Limitele răspunderii Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii în cazul accidentelor de circulaţie

Potrivit dispoziţiilor art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. Art. 5 alin. (4) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, emis în baza şi în interpretarea Legii nr. 32/2000, prevede că nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate. Cum instituţiile medicale care au acordat îngrijiri de specialitate victimelor se circumscriu în această din urmă categorie, nu pot beneficia de prevederile art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 965 din 10 octombrie 2011

Prin sentința penală nr. 1202 din 17 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosar nr. 5497/193/2010, a fost condamnat inculpatul C.A.D., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C.pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, cu aplicarea art. 81 și urm. C.pen.

A fost obligat inculpatul să achite părții civile Spitalul Clinic de Urgență Prof.dr. N.O. Iași suma de 145,61 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

De asemenea, a fost obligată partea responsabilă civilmente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să achite aceleiași părți civile cheltuielile de spitalizare menționate.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, s-a reținut în fapt că, la data de 20 august 2007, în jurul orelor 17:30, inculpatul C.A.D. conducea autoturismul marca ARO cu numărul de înmatriculare BT-02-UJI pe raza localității Vorona, județul Botoșani deplasându-se pe drumul județean 208 C dinspre municipiul Botoșani către localitatea Tudora. Cu aproximativ 50 de metri înainte de a ajunge la intersecția cu drumul județean 208 H, inculpatul a trecut pe lângă un indicator rutier care semnaliza intersecția celor două drumuri județene, de aceeași categorie. Ajuns în apropierea intersecției, a observat că pe drumul județean 208 H din direcția Corni se apropia mopedul condus de partea vătămată M.C. Inculpatul nu i-a acordat prioritate de dreapta, astfel că cele două vehicule au intrat concomitent în intersecție, partea vătămată efectuând virajul la stânga. Dându-și seama că nu mai are timp să evite impactul cu mopedul doar prin acționarea sistemului de frânare, inculpatul a încercat să-l ocolească prin partea stângă intrând pe sensul opus. Cu toate acestea, coliziunea nu a putut fi evitată, inculpatul lovind mopedul cu partea dreaptă - față a mașinii și aruncându-l în dreapta pe direcția sa de mers. Conducătorul mopedului a fost proiectat pe carosabil, în apropierea axului drumului, ulterior acesta decedând.

Prin raportul de constatare medico-legală nr. S/3297/C/15.10.2007 s-a stabilit că moartea numitului M.C. a fost violentă și s-a datorat comei consecutive unui poliumatrism obiectivat prin hematom surdural, hemoragie subarahnoidieană, contuzie cerebrală, fracturi ale bazei craniului și la nivelul calotei, fracturi costale multiple, fracturi de stern, fractură cominutivă gambă dreaptă și fractură deschisă la nivelul antebrațului drept. De asemenea s-a constatat că leziunile traumatice au putut fi produse în cadrul uni accident rutier.

S-a apreciat că răspunzător de producerea accidentului este inculpatul, care a nesocotit obligațiile impuse de art. 56 și 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv obligația de a acorda prioritate de trecere participanților la trafic ce au acest drept și de a ceda trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă în intersecțiile cu circulații nedirijate.

în urma verificărilor efectuate de instanță, inclusiv prin consultarea bazei de date a comisiei de supraveghere a asigurărilor, s-a constatat că autoturismul condus de inculpat nu era asigurat la data producerii accidentului, astfel că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 32/2000 și ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, precum și cu dispozițiile Deciziei nr. 3 din 15 iunie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a dispus citarea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, persoană chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului în situația în care vehiculul condus de acesta nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

în temeiul art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor, instanța a dispus ca despăgubirile civile stabilite în sarcina inculpatului cu titlul de cheltuieli de spitalizare să fie plătite de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ce are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză. Aceasta întrucât accidentul a cărui victimă a fost numitul M.C. a fost cauzat de un vehicul neasigurat; în această situație, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este cel care despăgubește victimele accidentelor, iar printre persoanele prejudiciate prin fapta inculpatului se numără și unitatea medicală în care a fost internată victima. Deși Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente, acesta poate fi obligat la plata despăgubirilor singur, urmând ca după plata daunelor să se subroge în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva autorului accidentului pentru recuperarea despăgubirilor achitate. în acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite prin dispozițiile Deciziei nr. 3 din 15 iunie 2010 prin care s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea responsabilă civilmente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii București, fără însă a-l motiva, în scris sau oral.

Prin decizia penală nr. 965 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, s-a admis recursul declarat de partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii București, s-a casat în parte sentința penală mai sus-menționată și, în rejudecare, s-a înlăturat, din sentința penală atacată, dispoziția ca partea responsabilă civilmente să plătească, în locul inculpatului, cheltuielile de spitalizare pe care acesta din urmă a fost obligat a le achita către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Prof.dr. N.O. Iași.

Pentru a decide astfel, a reținut curtea că potrivit art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.

Dispozițiile alin. (19) al aceluiași articol prevăd că persoanele îndreptățite a fi despăgubite de către această instituție se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Or, se stipulează în art. 5 alin. (4) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, emis în baza și în interpretarea Legii nr. 32/2000, că nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate.

Date fiind prezentele dispoziții normative, și cum unitățile spitalicești care au acordat asistență medicală de specialitate victimei accidentului se circumscriu unei astfel de entități, singurul care se impune a fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare ale victimei este inculpatul, fiind întrunite în persoana sa condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de art. 998-999 C.civ., fondul neavând astfel calitatea de parte responsabilă civilmente și, implicit, nicio obligație în acest sens.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Limitele răspunderii Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii în cazul accidentelor de circulaţie