Condiţiile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul. Limitarea dreptului la vizită – măsură cu caracter excepţional ce poate fi dispusă numai în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 272/2004
| Comentarii |
|
Limitarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi educare de a avea relaţii personale cu acesta se poate realiza numai în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, în cazul în care există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, cu respectarea art. 34 alin. (2) din lege. În accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, părintele are dreptul de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, iar autorităţile naţionale au obligaţia să dispună aceste măsuri. Obligaţia autorităţilor naţionale de a lua măsuri în acest scop nu este absolută, deoarece este posibil ca reluarea convieţuirii cu minorii care au locuit un timp cu celălalt părinte să nu se realizeze atât de uşor, să nu se poată face imediat şi să necesite unele măsuri pregătitoare. În consecinţă, instanţele judecătoreşti trebuie să ţină seama de interesele şi de drepturile acelor persoane şi, în special, de interesul superior al copilului şi de drepturile sale stipulate în art. 8 din Convenţie.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie,conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 6 din 23 ianuarie 2009
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 16141/212/2007, reclamantul C.T.L. a chemat în judecată pe pârâta B.I. (fostă C.I.), pentru ca pe baza probelor ce se vor administra, să se stabilească în favoarea sa următorul program de vizitare a minorilor C.E., născută la data de 30.07.1998, și C.N., născut la data de 22.04.2000:
- de două ori pe lună, la domiciliul său, în prima și a treia săptămână, începând de vineri (orele 13:00) până duminica (orele 20:00);
- o săptămână în vacanța de iarnă;
- trei zile în vacanța de primăvară și o lună în vacanța de vară.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a divorțat de pârâtă, minorii fiindu-i încredințați pârâtei spre creștere și educare, prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă și devenită irevocabilă.
Deși a încheiat mai multe tranzacții cu pârâta privind stabilirea unui program de vizitare a minorilor, pârâta nu le-a respectat decât la început, ulterior schimbându-și domiciliul și refuzându-i orice legătură cu minorii.
în această situație, pe calea ordonanței președințiale (sentința civilă nr. 7858/2006 pronunțată de Judecătoria Constanța) s-a stabilit un program de vizitare, însă pârâta a refuzat și de această dată să-i permită vizitarea minorilor, cu greu și prin intermediul executorului judecătoresc și al organelor de Poliție reușind să-și vadă sporadic numai fiul.
în plus, nici la școală nu i s-a permis vizitarea minorilor, argumentându-se de către directoarea școlii că pentru aceasta trebuie să aibă o hotărâre judecătorească.
Pentru a-i împiedica orice legătură cu minorii pârâta și-a schimbat domiciliul și numărul de telefon, astfel încât nu poate lua legătura în nici un fel cu ei.
în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 43 alin. (3) și art. 97 C.fam.
Pârâta, prin concluziile scrise depuse la data de 17.12.2007, a ridicat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța în raport cu domiciliul său, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Ilfov.
Prin încheierea din data de 4.02.2008, instanța a respins excepția ca neîntemeiată, întrucât pârâta și-a schimbat domiciliul la data de 24.11.2007, după sesizarea instanței (3.10.2007), așa cum reiese din copia cărții de identitate, depusă la dosar.
Prin întâmpinarea depusă la data de 18.02.2008, pârâta a solicitat reducerea programului de vizitare solicitat prin cererea de chemare în judecată, în sensul de a i se permite reclamantului să-și viziteze copiii numai la domiciliul său în București, în prima și a treia duminică din lună, de la ora 12:00 la ora 17:00, argumentând, în esență, că un alt program ar afecta viața socială, pregătirea profesională și ar pune în pericol integritatea și sănătatea fizică a minorilor, aspecte reluate și prin concluziile scrise depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 3842/03.03.2008, Judecătoria Constanța a admis în parte acțiunea și a stabilit în favoarea reclamantului următorul program de vizitare a minorilor C.E. și C.N., cu posibilitatea luării acestora la domiciliul său, astfel:
- de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână, începând de sâmbăta ora 10:00, până duminica ora 18:00;
- 5 zile în vacanța de iarnă care să exceadă primei zile de Crăciun și Anul Nou;
- 3 zile în vacanța de primăvară;
- 3 săptămâni în vacanța de vară;
- vizitarea copiilor la școală pentru a urmări situația școlară a acestora.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta B.I., solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul stabilirii în favoarea reclamantului a unui program de vizită a minorilor în orașul de domiciliu al acestora, respectiv în Municipiul București, în prima și a treia duminică a lunii, începând cu orele 12:00 până la orele 17:00.
Prin decizia civilă nr. 592/04.11.2008, Tribunalul Constanța a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit în favoarea reclamantului un program de vizită a minorilor o dată pe lună, în prima săptămână, de vineri orele 15:00 până duminica la orele 18:00, cu menținerea celorlalte perioade. A fost înlăturată din dispozitivul sentinței civile apelate dispoziția privind posibilitatea vizitării copiilor la școală pentru a urmări situația școlară a acestora. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Intimatul a fost obligat la 4.304,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că este în interesul minorilor, afectați de divorțul părinților, să trăiască într-un mediu liniștit și să nu fie supuși unui maraton, prin deplasări din două în două săptămâni la Constanța de la București, de pe o zi pe alta, așa cum a stabilit instanța de fond.
în ceea ce privește mențiunea instanței de fond inserată în cuprinsul dispozitivului sentinței apelate, în sensul că reclamantul intimat are dreptul de a-și vizita copiii la școală, instanța de apel a reținut că o atare dispoziție este inutilă și a fost înlăturată, întrucât în noțiunea de drept de a avea legături personale cu minorii și a veghea la creșterea, educarea și pregătirea lor profesională se include orice atitudine sau acțiune a părintelui în acest sens.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.T.L., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 304 pct. 7, 9 C.proc.civ., pentru următoarele motive:
- hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 43 alin. (3) C.fam., restrângerea dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorii la o singură întâlnire pe lună neavând un caracter rezonabil.
Art. 43 alin. (3) C.fam. nu este contrar principiului de ocrotire a interesului minorilor, ci instituie un drept special și complex în favoarea numai a părintelui divorțat.
- hotărârea Tribunalului Constanța cuprinde dispoziții contradictorii, motivarea fiind străină de natura pricinii.
Deși din actele dosarului rezultă că pe perioada divorțului părinții au hotărât ca minorii să stea pe rând câte o săptămână la fiecare părinte, instanța a reținut că minorii au fost plimbați de la un părinte la altul, fapt de natură să le afecteze dezvoltarea, această constatare constituind o acuză la adresa comportamentului reclamantului.
- programul stabilit de instanța de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, deși martorii audiați au arătat că reclamantul este un tată bun, profund atașat de copiii săi. Referitor la cererea ce viza vizitarea copiilor la școală, în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamantul a urmărit să își viziteze copiii la școală și prin aceasta să le perturbe programul școlar, în realitate reclamantul a solicitat accesul în școală pentru a ține legătura cu unitatea de învățământ, în condițiile art. 43 alin. (3) C.fam., care îi dau dreptul de a veghea la învățătura copiilor.
- onorariul de avocat perceput de apărătorul pârâtei în instanța de apel este exagerat de mare și se impunea a fi redus de instanță, în raport cu complexitatea relativ redusă a cauzei și cu prestația avocatului în acest proces.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile recurentului-reclamant, se constată că parte din aceste critici sunt fondate pentru următoarele considerente:
- în referire la modalitatea de exercitare a programului de vizită, cu respectarea interesului superior al copilului, se rețin următoarele:
Părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională (art. 43 alin. final C.fam., art. 9 pct. 3 și art. 10 pct. 2 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 470/2001).
Dispozițiile art. 43 alin. ultim C.fam. au fost modificate implicit prin art. 15 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, care prevede că minorul care a fost separat de unul dintre părinți printr-o măsură dispusă în condițiile legii, deci, și în cazul pronunțării divorțului acestora, are dreptul de a menține legături personale și contacte directe cu acesta, cu excepția situației în care aceasta contravine interesului superior al minorului.
Limitarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul spre creștere și educare de a avea relații personale cu acesta se poate realiza numai în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, în cazul în care există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, cu respectarea art. 34 alin. (2) din lege.
în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că părintele are dreptul de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, iar autoritățile naționale au obligația să dispună aceste măsuri. Cu toate acestea, obligația autorităților naționale de a lua măsuri în acest scop nu este absolută, deoarece este posibil ca reluarea conviețuirii cu minorii care au locuit un timp cu celălalt părinte să nu se realizeze atât de ușor, să nu se poată face imediat și să necesite unele măsuri pregătitoare. De asemenea, Curtea a subliniat că instanțele judecătorești trebuie să țină seama de interesele și de drepturile acelor persoane și, în special, de interesul superior al copilului și de drepturile sale stipulate în art. 8 din Convenție (cauza Ignaccolo-Zenide c. României, Hotărârea nr. 1/2000, cauza Laforgue c. României, Hotărârea din 13.07.2006).
Este real faptul că, pe perioada divorțului părților, cei doi minori au locuit câte o săptămână la fiecare părinte, starea conflictuală dintre soți repercutându-se și asupra copiilor și, în special, asupra minorei C.E. Această situație conflictuală dintre foștii soți nu trebuie să se repercuteze, însă, asupra relațiilor reclamantului cu cei doi minori, impunându-se asigurarea unui raport de proporționalitate între limitările dreptului reclamantului de a avea legături cu minorii și scopul urmărit - respectarea interesului superior al minorilor.
Pentru asigurarea unei relații solide, bazată pe afecțiune și înțelegere între reclamant și cei doi minori, se impune ca exercitarea acestui drept să nu fie stânjenită de prezența pârâtei, comunicarea dintre părinte și copiii săi minori trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere. De asemenea, este necesar a se asigura o ritmicitate a întâlnirilor reclamantului cu cei doi minori, iar limitarea acestor relații la două zile pe lună nu respectă principiul proporționalității mai sus-menționat.
Ținând cont de vârsta minorilor, împrejurarea că aceștia sunt elevi în școala primată și locuiesc într-o altă localitate, Curtea reține că programul de vizită stabilit de prima instanță, și anume de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână, începând de sâmbăta ora 10:00 și până duminica ora 18:00, este de natură să asigure relații normale între reclamant și cei doi minori și respectă drepturile și interesele acestora.
Programul de vizitare solicitat de către recurentul reclamant nu este adecvat și nu corespunde interesului minorilor, copiii neputând fi luați de la școală de vineri de la ora 13:00 fără a perturba activitatea școlară a acestora și, de asemenea, nu asigură pârâtei timpul necesar pentru pregătirea minorilor în vederea efectuării deplasării acestora în localitatea de domiciliu a tatălui.
Art. 31 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 prevede în mod expres că „exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială a copilului”. Rezultă că interesul superior al copilului primează în orice situație, deci și în aceea în care căsătoria părinților săi a fost desfăcută prin divorț.
De reținut faptul că prezenta hotărâre prin care s-a stabilit modalitatea de exercitare a dreptului părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale cu minorii nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât, potrivit art. 44 C.fam., subzistă posibilitatea modificării programului de vizitare a copiilor (prin extinderea acestui program sau prin limitarea lui) odată cu modificarea împrejurărilor care au determinat stabilirea acestuia (vârsta minorilor, starea lor de sănătate, afecțiunea și încrederea dintre reclamant și minori etc.).
- critica recurentului ce vizează respingerea cererii referitoare la vizitarea copiilor la școală pentru a urmări situația lor școlară se reține a fi vădit nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Modalitățile de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul și, respectiv, a dreptului copilului de a menține relații personale și contacte directe cu acesta sunt reglementate de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 și acestea sunt următoarele: întâlniri ale copilului cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele căruia nu i-a fost încredințat; corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; transmiterea de informații copilului cu privire la părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare către părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul.
Cererea de vizitare a copiilor la școală, precizată în motivele de recurs ca fiind o cerere de asigurare a accesului în școală pentru a ține legătura cu unitatea de învățământ nu se circumscrie conținutului noțiunii de legături personale cu minorul, ci vizează dreptul și obligația părinților de a se îngriji de învățătura și de pregătirea profesională a copilului. Părinții copilului au dreptul să stabilească felul învățăturii și pregătirii profesionale a copilului, conform art. 102 C.fam. și art. 29 alin. (6) din Constituție. Reclamantul este îndreptățit să aibă acces în școală pentru a obține informații de la conducerea școlii cu privire la situația școlară a copiilor săi, iar refuzul nejustificat al școlii de a furniza relațiile solicitate poate fi cenzurat, însă nu în cadrul prezentului litigiu, ci într-o acțiune purtată în contradictoriu cu unitatea de învățământ.
Avându-se în vedere modalitatea de desfășurare a cursurilor școlare și pentru a se evita perturbarea programului școlar al copiilor, legăturile personale ale reclamantului cu cei doi minori se vor realiza nu în cadrul școlii, ci în modalitatea stabilită mai sus, prin luarea copiilor de două ori pe lună la domiciliul reclamantului, cu obligația acestuia de a-i readuce la sfârșitul programului stabilit.
De altfel, chiar reclamantul, în motivele de recurs, a prevăzut în mod expres că nu dorește să viziteze copiii la școală, ci dorește să țină legătura cu unitatea școlară pentru a afla rezultatele școlare ale minorilor, condițiile oferite de școală.
- se reține a fi vădit nefondată și critica ce vizează reducerea onorariului de avocat achitat de pârâtă în apel și care, în condițiile art. 274 C.proc.civ., a căzut în sarcina reclamantului.
Conform dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
La baza acordării cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariului de avocat, se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care reparațiunea trebuie să fie integrală. în contextul abordărilor referitoare la aplicarea art. 274 alin. (3) C.proc.civ., doctrina a subliniat, pe bună dreptate, că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv; prin urmare, atunci când constată că cel care a câștigat procesul a săvârșit un drept abuziv, instanța are posibilitatea să-l oblige pe cel care a căzut în pretenții să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea adversă.
Prin urmare, numai în cazuri temeinic justificate instanța poate dispune reducerea onorariului de avocat în raport cu echitatea ori cu activitatea depusă de către avocat.
în condițiile în care, în prezent, legea nu reglementează „plafoane minimale” ale onorariului de avocat, munca prestată de avocat rămâne un criteriu fundamental în raport cu care instanța poate statua, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) C.proc.civ., asupra posibilității de reducere a onorariului de avocat.
Munca avocatului are însă un caracter complex, iar, potrivit art. 132 alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de avocat, onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea cazului, amploarea sau durata acestuia, avându-se în vedere și o serie de elemente precum: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului, importanța intereselor în cauză, notorietatea, experiența și reputația avocatului, situația financiară a clientului.
în cauză, se reține că, deși obiectul cererii deduse judecății - legături personale cu minorii ale părintelui căruia nu i-au fost încredințați copiii la divorț - de principiu, nu constituie o cauză deosebit de complexă, particularitățile speței, raporturile conflictuale dintre foștii soți, durata litigiului, necesitatea suplimentării probatoriului cu martori, au necesitat o activitate importantă a avocatului apelantei pârâte, onorariul perceput de avocat - 4.304,5 lei - nefiind unul exagerat în raport cu munca prestată.
Nu este de neglijat nici importanța intereselor în cauză - interesul părintelui de a avea contact cu minorii, dar și respectarea interesului superior al copiilor, precum și situația materială a clientului, aspecte ce au stat la baza stabilirii cuantumului onorariului de avocat.
întrucât în prezentul recurs intimata-pârâtă este cea care a căzut în pretenții, cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, este nefondată și urmează a fi respinsă.
| ← Minori. Legătura cu minorul. Modalitate de stabilire. Dreptul... | Recalculare pensie. Pensie de invaliditate. Stabilirea unei... → |
|---|
