Litigiu privind funcţionarii publici. Jurisprudență Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 882 din data de 03.04.2013
Prin cererea înregistrata sub nr.7450/110/2010 la Secția Civila a Tribunalului Bacău, reclamantul M.M. în contradictoriu cu D.G.F.P. Bacău, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se oblige pârâta a-i achita integral indemnizația de concediu pentru anul 2008 si indemnizația de concediu si prima de vacanta pentru anii 2009 si 2010.
Prin Încheierea din data de 19.11.2010, Secția Civilă a Tribunalului Bacău, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei si trimiterea acesteia spre competenta soluționare Tribunalului Bacău -Secția de contencios Administrativ si Fiscal unde cauza a fost înregistrată sub nr.7490/110/2010*.
In motivarea cererii s-a arătat că are calitate de funcționar public la DGFP Bacău iar începând cu data de 01.10.2008, prin Ordinul M.E.C.T. nr.5840 din 04.11.2008 a fost numit în funcția de conferențiar universitar la Catedra de contabilitate si Finanțe a F.Ș.E. din cadrul Universității "V.A."; din Bacău.
Prin adresa nr.480142 din 17.02.2010, D.G.M.R.U. din cadrul M.F. Publice, comunică Direcției generale de organizare si resurse umane din cadrul ANAF, ca nu poate beneficia de drepturile solicitate,deoarece potrivit art 3 alin(1) din HG nr.250/1992 , este la cumul de funcții in sensul ca este angajat ca norma de baza la Universitatea "V.A. "; Bacău si o alta funcție la DGFP Bacău.
Prin adresa nr.470018 din 19.03.2010, A.N.F.P., ii comunică ca potrivit art 35 alin(1) ,alin(2) din Legea nr.189/1999 funcționarii publici au dreptul la concediu de odihnă , la indemnizația de concediu de odihna si la prima de vacanță , fara a face precizări cu privire la modul de acordare a acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr.330/2009 care modifica art.96 din Legea nr. 161/2003 cu modificările si completările ulterioare, funcționarii publici pot exercita funcții sau activitati in domeniul didactic, al cercetării științifice si al creației literar-artistice si in alte domenii din sectorul privat care nu au legătura directa sau indirecta cu atribuțiunile exercitate ca funcționar public potrivit fisei postului.
Potrivit dispozițiilor art.33, alin.l din Legea nr.188/1999 republicata cu modificările si completările ulterioare durata normala a timpului de lucru pentru funcționarii publici este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe săptămână, program pe care l-a respectat, activitățile didactice fiind efectuate in afara programului de lucru de la D.G.F.P. Bacău. Prin adresa respective A.N.F.P. apreciază ca in conformitate cu prevederile art. 22 si art. 23 din O.G. nr. 6/2007 cu modificările si completările ulterioare am dreptul sa beneficiez de indemnizația de concediu si de prima de vacanta.
Prin cererea înregistrată la D.G.F.P. sub nr. 1845/02.04.2010 a solicitat in baza adresei nr. 470018/19.03.2010 a A.N.F.P., acordarea drepturilor respective si de aceasta data conducerea D.G.F.P. Bacău se adresează prin adresa nr.1845/09.04.2010, Direcției generale de organizare si resurse umane din cadrul A.N.A.F. pentru un punct de vedere, prin adresa nr. 4129/07.2010 se revine din nou la Direcția generala de organizare si resurse umane din cadrul A.N.A.F. pentru un punct de vedere.
Prin adresa nr.938108/939140/03.2010 Direcția generala de resurse umane comunica din nou ca s-a solicitat punct de vedere de la Direcția generala a managementului resurselor umane din cadrul M.F. punct de vedere care nu a fost, nici pana la aceasta data comunicat.
Prin adresa nr.490653/02.08.2010 Direcția generala a managementului resurselor umane din cadrul M.F. P.solicită precizări de la A.N.F.P.
A.N.F.P. prin adresa nr.492332/02/09/2010 comunica Direcției de resurse umane din cadrul M.F. P.precizările respective, din care rezulta ca potrivit art.22-23 din O.G. nr.6/2007, are dreptul la plata indemnizației de concediu si a primei de vacanta.
Întrucât la insistentele sale din anul 2009 si prin cererea nr. 1845/07.04.2010 nu a primit nici un răspuns si nici drepturile cuvenite, a fost nevoit să se adreseze instanței de judecata
In susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Pârâta D.G.F.P. Neamț in numele DGFP Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente;
Începând cu data de 01.10.2008 domnul M.M. a fost numit în funcția de conferențiar universitar la U.B., desfășurând activitate didactica conform art.96 Titlul IV Cartea I din Legea nr.161/2003.
Ulterior, prin adresa nr.202 din data de 13 ianuarie 2009 dl. M.M. a solicitat ca funcția de baza sa fie aceea de conferențiar universitar la U.B., și, urmare a acestui fapt, prin adresa nr.395115/2009 a M.F. Publice -D.G.M.R.U. a precizat ca dl. M. (în calitate de angajat în cadrul DGFP Bacău) beneficiază în continuare de salariu de baza, indemnizație de conducere, spor de vechime si spor de "doctor".
Urmare a solicitărilor d-lui M.M. privind acordarea concediului de odihnă plătit anual si a primei de vacanta, instituția s-a adresat atât M.F.P. - Direcția Generala Managementul Resurselor Umane, cat și A.N.A.F.D.G.O.R.U.. Astfel, în vederea clarificării aspectelor legate de solicitările d-lui M. și pentru evitarea unei situații litigioase în cadrul instituției , DGFP Bacău a înaintat instituțiilor arătate adresele nr.4358/05.08.2009 și nr.8240/23.12.2009.
Prin adresele nr.939954/27.08.2009 si nr.490142/17.02.2010 Ministerul Finanțelor Publice a arătat că în speța sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicata, cu modificările ulterioare, potrivit cărora "Salariații care îndeplinesc prin cumul, pe langa funcția de baza, cu o norma întreagă, o altăa funcție, au dreptul la concediul de odihna plătit numai de la unitatea în care au funcția de baza. Unitatea în care salariații cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fara plata pentru zilele de concediu de odihna primite de la cealaltă unitate."
In prezenta speța, dl.M.M. are funcția de baza aceea de conferențiar universitar la U.B., si potrivit dispozițiilor legale citate anterior, urmează a primi indemnizația și prima aferenta concediului de odihna de la unitatea în care are funcția de baza.
In concluzie, având în vedere dispozițiile art.3 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.250/1992, precum și faptul ca dl. M. M. nu a optat ca funcția de baza sa fie la D.G.F.P. Bacău, arată ca acesta nu poate beneficia de acordarea acestor drepturi de către instituția sa.
Față de considerentele arătate, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de dl. M.M. în vederea acordării indemnizației de concediu pentru anii 2008,2009,2010 și a primei de vacanță pentru anii 2009,2010.
La termenul din data de 06,02,2013, reclamantul si-a completat motivele acțiunii arătând ca in temeiul art. 35 din Legea nr.53 /2003 - Codul Muncii, beneficiază de dreptul de a cumula doua funcții, prima - conferențiar Universitar in baza unui contract individual de muncă , la universitatea "V.A."; Bacău, iar a doua funcționar public in baza unui raport de funcție cu DGFP Bacău, astfel ca exercită doua funcții cu norma întreagă, având dubla calitate de salariat, cu drepturi și obligații separate, specifice fiecărei funcții, unul din aceste drepturi fiind dreptul la concediu de odihna , plătit ,care este un drept fundamental al fiecărui salariat, conform art 41 alin 2 din Constituție.
Din analiza Directivei 2003/99/CE , art. 139 alin(1) si alin(2) si art 145 alin(1) din Codul Muncii, art. 35 alin(1) si alin(2) din legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se observă că nu există nici o diferențiere cu privire la dreptul de concediu plătit în cazul persoanelor care au dubla calitate de salariat, cum este cazul său si deci unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă.
Consideră că a nu se acorda concediul de odihna plătit pentru exercitarea celei de a doua funcție , este echivalent cu a anula abuziv si discreționar un drept fundamental al omului, statuat atât in Convenția Europeana a Drepturilor Omului,cât si in cuprinsul Constituției României.
Deasemeni, s-a mai arătat că art. 3 alin(1) din HG nr.250/1992, nu poate avea aplicabilitatea in speță, deoarece acest act administrativ normativ nu poate rămâne în vigoare de sine - stătătoare, de vreme ce legea in executarea căreia a fost adoptat , nu mai este in vigoare, iar o hotărâre de guvern nu poate avea nici o înrâurire asupra dispozițiilor imperative cuprinse intr-o lege organică emisă ulterior (art 35 din Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003 Codul Muncii).
Art 108 alin(2) din Constituția României, prevede ca hotărârile de guvern "se emit pentru organizarea executării legii"; si deci HG nr.250/1992, nu poate organiza executarea legilor, care au fost emise ulterior - Statutul funcționarilor publici si Codul Muncii , care nu fac trimitere la hotărâri ale guvernului si ca urmare art 3 alin(1) din HG nr.250/1992, contravin dispozițiilor Legii nr.188/1991 si Codului Muncii.
A admite posibilitatea aplicării art 3 alin (1) din HG nr.250/1992, care înlătură dreptul la concediu de odihna plătit pentru funcția cumulată, echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității ca printr-o hotărâre de guvern să poată fi anulat un drept fundamental al omului si implicit al salariatului, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale , dar si patrimoniale.
Chiar daca dispozițiile art 3 alin(1) din HG nr.250/1992 au fost preluate printr-o serie de ordonanțe de guvern, care au reglementat creșterile salariale ale personalului din sectorul bugetar, din moment ce legea nr.6/1991 a fost abrogată prin apariția Codului Muncii, aceeași cale a urmat-o si actul administrativ normativ adoptat in executarea acesteia, neputând avea o existență si efecte separate , impunându-se ca efectele acestui act normativ să fie limitat până la data intrării in vigoare a Legii nr.53/2003(Codul Muncii).
Având in vedere că reclamantul îndeplinește prin cumul si calitatea de salariat si cea de funcționar public, că dispozițiile Legii nr.188/1999 care se completează cu legislația muncii, nu înlătura pentru nici un motiv, dreptul la concediu de odihna plătit al funcționarului public, astfel că cererea sa de a i se acorda indemnizația aferentă concediului de odihnă pentru anii 2008 (parțial) , 2009 si 2010 este întemeiată.
Referitor la acordarea primelor de vacanta pentru anii 2008, 2009 si 2010 , acest drept este reglementat legal prin art 35 alin(2) din legea nr.188/1999 -"Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de baza din luna anterioară, plecării in concediu , care se impozitează separat"; deci in acest text de lege nu exista vreo diferențiere intre funcționarul public, care exercită funcția publica drept funcție "de baza"; , ori ca funcție cumulată, deci reclamantul are dreptul la prima de vacanță in temeiul calității sale de funcționar public, salariat la DGFP Bacău.
Deasemeni, reclamantul a invocat neconstituționalitatea art 22(23) alin9 din OG nr.6/2007 si OG nr.9/2008 în raport de prevederile art 49 din Constituția României,deoarece reprezintă o veritabilă restrângere a dreptului la concediul de odihna plătit al salariatului, excepție pe care o invocă ca o apărare de fond față de decizia nr.1294 din 9.03.2012 a Înaltei Curți de Justiție si Casație.
Partale au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reclamantul, a invocat în cauză, excepția de nelegalitate a art 3 alin(1) din HG nr.250/1992, privind concediul de odihnă si alte concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome, cu specific deosebit si din unitățile bugetare, excepție admisa de Curtea de Apel Bacău prin sentința nr.163/118.10.2011, hotărâre modificată de Înalta Curte de Justiție si Casație prin Decizia nr.1294 din 09.03.2012 in sensul respingerii excepției de nelegalitate.
Instanța analizând probatoriile administrate in cauză, retine următoarele;
Reclamantul este funcționar public la DGFP Bacău, funcție pe care o cumulează cu cea de Conferențiar universitar dr. la Universitatea "V.A."; din Bacău conform contractului individual de muncă nr.20088 din 18.12.2008, unde are si funcția de baza.
Ca urmare, reclamantului i s-a refuzat acordarea concediului de odihnă plătit si prima de vacanță aferent funcției publice pentru anul 2008 (parțial) , 2009 si 2010 potrivit art. 3 alin(1) din HG nr.250/1992 care prevede că : "salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de baza, cu o norma întreagă, o alta funcție au dreptul la concediu de odihna plătit numai de la unitatea in care are funcția de bază. Unitatea in care salariații cumulează , le va acorda , la cerere , un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă , primite de la cealaltă unitate";.
HG nr.250/1998, a fost data in aplicarea si executarea Legii nr.6/1992 , care la art. 7 prevede ca "Regulile privind durata concediului de odihnă, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea , efectuarea , întreruperea si amânarea concediului de odihna, precum si compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc in limitele si cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin :
a) hotărâre a Guvernului pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit si din unitățile bugetare;
b) regulamente, pentru salariații din justiție, procuratura și alte organe de stat.
Prin pct.298 din Legea nr.53/2003, privind Codul Muncii a fost abrogată legea nr.6/1992 privind concediul de odihnă, si alte concedii ale salariaților, nefăcând-se nici o trimitere la HG nr.250/1992, dispozițiile acesteia cu privire la concediul de odihnă , în cazul cumulului de funcții pentru persoanele din instituțiile publice fiind preluate si consacrate legislativ prin acte legislative cu putere de lege si anume art.46 alin(6) din OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se acordă personalului din sector bugetar , prevede că " celelalte prevederi din HG nr.250/1992 privind concediile de odihnă, si alte concedii ale salariaților din administrația publică , din regiile autonome cu specific deosebit si din unitățile bugetare, republicată cu modificările ulterior, rămân in vigoare";.
Aceleași dispoziții au fost preluate si in art 22 alin(7) din OUG nr.92/2004, art 19 alin (6) din OG nr.9/2005, art 23 alin(7) din OG nr.2/2006, art 22 alin(6) din OG nr.3/2006, art 22 alin(7) din OG nr.6/2007, art.23 alin (6) din OG nr.10/2007, art.23 alin (6) din OG nr.10/2008, astfel că instanța nu poate reține susținerea reclamantului că HG nr.250/1992, are aplicabilitate doar până la data intrării in vigoare a Legii nr.53/2003 privind Codul muncii.
Pe de alta parte, instanța retine ca potrivit art 41 alin.2 din Constituția României, concediul de odihnă plătit reprezintă o componenta a dreptului fundamental al salariatului la măsuri de protecție sociala, iar Directiva 2003/88/CE stabilește ca statele membre sunt obligate sa ia masuri astfel încât fiecare lucrător sa dispună de dreptul la un concediu de odihna anual plătit.
Potrivit art 139 alin(1) din Codul muncii "dreptul la concediu, de odihna anual plătit este garantat tuturor salariaților"; iar alin (2) prevede ca "dreptul la concediu de odihnă a anual nu poate face obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitare"; , iar art 145 alin(1) prevede ca "pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică decât valoarea totala a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă";.
In Legea nr.188/1900 privind Statutul funcționarilor publici, reglementează concediul de odihna la art 35 alin(1) ai alin(2) , astfel:
- art 35 alin(1) prevede ca "Funcționarii publici au dreptul , in condițiile legii, la un concediu de odihna , la concedii medicale si la alte concedii";.
Art 35 alin(2) prevede ca :";Funcționarul, public are dreptul ,pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de baza, din luna anterioară plecării in concediu, care se impozitează separat";.
Art 117 din Legea nr.188/1999 prevede ca";Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum si cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, in măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice";.
Din dispozițiile legale menționate rezultă ca atât Legea 53/2003 Codul Muncii cât si Legea nr.188/1999 reglementează dreptul salariatului care-si desfășoară activitatea in baza unui contract individuala de muncă cat si dreptul funcționarului public, care-și desfășoară activitatea in baza raportului de serviciu, să beneficieze anual de un concediu de odihna plătit, funcționarul public beneficiind si de prima de vacanta, dar nici una dintre cele doua legi nu reglementează in mod explicit modul de acordare al concediului de odihnă in cazul cumulului de funcții.
Este adevărat ca art 35 alin(1) din Legea nr.53/2003 reglementează dreptul unui salariat de a munci la angajatori diferiți, in baza unor contracte individuale de muncă beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea, aspecte pe care nu le regăsim reglementate în legea funcționarului public, și în speță nici nu se poate face aplicarea dispozițiilor art 117 din Legea nr.188/1999, deoarece dispozițiile art 35 alin (10 din legea nr.53/2003, contravin legislației specifice funcției publice.
Problema concediului de odihnă si a altor concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specifica deosebit si din unitățile bugetare, inclusiv cea a salariaților cumularzi si-a găsit dezlegarea in HG nr.250/1992 al cărei prevederi au fost preluate prin acte normative succesive ulterioare, așa cum s-a menționat anterior, si care nu înlătura dreptul la concediu de odihna plătit, ci reglementează doar modalitatea de plată a indemnizațiilor de concediu pentru salariații care îndeplinesc cumul de funcții.
Ca urmare, art 3 alin (1) din HG nr.250/1992, nu aduce atingere si nu îngrădește nici un drept constituțional , deoarece salariatul nu este privat de dreptul său la concediu de odihna anual plătit , ci doar stabilește faptul ca indemnizația de concediu la care acesta are dreptul se plătește numai de unitatea la care are funcția de bază, ori reclamantul și-a ales ca funcție de bază să fie la Universitatea "V.A."; din Bacău si nu la DGFP Bacău.
In ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art 22 (23) alin 99 din OG nr.6/2007 si OG nr.9/2008, raportat la prevederile art 49 din Constituția României, instanța constată că nu poate analiza această excepție, chiar daca reclamantul a precizat ca a ridicat-o ca apărare de fond, deoarece competenta revine Curții Constituționale, iar reclamantul nu a solicitat investirea acesteia cu soluționarea excepției menționate.
Ca urmare, având in vedere motivele de fapt si de drept reținute, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.
| ← Modificare sentinţă civilă în calea de atac a recursului.... | Venitul debitorului. Obligaţia de întreţinere avută în... → |
|---|
