Necompetenţa instanţei. Declinarea competenţei în favoarea instanţei arbitrale
| Comentarii |
|
Necompetenţa instanţei, atrasă de o clauză arbitrală valabilă, impune instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, soluţia de declinare a competenţei, iar nu pe cea de respingere a acţiunii. Respingerea acţiunii poate fi dispusă de instanţa învestită numai în cazul în care aceasta constată că nu este competentă nici ea şi nici o altă instanţă română (respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române), în situaţia prevăzută de art. 157 din Legea nr. 105/1992, atunci când litigiul conţine un element de extraneitate.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 200 din 6 decembrie 2011
Prin sentința nr. 1081 din 20.09.2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de comision nr. 47/20.03.2009, prin care, în art. 6, acestea au stabilit o clauză compromisorie atributivă de competență, convenind ca orice litigiu decurgând din/ sau în legătură cu acest contract, inclusiv cel referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desființarea lui să se soluționeze prin arbitraj, de un tribunal arbitral învestit de către Asociația Română de Arbitraj Comercial.
în atare condiții, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 3433C.proc.civ., potrivit cărora încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești.
Cum părțile au convenit ca tribunalul arbitral să fie învestit de către Asociația Română de Arbitraj Comercial, instanța a admis excepția necompetenței Tribunalului Mehedinți, invocată de pârâtă și în consecință a fost respinsă acțiunea introdusă, părțile urmând a sesiza Asociația Română de Arbitraj Comercial, pentru desemnarea unui tribunal arbitral ce va soluționa litigiul.
împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, susținând că în mod greșit instanța a admis excepția necompetenței sale materiale întrucât Societatea Română de Arbitraj Comercial nu mai funcționează, încât nu mai pot fi aplicabile prevederile art. 6 din contractul de comision. A arătat că, în aceste condiții, devin aplicabile prevederile art. 342 C.proc.civ.
Apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Susținerea apelantei reclamante că Societatea Română de Arbitraj Comercial nu mai funcționează și prin urmare litigiul nu mai poate fi soluționat de un tribunal arbitral este nefondată. Apelanta reclamantă s-a obligat că va proba această susținere, însă nu s-a prezentat la termenul pentru care a fost citată și nici nu a depus dovezile la care a făcut referire.
Curtea, din oficiu, verificând site-ul www.detalii-firme.ro în legătură cu Asociația Română de Arbitraj Comercial, a constatat că aceasta funcționează și are în obiectul de activitate arbitraje în domeniul contractelor comerciale.
Astfel, instanța de fond corect a reținut incidența dispozițiilor art. 3433C.proc.civ. potrivit cărora încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești, însă în mod greșit a respins acțiunea.
Constatând existența convenției arbitrale și că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3434C.proc.civ., pentru reținerea procesului spre soluționare, instanța trebuia însă să-și decline competența în favoarea Asociației Române de Arbitraj Comercial desemnată de părți în organizarea arbitrajului, și nu să respingă acțiunea.
Instanța arbitrală are atribuții jurisdicționale, prevăzute în Cartea IV a Codului de procedură civilă - Despre arbitraj, astfel că instanța judecătorească poate să-și decline competența în favoarea acesteia, și în sensul celor menționate sunt dispozițiile art. 3434C.proc.civ. ce prevăd că între instanța arbitrală și instanța judecătorească se poate naște conflict de competență, ce este soluționat potrivit acestui articol.
Acțiunea se respinge, instanța neputând să-și decline competența, doar în situația prevăzută de art. 157 din Legea nr. 105/1992, potrivit căruia „în cazul în care constată că nu este competentă nici ea și nici o altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor române”, articol neaplicabil speței de față, ce nu conține un element de extraneitate.
Având în vedere modul cum a fost soluționat litigiul, că deși admisă excepția necompetenței, instanța nu și-a declinat competența, ci a respins acțiunea reclamantei, Curtea s-a constituit ca instanță de apel, și nu de recurs (ca în cazul declinării de competență).
Apelanta reclamantă a criticat sentința ca nelegală, deci în totalitatea ei, deși a dezvoltat numai motivul privind excepția de necompetență, încât Curtea, constatând că în mod greșit instanța a soluționat pricina, în baza dispozițiilor art. 296 C.proc.civ. va admite apelul, va schimba sentința și va declina competența în favoarea Asociației Române de Arbitraj Comercial.
(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)
| ← Greşeală de judecată. Contestaţie în anulare. Inadmisibilitate | Suspendarea vremelnică a executării hotărârii apelate, prin... → |
|---|
