Necomunicarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei către debitoare. Nesoluţionarea contestaţiei împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei

Prin necomunicarea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei şi prin nesoluţionarea contestaţiei depuse la instanţă în ziua şedinţei de judecată, înaintea începerii şedinţei, s-au încălcat dispoziţiile cu caracter imperativ ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi i s-a cauzat debitoarei o vătămare.

Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 168 din 27 februarie 2013

Prin decizia nr. 168/27.02.2013 Curtea de Apel Galați a admis recursul declarat de către debitoarea SC H. SRL împotriva sentinței civile nr. 1457 din 10.10.2012 pronunțată de Tribunalul Galați, pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin cererea formulată, creditoarea D.G.F.P. G a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC H. SRL.

în fapt, a arătat că debitoarea înregistrează un debit la bugetul consolidat al statului în sumă totală de 91.255 lei, conform declarațiilor debitorului privind obligațiile de plată și deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Deși legal citat, debitorul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat contestație în termenul de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 1457/10.10.2012 a Tribunalului Galați s-a admis cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. G pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC H. SRL.

în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei SC H. SRL.

în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006 a fost desemnat administrator judiciar provizoriu C.I.

S-au stabilit în sarcina administratorului judiciar atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 și s-a fixat o remunerație de 400 lei lunar din averea debitoarei pe baza unui raport de activitate.

în temeiul dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 s-a pus în vedere administratorului judiciar să întocmească și să depună un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, în termen de 40 de zile de la data desemnării.

în temeiul art. 61 din lege s-a dispus notificarea deschiderii procedurii asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență, precum și tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturile.

S-a fixat termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului la data de 23.11.2012.

S-a stabilit termen de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar la data de 4.12.2012.

S-a fixat termen limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 10.01.2012.

S-a stabilit termen pentru adunarea creditorilor la data de 13.12.2012 la sediul administratorului judiciar și s-au convocat creditorii debitorului.

S-a fixat termen pentru continuarea procedurii la data de 16.01.2013.

S-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar în termen de 2 zile de la notificarea procedurii, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii insolvenței, iar în caz de neîndeplinire a atribuției contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a motivat următoarele:

Creditoarea D.G.F.P. G deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului SC H. SRL, care este prezumat în insolvență întrucât a încetat plățile către creditoare cu peste 90 de zile.

Creanța deținută de creditoare este în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 45.000 de lei, la data formulării cererii introductive, respectiv de 91.255 de lei, stabilită în baza titlului executoriu depus la dosar.

Se reține astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 coroborat cu art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Văzând dispozițiile art. 33 alin. (2) din lege în sensul că debitorul nu a contestat în termenul legal că ar fi în stare de insolvență, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (6) din lege s-a admis cererea creditoarei și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului.

în conformitate cu art. 34 din lege s-a desemnat administrator judiciar provizoriu pe C.I., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 400 de lei, lunar.

împotriva acestei hotărâri a formulat recurs debitoarea SC H. SRL.

A criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie arătând în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele:

Debitoarei SC H. SRL nu i-a fost comunicată cererea creditorului în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Procedura de citare pentru primul termen de judecată a fost nelegal îndeplinită, debitoarea fiind citată în Galați, și nu la sediul din Tecuci.

Pentru primul termen de judecată a formulat cerere pentru lipsă de apărare, iar instanța, considerând că are cunoștință de proces, nu a mai citat-o pentru termenul următor din data de 10.10.2012, când s-a soluționat cauza și, prin urmare, nu i-a fost comunicată cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Arată că, fără a fi citată pentru termenul din 10.10.2012, a transmis instanței prin fax contestația formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Deși deține confirmarea că faxul a fost recepționat de instanța de fond la data de 10.10.2012 ora 7:54, instanța nu a soluționat contestația, iar în hotărâre s-a menționat că debitoarea nu a formulat contestație.

Instanța de fond a pronunțat hotărârea fără soluționarea contestației și cu încălcarea normelor legale privind procedura de citare și de comunicare a actelor de procedură.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

în drept, a invocat art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Intimata-creditoare D.G.F.P. G a formulat cerere pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC H. SRL în vederea realizării unei creanțe în sumă de 91.255 lei.

Potrivit art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data formulării cererii, „în termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului. în termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență”.

în cauză, pentru primul termen de judecată stabilit la data de 11.09.2013 debitoarea a fost citată în Galați, și nu la sediul său din Tecuci, dovada de îndeplinire a procedurii de citare și de comunicare a cererii fiind restituită cu mențiunea „nu există în Galați, nr. 136 pe str. X”.

Pentru termenul din 10.10.2012 debitoarea a fost citată pentru ora 9:00 la sediul corect și a primit citația, însă fără a i se comunica cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii. Cu toate acestea, debitoarea a transmis prin fax în ziua de 10.10.2012 ora 7:54 contestația împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, contestația a fost recepționată la instanță la data de 10.10.2012 ora 7:54, însă a ajuns la dosarul cauzei la data de 11.10.2012, după pronunțarea hotărârii.

Raportat la cele de mai sus, Curtea a reținut că, în cauză, recurentei-debitoare nu i-a fost soluționată contestația formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, deși există dovezi că a fost primită la instanță în data de 10.10.2012, înainte de începerea ședinței de judecată.

Prin necomunicarea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC H. SRL și nesoluționarea contestației depuse la instanță în ziua ședinței de judecată, înaintea începerii ședinței, s-au încălcat dispozițiile cu caracter imperativ prevăzute de art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 și art. 129 alin. (6) C.proc.civ.

Vătămarea care i s-a cauzat debitoarei este de netăgăduit, afectându-i-se dreptul de a formula contestație conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Aspectele mai sus relevate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.civ. a admis recursul, cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

(Judecător Rodica Dorin)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Necomunicarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei către debitoare. Nesoluţionarea contestaţiei împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei