Decizie de impunere referitoare la impozitul pentru imobile aferent anului 2016. inaplicabilitatea scutirii reglementate de art. 5 alin. 1 lit. j) din legea nr. 341/2004, în lipsa unei hotărâri a consiliului local în acest sens.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 3/R din data de 09.01.2018
Legea nr. 341/2004, art. 5 alin. 1 lit. j)
Legea nr. 227/2015, art. 464 alin. 1 lit. h), art. 456 alin. 2 lit. j), art. 502 pct. 16
Prin art. 502 pct. 16 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, s-a stabilit că la "data intrării în vigoare se abrogă orice alte dispoziții contrare prezentului cod";. Din interpretarea acestei norme, rezultă că legiuitorul a înțeles să abroge expres indirect orice dispoziție contrară anterioară, această modalitate de abrogare fiind o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acțiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare (lex posterior derogat priori).
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 550/CA/07.04.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Fiscală B. și Consiliul Local B.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare, recurentul reclamant a arătat, referitor la excepția de nelegalitate a HCL nr. 565/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, că, așa cum rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, respectiv acte cu caracter general (actele normative) și acte care produc efecte față de o persoană sau mai multe persoane nominalizate expres (acte individuale).
În opinia recurentului, raportat la obiectul actului administrativ și la criteriul determinării persoanelor cărora li se adresează, hotărârea de consiliu local în discuție este un act administrativ individual, din moment ce destinatarii acesteia nu sunt un număr nedeterminat de subiecți, ci numai cei care au dobândit calitatea de revoluționar. Prin urmare, plasarea greșită a actului contestat în categoria actelor administrative cu caracter normativ a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.
Pe fond, recurentul reclamant a arătat că a solicitat primei instanțe să constate că are beneficiul dreptului reglementat de art. 5 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 341/2004, solicitând obligarea pârâtului să recunoască acest drept și, în consecință, să anuleze decizia nr. 26/2016, însă prima instanță nu a analizat decât al doilea petit, fără să analizeze prima pretenție, ceea ce contravine art. 5 Cod procedură civilă și art. 6 CEDO, astfel că se impune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru o analiză corectă a excepției de nelegalitate și a petitului nesoluționat.
În drept au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 341/2004.
Intimatul Consiliul Local al Municipiului B., prin întâmpinare formulată în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 20-23), a solicitat respingerea recursului.
În susținerea acestei poziții procesuale, intimatul pârât a arătat că motivul de recurs referitor la modul de soluționare a excepției nelegalității HCL nr. 565/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale nu este fondat, acest act fiind adoptat în baza art. 456 alin. 2 lit. j) și 464 alin. 2 lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru anul 2016, având un caracter normativ, iar nu individual, cum susține recurentul.
Astfel, intimatul a arătat că distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de efectele pe care le produc: cele normative au reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană sau față de mai multe persoane identificate în cuprinsul actului respectiv.
În aceste condiții, în mod evident, HCL în discuție este un act administrativ normativ, fiind adoptată în vederea aplicării legii de stabilire a taxelor și impozitelor locale.
Referitor la fondul pricinii, intimatul a arătat că actele administrative individuale contestate de către recurent - decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației administrative - sunt acte întocmite în acord cu dispozițiile legale în vigoare.
Intimata Direcția Fiscală B., prin întâmpinare formulată în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 25-39), a invocat excepția nulității recursului raportat la prevederile art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă, făcându-se referire la neindicarea vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 1-8 Cod procedură civilă, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În susținerea acestei poziții procesuale, intimata a arătat că prima instanță a analizat corect excepția de nelegalitate a HCL nr. 565/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, aceasta fiind inadmisibilă prin prisma faptului că are ca obiect un act administrativ cu caracter normativ: este o manifestare de voință unilaterală, în temeiul și pentru realizarea puterii publice, obligatoriu , cu aplicabilitate repetată și generală.
În ceea ce privește solicitarea recurentului reclamant de a i se acorda scutirea prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 341/2004, intimata a mai arătat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 227/2015, această scutire a fost menținută numai pentru mijloacele de transport, pentru imobile fiind lăsată la latitudinea autorităților publice locale. Or, la nivelul Municipiului B. nu a fost acordată o astfel de scutire în anul 2016, astfel că actele administrative contestate de reclamant sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, intimata a arătat că recurentul reclamant face o confuzie între prezenta cauză și cea înregistrată sub nr. dosar xxxx/62/2016* înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov, dosar suspendat în data de 05.07.2017, până la soluționarea prezentei cauze. Or, în acțiunea ce face obiectul prezentei acțiuni, cu nr. xxxx/62/2016, se solicită anularea decizia nr. 26/19.05.2016, a deciziei de impunere nr. 115575/13.03.2016, a deciziei de impunere nr. 192410/08.04.2016 și a deciziei nr. 203486/2016, astfel cum corect a reținut și prima instanță, fiind o acțiune în realizare, iar nu în constatare.
Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, în condițiile art. XVI alin. 2 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 182-189) prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 486 Cod procedură civilă care reglementează cuprinsul cererii de recurs și la dispozițiile art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă care reglementează obligația instanței de a încadra motivele în cazurile de casare reglementate de Codul de procedură civilă. Recurentul a reiterat argumentele din cererea de recurs, invocând suplimentar, aspecte referitoare la fondul pricinii.
Astfel, a arătat că legea specială este derogatorie de la legea generală și că, în materie fiscală, legea generală este codul fiscal și codul de procedură fiscală, iar Legea nr. 341/2004 este o lege specială care are aplicabilitate. Recurentul a făcut referire și la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înțeleasă, întrucât este consecința directă a principiului specialia generalibus derogant. În plus, recurentul a arătat că legea geenrală mai recentă nu are prioritate față de legea specială anterioară (lex posterior generalis non derogant legi priori specialis).
Recurentul a mai precizat că legea generală - Codul fiscal prevede că dispozițiile art. 456 alin. 2 lit. j) și 464 alin. 2 lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal lasă, nepermis, la aprecierea autorităților locale, aplicarea unui text dintr-o lege specială asupra căruia nu s-a intervenit prin modificare sau abrogare expresă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
În ședința publică din data de 09.01.2018, instanța de recurs a respins excepția nulității de recurs pentru considerentele arătate în cuprinsul practicalei prezentei hotărâri.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, care s-ar putea încadra în dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs invocat se referă la greșita respingere ca inadmisibilă a excepției nelegalității HCL nr. 565/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, ca urmare a calificării actului administrativ ca fiind cu caracter normativ, iar nu individual, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
În mod corect, prima instanță a calificat a HCL nr. 565/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale ca fiind un act administrativ cu caracter normativ, prin aplicarea criteriului privind întinderea efectelor pe care acesta le produce. Hotărârea de consiliu local contestată de către recurent are ca obiect stabilirea impozitelor și taxelor locale în anul 2016, la nivelul Municipiului B., astfel că, în mod evident, este un act administrativ cu caracter general, aplicându-se unui număr nedefinit de destinatari.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că aspectele contestate vizează o categorie restrânsă de subiecți, respectiv cei care au calitatea de revoluționari, deoarece acest aspect nu plasează actul în categoria actelor administrative individuale. Chiar și în acest caz, actul păstrează caracter normativ, deoarece nu identifică, în concret, un număr determinat de persoane vizate, ci se adresează unei categorii determinabile, dar pe care nu le identifică efectiv.
Or, așa cum corect a reținut prima instanță, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce, indiferent de conținutul concret al unei anexe a acelui act, cum este cazul în speță.
În cauză, rezultă cu puterea evidenței că actul administrativ în discuție, HCL nr. 565/2015, este unul normativ din moment ce conține reguli generale, de aplicabilitate repetată, iar destinatarii acestuia sunt un număr indeterminat de subiecți, în condițiile în care hotărârea amintită conține reguli prin care este determinat cadrul legal referitor la stabilirea impozitelor și taxelor locale în anul 2016 la nivelul Municipiului B..
Prin urmare, în mod legal, prima instanță, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a HCL nr. 565/2015.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează neanalizarea de către prima instanță a primului petit al acțiunii, prin care a solicitat să se constate că are beneficiul dreptului reglementat de art. 5 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 341/2004, solicitând obligarea pârâtului să recunoască acest drept, motiv ce se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, dar nici acesta nu este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat anularea decizia nr. 26/19.05.2016, a deciziei de impunere nr. 115575/13.03.2016, a deciziei de impunere nr. 192410/08.04.2016 și a deciziei nr. 203486/2016 și constatarea faptului că are beneficiul dreptului reglementat de art. 5 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 341/2004. Precizările ulterioare al acțiunii (filele 175 și 186 vol. I dosar tribunal) au vizat exclusiv excepția de nelegalitate invocată de acesta în cuprinsul răspunsului la întâmpinare formulat în cauză.
Prima instanță a respins în totalitate cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, astfel că, în mod evident, prima instanță a considerat actele contestate ca fiind nelegale, beneficiul invocat pentru anul 2016, fiind apreciat a fi lăsat la latitudinea autorităților locale.
Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, prima instanță a analizat și acest aspect, reținând că acest beneficiu este lăsat la latitudinea autorităților publice locale.
Curtea nu poate reține argumentele recurentului reclamant din răspunsul la întâmpinare că prevederile art. 5 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 341/2004, ca lege specială, înlătură aplicabilitatea prevederilor art. 464 alin. 1 lit. h) și art. 456 alin. 2 lit. j) din Legea nr. 227/2015, reținute în speță de către instanța de fond.
Astfel, art. 5 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 341/2004 prevedea scutirea de la plata taxelor și impozitelor pentru o locuință și terenul aferent acesteia în favoarea persoanele prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b), precum și la art. 3 ind. 1 lit. b), care îndeplinesc condițiile legii.
Până la data de 31.12.2015, în cuprinsul Capitolului XI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se prevedea la art. 284 alin. 2 lit. a) și b) că ,,persoanele prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b) și art. 4 alin. 1 din Legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004 nu datorează : a) impozitul de clădiri pentru locuința situată la adresa de domiciliu; b) impozitul pe teren aferent clădirii prevăzute la lit. a)";, astfel că în anul 2015 reclamantul era scutit de la plata impozitului pe clădiri pentru locuința de domiciliu și pentru impozitul pentru taxa pe teren aferent clădirii.
Însă, la data de 01.01.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, iar aceste facilități fiscale nu se mai regăsesc pentru persoanele beneficiare ale Legii nr. 341/2004 în forma anterior prevăzută, ci legiuitorul a lăsat la aprecierea Consiliului Local să hotărască pentru anul fiscal 2016 dacă va aplica sau nu această scutire de la plata impozitelor pentru aceasta categorie de contribuabili.
Curtea mai reține că, prin art. 502 pct. 16 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, s-a stabilit că la "data intrării în vigoare se abrogă orice alte dispoziții contrare prezentului cod";. Din interpretarea acestei norme, rezultă că legiuitorul a înțeles să abroge expres indirect orice dispoziție contrară anterioară, această modalitate de abrogare fiind o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acțiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare (lex posterior derogat priori). Această formă de abrogare se manifestă atunci când actul normativ nou prevede generic faptul că dispozițiile contrare legii se abrogă, fără însă să le menționeze în mod expres, diferențiindu-se de abrogarea expresă directă, care identifică explicit, în cuprinsul actului de abrogare, dispozițiile legale sau actul normativ care își încetează efectele, dar și de abrogarea tacită sau implicită, prin care manifestarea de voință a legiuitorului în sensul încetării efectelor rezultă doar din adoptarea unei norme contrare celei existente.
Față de dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, conform cărora "evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres";, din interpretarea per a contrario a acestora, rezultă că este posibilă abrogarea unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară, dacă există o dispoziție legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul "lex posterior derogat priori"; și nu principiul "specialia generalibus derogant";.
Curtea constată că această condiție a manifestării exprese de voință a legiuitorului este îndeplinită în cazul art. 502 pct. 16 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede în mod explicit că, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod fiscal, se abrogă dispozițiile contrare, astfel că art. 5 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare se consideră abrogat expres indirect astfel și nu mai poate fi aplicat de la data intrării în vigoare a noului Cod fiscal, prevederile acestui din urmă act normativ fiind incidente.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 550/CA/07.04.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
Nefiind solicitate cheltuieli de judecată,
| ← 1. recurs. dispoziţie demolare. imobil aparţinând domeniului... | Contestaţie decizie de sancţionare. Jurisprudență... → |
|---|
