Necompetenţa materială de ordine publică, invocată la instanţa de fond într-o cauză înregistrată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, de modificare şi completare a Codului de procedură civilă, cu respectarea termenului prevăzut de art. 1591a
| Comentarii |
|
În conformitate cu dispoziţiile art. 1591alin. (2) C.proc.civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Cum în cauza de faţă, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond chiar înaintea primei zi de înfăţişare, recurentul-pârât a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, susţinând că instanţa competentă să soluţioneze litigiul privind întoarcerea executării silite este instanţa de executare, excepţie greşit respinsă de tribunal ţinând cont de cele statuate prin decizia nr. 5 din 12.03.2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251/13.04.2012, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 3307 alin. (4) din C.proc.civ., în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ., justificându-se, conform art. 312 alin. (2), (3) şi (6) C.proc.civ. admiterea excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova invocată de pârât şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Ploieşti.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1625 din 24 aprilie 2012
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâtul ... solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1323 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, sumă ce reprezintă drepturi bănești încasate fără drept cu titlu de prime de Paște și de Crăciun.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 1063/2008 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă acțiunea formulată de pârât și obligată societatea reclamantă să plătească acestuia drepturi salariale cu titlu de prime de Paște și Crăciun și cota de participare la profitul anual al societății în sumă totală de 6106 lei, din care 1323 lei cota de participare la profit.
A mai precizat reclamanta că ulterior, prin decizia nr.1893/2008 a Curții de Apel Ploiești a fost admis recursul declarat de societate, dispunându-se înlăturarea obligației societății de a plăti cota de participare la profit.
S-a susținut în continuare că pârâtul s-a adresat BEJ ... pentru punerea în executare a titlului executoriu, formându-se dosarul de executare nr. 219/2008, în cadrul căruia pârâtul a primit suma de 6106 lei, sumă ce include și suma ce fusese înlăturată de Curtea de Apel Ploiești, astfel că pârâtul urmează a fi obligat la restituirea sumei încasate fără drept.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 4042alin. (3)^#C.proc.civ., reclamanta arătând că potrivit acestui text de lege, în situația în care instanța de recurs nu a dispus asupra restabilirii situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale principală instanței judecătorești competente.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., până la soluționarea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1893/2.10.2008 a Curții de Apel Ploiești.
Totodată, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, arătând că instanța competentă să soluționeze litigiul privind întoarcerea executării silite, care ține de faza procesuală a executării, fiind subsecvent fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului, este instanța de executare, respectiv Judecătoria Ploiești, în cauza de față.
De asemenea, s-a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr.146/1997, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe motiv că de la data pronunțării deciziei Curții de Apel Ploiești nr.1893/02.10.2008 și până la data înregistrării cauzei de față, au trecut mai mult trei ani, termen înăuntrul căruia se putea cere întoarcerea executării.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se ca prin decizia nr.1893/02.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis recursul declarat de societate si s-a redus suma datorată către pârât cu 1323 lei net, respingându-se capătul de cerere privind cota de participare la profit, menținându-se restul dispozițiilor sentinței, astfel că au rămas nemodificate primele de Paște și Crăciun, reclamanta solicitând prin acțiune obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești încasate fără drept cu titlu de prime de Paște și de Crăciun.
La termenul din 30.01.2012, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocată de pârât pe motiv că prezentul demers provine dintr-un litigiu de muncă, astfel încât competența aparține Tribunalului Prahova.
De asemenea, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată a fost respinsă pe considerentul că litigiile de muncă nu sunt supuse timbrajului, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă cu motivarea că acțiunea a fost înregistrată în termenul general de prescripție de trei ani, ultima zi căzând într-o zi nelucrătoare, astfel că termenul s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Totodată, cererea de suspendarea a cauzei în temeiul dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. a fost respinsă întrucât pârâtul nu a depus dovezi în susținerea celor învederate în cuprinsul întâmpinării, iar norma juridică instituită de art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. are caracter facultativ.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.688 din data de 30 ianuarie 2012, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1323 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând cota de participare la profit, încasată fără drept, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 1063/2008 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, a fost admisă acțiunea formulată reclamant (pârât în prezenta cauză) și obligată pârâta (reclamanta din cauza de față) să plătească reclamantului 6106 lei, din care 4783 lei drepturi salariale cu titlu de prime de Paște și Crăciun și 1323 lei cota de participare la beneficiu, sume actualizate în raport de indicele de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă.
A mai reținut tribunalul că reclamanta ... a declarat recurs împotriva acestei sentințe, care a fost admis prin decizia civilă nr. 1893/02.10.2008 a Curții de Apel Ploiești, dispunându-se modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul înlăturării obligației de a-i plăti pârâtului suma de 1323 lei reprezentând cota de participare la profit.
Tribunalul a constatat în aceste condiții că titlul executoriu în baza căruia aceste drepturi bănești au fost încasate de către pârât a fost modificat în parte, iar potrivit deciziei Curții de Apel Ploiești, pârâtul nu era îndreptățit să primească și suma de 1323 lei reprezentând cota de participare la profit. Conform procesului-verbal de distribuire sume întocmit de BEJ ... în dosarul nr. 219/2008, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1063/2008, pârâtul a încasat suma de 6106 lei cu titlu de drepturi salariale nete, din care 1323 lei cota de participare la profit, concluzionându-se astfel că suma netă ce trebuie restituită este de 1323 lei.
A reținut prima instanță că întrucât sentința civilă care a constituit titlul executoriu în baza căruia s-a încasat suma totală de 6106 lei a fost modificată în parte prin decizia Curții de Apel Ploiești, irevocabilă, aceasta înseamnă că titlul în temeiul căruia pârâtul a încasat suma menționată nu mai subzistă, fiind necesară restituirea sumelor încasate astfel, fără drept, în caz contrar fiind o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
împotriva sentinței primei instanțe pârâtul a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. și art. 304 alin. (3, 7,8 și 9) C.proc.civ.
A susținut recurentul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a Judecătoriei Ploiești, ca instanță de executare, iar competența nu aparținea Tribunalului Prahova, pe complet specializat de litigii de muncă deoarece cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ține de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului, iar prin „instanța judecătorească competentă potrivit legii” se înțelege instanța de executare.
Recurentul a învederat că din cuprinsul art. 4041 alin. (l), art. 4042 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 3791 C.proc.civ., la care a făcut trimitere rezultă fără echivoc că cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ține de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului, iar dispozițiile legale aplicabile cu privire la instanța competentă și căile de atac sunt cele prevăzute în acest capitol pentru executare și respectiv, contestație la executare.
Făcând aplicarea prevederilor art. 373 alin. (2) C.proc.civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, recurentul a arătat că în mod greșit s-a soluționat cererea conform competenței pentru litigiile de muncă, în mod legal fiind competentă Judecătoria Ploiești.
într-un alt motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, hotărârea fiind lipsită de temei legal, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin decizia nr. 1625 din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești, Secția I Civilă a admis recursul, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova invocată de pârât și a casat sentința trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 1591alin. (2) C.proc.civ., astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr.202/2010, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
S-a arătat că prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond la data de 27.01.2012, chiar înaintea primei zi de înfățișare care a fost la data de 30.01.2012, recurentul-pârât a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, susținând că instanța competentă să soluționeze litigiul privind întoarcerea executării silite, care ține de faza procesuală a executării, fiind subsecvent fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului, este instanța de executare, respectiv Judecătoria Ploiești, în cauza de față.
Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției invocate, astfel cum impun dispozițiile art. 137 alin. (1) C.proc.civ., tribunalul a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârât, pe motiv că demersul reclamantei provine dintr-un litigiu de muncă, astfel încât competența aparține Tribunalului Prahova, soluție ce este greșită.
Astfel, s-a arătat că prin decizia nr. 5 din 12.03.2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.251/13.04.2012, înalta Curte de Casație și Justiție, Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați statuând, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin. (3) din C.proc.civ., că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria, iar hotărârea judecătorească pronunțată este supusă căii de atac a recursului.
S-a reținut în cuprinsul deciziei sus-menționate, printre altele, că textul alin. (3) al art. 4042 din C.proc.civ. vizează o situație aparte de restabilire a situației anterioare pe calea unei acțiuni separate, doar în situațiile în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin. (1) și 2 ale art. 4042 din C.proc.civ., iar în aplicarea art. 4042 alin. (3) din C.proc.civ., cel interesat solicită restabilirea situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct.
Or, s-a arătat în aceeași decizie, în condițiile în care sediul materiei este cuprins în Cartea a V-a „Despre executarea silită”, Secțiunea a VI1-a „întoarcerea executării”, natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară - „de executare silită în sens invers” determină și instanța competentă pentru soluționarea ei în acest caz, și anume instanța de executare - judecătoria, așa cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. (2) din C.proc.civ.
Având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituției întoarcerii executării, cât și natura și fundamentul juridic al instituției întoarcerii executării și, implicit, caracterul de „contestație specială la executare” care derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desființat, neavând, astfel, nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin. (3) din C.proc.civ., „instanța judecătorească competentă potrivit legii”, în restabilirea situației anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acțiuni separate, este instanța de executare, respectiv judecătoria.
Decizia sus-menționată este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 3307 alin. 4 din C.proc.civ., adică de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pentru considerentele ce preced, Curtea a privit recursul ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ. l-a admis, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct.3 C.proc.civ., iar conform art. 312 alin. (2, 3 și 6) C.proc.civ. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova invocată de pârât și a casat sentința atacată trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești.
Având în vedere că primul motiv de recurs, prioritar, a fost apreciat ca fondat, cu consecința admiterii recursului în sensul celor arătate, nu s-a mai impus a fi analizat motivul de recurs ce viza greșita soluționare pe fond a cauzei.
| ← Dreptul copilului de a avea legături personale cu părinţii... | Imobil dobândit la licitaţie publică prin adjudecare în urma... → |
|---|
