Anularea decizie. Jurisprudență Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 1077 din data de 28.01.2013
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentința nr. 1077/2013
Ședința publică din 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamanta S.C......SRL în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. T și DGFP G, având ca obiect anularea deciziei nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta D.G.F.P. G - B.S.C., a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011, emisă de A.F.P. T și obligarea A.F.P. T să emită o nouă decizie de impunere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanta fiind reprezentată de avocat P.A.C., iar pârâta DGFP G de consilier juridic T.I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul societății reclamante, avocat P.A.C. a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu luarea în considerare a faptului că ordinul președintelui ANAF nu este opozabil societății reclamante întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial
Consilier juridic T.I. a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată la data de 02.09.2011, reclamanta S.C......SRL a chemat în judecată pârâții A.F.P. T, DGFP G , solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta D.G.F.P. G - B.S.C., a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011, emisă de A.F.P. T și obligarea A.F.P. T să emită o nouă decizie de impunere.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că : în urma controlului efectuat a fost întocmită decizia de impunere privind obligații suplimentare de plată stabilite de inspecție fiscală nr. F-GJ 1574/21.06.2011.
Prin respectivul act administrativ organul de control a stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 22.906 lei, constând în : 7.121 lei - impozit pe profit ;2.178 lei - majorări de întârziere aferente impozit pe profit ;11.957 lei - taxa pe valoare adăugată ;1.650 lei - majorări de întârziere aferente TVA .
A considerat reclamanta că s-au stabilit în mod eronat obligații suplimentare în cuantum de 17.680 lei din care :
1.- suma de 3.992 lei reprezintă impozit pe profit suplimentar provenind din neacceptarea pe cheltuieli deductibile a facturilor emise de către SC T G SRL S, furnizor declarat inactiv pe perioada verificată, suma la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 81 lei. Potrivit art.21 alin.4 lit.r din Legea nr.571/2003, următoarele cheltuieli nu sunt deductibile : cheltuieli înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui ANAF. Respectiva societate a emis către reclamantă facturi fiscale în perioada octombrie-decembrie 2010 ( în total suma de 24.950 lei ) facturi ce cuprind toate mențiunile prevăzute de lege ( ref. la decizia nr.V/15.01.2007 a I.C.C.J. invocată în cuprinsul raportului de inspecție fiscală ), facturi ce poartă ștampila unității emitente, respectiv SC T G SRL S. Nu există elemente care să lipsească din fiecare factură pentru care se acordă dreptul de deducere. Reclamanta are în vedere și prevederile art.3 alin.1 și alin.2 al Ordinului nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare începând cu 22.05.2007:
" (1) De la data declarării ca inactiv contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special. Mai mult, le-a fost comunicat de către aceștia o copie a certificatului de înmatriculare și a certificatului de înregistrare fiscală, neavând cunoștință de faptul că acesta este sau nu suspendat.
Interpretând prevederile art.21 alin.4 lit.r din Legea nr.571/2003, se poate deduce în mod clar că una din condiții pentru a nu fi deduse aceste cheltuieli este ca certificatul de înregistrare fiscală să fi fost suspendat în baza ordinului președintelui ANAF, or în nici un moment nu au fost sesizați cu acest lucru.
A considerat reclamanta că în mod eronat organele de inspecție fiscală au stabilit acest impozit pe profit suplimentar în cuantum de 3.992 lei provenind din neacceptarea pe cheltuieli deductibile a facturilor emise de SC T G SRL S, furnizor declarat inactiv pe perioada verificată, suma la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 81 lei. Subscrisa societate are un comportament fiscal ireproșabil și că nu poate fi răspunzătoare pentru conduita fiscală a altor societăți comerciale, nu are nici o culpă că societatea furnizoare nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale și nici nu avea cum să cunoască împrejurarea că societatea furnizoare a fost declarată inactivă, din moment ce a emis facturi fiscale.
Potrivit art.1 din ordinul nr.1849 din 22.12.2003 facturile fiscale au fost imprimate pe exemplarul original, denumirea emitentului, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului, Codul de identificare fiscală, atributul fiscal, sediul social, contul bancar și capitalul social. Documentele reprezintă amprenta ștampilei societății furnizoare, sunt semnate, au înscrise datele de identificare ale delegatului și mijlocul de transport. Potrivit prevederilor art.3 al.2 din O.M.F.P. nr.29/14.01.2003, facturile fiscale au completate numele și prenumele persoanei care efectuează livrarea, respectiv G.T., precum și datele de identificare ale acestuia.
Documentele întrunesc cerințele unui document justificativ așa cum sunt ele impuse prin art.6 din Legea nr.82/1991 modificată, O.M.F.P. nr.306 din 26.02.2002, art.155 al.5 din Legea nr.571/2003, acestea fiind ștampilate, semnate, având completate elementele prevăzute de normele legale menționate. Întrucât bunurile furnizate au fost folosite pentru obținerea de venituri impozabile, cheltuielile ocazionate cu achiziția lor sunt considerate deductibile. Prin urmare, cheltuielile făcute cu aprovizionarea cu materiale sunt cheltuieli deductibile, făcute în scopul realizării de venituri, operațiunile sunt reale, iar înregistrarea în contabilitate s-a făcut în baza unor facturi fiscale ce conțin toate elementele prevăzute de lege și constituie documente justificative în sensul art.6 din Legea nr.82/1991.
A considerat reclamanta că în mod eronat, organul fiscal a stabilit TVA suplimentar de plată în cuantum de 11.957 lei, din care suma de 5.969 lei, sumă a cărei proveniență nu ne apare ca fiind justificată. A considerat organele de inspecție fiscală, că această sumă reprezintă TVA nedeclarată în perioada 01.07.2007 - 31.12.2010 și rezultă din compararea datelor din evidența contabilă a reclamantei cu sumele declarate prin deconturile trimestriale la organul fiscal și centralizate în fișa sintetică.
Suma de 5.988 lei reprezintă TVA dedusă în mod eronat la aprovizionările de piese de schimb, conform facturilor emise de SC T G SRL S, furnizor care era inactiv la data emiterii facturilor.
Mai mult, temeiul de drept invocat de organele de inspecție fiscală, respectiv ordinul președintelui ANAF nu le este opozabil, deoarece respectivul ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial partea I.
În ceea ce privește deducerea TVA, dreptul de deducere a TVA este justificat cu factura fiscală care cuprinde informațiile prevăzute la art.155 alin.5 și este emisă de un plătitor de TVA. Facturile constituie documente justificative și, ca atare, pot fi deduse cheltuielile efectuate cu aprovizionarea cu materiale și sunt valabile și pentru deducerea TVA.
S-a menționat de reclamantă că la cele două sume s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 1.650 lei, însă nu în mod defalcat, cum s-ar fi impus. Totodată, reclamanta a procedat la contestarea deciziei de impunere, parcurgând procedura prealabilă potrivit art.218 din Codul de procedură fiscală coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, prin cererea înregistrată la DGFP G - Serviciul soluționare Contestații sub nr.34671/15.07.2011, contestație soluționată prin decizia nr.106/29.07.2011 emisă de către DGFP G - Serviciul de soluționare contestații.
Având în vedere cele prezentate, s-a solicitat admiterea acțiunii, anularea deciziei nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta DGFP G - B.S.C., a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011 emisă de AFP T și obligarea AFP T să emită o nouă decizie de impunere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.218 din Codul de procedură fiscală coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus la dosar decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011, facturile fiscale emise de către SC T G SRL S, în perioada octombrie-decembrie 2010, contestația deciziei de impunere, prin cererea înregistrată la DGFP G - Serviciul soluționare contestații sub nr. 34671/15.07.2011, decizia nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta DGFP G - B.S.C., prin care a fost respinsă contestația.
În baza dispozițiilor art.242 cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. T a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală. După cum se poate observa din vizualizarea deciziei de impunere de care petenta face vorbire, se poate observa antetul DGFP G nu AFP cum susține petenta drept pentru care s-a solicitat scoaterea din cauză a Administrației Finanțelor Publice T pentru lipsa calității procesuale pasive. În speța dedusă judecății calitate procesuală o are D.G.F.P. G. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și menținerea actelor de control, respectiv decizia de impunere ca fiind temeinică și legală, întrucât aceasta este act consecvent al raportului de Inspecție Fiscală și reflectă creanțele stabilite de către organele de control ce necesită achitate bugetului de stat pe surse de impozitare.
Prin sentința nr.166 din 20 ianuarie 2012, Tribunalul G a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C......SRL în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. G și A.F.P. T .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C......SRL
Recurenta a susținut că instanța de fond a înlăturat în totalitate concluziile expertizei contabile, deși, din raportul de expertiză reieșea în mod clar faptul că subscrisa societate nu datorează sumele stabilite suplimentar.
A arătat că instanța de fond își motivează hotărârea în sensul că furnizorul reclamantei nu mai era înscris în vectorul de TVA, această taxă pe valoare, ce o adaugă furnizorul la ce a vândut reclamantei și care nu mai putea să fie percepută de furnizor de la reclamantă, cu referire la acele valori adăugate de furnizor pe traseul care îl făcea marfa de la producător la consumatorul final. Însă această taxă a fost percepută de către furnizor de la subscrisa societate.
A susținut că motivarea instanței de fond se bazează pe faptul că furnizorul, respectiv SC T G SRL a fost scos din vectorul de TVA la data de 21 iulie 2010, prin Ordinul Președintelui ANAF nr.2130 d in 2 iulie 2010.
Temeiul de drept invocat de către organele de inspecție fiscală, respectiv Ordinul Președintelui ANAF, nu este opozabil deoarece respectivul ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial partea I (privind lista contribuabililor inactivi), însăși intimata pârâtă susținând în întâmpinarea depusă la fond că, potrivit Ordinului nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, cu modificările și completările ulterioare, art.1 alin.2 prevede faptul că, contribuabili sunt declarați inactivi prin Ordin al Președintelui ANAF, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, context în care instanța de fond avea obligația să solicite pârâtei intimate să precizeze Monitorul Oficial în care a fost publicat Ordinul al Președintelui ANAF nr.2130 din 2 iulie 2010.
Raportat la dispozițiile Ordinului 575/2006 pentru Ordinul Președintelui ANAF nr.2130/2010 exista obligația de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar atâta timp cât această obligație nu a fost în mod legal îndeplinită, este evident faptul că nu s-a asigurat publicitatea actului administrativ cu caracter normativ în cauză, prin urmare Ordinul a Președintelui ANAF nr.2130 din 2 iulie 2010 nu este opozabil particularilor.
S-a invocat în acest sens și art.11 alin.1 din Lg.24/2000 privind normele de tehnică legislativă: "În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și Ordinele , instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.";
Absența publicării acestui ordin în Monitorul Oficial conduce la consecința lipsirii sale de efecte juridice până în momentul publicării, iar intrarea în vigoare este o condiție indispensabilă, obligatorie pentru intrarea actului în vigoare, condiție care nu este suplinită de o eventuală aducere a actului la cunoștința destinatarilor săi prin alte mijloace.
A solicitat, în baza art.304 pct.8 și 9, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii principale așa cum a fost formulată iar în subsidiar, în baza art.312 alin.5 CPV, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Prin decizia nr. 4363/2012 din 29 mai 2012 recursul a fost admis, a fost casată sentința și cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că recurenta reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. F-GJ nr. 1574/21.06.2011 emisă de către pârâta D.G.F.P. G și a deciziei nr. 106/29.07.2011 emisă de pârâta D.G.F.P. G- B.S.C..
Esențial în dezlegarea pricinii deduse judecății este stabilirea calității de furnizor inactiv a SC T G SRL S., societate cu care recurenta reclamantă a avut relații de natură comercială, aprecierea organului fiscal cu privire la calitatea acestui comerciant, respectiv declararea acestuia ca furnizor inactiv, determinând stabilirea în sarcina recurentei reclamante a obligațiilor fiscale suplimentare, contestate de aceasta.
Instanța de fond și-a însușit argumentele expuse în cauză de organul fiscal, reținând că furnizorul reclamantei SC T G SRL S. a fost scos la data de 21.07.2010, conform Ordinului Președintelui A.N.A.F nr.2130/02.07.2010 , din vectorul de TVA, facturile fiscale ce fac dovada relațiilor comerciale cu acest furnizor fiind emise după această dată, fără a analiza și a se pronunța asupra argumentelor reclamantei ce au fost în sensul că Ordinului Președintelui A.N.A.F nr.2130/02.07.2010 nu-i este opozabil, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
Procedând de această manieră, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.p.c. și exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la motivarea hotărârii.
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.p.c. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii trebuie să se refere în concret la motivele de fapt și de drept formulate de reclamant, nerespectarea acestei obligații conducând la nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. 2 C.p.c. În acest context, instanța de fond nu a analizat susținerea reclamantului referitoare la nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului Președintelui A.N.A.F nr.2130/02.07.2010, aspect esențial în dezlegarea pricinii deduse judecății.
Motivarea hotărârii recurate nu corespunde nici condițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce consacră dreptul la un proces echitabil așa cum a fost consolidat în jurisprudența Curții, jurisprudență potrivit căreia art. 6 alin. 1 din Convenție include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate";, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Albina împotriva României).
Față de aceste aspecte, Curtea a apreciat că modalitatea în care instanța de fond a motivat hotărârea recurată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, întrucât cercetarea fondului în sensul dispozițiilor art. 312 C.p.c. presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului cauzei.
Din aceste motive și în raport de dispozițiile art. 312 alin. 5 C.p.c. Curtea a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea lămuririi aspectelor menționate.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. X* cu termen de judecată la 14.09.2012 pentru cânt părțile au fost legal citate.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța a pus în discuția părților emiterea unei adrese către pârâtă pentru a comunica natura obligației fiscale, răspunsul fiind remis pentru termenul de judecată din 28.01.2013.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța reține că reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale generale pe perioada 01.07.2007 - 31.12.2010, privind modul de calculare, evidență și virare a obligațiilor datorate bugetului general consolidat, efectuată de către organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de inspecție fiscală a D.G.F.P. G.
Inspecția fiscală a cuprins perioada 01.07.2007 - 31.03.2011 cu privire la activitatea reclamantei , privind impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată.
Prin Decizia de impunere nr. F-GJ 1574/21.06.2011, emisă pe baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 777/21.06.2011, organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală au stabilit în sarcina reclamantei S.C. U. S.R.L. obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de sumă totală de 22.906 lei , reprezentând : 7.121 lei - impozit pe profit, 2.178 lei - majorări de întârziere aferente impozit pe profit, 11.957 lei - taxa pe valoarea adăugată, 1.650 lei - majorări de întârziere aferente TVA.
Reclamanta S.C. U. S.R.L. a contestat suma de 17.680 lei , reprezentând: 3.992 lei impozit pe profit, 81 lei - majorări de întârziere aferente impozit pe profit, 11.957 lei - taxa pe valoarea adăugată și 1.650 lei - majorări de întârziere aferente TVA.
Contestația reclamantei, formulată împotriva Decizia de impunere nr. F-GJ 1574/21.06.2011, emisă pe baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 777/21.06.2011 ale organelor de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală din cadrul DGFP G. a fost respinsă prin decizia nr. 106/29.07.2011 emisă de către pârâta D.G.F.P. G.
Raportul de inspecție fiscală a modificat baza de impunere pentru obligația reclamantei cu privire la impozitul pe profit, pentru perioada verificată, obligațiile fiscale suplimentare stabilite la capitolul "impozit pe profit"; au fost stabilite de pârâtă ca urmare a majorării profitului impozabil cu cheltuieli nedeductibile în valoare de 24.950 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale cu mărfuri aprovizionate în perioada 4.10.2010 de la SC T G SRL S, societate declarată inactivă începând cu data de 21.07.2010 conform Ordinului Președintelui ANAF nr. 2130/2.07.2010.
Analizând probatoriul administrat în cauză atât în primul ciclu procesual care a rămas câștigat cauzei, cât și în cel de al doilea ciclu procesual, instanța apreciază că nu este întemeiată acțiunea, motiv pentru care va fi respinsă pentru următoarele considerente ;
Prin prezenta acțiune se solicită anularea deciziei nr. 106 din 29.07.2011 emisă de pârâta DGFP G - B.S.C., a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 1574 din 21.06.2011 emisă de către AFP T și obligarea acesteia din urmă să emită o nouă decizie de impunere.
Principalul argument invocat de către reclamantă atât în acțiune cât și în concluziile scrise cu ocazia celui de al doilea ciclu procesual este acela că temeiul de drept invocat de către organele de inspecție fiscală în emiterea deciziei pe care o contestă, respectiv Ordinul Președintelui ANAF nr. 2130/2.07.2010 nu le este opozabil deoarece acest ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial ci a fost doar afișat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.
Reclamanta susține că acest ordin trebuia în mod obligatoriu să fie publicat în Monitorul Oficial și atâta timp cât această obligație nu a fost îndeplinită este evident că nu s-a asigurat publicitatea actului administrativ cu caracter normativ în cauză și prin urmare nu îi este opozabil, invocând în acest sens art. 11 al. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în privința actelor cu caracter normativ.
În acest context, instanța constată că esențială pentru soluționarea cauzei este calificarea acestui ordin ca act administrativ cu caracter normativ sau act administrativ cu caracter individual, în raport cu care prevederile art. 11 din Legea nr. 24/2000 sunt sau nu aplicabile.
Criteriile principale în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual sunt, pe de o parte scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.
Astfel, în ceea ce privește primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii sau a dispozițiilor legale.
În ceea ce privește întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conțin reguli sau norme cu caracter general având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane.
Așadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care instanța constată că Ordinul Președintelui ANAF nr. 2130/2.07.2010 prin care au fost declarați inactivi anumiți contribuabili este un act administrativ individual, întrucât acest ordin nu prevede reglementări de principiu și nu are o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produce efecte erga omnes ci urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv contribuabilii care nu și-au îndeplinit obligațiile de a depune declarațiile fiscale potrivit codului fiscal și care au fost declarați inactivi, cu posibilitatea de a se reactiva în situația în care îndeplinesc obligațiile legale, astfel că acest ordin își produce efectele numi în raport cu acești contribuabili , adresându-se unui număr determinat de subiecte de drept, respectiv contribuabili inactivi.
Odată stabilit faptul că acest ordin ,în temeiul căruia a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală,este un act administrativ individual, în cazul reclamantei, devin aplicabile în cauză dispozițiile art. 11 alin. 2 lit. b din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României actele normative clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate"; precum și dispozițiile art. 55 alin. 3 din anexa 1 la HG nr. 561/2009 privind aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente în vederea adoptării potrivit cărora "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual";.
Prin urmare, în ceea ce privește opozabilitatea acestui ordin sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, cerința publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual cum este cazul ordinului invocat în speță.
Astfel, se constată că a fost asigurată publicitatea acestui ordin pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, în acest context, referitor la fondul cauzei, obligativitatea calculului impozitului pe profit și a TVA-ului revine societății reclamante care trebuie să aibă în vedere dispozițiile Codului fiscal, respectiv art. 21 alin. 4 lit. r, care arată că nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în evidența contabilă care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv, al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza Ordinului ANAF.
Prin urmare, societatea reclamantă, în momentul în care a înțeles să deducă cheltuielile înscrise în facturile fiscale emise de SC T. G. SRL trebuia să dea dovadă de diligență în sensul că trebuia să verifice dacă documentele respective erau emise de un contribuabil activ sau inactiv întrucât nu se pot deduce cheltuielile de la societăți comerciale care nu sunt active.
Situația este similară și în ceea ce privește deducerea TVA-ului înscris în facturile contribuabilului inactiv întrucât contribuabilului inactiv din prezenta cauză i-a fost retras certificatul de înregistrare în scopul de TVA, astfel că furnizorul nu mai avea calitatea de plătitor TVA.
Instanța va înlătura susținerile expertului, consemnate în raportul de expertiză, referitoare la legalitatea înregistrării în evidența contabilă,a cheltuielilor care au la bază documente provenite de la S.C. T. G. SRL S., contribuabil inactiv, întrucât aceste susțineri vin în contradicție cu dispozițiile legale din codul fiscal , respectiv art. 21 alin. 4 lit. r, care arată că nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în evidența contabilă care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza Ordinului ANAF.
În această situație, în mod corect, societatea pârâtă a întocmit decizie de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 1574 /21.06.2011 prin care s-a stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 22.906 lei constând în impozit pe profit, majorări de întârziere aferent impozitului pe profit, taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere aferente TVA, motiv pentru care ca fi respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C......SRL în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. T și DGFP G.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 Ianuarie 2013 la Tribunalul G.
| ← Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) | Drepturi băneşti. Jurisprudență Plăţi → |
|---|
