştinţa unităţii deţinătoare că, potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, imobilul casă există în natură, se încadrează în lista imobilelor menţionate la lit. a, pct. 2 din anexa 2 la Legea nr. 10/2001 şi există posibilitatea restituirii în natură.
Cu toate acestea, noua dispoziţie emisă de primar şi atacată în acest litigiu, nr. 844/15.06.2007, nu numai că nu restituie în natură construcţia către reclamanţi, dar respinge în întregime notificarea autoarei lor, contestându-i calitatea de succesoare a proprietarilor tabulari de la care imobilul a fost preluat abuziv.
În cadrul plângerii formulată de reclamanţi pentru anularea acestei de-a doua dispoziţii, prima instanţă, cercetând şi interpretând probele administrate, extrase CF, acte de stare civilă, a conchis că notificatoarea C.E. a fost nepoata de fiu a lui W.K. şi fiica lui F.I., iar cererea de restituire trimisă în termen legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, are valoare de acceptare a succesiunii pentru imobilul în litigiu.
După cum rezultă din memoriul de recurs, singurele critici aduse sentinţei vizează calitatea lui C.E. de moştenitoare a foştilor proprietari tabulari de la care imobilul a fost preluat abuziv, în anul 1964, fără să se conteste, ulterior stabilirii acestei calităţi, măsura restituirii în natură la care a recurs tribunalul, urmare a modificărilor aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005.
Corect au sesizat intimaţii, prin întâmpinarea depusă, că această problemă a calităţii lui C.E. de succesoare a foştilor proprietari tabulari şi îndreptăţirea ei la acordarea măsurilor reparatorii pentru casa ce a fost evidenţiată pe parcela nr. top. 155, a fost definitiv şi irevocabil tranşată la data epuizării procedurii speciale
7
administrative reglementate în Legea nr. 10/2001, prin emiterea dispoziţiei nr. 2/23.01.2002 de către Primarul comunei Marca, care recunoaşte şi confirmă această calitate a lui C.E., propunând acordarea despăgubirilor băneşti şi evaluând imobilul la suma de 110.000.000 lei.
Prin neatacarea în instanţă a acestei dispoziţii a fost finalizată procedura de acordare a măsurilor reparatorii, iar antecesoarei apelanţilor i s-a stabilit calitatea de persoană îndreptăţită să obţină aceste măsuri reparatorii, în echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti.
C.E. a devenit beneficiara unui drept câştigat, deţinătoarea unui bun, în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar conduita adoptată de pârât, prin care repune în discuţie acest drept şi îi neagă calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, se constituie într-o încercare de eludare a dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 10/2001, o nesocotire a dreptului validat în patrimoniul lui C.E. şi o atingere adusă dreptului de proprietate privată al reclamanţilor.
Împrejurarea că acest imobil cu destinaţie de casă, în care funcţionează în prezent dispensarul uman din localitate, nu a fost cuprins în activul succesoral al defunctei C.E., nu are relevanţă asupra problemei deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât, la data emiterii certificatului de moştenitor, în patrimoniul lui C.E. a fost recunoscut numai un drept de creanţă reprezentat de valoarea imobilului trecut în proprietate de stat.
Dar, chiar făcând abstracţie de acest raţionament, în cauză a fost pe deplin dovedită calitatea lui C.E. de moştenitoare legală a foştilor proprietari tabulari ai construcţiei, cu toate că această calitate nu a fost justificată prin certificate de moştenitor. Proba filiaţiei a fost considerată admisibilă, în cadrul procedurii reglementată în Legea nr. 10/2001, şi de pe temeiul actelor de stare civilă, conform interpretării date prin normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 498/2003, respectiv H.G. nr. 250/2007, iar în speţă s-a demonstrat că nu au existat notificări din partea altor potenţiali succesibili ai foştilor proprietari tabulari, cererea de restituire făcând dovada acceptării moştenirii pentru imobilul revendicat.
Omisiunea lui C.E. de a accepta în scris oferta de despăgubiri propusă în cuprinsul dispoziţiei nr. 2/2002, conform art. 24 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, ea decedând la scurt timp după emiterea dispoziţiei, respectiv în 15.02.2002, lipsa unui răspuns scris în acest sens şi din partea moştenitorilor ei, nu pot fi interpretate de către recurent ca o neacceptare a ofertei, deci inexistenţa unei propuneri de acordare a despăgubirilor băneşti, cât timp această dispoziţie nu a fost atacată în instanţă în termen de 30 de zile de la comunicare, ceea ce înseamnă că soluţia propusă de primar a rămas definitivă.
Examinând hotărârea criticată în limitele criticilor formulate prin memoriul de recurs, se constată că este legală şi temeinică, măsura restituirii în natură a construcţiei ce a aparţinut autorilor lui C.E. fiind dispusă de către prima instanţă cu respectarea textului art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Însă, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 6 C.pr.civ., se observă că, atunci când a hotărât restituirea în natură către reclamanţi a construcţiilor evidenţiate în CF 5 Şumal, nr. top. 155, tribunalul a dat şi ceea ce nu s-a cerut, căci una dintre casele care au fost înscrise pe parcela nr. top. 155 reprezintă proprietatea tabulară a unor terţe persoane fizice, P.G. şi soţia P.M., iar aceasta nu a făcut obiectul notificării trimise de C.E. şi nici al plângerii introdusă la instanţa de judecată.
Această a doua casă de locuit a fost notată în CF 5 Şumal, nr. top. 155, în data de 21.01.1983, aşa cum reiese din coala funciară şi copia CF, în favoarea lui A.E., prin
8
construcţie în regie proprie, sub B.19, transcrisă în aceeaşi zi, sub B.20 şi B.21, în beneficiul lui P.G. şi soţia M., prin contract autentic de vânzare-cumpărare, ca bun comun.
Faţă de această împrejurare, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul pârâtului se va admite în parte şi sentinţa va fi modificată în parte, prin inserarea elementelor de identificare a casei ce se restituie în natură către reclamanţi şi înlăturarea dispoziţiei de restituire a casei ce aparţine lui P.G. şi M.
| ← Carte funciară. Rectificarea înscrierilor. Condiţii | Legea nr. 10/2001. Teren preluat abuziv. Persoană... → |
|---|
