Minori. Legătura cu minorul. Modalitate de stabilire. Dreptul tatălui de a lua pe minor în domciliul său
| Comentarii |
|
Chiar dacă minorul s-a aflat în grija exclusivă a mamei în ultimii ani şi nu a menţinut o legătură stabilă cu tatăl său, nu s-a stins dreptul părintelui şi, în aceeaşi măsură, al minorului, de a avea o relaţie firească, afectivă. Faptul că mijloacele de trai ale tatălui sunt mai modeste nu poate să constituie motiv pentru respingerea cererii de a-l lua pe minor în domiciliul său, în perioada vacanţelor de iarnă şi de vară, nici în situaţia în care minorul locuieşte cu mama în străinătate. Menţinerea unei legături între minor şi tată numai în prezenţa mamei poate crea grave tensiuni între părinţi şi nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relaţie armonioasă, lipsită de inhibiţii, dimpotrivă programul de vizitare ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părţi şi, cel mai probabil, ar sfârşi prin întreruperea lui, ceea ce nu este în interesul minorului şi nu respectă dreptul la viaţa de familie protejat de art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 139 din 9 februarie 2009
Reclamanta D.I. a chemat în judecată pe pârâtul V.V., solicitând instanței să i se încredințeze minorul B.D., născut la data de 12.12.1999, să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere majorate, în raport de venitul minim pe economie, începând cu data promovării acțiunii și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere restante, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că din căsătoria cu pârâtul a rezultat minorul B.D., căsătoria a fost desfăcută prin acord, în anul 2003, fără ca instanța să dispună cu privire la încredințarea minorului.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 18.10.2004 pârâtul-reclamant a solicitat ca minorul sa fie încredințat acestuia spre creștere și educare și să fie obligată pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului iar ulterior a solicitat instanței încuviințarea legăturii cu minorul de două ori pe lună, de sâmbăta de la ora 10:00 până duminica la orele 12:00, o lună în perioada vacanței de vară și două săptămâni în perioada vacanței de iarnă.
Prin sentința civilă nr. 2973/14.03.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în rejudecare, s-a admis acțiunea, s-a admis în parte cererea reconvențională precizată.
S-a încuviințat mamei reclamante spre creștere și educare minorul, a fost obligat pârâtul în favoarea minorului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 82 lei lunar.
A fost obligată reclamanta să-i permită pârâtului să aibă legături personale cu minorul, o dată la 2 săptămâni, sâmbăta și duminica, între orele 10:00 - 18:00, o lună în perioada vacanței de vara și 2 săptămâni în timpul vacanței de iarnă, la domiciliul mamei reclamante.
împotriva acestei decizii pârâtul a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 181/30.09.2008 a Tribunalului Dolj s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința civilă în sensul că a fost încuviințată legătura personală a apelantului-pârât cu minorul o lună în perioada vacanței de vară și 2 săptămâni în perioada vacanței de iarnă, la domiciliul apelantului-pârât.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că reclamanta oferă minorului, în Italia, condițiile materiale și garanțiile morale necesare unei creșteri și dezvoltări armonioase a acestuia. S-a reținut că reclamanta locuiește împreună cu minorul, actualul soț și familia acestuia, într-o casă spațioasă, unde minorul are o cameră proprie, este înscris la școala elementară, în clasa a IV-a, evaluarea cadrelor didactice fiind pozitivă.
în ceea ce privește modalitatea de stabilire a legăturii personale a apelantului cu minorul, s-a considerat că încuviințarea legăturilor personale la domiciliul mamei ar afecta atât programul de viață al părților, cât și pe cel al minorului și lipsește de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine formal de ambele părți.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând faptul că a fost soluționată greșit cererea reconvențională, deoarece pârâtul nu lucrează în Italia, nu a contribuit la creșterea minorului, are un comportament violent, nu are surse legale de venit și nici un profil moral care să conducă la bune relații cu minorul. S-a arătat că deplasarea periodică a minorului la domiciliul tatălui poate afecta în mod negativ dezvoltarea psihică a minorului.
în drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C.proc.civ.
Recursul s-a apreciat ca nefiind fondat.
Potrivit art. 43 alin. (3) C.fam. părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Deși textul nu menționează expres, este aplicabilă regula instituită de art. 42 alin. (1) C.fam., în sensul că luarea măsurilor privitoare la minor trebuie să se facă numai în interesul acestuia. Această regulă este reglementată cu valoare de principiu și prin art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Apreciind asupra interesului minorului, instanța trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viață personală a copilului și a familiei sale, respectiv vârsta și sexul minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, conduita părinților în societate și față de minor.
în toate cazurile, instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie așa cum rezultă din art. 8 din Convenție și cum este definit prin practica instanței europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicția europeană consideră că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială, protejată de art. 8 (cauza Elsholz c. Germaniei din 13.07.2000).
Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților (cauza Ignaccolo-Zenide c. României din 25.01.2000 și cauza Maire c. Portugaliei din 26.06.2003).
Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 (cauza Maire c. Portugaliei).
Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituție, instanța de recurs apreciază că este în interesul minorului să ia legătura cu tatăl său în domiciliul acestuia.
Astfel, chiar dacă minorul s-a aflat în grija exclusivă a mamei în ultimii ani și nu a menținut o legătură stabilă cu tatăl său, nu s-a stins dreptul părintelui și, în aceeași măsură, al minorului, de a avea o relație firească, afectivă cu tatăl, mai ales că în prezent minorul este la o vârstă când poate înțelege mai bine relațiile părinților săi, are o oarecare capacitate de a discerne, și trebuie să știe că nu este abandonat de unul dintre părinți.
Sentimentul că și tatăl dorește să îl vadă, că este iubit de ambii părinți poate da minorului o mai mare siguranță în planul afectiv, ajutându-l în evoluția sa viitoare.
Nu s-a dovedit în cauză că tatăl ar fi avut un comportament violent cu minorul, că ar afecta prin manifestările sale viața și sănătatea copilului, iar faptul că mijloacele sale de trai sunt mai modeste nu poate să constituie motiv pentru respingerea cererii de a-l lua pe minor în domiciliul său.
Ambele părți trebuie să înțeleagă că dacă intimatul se află în România, recurenta nu are nici o obligație de a-l aduce pe cheltuiala sa pe minor să își viziteze tatăl, toate aceste cheltuieli aparținând exclusiv tatălui, iar mama recurentă are singura obligație de a nu se opune executării hotărârii.
Este de necontestat faptul că în familia actuală a mamei minorul are o dezvoltare bună, i se asigură toate condițiile de viață, de studiu, este bine îngrijit, însă vizitarea tatălui în perioada vacanțelor de iarnă și de vară, indiferent dacă acesta se află în Italia sau în România, nu afectează viața normală a minorului, chiar dacă nu va beneficia de aceleași condiții materiale.
în plus, menținerea unei legături între minor și tată numai în prezența mamei poate crea grave tensiuni între părinți și nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relație armonioasă, lipsită de inhibiții, dimpotrivă programul de vizitare ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părți și, cel mai probabil, ar sfârși prin întreruperea lui, ceea ce nu este în interesul minorului și nu respectă dreptul la viața de familie.
Apreciind că dispozițiile art. 43 C.fam. au fost corect aplicate și că nu sunt fondate criticile aduse, că nu există motive de nelegalitate a deciziei în sensul art. 304 C.proc.civ., recursul se va respinge ca nefondat.
| ← Minori. Dreptul bunicilor de a păstra legătura cu nepoţii.... | Condiţiile de exercitare a dreptului de a avea legături... → |
|---|
