Litigiu în legătură cu executarea unui contract de achiziţie publică. condiţionarea plăţii unei facturi de încheierea procesului verbal de recepţie finală. interpretarea clauzelor contractuale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 94/R din data de 23.01.2018
- art. 1270 Cod civil
-OMFP nr. 1792/2002
-HG nr. 273/1994
Din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că plata facturii finale se va face condiționat numai de verificarea "situației de plată";, nefiind permisă, prin clauza expresă cuprinsă la art. 17.5 teza finală, condiționarea achitării contravalorii lucrărilor efectuate de efectuarea recepției finale
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1543/CA/02.10.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A S.A., în insolvență în contradictoriu cu pârâta Comuna B., prin primar și, în consecință, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 78.701,17 lei, conform facturii nr. 21596/21.12.2015, reprezentând lucrări executate de reclamantă în baza contractului de achiziție publică nr. xxxx/25.11.2014 având ca obiect "Modernizare și reabilitare străzi în comuna B.";, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,06% pe zi calculate asupra sumei mai sus menționate, începând cu data scadenței și până la data plații efective. Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comuna B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, în esență, pârâta a arătat că s-a stabilit o situație neconformă cu realitatea, considerându-se că societatea a executat lucrările al căror preț l-a solicitat la plată prin factura nr. 21596/21.12.2015, deși nu există nicio dovadă în acest sens, fără a respecta obligațiile contractuale referitoare la recepția lucrărilor, reținându-se, în mod neîntemeiat, că obligația de plată a beneficiarului este prealabilă obligației executantului de a efectua recepția lucrărilor, motiv pentru care au fost acordate și penalități de neplată.
Recurenta a arătat că rezultă din pct. 5.2 al centralizatorului de lucrări aferent lunii octombrie 2015, că valoarea finală a lucrării "montare borduri noi"; pe str. C., a fost de 264.982,68 lei, din care suma de 104.739,8 lei a fost achitată anterior. Suma de 160.242,88 lei, la care s-a adăugat TVA de 38.458,29 lei (total 198.071,17 lei) reprezintă plata finală pentru respectiva lucrare, din care UAT Comuna B. a achitat suma de 120.000 lei, rămânând o diferență de 78.071,17 lei, conform facturii nr. 21596/21.12.2015.
Contrar celor reținute prin sentința recurată, reclamanta a arătat că nu a acceptat la plată factura respectivă, în acest sens fiind adresa nr. 5/04.11.2016, returnarea acesteia fiind justificată de faptul că "pentru această valoare nu s-a realizat recepția lucrărilor";, de adresa nr. 267/29.01.2016, nr. 1560/09.03.2016, în care se motivează neplata facturii prin "erori de execuție apărute la lucrări";, necesitatea remedierii și a recepției acestora, adresa nr. 5738/02.03.2017, aceste apărări ale sale nefiind analizate de prima instanță.
Recurenta a arătat că potrivit art. 15.2 din contract, care reprezintă legea părților, executantul avea obligația de a convoca comisia de recepție, factura în litigiu fiind emisă cu încălcarea acestei obligații. Mai mult, recurenta a arătat că executantul nu a dat curs invitațiilor pentru participarea la inventarierea/recepția lucrărilor efectuate de beneficiar în anul 2016 (adresa nr. 2061/24.03.2016), fiind incidente dispozițiile art. 1 din Anexa 1 a H.G. nr. 273/1994, conform cărora numai prin recepție se certifică, în condițiile legii, finalizarea lucrărilor.
În aceste condiții, recurenta a considerat că sentința atacată a fost pronunțată în lipsa oricăror dovezi privind îndeplinirea unora dintre obligațiile principale ale executantului, respectiv de a efectua și finaliza lucrările (art. 9.2 contract), precum și de a preda beneficiarului lucrările pe bază de proces-verbal de recepție, păstrând riscurile până la predare (art. 9.8, 9.12, 12.4, 13.4 din contract).
Recurenta a mai invocat faptul că, potrivit art. 17.4 din contract, plata facturii finale se putea face numai după acceptarea și verificarea situației de plată definitive, ceea ce, în lipsa recepției finale, nu se poate reține, chiar dacă factura emisă a fost primită, obligația de plată nefiind născută până la data recepției.
În plus, cu privire la mențiunile din factură, reținute de prima instanță, în sensul că "semnarea de primire a facturii echivalează cu recepția și asumarea de plată de către cumpărător";, nu complinesc formalitatea recepționării, ca operațiune legală prevăzută de H.G. nr. 273/1994, Legea nr. 10/1995, invocate în fața instanței de fond, aceasta presupunând, în acord cu aceste norme și cu art. 15.2 din contract efectuarea unor constatări pe teren, de către comisia de recepție, în compunerea determinată de lege - un reprezentant al investitorului, unul al UAT, 1-3 specialiști în domeniul construcțiilor supuse recepției, un reprezentant al Inspectoratului de stat în Construcții și, după caz, un reprezentant al ordonatorului principal de credite, în anumite situații.
Recurenta a arătat că "uzanțele părților"; sau că UAT ar fi efectuat pe parcursul derulării contractului anumite plăți parțiale exclusiv în baza unor centralizatoare semnate de dirigintele de șantier, nu pot complini lipsa realizării recepției pentru partea de lucrare finalizată.
Recurenta a mai arătat că sentința este nelegală și pentru că obligă UAT la plata unei facturi, respectiv efectuarea unei cheltuieli bugetare, în lipsa documentelor justificative care să ateste executarea efectivă a lucrărilor și exactitatea sumelor de plată, în condițiile pct. 2 Anexa 1 din OMFP nr. 1792/2002, în condițiile în care numai procesul-verbal de recepție poate certifica faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în acord cu contractul de lucrări, documentația tehnică și autorizația de construire (art. 5, 15 din Anexa 1 a H.G. nr. 273/1994, art. 17 alin. 1 din Legea nr. 10/1995), valoarea finală a lucrărilor executate stabilindu-se prin chiar procesul-verbal de recepție.
În acest context, recurenta a invocat faptul că nu sunt întrunite condițiile legale pentru decontarea unei plăți finale, iar obligația stabilită în sarcina sa de către prima instanță, o lipsește de posibilitatea remedierii eventualelor deficiențe ale respectivelor lucrări și de garanția pentru vicii aparente sau ascunse. A mai invocat aspectele reținute de către Curtea de Conturi în decizia nr. 35/2016, care vizează un alt contract încheiat de părți și în cuprinsul căreia se reține obligația comisiei de recepție de a verifica modul de executare al lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului, ale documentelor de execuție etc.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, iar, în probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri noi.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata S.C. A. S.A. D., prin întâmpinare formulată în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 22-24), a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea acestei poziții procesuale, intimata a arătat că cererea de chemare în judecată a vizat suma de 78.701,17 lei aferentă facturii nr. 21596/21.12.2015, emisă în baza unui contract de achiziție publică și semnată de beneficiar, pe care recurenta pârâtă a refuzat în mod nejustificat să o plătească, deși suma reprezintă lucrări efectiv realizate, a căror realitate rezultă din centralizatorul de producție aferent lunii octombrie 2015, însușit de către pârâtă prin semnătură și ștampilă, precum și de dirigintele de șantier.
În plus, intimata a arătat că acest centralizator prevede lucrări executate în valoare totală de 198.701,17 lei, din care a fost achitată suma de 120.000 lei, conform facturii nr. 21539/02.10.2015. Or, plata parțială reprezintă, în opinia intimatei, o veritabilă recunoaștere a efectuării lucrărilor și a valorii acestora.
Contrar susținerii recurentei, intimata a arătat că centralizatorul de producție aferent lunii octombrie 2015 indică lucrările efectuate, toate obligațiile sale contractuale fiind respectate, recurenta pârâtă fiind cea care refuză îndeplinirea obligației de plată, aspect ce a dus la rezilierea contractului, la data de 10.03.2016.
În mod eronat, consideră intimata, se invocă neanalizarea, de către prima instanță, a apărărilor formulate prin întâmpinare. În realitate, prima instanță a înlăturat aceste apărări, dând eficiență centralizatorului aferent lunii octombrie 2015, semnat de dirigintele de șantier, astfel că sunt respectate dispozițiile art. 15.2 din contract.
În ceea ce privește obligația de recepție a lucrărilor, intimata a arătat că invocarea lipsei acesteia echivalează cu invocarea propriei culpe, astfel că nu poate fi un argument pentru respingerea acțiunii, cât timp factura are la bază lucrări efectiv executate și însușite de beneficiar, atât sub aspect valoric, cât și cantitativ.
Cu privire la aspectele reținute de către Curtea de Conturi în decizia nr. 35/2016, care vizează un alt contract încheiat de părți, intimata a arătat că acestea nu au legătură cu prezenta cauză.
Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, în condițiile art. XVI alin. 2 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 31-35), prin care a reluat aspectele invocate în cererea de recurs.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta Comuna B., prin prisma dispozițiilor art. 488 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinței primei instanțe greșita aplicare a legii, respectiv a prevederilor Legii nr. 10/1995, a H.G. nr. 273/1994 și a clauzelor contractului de achiziție publică nr. xxxx/25.11.2014, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de executant, a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor executate în baza contractului de achiziție publică nr. xxxx/25.11.2014, indicate în factura nr. 21596/21.12.2015, în valoare de 78.701,17 lei, sumă neachitată de către pârâtă, deși i-au fost comunicate actele care justifică această sumă, conform clauzelor contractuale. Refuzul inițial al pârâtei a fost justificat prin faptul că nu a fost efectuată recepția lucrărilor efectuate, iar, ulterior, acestui motiv i s-a adăugat și faptul că ar exista o serie de deficiențe în execuție, ce nu au fost detaliate în adresa de exprimare a refuzului de plată.
Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, reținând aplicarea principiului forței obligatorii a contractelor reglementat de art. 1270 cod civil și clauzele cuprinse la art. 10.1, 11.2 din contract, precum și faptul că părțile au recepționat lucrările efectuate pe baza unor centralizatoare semnate de beneficiar, de dirigintele de șantier și executant, această procedură fiind realizată și pentru factura în litigiu.
Recurenta pârâtă critică soluția primei instanțe, invocând faptul că aceasta nu a analizat apărarea sa în sensul că factura în litigiu reprezintă o plată finală, astfel că era obligatorie efectuarea recepției finale pentru a fi confirmată realitatea și calitatea lucrărilor efectuate, în acord cu art. 17.4 din contract, dar aceste critici nu sunt întemeiate.
Pe de o parte, susținerea pârâtei că factura în litigiu reprezenta o factură pentru o plată finală nu a fost susținută de probe, care să justifice acest aspect, la dosar nefiind depuse înscrisuri care să cuprindă grafice sau termene de execuție referitoare la contractul în litigiu. Nu a fost probat nici faptul că părțile au agreat recepția lucrărilor pe tronsoane de lucrări.
Pe de altă parte, din analiza clauzelor contractuale, Curtea constată că această susținere nu este corectă.
Art. 17.4 stabilește expres că "plata facturii finale se va face imediat după verificarea și acceptarea situației de plată definitive de către achizitor. Dacă verificarea se prelungește din diferite motive, dar, în special, datorită unor eventuale litigii, contravaloarea lucrărilor care nu sunt în litigiu va fi plătită imediat";, iar art. 17.5 contract prevede: "contractul nu va fi considerat terminat până când procesul verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului. Recepția finală va fi efectuată conform prevederilor legale, după expirarea perioadei de garanție. Plata ultimelor sume datorate executantului pentru lucrările executate nu va fi condiționată de eliberarea certificatului de recepție finală";.
Din interpretarea acestor clauze contractuale rezultă că plata facturii finale se va face condiționat numai de verificarea "situației de plată";, nefiind permisă, prin clauza expresă cuprinsă la art. 17.5 teza finală, condiționarea achitării contravalorii lucrărilor efectuate de efectuarea recepției finale, astfel cum eronat susține recurenta pârâtă.
În aceste condiții, Curtea constată că, în mod legal, prima instanță a reținut îndeplinită condiția prevăzută la art. 17. 2 din contract pentru plata lucrărilor executate, în condițiile în care nu doar centralizatorul de producție aferent lunii octombrie 2015 era semnat de recurenta pârâtă și de dirigintele de șantier, ci și situațiile de plată anexate acestuia (filele 72-75 dosar tribunal).
Curtea constată că aceasta nu era doar "uzanța părților";, cum s-a reținut în considerentele hotărârii primei instanțe, ci era chiar prevederea contractuală: art. 17.2 "achizitorul are obligația de a efectua plata către executant (…) pe baza procesului verbal de predare-primire proiect tehnic, respectiv pe baza situațiilor de lucrări (…).";. Or, odată acceptate situațiile de lucrări atașate centralizatorului de producție aferent lunii octombrie 2015, recurenta pârâtă, în calitate de achizitor, avea obligația de a achita contravaloarea acestora.
În acest context, în mod evident, documentele justificative care atestă executarea efectivă a lucrărilor și exactitatea sumelor de plată, cerute de pct. 2 Anexa 1 din OMFP nr. 1792/2002 pentru decontarea cheltuielilor, sunt situațiile de lucrări întocmite de executant și verificate de dirigintele de șantier și de beneficiar. Această normă nu impune, așa cum susține recurenta, întocmirea procesului-verbal de recepție și, contrar susținerilor recurentei, acest act nu determină valoarea finală a lucrărilor executate, ci reprezintă actul prin care "investitorul declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve și că aceasta poate fi dată în folosință. Prin actul de recepție se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție";, astfel cum stabilește art. 1 din Anexa 1 a H.G. nr. 273/1994.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta ¬¬ pârâtă Comuna B. împotriva sentinței civile nr. 1543/CA/02.10.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
Față de dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în cauză, cu titlu de onorariu avocat, conform dovezilor depuse la dosar (fila 39), apreciind cuantumul acestora ca fiind rezonabil prin raportare la munca efectiv depusă și complexitatea litigiului.
| ← Litigii cu profesionişti. . Jurisprudență Contracte | 1. recurs. dispoziţie demolare. imobil aparţinând domeniului... → |
|---|
