Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 1325 din data de 04.02.2013
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentința nr. 1325/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 28.01.2013 privind pe contestatorul B.N. și pârâtul Primarul Municipiului M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
Rezultatul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 28.01.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față.
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 04.09.2012, contestatorul B.N. a chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului M. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a dispozițiilor nr. 620 și nr. 669 din 6.08.2012 emise de Primarul municipiului M., să se dispună suspendarea aplicării celor două dispoziții atacate până la pronunțarea sentinței, repunerea sa în drepturi conform dispozițiilor nr. 407 din 02.05.2011 și nr.354 din 15.06.2012 emise de Primarul municipiului M., precum și restituirea sumelor reținute din drepturile salariale în baza dispozițiilor atacate.
În motivarea cererii de chemare în judecată contestatorul a susținut că prin art. 1 al dispoziției nr. 620 din 06.08.2012 s-a stabilit un salariu mai mic decât cel corespunzător clasei de salarizare 53, așa cum a fost stabilit în mod legal prin dispoziția nr. 407 din 02.05.2011 emisă de Primarul municipiului M. la data numirii în funcție, iar prin aplicarea dispoziției atacate s-au produs efecte începând cu plata drepturilor salariale diminuate din luna iulie 2012, realizându-se astfel o discriminare prin plata diferențiată în funcții similare cu același grad, gradație și clasă de salarizare,. aceeași dispoziție afectând și drepturile stabilite legal prin dispoziția nr. 354 din 15.06.2012.
Prin dispoziția nr. 669 din 16.08.2012 s-a dispus reținerea sumei de 8715 lei ca fiind acordată necuvenit cu titlu de plată salariu, fiind încălcate prevederile art. 169 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 republicată.
A mai susținut contestatorul că de la data ocupării postului toate drepturile salariale le-a primit în limitele stabilite prin cele două dispoziții, fără alte sume necuvenite, până la data când s-au produs efectele dispoziției nr. 620 din 06.08.2012 prin a cărei aplicare i-au fost diminuate drepturile salariale, stabilindu-se un salariu care corespunde altei clase de salarizare. În baza acestei dispoziții s-a emis ulterior dispoziția nr. 669 din 16.08.2012 cu aplicare din data de 01.08.2012.
În fapt, contestatorul a susținut că în urma examenului din data de 18.04.2011 pentru ocuparea funcției publice de execuție consilier cu grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 53, prin dispoziția nr. 407 din 02.05.2011 a dobândit legal drepturi salariale corespunzătoare clasei de salarizare 53, cu atribuții noi și nivel de salarizare reflectate în fișa postului din data de 02.05.2011, drepturi ce au fost majorate prin dispoziția nr. 354 din 15.06.2012 ca urmare a aplicării OUG nr.19/2012 privind recuperarea reducerilor salariale.
Apreciază că întrucât funcțiile publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului M. au primit avizul nr.922503 din 16.01.2012 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, funcția pe care a ocupat-o în baza dispoziției nr. 407 din 2.05.2011 era în deplină legalitate.
Consideră că prin dispoziția nr. 620 din 6.08.2012 s-a dispus fără temei legal diminuarea salariului într-o clasă inferioară celei de încadrare luându-se în considerare un punct de vedere din referatul înregistrat la nr. 21395 din 20.07.2012 care a considerat ulterior ocupării funcției că trebuie aplicată teza referitoare la funcționarii nou încadrați sau promovați din titlul III pct. B al anexei la Ordinul nr. 42 din 13.01.2011, teză care se referă la funcționari sau funcții noi, altfel decât teza referitoare la funcția pe care a ocupat-o.
Arată contestatorul că prin această dispoziție de modificare a salariului s-a produs o discriminare privind salarizarea sa, stabilindu-se un nivel al salariului mai mic decât cel stabilit prin dispoziția nr. 407 din 2.05.2011, adică pentru aceeași clasă de salarizare la funcții similare în aceeași instituție se stabilesc niveluri diferite de salarizare și se încalcă prevederi imperative ale legii.
În acest sens, contestatorul arată că art. 38 și 39 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate fiind apărată de stat împotriva oricăror încălcări, abuz sau arbitrariu.
În dovedirea acțiunii contestatorul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
În ședința publică din 22 octombrie 2012 contestatorul a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea efectelor actului administrativ pe care îl contestă.
Pârâta Instituția Primarului municipiului M. a formulat întâmpinare prin care răspunde la susținerile contestatorului din acțiune și arată că argumentele evidențiate de acesta nu sunt întemeiate întrucât în cauza dedusă judecății se impune aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia drepturilor salariale.
În acest context pârâta arată că în urma verificării dosarelor de promovare ale funcționarilor publici din cadrul Consiliului local M., promovați în grade în anul 2011 s-a constatat încadrarea salarială greșită a acestora, efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale, acordându-se alte trepte de salarizare decât cele legale, personalul promovat beneficiind de drepturi salariale necuvenite.
Astfel, arată pârâta, contestatorului care deținea la nivelul lunii decembrie 2010 funcția publică de execuție de consilier, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, gradația 5, conform dispoziției nr. 98/9.02.2011, după examenul de promovare din 18.04.2011 i-a fost stabilită încadrarea la gradul superior, clasa de salarizare 53, gradația 5 corespunzătoare treptei 1 de salarizare a gradului superior , utilizată în anul 2010 cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 1 alin. 3 care prevede că "cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. 1 și 2 se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau după caz în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31.12.2010"; și art. 2 din aceeași lege care prevede că în anul 2011 pentru personalul nou încadrat pe funcție, pentru personalul numit sau încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcție sau în grade sau trepte de salarizare se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția în care acesta este încadrat.
Totodată susține pârâta că nu au fost respectate dispozițiile Ordinului nr. 42/ 13.01.2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 care prevede că în cazul funcționarilor publici nou încadrați sau promovați nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizată în anul 2010.
În acest sens pârâta arată că în baza constatărilor de nelegalitate a încadrărilor salariale cuprinse în referatul 21395/20.07.2012 de șeful serviciului I.E.R.U.I., s-a dispus intrarea în legalitate prin emiterea dispozițiilor de încadrare salarială corectă a funcționarilor publici promovați în grad în anul 2011, eroarea produsă în cazul încadrărilor salariale efectuate după susținerea examenului de promovare în grad a funcționarilor publici în anul 2011 a fost determinată de neobservarea și de neluarea în considerare a Ordinului nr. 42/13.01.2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 pct. B care dispunea în mod imperativ modalitatea de promovare în funcții, respectiv gradul următor, la nivelul treptei 3 de salarizare utilizată în anul 2010, astfel că prin dispoziția pe care contestatorul o contestă nu se modifică încadrarea acestuia ci numai a fost modificată treapta de salarizare în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 42/2011 pct. B care nu echivalează cu modificarea raportului de serviciu.
La cererea instanței, pârâta a comunicat documentele care au stat la baza emiterii dispoziției ce se contestă.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța reține următoarea situație de fapt;
La data de 18.04.2011 contestatorul a susținut examenul de promovare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție din cele 28 de funcții scoase la concurs de către Consiliul local M., pe care l-a și promovat.
Astfel, contestatorului care deținea la nivelul lunii decembrie 2010 funcția publică de execuție de consilier, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, gradația 5 i-a fost stabilită încadrarea,după examenul de promovare din data de 18.04.2011, la gradul superior, clasa de salarizare 53, gradația 5, conform dispoziției nr. 407/2.05.2011, corespunzătoare treptei 1 de salarizare utilizată în anul 2010.
În urma verificării dosarelor de promovare ale funcționarilor publici, din cadrul Consiliului local M., promovați în grad în anul 2011, s-a constatat încadrarea salarială greșită a acestora efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale, astfel că prin dispoziția nr. 620 din 6.08.2012 ce se contestă în prezenta cauză, s-a dispus modificarea art. 2 din dispoziția nr. 407 din 2.05.2011 și art. 1 din dispoziția nr. 354/15.06.2012 privind salariul contestatorului începând cu data de 1.07.2012, stabilindu-se o altă grilă de salarizare cu luarea în considerare a Ordinului nr. 42 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv prin aplicarea reglementărilor de la pct. B din acest ordin ,care prevede că pentru personalul nou încadrat pe funcții în aceeași instituție publică și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată corespunzător treptei 3 de salarizare utilizată în anul 2010.
Cum contestatorului i-a fost stabilită salarizarea conform treptei 1 de salarizare fără luarea în calcul a Ordinului nr. 42/2011, salariul acestuia a fost diminuat astfel că prin aceeași dispoziție la art. 2 s-a dispus și ca recuperarea pagubei adusă primăriei și Consiliului local M. pe perioada 1.05.2011 - 31.06.2011 se va face prin emiterea unei dispoziții de imputare fiind emisă în acest sens dispoziția 669 din 16.08.2012.
Prin prezenta acțiune contestatorul contestă dispoziția nr. 620 din 6.08.2012 precum și dispoziția de imputație mr. 669/2012 considerându-le nelegale și discriminatorii argumentându-și susținerile prin motivele de fapt expuse în cererea de chemare în judecată și prin celelalte precizări făcute în cursul cercetării judecătorești.
Analizând atât susținerile contestatorului cât și apărările pârâtei din întâmpinare, instanța apreciază că acțiunea contestatorului este nefondată urmând a fi respinsă din următoarele considerente :
Contradictorialitatea dintre cele două părți vizează legalitatea celor două dispoziții emise de către Primarul municipiului M. privind salarizarea contestatorului în urma promovării examenului pentru ocuparea unei funcții publice de execuție susținut la 18.04.2011 și recuperarea sumei de 8715 lei acordată acestuia necuvenit pe perioada 1.05.2011 - 30.06.2012 ca urmare a rectificării salariale în raport de dispozițiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și de prevederile Ordinului nr. 42 din 13.01.2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea acestei legi, astfel că instanța va analiza legalitatea emiterii acestor dispoziții emise de Primarul municipiului M., care sunt acte administrative cu caracter individual.
Se constată că în ceea ce privește salarizarea personalului plătit din fonduri publice au fost adoptate succesiv mai multe acte normative. Astfel, prin Legea nr. 284/ 28.12.2010 a fost reglementată salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice iar prin Legea nr. 285/2010 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate doar în anul 2011, ceea ce îi conferă calitatea de lege specială în raport de Legea nr. 284/2010 care este legea cadru, în materie de salarizare, a personalului plătit din fonduri publice.
La 13.01.2011 a fost adoptat Ordinul nr. 42 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicat în M.O. la 19.01.2011.
Raportând dispozițiile actelor normative mai sus menționate la cazul concret, se constată că, contestatorul a susținut examenul de promovare în grad profesional la data de 18.04.2011, fiind emisă în acest sens dispoziția nr. 407/2.05.2011 care prevede încadrarea și salarizarea contestatorului și pe care acesta o consideră corectă, întrucât a fost încadrat corespunzător în gradul de salarizare.
Ulterior, această dispoziție a fost anulată prin dispoziția nr. 620/2012 ,ce se contestă în prezenta cauză, pe considerentul că în urma verificării dosarelor de promovare a tuturor funcționarilor publici din cadrul Consiliului local M. promovați în grad în anul 2011, s-a constatat încadrarea salarială greșită a acestora efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale, acordându-se alte trepte de salarizare decât cele legale, personalul promovat beneficiind de drepturi salariale necuvenite.
Astfel, contestatorului care deținea la nivelul lunii decembrie 2010 funcția publică de execuție de consilier gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, gradația 5 i-a fost stabilită încadrarea, după examenul de promovare din data de 18.04.2011, la gradul superior clasa de salarizare 53 gradația 5, corespunzătoare treptei 1 de salarizare a gradului superior utilizată în anul 2010 .
În speță sunt incidente dispozițiile legii speciale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice aplicabilă în anul 2o11, respectiv Legea nr. 285/2010 și implicit Ordinul nr. 42/2011 care aprobă normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Cu privire la acest ordin, care constituie argumentul principal ce a stat la baza emiterii deciziilor ce se contestă, trebuie precizat că acesta reglementează modalitatea de aplicare a legii în temeiul căreia a fost adoptat, respectiv Legea nr. 285/2010, scopul acestei norme fiind de a explica modul și condițiile în care trebuie aplicată legea, cu respectarea întocmai a dispozițiilor actului normativ pentru aplicarea căruia a fost adoptat, fără să cuprindă în conținutul său dispoziții de natură să completeze, să modifice sau să intre în contradicție cu respectivul act normativ.
Instanța nefiind investită cu analizarea unei excepții de nelegalitate a acestui ordin în raport de legea specială și legea cadru de salarizare, nu va analiza legalitatea ordinului respectiv, ci doar legalitatea dispozițiilor emise de Primarul municipiului M. în raport de actele normative și celelalte acte administrative care au stat la baza emiterii acestora.
În acest sens, se constată că dispozițiile Ordinului nr. 42/13.01.2011 care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 620/2012 de reîncadrare a contestatorului într-o altă treaptă de salarizare decât cea stabilită inițial prin dispoziția nr. 407/2011, prevede la pct.B că în cazul funcționarilor publici nou încadrați sau promovați în cursul anului 2011, cum este și cazul contestatorului, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizată în anul 2010.
Prin dispoziția nr. 620/2012 nu se modifică încadrarea contestatorului din funcția publică de execuție în care a promovat, încadrare pe care contestatorul nu o contestă ci numai a fost modificată treapta de salarizare în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 42/2011 pct. B de la treapta 1 la treapta 3 de salarizare utilizată în anul 2010 ceea ce a condus la diminuarea salariului brut al contestatorului în raport de cel stabilit prin Dispoziția 407/2011 iar eroarea produsă în cazul încadrărilor salariale efectuate după susținerea examenului de promovare în grad a funcționarilor publici în anul 2011 a fost determinată de neobservarea și neluarea în considerare a Ordinului nr. 42/2011.
Astfel, se constată că prin dispoziția nr. 407/2011 s-a dispus că începând cu 01.05.2011 contestatorul promovează în funcția publică de consilier, gradul profesional Superior,gradația 5, clasa de salarizare 53 fiind încadrat din punct de vedere salarial cu luarea în considerare a claselor de salarizare prevăzute de legea cadru 284/2010, așa cum reiese din această dispoziție și nu în raport de dispozițiile legii speciale , respectiv Legea 285/2010, aplicabilă pentru funcționarii publici care au promovat în funcții publice în anul 2011, așa cum este și cazul contestatorului,și care are aplicabilitate limitată privind salarizarea personalului din sistemul bugetar pe anul 2011.
În acest context se reține că Ordinul nr. 42/2011 prin care se aprobă normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 , la punctul B dispune în mod imperativ modalitatea de salarizare în situația celor promovați în funcții în anul 2011, respectiv gradul următor, respectiv la nivelul treptei 3 de salarizare utilizată în anul 2010 și nu treapta 1 de salarizare cum în mod eronat s-a dispus prin dispoziția nr. 407/2011 ,astfel că în mod corect a fost emisă dispoziția 620/2011 prin care se îndreaptă eroarea produsă prin dispoziția nr. 407/2011.
În baza considerentelor arătate va fi respinsă ca nefondată contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatorul B.N. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului M..
Cu recurs în termen de 1 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 Februarie 2013.
← Acţiune în răspundere patrimonială | Anularea decizie. Jurisprudență Finanţe. Financiar.... → |
---|