Dreptul copilului de a avea legături personale cu părinţii săi. Obligaţia instanţei de a lua în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului minor
| Comentarii |
|
Jurisdicţia europeană consideră că legăturile personale dintre părinte şi copilul său, reprezintă un element fundamental al vieţii de familie şi chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există din împrejurări obiective, respectiv părinţii au divorţat, instanţa trebuie să aibă în vedere în permanenţă interesul superior al minorului, regulă reglementată cu valoare de principiu consacrată de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1593 din 22 iunie 2012
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 14.07.2011, reclamanta R.I. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul R.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună modificarea programului de legături personale cu minorele prin vizitarea minorelor R.E. și R.A. de către pârât numai la domiciliul reclamantei, în prima și a treia duminică a lunii, între orele 10:00-15:00, în vacanțele de iarnă și de vară, prin luarea minorelor de la domiciliul său de sâmbătă ora 10:00 până duminică ora 18:00, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 78/4.02.2002, pronunțată de Judecătoria C., definitivă și irevocabilă s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul, încredințarea minorelor R.E. și R.A., născute la data de 29.11.1990, respectiv 24.01.2001 spre creștere și educare, precum și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea fiecărei minore.
Prin sentința civilă nr. 793/8.12.2006 pronunțată de Judecătoria C. definitivă și irevocabilă, s-a încuviințat pârâtului să aibă legături personale cu minorele, la domiciliul său, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, lunar, începând de sâmbătă ora 9:00 și până duminică ora 12:00, o săptămână în vacanța de iarnă și două săptămâni în vacanța de vară, de Paști, de Crăciun și Revelion, alternativ un an la pârâtul reclamant și un an la reclamantă.
împrejurările avute în vedere la stabilirea pentru pârât a programului de legături personale cu minorele s-au modificat în mod substanțial și negativ din cauza atitudinii și comportamentului pârâtului față de minore, de reclamantă și de bunica maternă în prezența minorelor.
A menționat reclamanta că raportată la situația de fapt actuală, modalitatea de exercitare a dreptului pârâtului de a avea legături personale cu minorele se află într-o contradicție vădită cu interesul minorelor.
între pârât și minore există o relație neadecvată, minorele având o stare de teamă permanentă față de pârât căruia nu i se adresează cu apelativul „tată, iar pârâtul a manifestat constant o atitudine de dezinteres față de minore.
Pentru stabilirea programului de legături personale cu minorele se impune a se avea în vedere comportamentul violent cu accese de furie pe care pârâtul îl are față de persoana sa și de mama reclamantei dar în prezența minorelor.
în continuare, reclamanta a subliniat că pârâtul consumă în mod frecvent băuturi alcoolice și pe fondul stării de ebrietate se prezintă la ore neadecvate (pe timp de noapte) la domiciliul său, generând scandal sub pretextul că vrea să le viziteze pe minore. Pârâtul a fost sancționat contravențional de mai multe ori în legătură cu aspectele menționate, toată această situație cauzând un profund dezechilibru emoțional minorelor.
A mai precizat reclamanta că din anul 2006 de când s-a încuviințat programul de legături personale cu minorele al pârâtului și până în prezent acestea nu au plecat niciodată singure cu tatăl lor, programul de vizitare desfășurându-se întotdeauna la domiciliul reclamantei. în luna iulie 2011, pârâtul a luat minorele de la domiciliu și le-a dus la locuința numitei G.I., minorele locuind efectiv la această locație fără tatăl lor, domiciliul acestuia nefiind cunoscut în prezent.
Reclamanta a susținut că la acest moment pârâtul nu are condiții locative corespunzătoare realizării programului de legături personale cu minorele stabilit în anul 2006.
Minorele au un program bine stabilit, cu ore de masă, de lecții și de odihnă și s-au obișnuit cu mediul de la domiciliul reclamantei și sunt foarte atașate una de cealaltă, se ajută reciproc la lecții.
Prin întâmpinarea depusă la data de 16.09.2011 (filele 17-18), pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată, arătând că periodic a avut legături personale cu minorele pe care le-a luat la domiciliul său unde se oferă cele mai bune condiții pentru creștere și educare.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 19.09.2011 (fila 219), reclamanta a solicitat ca instanța să permită pârâtului să le ia pe minore de la domiciliul său o singură dată în timpul vacanțelor de iarnă și vară, de sâmbătă ora 10:00 până duminică la ora 18:00.
Prin sentința civilă nr. 961/24.10.2011 pronunțată de Judecătoria C. s-a respins acțiunea ca neîntemeiată și cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
în considerentele sentinței s-a reținut că art. 403 C.civ. permite instanței de judecată să dispună modificarea măsurilor luate cu privire la relațiile personale dintre copii minori și părintele divorțat căruia nu i-au fost încredințați.
Prevalându-se de această posibilitate recunoscută de lege, reclamanta a solicitat restrângerea programului de legături personale încuviințat pârâtului prin sentința civilă nr. 793/8.12.2006, susținând că această modalitate de exercitare a dreptului acestuia contravine interesului minorelor.
Reclamanta a mai menționat că acest lucru se datorează comportamentului agresiv manifestat de pârât față de persoana sa și de cea a mamei sale cu implicații asupra stării emoționale a minorelor, precum și programului de viață al acestora
Reclamanta a făcut dovada prin intermediul declarației martorului P.B. susținerii sale privind violența verbală manifestată de pârât atunci când s-a prezentat la domiciliul său pentru a le vizita pe minore.
Din depoziția martorei D.V. a reieșit că reclamanta ar fi refuzat să-i deschidă poarta pârâtului pentru ca acesta să le poată vedea pe minore, motiv pentru care acesta ar fi început să-i adreseze injurii reclamantei și mamei acesteia.
Cu ocazia audierii de către instanță, minorele nu și-au arătat dezacordul de a avea legături personale cu tatăl și nici nu au lăsat impresia că s-ar teme de acesta sau ar fi speriate de comportamentul manifestat de tată față de mamă și de bunica maternă.
Minora cea mică și-a exprimat însă nemulțumirea că tatăl ar fi mers la școală și ar fi făcut-o de râs, discutând cu învățătoarea sa ca urmare a primirii unei note mai mici, nefiind prima dată când tatăl o face de râs, același lucru întâmplându-se și când mergea la grădiniță.
Față de atitudinea minorelor constatată de instanța de judecată cu prilejul audierii acestora, instanța a apreciat că acestea nu sunt afectate de conduita tatălui.
însăși reclamanta a menționat în cererea de chemare în judecată că pârâtul nu a uzat de programul de legături personale stabilit prin hotărâre judecătorească în integritatea sa, în sensul că nu le-a vizitat pe minore decât la domiciliul său din care le-a luat numai o singură dată în luna iulie a anului 2011.
Față de această susținere, solicitarea sa de restrângere a dreptului recunoscut pârâtului prin hotărâre judecătorească de a le lua pe minore din domiciliul reclamantei este lipsită de interes și nici nu poate fi justificată ca o măsură cu caracter preventiv căci dispozițiile legale privind modificarea programului de vizită sunt clare și nu permit luarea de măsuri cu acest caracter.
Prin niciun mijloc de probă, reclamanta nu a făcut dovada că exercitarea de către pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minorele ar impieta asupra echilibrului psihic și emoțional al acestor minore, agresivitatea verbală a pârâtului dovedită în cauză neprivindu-le pe minore, ci pe reclamantă care trebuie să ia măsurile necesare pentru a evita asemenea situații tensionate și pentru a nu le expune pe minore să asiste la discuțiile contradictorii pe care le are cu pârâtul.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
în mod greșit prima instanță a apreciat că nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că exercitarea de către pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minorele ar împiedica asupra echilibrului psihic și emoțional al acestor minore.
Prima instanță nu a ținut cont de probele administrate în cauză prin care s-a dovedit că împrejurările avute în vedere la stabilirea pentru pârât a programului de legături personale cu minorele prin sentința civilă nr. 793/2006 s-au modificat în mod substanțial și negativ.
Prima instanță a reținut în mod greșit că solicitarea de restrângere a dreptului pârâtului de a avea legături personale cu minorele în modalitatea propusă, este lipsită de interes și nici nu poate fi justificată ca o măsură cu caracter preventiv, având în vedere că pârâtul le-a vizitat pe minore la domiciliul acesteia și le-a luat doar o singură dată în luna iulie 2011.
Prin probele administrate s-a dovedit că exercitarea de către pârât a dreptului de a avea legături personale cu minorele este de natură să afectele echilibrul psihic și emoțional al acestora.
Prima instanță a apreciat în mod greșit că acțiunea reclamantei nu este întemeiată, motivând că părinții au aceleași drepturi față de copiii lor minori și că programul de legături personale dintre pârât și minore se impune a fi stabilit astfel încât să permită crearea acelor relații firești dintre părinte și copil.
Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 272/2004.
Tribunalul A., Secția civilă, prin decizia nr. 50/21.02.2012, a respins ca nefondat apelul, reținând că instanța de fond, prin aprecierea și interpretarea corectă a probelor administrate în cauză a pronunțat o sentință legală și temeinică apreciind că nu se impune modificarea programului stabilit prin sentința civilă nr. 793/2006.
Cu ocazia soluționării cauzei, instanța de fond a avut în vedere cu precădere interesul superior al celor două minore, astfel a apreciat corect că este în interesul minorelor ca acestea să păstreze legăturile cu tatăl lor cu atât mai mult cu cât chiar acestea și-ai exprimat voința în acest sens.
împrejurarea că relațiile dintre părinți sunt tensionate nu este de natură să conducă la restrângerea dreptului unuia dintre aceștia de a avea legături personale cu minorul și mai mult decât atât existența acestor relații nu trebuie să afecteze interesul minorului.
în cauza de față rezultă cu certitudine că relațiile dintre reclamantă și pârât sunt extrem de tensionate, însă acestea nu trebuie să afecteze echilibrul psihic și emoțional al minorelor fiind necesar ca în interesul acestora atât reclamanta cât și pârâtul să respecte dispozițiile instanței cu privire la programul legăturilor personale.
S-a considerat că din probele administrate nu a rezultat că menținerea legăturilor personale cu tatăl ar fi de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a minorelor cu atât mai mult cu cât acestea sunt de acord cu păstrarea acestor legături. De asemenea, cele două minore, având în vedere vârsta acestora sunt în măsură să își exprime opțiunea de a merge sau nu la domiciliul tatălui lor conform programului stabilit de instanță.
Având în vedere relațiile extrem de tensionate existente între părinți este imposibil de realizat programul propus de reclamantă, întrucât dacă au existat litigii numai în perioada scurtă în care pârâtul trebuia să ia minorele din domiciliu mamei, dar pe o perioada de 5 ore pe care ar trebui să o petreacă efectiv cu minorele în domiciliul mamei, situația s-ar agrava, și astfel s-ar afecta și dezvoltarea spirituală, morală și emoțională a minorelor.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și apelul a fost respins ca nefondat.
împotriva deciziei pronunțată de tribunal, în termen legal a declarat recurs reclamanta R.I. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pentru următoarele considerente:
- prima instanță a pronunțat o soluție nelegală încălcându-se dispozițiile Legii nr. 272/2004 în sensul nerespectării dispozițiilor art. 16 din această lege, potrivit cu care instanța judecătorească luând în considerare interesul superior al minorului poate limita exercitarea dreptului celuilalt părinte de a avea legături personale cu acesta, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală și spirituală a copilului; și în speța dedusă judecății intimatul-pârât are un comportament violent, consumă excesiv băuturi alcoolice având o influență nefastă asupra minorelor, situație care rezultă și din înscrisurile depuse la dosar potrivit cu care recurenta-reclamantă a formulat plângere penală la poliție;
- instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 44 din C.fam. și art. 403 din C.civ., făcând referire la relațiile tensionate dintre părinți, ignorând în totalitate probele administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, cât și cea testimonială, care relevă situația de fapt ce conduce la concluzia că se impune cu necesitate schimbarea modalității legăturilor personale cu minorele, raportat la faptul că atitudinea tatălui acestora este total necorespunzătoare, iar minorele nici măcar nu-i spun tată.
Prezent în instanță, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că nu există nici un fel de probe din care să rezulte că se impune schimbarea modalității de a avea legături personale cu minorele, precizând că programul de vizitare stabilit prin hotărârea din 2006 corespunde interesului superior al acestuia și că această modalitate respectă dispozițiile Legii nr. 272/2004.
Examinând actele și lucrările dosarului și decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Curtea a constatat că recursul este nefondat, ambele critici fiind analizate împreună, pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor recurentei-reclamante prin soluția pronunțată instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 44 din Codul familiei, precum și ale Legii nr. 272/2004 și a luat în considerare cu prioritate interesul superior al minorelor neimpunându-se în nici un fel față de probatoriul administrat în cauză schimbarea modalității stabilite inițial, respectiv legătura personală a minorelor cu tatăl lor, această modalitate, respectiv în anul 2006, nu este de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală sau socială a minorelor.
Apreciind asupra interesului minorelor, este adevărat că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viață personală a copilului și a familiei sale, respectiv vârsta și sexul minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, precum și posibilitățile materiale ale acestuia, toate acestea raportate în final la conduita părinților în societate și față de minore.
Pe de altă parte, Convenția de la Strassbourg din 15 mai 2003, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, în art. 4 alin. (2) consacră dreptul copilului de a avea legături personale cu părinții săi, iar în absolut toate cazurile instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie, așa cum rezultă din art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și așa cum este el definit de practica jurisprudenței CEDO.
Astfel, jurisdicția europeană consideră că legăturile personale dintre părinte și copilul său, reprezintă un element fundamental al vieții de familie și chiar dacă relația dintre părinți nu mai există din împrejurări obiective, respectiv părinții au divorțat, instanța trebuie să aibă în vedere în permanență interesul superior al minorului, regulă reglementată cu valoare de principiu consacrată de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Prin nici un mijloc de probă recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în mod concret că exercitarea de către intimatul-pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minorele ar impieta în mod grav asupra echilibrului psihic și emoțional al acestor minore, pretinsa agresivitate verbală și violența fizică de care este acuzat pârâtul nefiind dovedită de către recurenta-reclamantă, iar părinții au aceleași drepturi față de copiii lor minori și programul inițial stabilit de către instanța judecătorească în anul 2006 a permis, de altfel, păstrarea relațiilor firești dintre minore și tatăl acestora.
Este adevărat că practica judiciară permite schimbarea modalității de a avea legături personale cu minorul, însă numai dacă se dovedește că au intervenit împrejurări noi, fundamentale și temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, morală și spirituală a copilului, situație inexistentă în cazul de față.
De altfel, recurenta-reclamantă nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-l susține, situație care conduce la concluzia dezinteresului acesteia față de promovarea acestei căi de atac.
Față de cele arătate mai sus, reținând deci că nu există motive de nelegalitate ale deciziei pronunțate de tribunal, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 și art. 316 C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.
| ← Încredinţarea copilului minor spre creştere şi educare unuia... | Necompetenţa materială de ordine publică, invocată la... → |
|---|
