Legea nr. 10/2001. Teren preluat abuziv. Persoană îndreptăţită, cetăţean străin. Drept de folosinţă. Drept de proprietate. Cesiunea drepturilor privind măsurile reparatorii. Efecte
| Comentarii |
|
Dreptul reclamantului, cetăţean străin, asupra terenului restituit prin dispoziţia contestată, este unul de proprietate şi nu doar unul de folosinţă specială. Întrucât imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu, de la reclamant şi fratele, respectiv mama acestuia, conform disp. art. 2 alin. 1 lit. i raportat la disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, aceştia nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului. Iată, deci, că nu este vorba de o dobândire pentru viitor, ci de recunoaşterea împrejurării că dreptul de proprietate nu a fost pierdut niciodată. Mai mult, dacă era vorba de moştenitorii fostului proprietar, aceştia ar putea dobândi dreptul de proprietate prin moştenire. Cu atât mai mult trebuie recunoscut acest drept în favoarea vechiului proprietar.
Chiar dacă existenţa dreptului de proprietate nu este afectată de lipsa dispoziţiei de restituire, exerciţiul său este condiţionat de emiterea ei.
Cesiunea drepturilor privind măsuri reparatorii de orice natură, inclusiv prin echivalent, oneroasă sau gratuită, nu este prohibită de lege, însă produce efecte inter partes, chiar dacă s-ar realiza condiţiile de publicitate prevăzute de art.1393
C.civ., respectiv notificarea cesiunii, ca în speţă, întrucât primarul nu este un simplu debitor cedat, fiind abilitat prin lege să stabilească măsurile reparatorii, şi nu obligat personal faţă de foştii proprietari sau moştenitorii acestora.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 76/A din 12 martie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 759/7.11.2007 a Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte plângerea formulată de T.V.N. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a fost anulată dispoziţia nr. 4211/8.03.2007 şi dispusă restituirea în natură către petent a cotei de 28/32 parte din imobilul construcţii situat în Cluj-Napoca, str. H., înscris în C.F. 6307 A 1, nr. top 6293.
A fost acordat un drept de folosinţă special în favoarea petentului cu privire la terenul in suprafaţă de 425 mp.
A fost respinsă cererea privind intabularea dreptului de proprietate ca prematură.
În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu este înscris în C.F. 6307 Cluj A 1, nr. top 6293 - casă cu 2 camere, dependinţe şi teren în suprafaţă de 118 stj.p.
Imobilul a intrat în proprietatea lui N.I. şi soţia născ. P.R. prin cumpărare, în anul 1947, conform menţiunilor de sub B 4-5, iar apoi, după decesul lui N.I., a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui N.R. asupra cotei de 2/16 parte, cu titlu de moştenire (B6), această cotă fiind ulterior donată lui N.I. (intabulată sub B7).
9
În temeiul art. 30 din Legea 58/1974, cota de 53/425 parte teren a fost trecută în proprietatea statului, dreptul de proprietate fiind intabulat sub B 8-9.
La 31.08.1990, asupra cotei de 2/16 parte din construcţii, se intabulează dreptul de proprietate prin cumpărare in favoarea lui V.R. si soţia A. (B 10-11).
Prin Decizia nr. 365/23.10.1989 a Consiliului Popular al Judeţului Cluj, construcţia şi terenul în suprafaţă de 425 mp trec în proprietatea statului astfel: cota de 6/32 parte al lui N.I. este preluată fără plată, cota de 6/32 parte al lui N.T. şi cota de 20/32 parte al lui N.R. se preiau cu plata despăgubirilor de 5220 lei şi respectiv 17.401 lei.
Această decizie a fost emisă în aplicarea Decretului 223/1974.
La data de 9 august 2001, N.T. - fiul lui N.I. sen., apoi, N.I. şi N.R., au notificat pârâtul pentru restituirea în natură a imobilului.
Conform certificatului de moştenitor nr. 214/1981 emis de notariatul de Stat Cluj, masa succesorală rămasă după defunctul N.I., decedat la 10.09.1980, se compune din imobilul în litigiu, succesorii defunctului fiind N.R., soţie supravieţuitoare, în cotă de 2/8 parte, precum şi fiii I. şi T. în cote de câte 3/8 parte.
Petentul N.T. a fost mandatat de ceilalţi succesori pentru a întreprinde toate demersurile în vederea restituirii imobilului, iar acesta l-a mandatat, la rândul său, pe numitul T.S. cu acelaşi mandat.
Conform actului emis la 21.08.2002 , N.R. şi fiul I. au cedat cotele lor de proprietate către petent, iar apoi, la 26.09.2005, N.R. a decedat.
Din conţinutul notificării, rezultă că se contestă donaţia făcută de N.R. numitei N.I., fără, însă, a se solicita anularea donaţiei sau a contractului de vânzare-cumpărare pentru această cotă dobândită în final de numiţii V.
Potrivit art. 6 din Legea 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale bunurile dobândite în perioada 6.03.1945-22.12.1989, dacă au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte, precum si a legilor in vigoare la data preluării.
Decretul 223/1974 contravenea dispoziţiilor Constituţiei din 1965, potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile si construcţiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obştesc si cu plata unei juste despăgubiri.
Acelaşi decret încălca si normele cuprinse in Codul Civil, norme potrivit cărora nimeni nu putea fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică si primind o dreaptă si prealabilă despăgubire.
Decizia administrativă nr. 365 nu reprezintă un act/titlu valid de preluare, astfel că sunt incidente in cauză disp. art. 1,2 si 7 din Legea 10/2001.
Prin Dispoziţia emisă, nu s-a soluţionat notificarea si sub aspectul terenului solicitat, susţinerile pârâtului privind valabilitatea preluării fiind neîntemeiate, întrucât Legea 10/2001, definind noţiunea de imobil preluat abuziv, nu face nicio distincţie cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu.
Reglementarea înscrisă la pct.1.4 lit.B din Normele metodologice prin care se stabileşte caracterul neabuziv al preluării in situaţia in care s-au acordat despăgubiri este în evidentă contradicţie cu dispoziţiile legii în aplicarea căreia au fost emise normele.
Din considerentele arătate, plângerea a fost admisă, dispunându-se restituirea in natură a cotei de 28/32 parte din construcţii.
Cererea privind intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiei a fost respinsă, având in vedere neformularea unei cereri pentru intabularea succesivă a
10
dreptului de proprietate al succesorilor, petentul având posibilitatea solicitării intabulării pe calea unei acţiuni separate.
În ce priveşte terenul, tribunalul a considerat plângerea neîntemeiată, întrucât textul OUG 184/2002 a fost menţinut si după intrarea in vigoare a Legii 247/2005, in sensul că cetăţenii străini nu au calitatea de persoane îndreptăţite in sensul Legii 10/2001 la restituirea in natură a unor terenuri intravilane, dar ei pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special, drept care conferă titularului drepturile si obligaţiile unui proprietar, exceptând dreptul de dispoziţie.
Atât petentul, cât si ceilalţi succesori in numele cărora a acţionat, sunt cetăţeni străini, conform actelor depuse.
În ceea ce priveşte despăgubirile, rezultă că acestea au fost doar stabilite fără a se face dovada că au fost si achitate fostului proprietar, în acelaşi sens fiind si declaraţiile date de petent la Ambasada României la Stockholm.
Aşa fiind, cu privire la terenul in suprafaţă de 425 mp s-a acordat un drept de folosinţă special in favoarea petentului.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii în totalitate a plângerii.
În motivarea apelului său, reclamantul învederează că greşit a restituit prima instanţă doar cota de 28/32 parte din construcţie în loc de cota de 32/32 parte, fără a ţine seama de declaraţiile de renunţare la drepturi ale celorlalţi moştenitori, respectiv a lui N.R. şi a lui N.I. în favoarea reclamantului.
În ceea ce priveşte cota numitei N.R., de 2/16 parte, aceasta nu avea cum să fie donată numitei N.I., câtă vreme, la data încheierii contractului de donaţie, imobilul era deja trecut în proprietatea statului.
În apel, reclamantul a şi cerut anularea contractului de donaţie, însă, ulterior, raportat la disp.art.294 alin.1 Cod proc.civ., puse în discuţie de instanţă la primul termen de judecată, conform încheierii din 6.02.2008, a arătat că nu mai susţine această cerere nouă, formulând o acţiune separată în justiţie înregistrată sub nr.3031/211/2008 la Judecătoria Cluj-Napoca.
În fine, reclamantul a susţinut că se impune restituirea integrală în natură şi a terenului, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene, România având calitatea de stat membru.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp.art.292 alin. 1 şi 295 alin.1 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta este doar parţial fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, aşa cum rezultă din copia cărţii funciare nr. 6307 Cluj, corpul funciar A+1, compus din parcela cu nr.top 6293, casă şi teren în suprafaţă de 118 stjp, a fost proprietatea tabulară a soţilor N.I. şi N.R., născ. P., sub B 4, 5.
N.I. a decedat la data de 10.09.1980, moştenitorii săi fiind N.R., soţie supravieţuitoare, cota de 2/8 parte şi copiii N.I. şi N.T., cota de câte 3/8 parte, conform certificatului de moştenitor nr.814/18.02.1981 eliberat de Notariatul de Stat Judeţean Cluj. Din masa succesorală a acestuia, făcea parte şi cota de V2 parte din imobil obiect al prezentului litigiu, astfel că, prin succesiune, N.R. a dobândit cota de 2/16 parte din imobil, iar cei doi copii de câte 3/16 parte.
Dintre cei trei moştenitori, doar soţia supravieţuitoare şi-a înscris cota de proprietate de 2/16 parte dobândită cu titlu de moştenire sub B 6.
Această cotă de 2/16 a fost donată numitei N.I. prin contractul autentificat sub nr.1548/26.01.1989 de acelaşi Notariat de Stat, N.I. intabulându-şi dreptul de proprietate sub B 7 în aceeaşi zi.
11
Cota ei a fost vândută numiţilor V.R. şi soţia A. prin contractul autentificat la data de 30.08.1990 de acelaşi Notariat de Stat, aceştia întabulându-şi dreptul de proprietate sub B 10-11 şi fiind şi în prezent proprietarii tabulari ai acestei cote.
Întrucât, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate asupra terenurilor nu putea fi transmis prin acte juridice încheiate între vii, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, cota reală de 53/425 parte din teren, aferentă cotei ideale de 2/16, a trecut în proprietatea Statului Român şi administrarea ICRAL Cluj-Napoca, care şi-au intabulat dreptul sub B 8,9.
Prin decizia nr.365 din 23.10.1989 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, după cum urmează: cota de 6/32 parte a lui N.I. fără plată, cota de 6/32 parte a lui N.T. cu plată, respectiv 5220 lei, iar cota de 20/32 parte a numitei N.R. cu plată, contra sumei de 17401 lei.
În realitate, la data emiterii acestei decizii, N.R. nu mai era titulara cotei de 20/32 parte, ci doar a cotei de 16/32 parte, întrucât cota de 4/32 parte (2/16 parte) dobândită cu titlu de moştenire după soţul ei, de sub B 6, a fost înstrăinată anterior numitei N.I..
Iată, deci, că o cotă de 2/16 parte solicitată prin notificare şi, inclusiv, prin prezentul apel, nu a fost preluată abuziv de stat de la antecesoarea reclamantului N.R., putându-se vorbi, eventual, de o preluare abuzivă de la N.I., care nici măcar nu a fost trecută în decizia de preluare, deşi, la data emiterii ei, era proprietara tabulară a acestei cote.
De altfel, Statul Român nici nu şi-a intabulat dreptul de proprietate în baza deciziei de preluare, iar asupra cotei numitei N.I. nici nu putea să-şi înscrie dreptul, neexistând condiţiile de opozabilitate cerute de art.19 din Decretul-lege nr. 115/1938, respectiv art. 22 din Legea nr. 7/1996 republicată.
În ceea ce priveşte dreptul asupra terenului, este adevărat că, potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 şi a OUG nr. 94/2000, „cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităţilor, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie”.
Conform alin. 3 al aceluiaşi articol, acest drept de folosinţă se converteşte în drept de proprietate în cazul transmiterii sale în favoarea unui cetăţean român sau a unei persoane juridice române.
De remarcat, însă, că ordonanţa de urgenţă a fost emisă sub imperiul Constituţiei din anul 1991 nerevizuită, ce nu permitea dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini sau apatrizi.
Această Constituţie, însă, a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003.
Potrivit Constituţiei revizuite, respectiv art. 44 alin. 2 Teza a II-a, „cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale din care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală”.
Aşadar, Constituţia revizuită după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă permite dobândirea dreptului de proprietate şi de către cetăţenii străini în anumite condiţii.
12
Potrivit disp. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, “persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercita după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi”.
Întrucât imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu, de la reclamant şi fratele, respectiv mama acestuia, conform disp. art. 2 alin. 1 lit. i raportat la disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, aceştia nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului. Iată, deci, că nu este vorba de o dobândire pentru viitor, ci de recunoaşterea împrejurării că dreptul de proprietate nu a fost pierdut niciodată. Mai mult, dacă era vorba de moştenitorii fostului proprietar, aceştia ar putea dobândi dreptul de proprietate prin moştenire. Cu atât mai mult trebuie recunoscut acest drept în favoarea vechiului proprietar.
Din considerentele arătate, în temeiul art. 296 C.pr.civ, curtea va admite în parte apelul reclamantului, în ceea ce priveşte dreptul asupra terenului restituit prin dispoziţia contestată, care este unul de proprietate şi nu doar unul de folosinţă specială.
Mai trebuie amintit că porţiunea de 53/425 parte trecută în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr. 58/1974 face obiectul Legii nr. 18/1991 (art.36 alin. 3), persoane îndreptăţite la constituirea dreptului de proprietate fiind titularii cotei corespunzătoare asupra construcţiei.
Cum această împrejurare nu a fost invocată de pârât, curtea nu poate înrăutăţi situaţia reclamantului în propria sa cale de atac, conform art.296 Teza a II-a Cod proc.civ.
În condiţiile în care prezenta hotărâre, în fapt, suplineşte dispoziţia primarului, anulând-o parţial şi dispunând pe fond asupra măsurilor reparatorii, ea va putea fi contestată de terţii interesaţi în aceleaşi condiţii ca şi dispoziţia motivată.
Este, de asemenea, de menţionat că actele încheiate între foştii proprietari de la care a fost preluat imobilul privind transferul drepturilor anterior emiterii dispoziţiei asupra notificării nu sunt opozabile primarului, care este obligat să soluţioneze notificarea, întrucât, potrivit dispoziţiilor legii, el trebuie să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea persoanelor îndreptăţite, adică a foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, nicidecum în favoarea dobânditorilor cu titlu particular. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 2 alin. 2 din lege, în cazul preluării fără titlu valabil, chiar dacă persoana îndreptăţită îşi păstrează calitatea de proprietar avută anterior preluării, şi-o exercită abia după primirea dispoziţiei sau hotărârii judecătoreşti de restituire. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, după ultima republicare, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra imobilului, are valoare de act autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Prin urmare, chiar dacă existenţa dreptului nu este afectată de lipsa dispoziţiei de restituire, exerciţiul său este condiţionat de emiterea ei.
Cesiunea drepturilor privind măsuri reparatorii de orice natură, inclusiv prin echivalent, oneroasă sau gratuită, nu este prohibită de lege, însă produce efecte inter partes, chiar dacă s-ar realiza condiţiile de publicitate prevăzute de art.1393 C.civ., respectiv notificarea cesiunii, ca în speţă, întrucât primarul nu este un simplu debitor cedat, fiind abilitat prin lege să stabilească măsurile reparatorii, şi nu obligat personal faţă de foştii proprietari sau moştenitorii acestora.
Dacă s-ar aprecia că este vorba de o înstrăinare sub condiţie suspensivă, în cazul restituirii în natură a imobilului sau a stabilirii măsurilor reparatorii prin
13
echivalent ori a respingerii cererii având un astfel de obiect, înstrăinarea se consolidează ori se desfiinţează retroactiv, după caz, neînsemnând, în nici un caz, o sarcină a organului abilitat de lege de a emite dispoziţia pe numele cesionarului.
Toate aceste împrejurări, însă, nu au fost invocate de pârât, astfel că instanţa de apel, aplicând dispoziţiile art. 296 Teza a II-a C.pr.civ., nu va înrăutăţi situaţia reclamantului în propria cale de atac.
| ← Legea nr. 10/2001. Ofertă de despăgubiri. Lipsa acceptării... | Protecţia drepturilor copilului. Plasament în regim de... → |
|---|
