Legea nr.221/2009. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 60 din data de 07.06.2013
(Tribunalul Mehedinți- s.c.60/ 07.06.2013
Prin cererea adresată acestei instanțe la 26.04.2012 reclamanții P. G. și S .N. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M.F.P. pentru a fi
obligat la plata sumei de 400.000 Euro reprezentând daune materiale și morale, respectiv 100.000 euro pentru reclamanta P.G. 100.000 euro pentru
reclamantul S. N. câte 50.000 euro pentru fiecare din ceilalți patru membrii ai familiei, respectiv bunicii S. V. și S. S. și părinții S. I. și S. C.
În motivarea acțiunii au arătat că au fost strămutați în Bărăgan din 18 iunie 1951 până la 19 ianuarie 1956 fiind lezate drepturile lor fundamentale
ca urmare a condițiilor inumane în care au trăit în acea perioadă, că suferința familiei nu a încetat nici după revenirea din Bărăgan fiind supuși altor
umilințe și privațiuni.
Reclamanții au mai arătat că înainte de dislocare bunicul S. V. a deținut 8,33 ha teren în comuna Hinova, sat. Ostrovul Corbului, 2 case de locuit și
anexe însă la revenirea din Bărăgan i s-a restituit doar o casă și 13 ari curți, în bucătăria edificată în anul 1945 a funcționat prăvălia sătească până în
anul 1978 când s-a prăbușit, iar în una din case locuiau ofițeri de armată.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar acte de filiație, Hotărârea 344/1951, file din registrul agricol, extras de pe tabelul nominal privind
dislocații emis de Arhivele Naționale-Direcția Județeană Mehedinți, Hotărârile nr. 275/1990, 966/1990, 122/1994, Hotărârea din 16.12.1959 emisă de M.A.I.,
extras din Decizia 6100/1955, cerere reconstituire drept proprietate din 05.03.1991 și a solicitat audierea martorilor B. C. și G. P.
S-a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Reclamanții au depus mai multe precizări de acțiune prin care au solicitat despăgubiri morale în cuantum de 350.000 euro și despăgubiri materiale în
cuantum de 50.000 euro pentru distrugerea imobilelor, respectiv 2 case și anexe gospodărești și lipsirea de folosință a terenurilor (fila 35 dosar).
Prin precizarea din 17.09.2010 (fila 41 dosar) au menționat că solicită contravaloare următoarelor bunuri-o casă cu 3 camere, o casă cu 2 camere din
chirpici, magazie din lemn, pătul, grajd de vite, pivniță, 22 oi, 2 capre, 3 porci și scroafă cu purcei, 20 rațe, 20 gâște, 70 găini, 150 porumbei,
târșitoare, rariță, plug, grapă de fier, butie de 200 l, 2 putini de 300 l, 4 butoaie de 50 și 200 l, 0,50 ha teren cultivat cu pepene verde, 4 ha cultivat
cu grâu și secară, 2 ha teren cultivat cu porumb, 42 ari cultivat cu viță de vie, 75 ari fânețe, 0,25 ari pădure salcâm nerestituită, 10 ari grădini
cultivate cu legume.
Au fost audiați martorii propuși de reclamanți și la cererea acestora s-a dispus la termenul din 29 octombrie 2010 efectuarea unei expertize
specialitatea construcții pentru evaluarea bunurilor, raportul de expertiză fiind întocmit de expertul desemnat în cauză, C. V.
Pârâtul a formulat obiecțiuni respinse de instanță ca neîntemeiate.
Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 89/9 martie 2012 pronunțată în dosarul nr. 3124/101/2010 a respins acțiunea civilă, așa cum a fost
precizată cu motivarea că reclamanții au făcut dovada aplicării măsurii administrative a strămutării în temeiul deciziei nr. 200/1955 cu adresa din
16.12.1959 (fila 48 dosar) și cu hotărârile nr. 277/1990, 275/1990, 966/1990 emise de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 (filele 23-30).
Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 modificată prin OUG nr. 62/2010 prevăd că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane,
soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul
unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.
Prin decizia nr. 1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român în mai multe
dosare și s-a constatat că prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza întâi din legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile
administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 dec. 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.
Decizia a fost publicată la data de 15.11.2010.
În conf. cu prev.art. 147 alin. 1 din Constituție, dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de
zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Instanța reține că de la data publicării deciziei au trecut 45 de zile și dispozițiile declarate neconstituționale prin decizia menționată mai sus nu
au fost puse în acord cu Constituția, prin urmare, acestea și-au încetat efectele.
În consecință, față de cele expuse, instanța urmează a respinge petitul privind acordarea daunelor morale formulată în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a
din Legea nr. 221/2009.
Potrivit disp. art. 5 alin. 1 lit b din Legea nr. 221/2009 se acordă despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea
de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în
condițiile legilor reparatorii nr.10/2001 sau 274/2005.
Legiuitorul nu a avut în vedere acordarea de despăgubiri și pentru degradarea construcțiilor ,lipsa de folosință sau c/valoarea recoltei de pe
terenurile agricole ale celor strămutați.
În speță, din probele administrate în cauză, respectiv extrasul de pe tabelul nominal privind dislocații rezultă că bunicul reclamanților S. V. a avut
la data strămutării o casă care i s-a restituit și 8,33 ha teren arabil din care i s-a restituit suprafața de 13 ari curți.
Prin urmare, reclamanții nu au făcut dovada confiscării și nerestituirii bunurilor solicitate (două case de locuit și bunuri mobile) de către
autoritățile existente la momentul strămutării, relatările martorilor audiați în cauză nefiind relevante întrucât deși se referă la existența în proprietate
a două case și mai multe bunuri mobile la data strămutării, cele două construcții au fost găsite în gospodărie la întoarcerea din Bărăgan.
De altfel, solicitările lor se referă la c/val. degradării celor două case și lipsa de folosință a terenurilor( fila 35dosar), aspecte ce nu intră sub
incidența Legii nr. 221/2009, prin precizarea din data de 17.09. 2010 (fila 41 dos.), reclamanții prin apărător doar au enumerat bunurile mobile și imobile
pe care familia lor le-a deținut anterior dislocării.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 10841/14 noiembrie 2012
pronunțată de Curtea de Apel Craiova,casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
A reținut instanța de control judiciar că, nu a fost cercetat fondul cauzei și că, se impune administrarea probei cu expertiză judiciară, admisă și
neadministrată în primul ciclu procesual, pentru identificarea și stabilirea contravalorii bunurilor imobile solicitate .
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr. 3124/101/2010*.
Cu prilejul rejudecării cauzei a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate de către expert P. P. prin care au fost evaluate bunurile imobile și
bunurile mobile, precum și contravaloarea producției nerealizate, solicitate de reclamanți .
Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că suma solicitată drept despăgubiri materiale se ridică la 283.051 lei .
Au fost formulate obiecțiuni la raportul d expertiză, admise de instanță prin încheierea din 24.05.2013 .
Prin răspunsul la obiecțiuni comunicat la 06.06.2013 expertul își menține poziția adoptată în raportul de expertiză .
Analizând acțiunea conform susținerilor reclamanților și probelor administrate instanța reține următoarea situație de fapt și de drept .
Prin cererea de chemare în judecată, precizată la fila 35, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale și despăgubirilor
materiale, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului agricol, respectiv contravaloarea recoltelor culese și neculese precum și a utilajelor
agricole (pluguri, semănători, secerători, batoze, căruțe etc.) și a animalelor domestice (cai, mânji, junci, găini) și imobilelor construcții, confiscate ca
efect al strămutării.
Cu privire la daunele morale instanța s-a pronunțat în sensul că, odată cu intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 nu mai
există normă legală care să reglementeze acordarea acestora și reclamanții nu au atacat sentința sub acest aspect.
Cât privește despăgubirile materiale, această pretenție a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care
reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul
unor măsuri administrative cu caracter politic, de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre
de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în
condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,
cu modificările și completările ulterioare".
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile
respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, rezultă că
numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparație nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr.
247/2005, poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de
legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu intră decât
terenurile și construcțiile (imobile prin natură) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobilele prin destinație). În acest sens sunt
dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:"prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără
construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste
construcții. Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în
care au fost înlocuite, casate sau distruse.";
În consecință, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se
subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu
imobilul (imobile prin destinație) în acest sens fiind și Decizia nr. 6/15.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul
legii .
Bunurile solicitate de reclamanți sunt pe de o parte contravaloarea a două case de locuit (una din paiantă, cu trei camere și una din chirpici cu două
camere) a unui pătul, unei magazii, unei pivnițe și unui grajd de vite pe de altă parte contravaloarea unor bunuri imobile prin destinație (târșitoare,
rariță, plug, grapă de fier), a unor bunuri mobile (enumerate la fila 41) și a lipsei de folosință a terenului (respectiv producția agricolă) .
În privința bunurilor imobile prin destinația lor, reclamanții au făcut dovada prin extrase de la arhivă (fila 19 și 45) că au deținut o casă de locuit
care le-a fost restituită (acest lucru e recunoscut și de ei în cererea de chemare în judecată) .
Cât privește cea de-a doua casă, aceasta s-a identificat a fi, bucătăria menționată în registrul agricol la nivelul anului 1959 (fila 15) și care apare
ca fiind construită în anul 1945 .
Din fila de la registrul agricol reiese că inclusiv acest al doilea imobil se afla în proprietatea autorilor reclamanților la nivelul anului 1959 .
Chiar dacă se admite că acest al doilea imobil (în care se pretinde că a funcționat un magazin sătesc) nu a fost restituit la revenirea din Bărăgan,
este cert că el a fost restituit cel puțin la nivelul anului 1978 (conform susținerii reclamanților) sau 1985 (conform declarațiilor martorilor audiați) .
Faptul că la data restituirii imobilul se afla în stare avansată de degradare, este fără relevanță în privința dreptului la despăgubiri întrucât, chiar
legea nr. 10/2001 dispune că, imobilele se restituie în starea în care se află la data restituirii .
Cât privește celelalte construcții (pătul, pivniță, magazie, grajd), la dosar nu a fost depusă nici o dovadă pertinentă că ele au existat (declarațiile
martorilor nu pot fi avute în vedere dată fiind vârsta acestora la nivelul anului 1951) . Neputând face dovada existenței lor, în mod evident reclamanții nu
pot face nici dovada confiscării, condiție necesară pentru admiterea cererii de restituire sau despăgubire .
Pe de altă parte se apreciază că în privința tuturor bunurilor imobile reclamanții trebuiau să facă dovada că, au urmat procedura prevăzută de legea
nr. 10/2001, le-au solicitat spre restituire, dar acest lucru nu s-a întâmplat datorită dificultăților de punere în aplicare a acestei legi. Legea nr.
221/2009 nu poate constitui pentru reclamanți o repunere în termenul de solicitare a restituirii acestor bunuri (ce fac exclusiv obiect al legii nr. 10/2001)
ci doar o modalitate de accelerare a soluționării unor astfel de cereri .
În concluzie, bunurile a căror contravaloare este solicitată de reclamanți sunt fie bunuri mobile care, dată fiind natura lor, nu intră în sfera de
reglementare a Legii nr. 10/2001, fie bunuri imobile prin natură sau destinație (utilaje agricole) care intră în sfera de reglementare a acestei legi dar
pentru care reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia nu a obținut restituirea acestora în
natură sau prin echivalent, nefiind astfel îndeplinită condiția impusă în acest sens de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea
despăgubirilor solicitate.
Reclamanții au mai solicitat cu titlu de despăgubiri materiale și contravaloarea lipsei de folosință a terenurilor, de care ei și familia lor au fost
privați pe perioada strămutării și în a căror posesie au reintrat în parte la ridicarea restricțiilor domiciliare. Aceste pretenții nu intră, însă, în sfera
de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate și nerestituite, nu și
contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor restituite.
Față de considerentele astfel expuse, tribunalul, va respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată a reclamanților P. G. și S. N .
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori | Validare poprire. Jurisprudență Popriri → |
|---|
