Încetarea măsurii de protecţie specială a plasamentului. Reintegrarea copilului în familie. Măsuri pregătitoare
| Comentarii |
|
Minorul are probleme medicale majore şi nu a fost vizitat deloc de părinţi pe o perioadă de 13 ani până în urmă cu 3 luni înainte de introducerea acţiunii de reintegrare în familia naturală. Se constată că este necesară scurgerea unei perioade de timp suficiente care să permită psihologului D.G.A.S.P.C. să se asigure că problemele medicale ale copilului, precum şi celelalte necesităţi aferente creşterii şi educării minorului vor primi atenţia şi îngrijirea cuvenită din partea părinţilor şi fraţilor. Psihologul instituţiei, după evaluarea părinţilor, trebuie să ajungă la concluzia că ceea ce i-a determinat să solicite reintegrarea este că-şi doresc acest copil lângă dumnealor.
Secţia I civilă, Decizia nr. 183 din 27 martie 2013
Prin cererea formulată la data de 8.02.2013 petenta D.G.A.S.P.C. V a solicitat să se dispună încetarea măsurii de protecție a plasamentului pentru minorul C.M. și reintegrarea minorului în familia naturală.
Prin sentința civilă nr. 145 din 19.02.2013 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca neîntemeiată cererea reținându-se următoarele:
Copilul C.M. născut la data de 4.08.1999 se află în cadrul sistemului de protecție de la naștere, deci de mai mult de 13 ani, fără ca părinții săi, care timp de mai mulți ani nu au mai avut niciun copil (cel mai mare copil care se află în grija lor fiind A.S., în vârstă de 6 ani), să se intereseze vreodată de soarta lui până în urmă cu câteva luni.
Un astfel de interes subit al părinților față de copil impune găsirea unei explicații și aceasta nu rezultă din îmbunătățirea situației materiale a familiei, care, potrivit precizărilor părinților, are aceeași locuință de 8 ani, iar potrivit anchetei sociale din 8.11.2012, veniturile familiei se bazează pe alocațiile de stat ale copiilor în cuantum de 326 lei/ lună și alocația de susținere în cuantum de 120 lei/ lună, cele obținute de către tată din muncile ziliere fiind doar ocazionale. De asemenea, nici îmbunătățirea situației familiale nu ar fi o explicație pentru că, astfel cum s-a arătat, doar în ultimii ani cei doi părinți au mai dat naștere la patru copii cu vârste cuprinse în prezent între 6 ani și un an, cu toții trăind în imobilul cu 2 camere, dar dintre acestea doar o cameră este locuibilă, dotată cu trei paturi și o sobă de cărămidă.
Chiar dacă se reține prin referatul de anchetă socială că spațiul este adecvat locuirii din punct de vedere igienic, instanța observă că locuința este deja foarte aglomerată și destul de sărăcăcioasă pentru a mai permite și unui copil cu nevoi speciale să locuiască acolo.
împotriva sentinței civile nr. 145 din 19.02.2013 a Tribunalului Vrancea a declarat recurs reclamanta D.G.A.S.P.C. V, apreciind că soluția este nelegală și netemeinică pentru că nu a avut în vedere toate aspectele de fapt și de drept ale speței.
Prin decizia civilă nr. 183/R din 27.03.2013 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat recursul, reținându-se următoarele:
Potrivit art. 5 alin. (2), art. 6 lit. d) și art. 31 din Legea nr. 272/2004, părinții au răspunderea principală pentru creșterea și dezvoltarea copilului lor.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. (2), art. 30 și art. 33 din aceeași lege, copilul are la rândul său dreptul să crească alături de părinții săi, acest drept făcând posibil exercițiul dreptului la viața familială, consacrat de art. 22 din lege și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit dispozițiilor art. 39 din lege, protecția alternativă trebuie asigurată copilului care este temporar sau definitiv lipsit de ocrotirea părinților săi, sau care pentru protejarea intereselor sale nu poate fi lăsat în grija părinților. Această protecție include, alături de tutelă și adopție, și măsurile de protecție specială, între care și plasamentul.
Pe de altă parte, potrivit art. 54 alin. (3) din lege, obiectivele planului individualizat de protecție a copilului trebuie să acorde prioritate reintegrării copilului în familie și, numai dacă acest fapt nu este posibil, plasamentului în familia extinsă, aceste obiective stabilindu-se cu consultarea obligatorie a părinților și a membrilor familiei lărgite.
Din analiza dispozițiilor legale amintite, rezultă că interesul superior al copilului este acela de a fi crescut și educat de părinții săi sau în familia sa, plasamentul fiind o măsură cu caracter excepțional și temporar.
în cauză, minorul are în prezent 14 ani, are probleme de sănătate ce presupun îngrijiri speciale.
Copilul a fost abandonat în maternitate. S-a încercat la acea dată reintegrarea în familia naturală. Nu s-a reușit acest lucru. Ca atare, prin hotărârea nr. 953/2000 a Comisiei pentru Protecția Copilului s-a dispus luarea unei măsuri de ocrotire la Centrul de Plasament A.
în urma ultimei evaluări medicale și psihologice, copilul C.M. a fost diagnosticat cu întârziere mentală severă, încadrat în gradul de handicap grav, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. …/22.03.2012, emis de C.P.C.V.
în prezent, copilul beneficiază de o măsură de protecție specială în cadrul D.G.A.S.P.C. V - plasamentul la serviciul Management de Caz pentru Protecția de Tip Rezidențial - Module Familiale Copii cu Dizabilități F, conform sentinței civile nr. 41/2006 a Tribunalului Vrancea.
Familia C. locuiește într-un imobil construit la periferia comunei V., jud. V., compus din două camere, sărăcăcios mobilate, dar curat întreținute. Au alți 4 copii minori, cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani. Nu au alte venituri constante decât alocațiile copiilor și alocația de susținere din partea statului.
Părinții, atât în fața reprezentanților D.G.A.S.P.C. V, cât și în fața instanței de fond, și-au exprimat dorința de a fi reintegrat minorul în familie.
Din actele de la dosar rezultă că minorul a fost vizitat de către părinții săi pentru prima oară la sfârșitul anului 2012. Apoi, l-au mai vizitat de 1-2 ori și l-au luat acasă o săptămână.
La 8.02.2013 s-a introdus prezenta acțiune.
Curtea reiterează că ceea ce primează în cauză este interesul superior al copilului și dreptul acestuia de a fi crescut de părintele/ părinții săi, în raport cu care trebuie să dezvolte o viață familială.
în acest sens trebuie valorificată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, consacrată în aplicarea art. 8 din Convenție în ce privește dreptul la viața de familie.
CEDO a decis că din momentul și datorită însăși împrejurării nașterii sale, între copil și părinții săi există o legătură constitutivă de viață de familie, pe care evenimentele ulterioare nu o pot distruge decât în circumstanțe excepționale (Hotărârea din 21 iunie 1998 în cauza Berrehab c. Olandei).
Instanța europeană a mai decis că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care împiedică asemenea relații reprezintă o ingerință în dreptul la viața familială (Hotărârea din 13 iulie 2000 în cauza Elsholz c. Germaniei).
într-o altă cauză, Curtea a decis că pentru un copil, faptul de a trăi împreună cu părinții săi reprezintă o componentă fundamentală a vieții de familie, iar plasamentul reprezintă în sine o ingerință în viața familială a acestora (Hotărârea din 16 septembrie 1999 în cauza Buscemi c. Italiei).
Curtea a decis, de asemenea, că în sensul art. 8 din Convenție, dreptul părinților de a fi luate măsuri urgente și efective în vederea reunirii cu copilul lor impune obligația autorităților la măsuri destinate la a-i reuni chiar și atunci când plasamentul la terțe persoane s-a făcut cu acordul părinților.
Totuși, CEDO a decis că este posibil uneori ca reunirea unui părinte cu copilul său, care a trăit timp semnificativ cu alte persoane, să nu se poată face automat, ci să impună luarea unor măsuri pregătitoare, natura și întinderea acestora fiind determinată de circumstanțele cauzei, iar înțelegerea și cooperarea părților fiind un factor deosebit de important. A mai subliniat că trebuie luate în considerare drepturile, libertățile și interesele tuturor părților în cauză, însă în mod special trebuie avut în vedere interesul superior al copilului și dreptul acestuia la viața de familie.
Or, în cauză, se constată că suntem în această ultimă ipoteză pentru că recurenta-reclamantă după două vizite ale părinților și o săptămână petrecută de copil cu familia naturală a considerat că este în interesul minorului să solicite reintegrarea lui în familie.
Se apreciază că este necesară scurgerea unei perioade suficiente de timp care să permită observarea comportamentului părinților față de copilul lor pe care, totuși, nu l-au vizitat deloc 13 ani. Apoi, recurenta trebuie să se asigure de faptul că problemele medicale ale copilului și starea fizică și psihică a acestuia vor primi atenția și îngrijirea cuvenită din partea părinților și fraților.
Trebuie ca psihologul instituției, după evaluarea părinților, să ajungă la concluzia că ceea ce i-a determinat pe părinți să solicite reintegrarea este că-și doresc acest copil lângă dumnealor.
Numai după ce vor avea aceste date vor putea veni în fața instanței cu o cerere de reintegrare.
La acest moment, în lipsa acestor elemente, se apreciază că nu este interesul minorului să se dispună reintegrarea sa în familia naturală.
Celelalte aspecte reținute de instanța de fond, și anume faptul că sunt numai două camere și că au venituri modeste, nu ar fi împiedicat luarea unei astfel de măsuri.
Să nu uităm că intimații C.N. și A.A. au alți 4 copii pe care-i îngrijesc corespunzător, fac eforturi pentru a asigura cele necesare traiului (muncesc cu ziua), l-au avut pe M. la o vârstă fragedă, acesta s-a născut cu probleme grave de sănătate și aceste ultime aspecte ar putea constitui o scuză în ceea ce privește abandonul.
Este posibil, de asemenea, ca legătura firească dintre părinți și copil să fie singura care să-i fi determinat să-l vadă, să-l ia acasă și chiar să-i facă să și-l dorească permanent lângă dumnealor în pofida greutăților de acomodare, creștere, administrare a problemelor medicale.
Așa cum s-a precizat, pentru că la acest moment nu există certitudini pe aceste aspecte, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat și să mențină soluția Tribunalului Vrancea, ca legală și temeinică.
(Judecător Luminița Cristea)
| ← Stabilirea locuinţei copilului minor. Indicarea în concret a... | Necomunicarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei... → |
|---|
