Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac

Comentarii

0

Interesul în promovarea unei acţiuni în instanţă este o cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune, deoarece reclamantul trebuie să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege, precum şi un folos propriu personal. În condiţiile în care pentru capătul de cerere principal se constată lipsa interesului, aceeaşi soluţie trebuie să aibă şi petitul accesoriu, strâns legat de cel principal şi derivând din acesta. Rejudecarea unei cereri ca urmare a admiterii unei excepţii, fără intrarea în cercetarea fondului cauzei este mai favorabilă decât respingerea ca o consecinţă a analizării fondului.

Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 118 din 28 ianuarie 2011

Prin Sentința nr. 779/30.06.2010, Tribunalul Mureș a hotărât: admiterea cererii de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, formulată de intervenienta SC M. SRL; admiterea excepției lipsei interesului, invocată de intervenienta SC M. SRL; respingerea, ca lipsită de interes, a cererii formulate de reclamanta R.I., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tg. Mureș, având ca obiect anularea autorizației de demolare nr. 45/29.07.2008 și a certificatului de urbanism în temeiul căruia a fost emisă; respingerea ca nefondată a cererii reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor; obligarea reclamantei să-i plătească intervenientei suma de 1.800 lei, cheltuieli de judecată.

în considerentele Sentinței, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele aspecte:

- analizând cu prioritate excepția lipsei interesului reclamantei, invocată de intervenientă, Tribunalul a reținut că reclamanta nu ar obține niciun folos practic în urma anulării actului administrativ atacat întrucât nu a făcut dovada unui drept asupra imobilului sau asupra terenului;

- prin hotărârile privind sistarea coproprietății s-a constatat că terenul de 2,60 mp, pe care este amplasată cămara de alimente, constituie proprietatea exclusivă a intervenientei și, ținând seama de efectul declarativ al partajului, Tribunalul a reținut că acest teren a format dintotdeauna obiectul dreptului de proprietate al intervenientei;

- în același sens, prin Decizia nr. 53/02.03.2009 a Tribunalului Mureș și prin Decizia nr. 52/09.02.2007 a Tribunalului Mureș s-a reținut, în mod irevocabil, că reclamanta nu are un drept de proprietate asupra terenului pe care este amplasată cămara de alimente, ci numai un drept de folosință, pe durata existenței construcției (apartamentului nr. 3), care în prezent este desființată;

- autorizația de construire nr. 362/13.05.2004, invocată de reclamantă, nu reprezintă un titlu de proprietate, ci conferă doar un drept de a construi, având o valabilitate limitată (12 luni); reclamanta însăși a arătat că lucrările nu au fost executate în totalitate și, pe de altă parte, aceasta nu a făcut dovada prelungirii autorizației de construire; chiar dacă s-ar dispune anularea autorizației de desființare atacate, această măsură nu i-ar aduce reclamantei nici un folos deoarece ea nu are un drept asupra terenului și construcției respective;

- având în vedere soluția dată cererii principale, cererea de intervenție accesorie, în favoarea pârâtului, a fost, la rândul ei, admisă pe fond;

- petitul privind obligarea la plata despăgubirilor materiale și morale a fost respins ca nefondat întrucât nu s-a putut reține existența unei fapte ilicite din partea pârâtului prin emiterea unui act administrativ nelegal - iar iminența lucrării de demolare a fost adusă la cunoștința reclamantei, potrivit înștiințării și a confirmării de primire depuse la dosar, astfel că o mare parte din paguba invocată putea fi evitată de reclamantă.

împotriva Sentinței nr. 779/30.06.2010 a declarat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 299, art. 3041, art. 304^#pct. 9, art. 312 C.proc.civ., solicitând a se dispune admiterea acestuia și a se casa hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalului Mureș; în subsidiar, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției lipsei interesului și al admiterii acțiunii. în esență, recurenta a susținut că: instanța a confundat actul administrativ cu materializarea acestuia, prin executarea parțială a construcțiilor; deși autorizația de construire nr. 362/13.05.2004 nu mai era valabilă la data emiterii autorizației de desființare nr. 45/29.07.2008, această situație nu putea duce la dispariție construcțiilor executate în perioada de valabilitate a autorizației de construire, după cum nu putea duce nici la transferul dreptului de proprietate asupra acestor construcții, în favoarea vecinilor; lucrările de construcție, inclusiv a spațiului de 1,60 mp, au fost executate de familia reclamantei-recurente în perioada de valabilitate a autorizației de construire, excepție făcând doar un spațiu care trebuia construit la mansardă, precum și finisajele de la mansardă (tencuieli); din certificatul de atestare fiscală nr. 4932/27.03.2009 rezultă că familia reclamantei-recurente este impozitată pentru suprafața de 51,37 mp care include și spațiul desființat de pârâtul-intimat; față de existența construcțiilor edificate de reclamanta-recurentă, cu acordul intervenientei și pe terenul acesteia, excepția lipsei interesului nu putea fi admisă, cu atât mai mult cu cât reclamanta-recurentă nu a invocat niciodată un drept de proprietate asupra terenului de 1,60 mp, ci doar asupra construcției de pe acesta, care nu poate fi desființată.

Prin întâmpinarea depusă la 26 octombrie 2010, pârâtul - intimat Municipiul Târgu - Mureș a solicitat a se dispune respingerea recursului, susținând, în esență, că: autorizația de demolare - a cărei anulare nu ar aduce niciun folos reclamantei - recurente, astfel cum a constatat prima instanță, întrucât această parte nu are niciun drept asupra terenului și construcției respective - a fost emisă cu respectarea tuturor avizelor/acordurilor și studiilor prevăzute în certificatul de urbanism nr. 630/25.03.2008, precum și cu respectarea Deciziei nr. 52/09.02.2007 a Tribunalului Mureș; soluția primei instanțe este susținută de probele administrate în cauză și de înscrisurile depuse de părți la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 18 ianuarie 2011, intervenienta-intimată SC M. SRL a solicitat a se dispune respingerea recursului arătând, în esență, că: în Decizia nr. 53/02.03.2009 - rămasă irevocabilă -, Tribunalul Mureș a reținut că apelanții din acel dosar, printre care și recurenta din prezentul dosar, nu au niciun titlu cu privire la bunul edificat, numit cămară, și că ei doar au folosit suprafața de 2,60 mp, pe care a fost amplasată cămara, suprafață ce constituie proprietatea exclusivă a intimatei - intervenienta din prezentul dosar; prin încetarea existenței construcției (apartamentului nr. 3) a încetat și dreptul de folosință temporar al reclamantei-recurente asupra cămării de alimente, având în vedere faptul că acordul intervenientei-intimate cu privire la folosința terenului a fost dat pe durata existenței construcției apartamentului nr. 3; prin urmare, pretinsul drept de proprietate al reclamantei-recurente asupra terenului și asupra cămării nu a existat, recurenta nejustificând un interes legitim în promovarea unei acțiuni având ca obiect anularea autorizației de demolare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel - învestită cu soluționarea recursului potrivit regulilor statornicite de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., precum și potrivit motivelor invocate, a reținut următoarele aspecte:

Autorizația de desființare (demolare) nr. 45/29.07.2008 - act administrativ a cărui anulare o solicită reclamanta - recurentă R.I. - a fost emisă ca urmare a cererii adresate de intervenienta SC M. SRL și se referă la construcțiile existente în Tg. Mureș, str. Mărăști, înscrise în CF nr. 3044/III Tg. Mureș, nr. top. 2369/1/1/III.

Reclamanta - recurentă nu a putut, însă, proba, în speță, interesul în promovarea acțiunii - privit ca o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, reclamantul trebuind să urmărească, prin declanșarea procedurii judiciare, afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege, precum și un folos practic personal.

într-adevăr, recurenta și soțul ei au construit cămara de alimente în temeiul Autorizației de construire nr. 362/13.05.2004, dată pentru amenajare și mansardare apartament II, situat în str. Mărăști, înscris în CF nr. 3044 Tg. Mureș, nr. top. 2369/1/1. Anterior emiterii Autorizației s-a cerut acordul vecinilor, intervenienta SC M. SRL dându-și acest acord prin declarația autentificată prin încheierea nr. 2059/03.05.2004 a B.N. A. în declarație intervenienta a arătat expres că le permite soților R.P. și I. să folosească terenul aferent unei cămări de alimente, de la apartamentul nr. 3, pe toată durata existenței construcției. Așadar, reprezentantul intervenientei SC M. SRL a fost de acord să cedeze dreptul de folosință asupra terenului pe care se va edifica acea cămară de alimente aparținând apartamentului nr. 2, proprietatea recurentei și a soțului ei, pe durata existenței apartamentului nr. 3. Concluzia se impune, odată în plus, și prin acordul dat de către intervenientă, în cuprinsul aceleiași declarații autentificate, cu privire la mansardarea apartamentului nr. 2 conform proiectului nr. 1/2002. Or, potrivit proiectului, cămara de alimente urma să fie construită în interiorul apartamentului nr. 3, aparținând intervenientei, astfel că apare clară menținerea acordului cu privire la existența acestei construcții pe durata existenței construcției ce constituie apartamentul nr. 3.

Prin procesului verbal de inspecție nr. 73/17.11.2008 s-a constatat că s-au efectuat integral lucrările de demolare a imobilului, respectiv apartamentul nr. 3, cu excepția peretelui tip „calcan” care delimitează lateral apartamentul nr. 2 de apartamentul nr. 3 (în prezent nr. 3 este demolat)… în acest perete (care a făcut parte din structura de rezistență a construcției demolate) s-a efectuat o ușă de acces din apartamentul nr. 2 înspre apartamentul nr. 3, unde era situată o cămară de alimente (folosită de R.P. și R.I., cu acordul proprietarului de la nr. 3, pe durata existenței construcției), în prezent aceasta fiind desființată (odată cu toată construcția din care făcea parte), conform autorizației de demolare nr. 45/29.07.2008. Cu alte cuvinte, personalul tehnic de specialitate a constatat, la fața locului, că acea cămară de alimente a fost edificată de recurentă și de soțul acesteia în interiorul apartamentului nr. 3, aparținând intervenientei, făcând, deci, parte, în fapt, din acest apartament și fiind, în consecință, desființată odată cu acesta. Această realitate este confirmată și de planul de situație, avizat și certificat, cuprinzând atât construcțiile existente, cât și construcția care a fost demolată.

Prin Decizia nr. 53/02.03.2009, pronunțată în dos. nr. 8185/320/2007, Tribunalul Mureș a admis apelul pârâților R.P. și R.I. și a schimbat în parte Sentința nr. 3800/09.07.2008, pronunțată de Judecătoria Tg.-Mureș în dos. nr. 10753/2005, având ca obiect sistarea stării de coproprietate asupra terenului în suprafață de 1.013 mp, situat în Tg.-Mureș, str. Mărăști, în sensul că le-a atribuit pârâților în proprietate exclusivă suprafața de 117,40 mp (cu schimbarea unora dintre punctele de delimitare a suprafeței, față de cele fixate de prima instanță), menținând restul dispoziției Sentinței.

în Decizia nr. 53/2009 se arată, în mod clar, referitor la suprafața de 2,60 mp, pe care este amplasată cămara de alimente, că pârâții R.P. și I. nu au niciun titlu cu privire la terenul pe care a fost edificată această cămară, teren care constituie proprietatea exclusivă a SC M. SRL, iar această societate, prin declarația notarială nr. 2059/03.05.2004, și-a dat acordul ca fam. R. să folosească terenul aferent cămării pe toată durata existenței construcției - apartamentul nr. 3. întrucât apartamentul nr. 3 a fost desființat, în baza autorizației nr. 45/29.07.2008, a încetat și dreptul temporar de folosință al apelanților R.P. și I. cu privire la respectiva cămară. în completarea Raportului de expertiză efectuat în cauză se arată că suprafețele ce se cuvin, odată cu sistarea coproprietății, proprietarilor apartamentelor nr. 2 și nr. 3 se modifică, prin includerea suprafeței de 2,60 mp (cămara de alimente) în suprafața apartamentului nr. 3 - astfel încât SC M. SRL va primi 442,60, iar soții R., proprietari ai apartamentului nr. 2, vor primi 117,40 mp. Concluziile acestei completări la Raportul de expertiză au fost însușite de instanță prin Sentința nr. 3800/09.07.2008, confirmată prin Decizia nr. 53/02.03.2009 (care a schimbat doar câteva dintre punctele de delimitare ale suprafeței apartamentului nr. 2).

în consecință, recurenta nu a făcut proba existenței unui drept de proprietate asupra terenului de 2,60 mp, pe care a amplasat cămara de alimente - nici anterior emiterii Autorizației de desființare (demolare) nr. 45/29.07.2008 și nici ulterior acestui moment. De vreme ce, astfel cum se constata prin procesul verbal de inspecție nr. 73/17.11.2008, la acea dată apartamentul nr. 3 și cămara inclusă în această construcție erau deja demolate, în temeiul Autorizației, prin anularea acestui act administrativ reclamanta-recurentă nu ar putea să își valorifice un drept subiectiv (acela de proprietate) și nici să obțină un folos practic. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, nefiind proprietara terenului în suprafață de 2,60 mp și nemaiavând un acord pentru edificarea, din nou, a cămării de alimente pe terenul aparținând SC M. SRL - care, la rândul ei, a demarat procedura și a obținut avizele pentru construirea, pe terenul care-i aparține, a unor spații comerciale și a unui spațiu de locuit, cu o suprafață totală de 600 mp -, recurenta nu poate obține un folos practic personal prin dispunerea măsurii anulării Autorizației de desființare nr. 45/20.07.2008 și a Certificatului de urbanism care a precedat-o.

în ce privește capătul de cerere referitor la despăgubirile materiale și morale solicitate reclamantă ca urmare a demolării cămării de alimente, Curtea a reținut că acest petit este unul accesoriu, fiind strâns legat de cel principal și derivând din acesta. în consecință, urmează ca și acest capăt de cerere să fie respins ca lipsit de interes, sens în care a fost admis recursul reclamantei - soluția modificării în parte a hotărârii, prin respingerea integrală a cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes fiind în favoarea reclamantei, având în vedere că respingerea unei cereri ca urmare a admiterii unei excepții, fără intrarea în cercetarea fondului acelei cereri este mai favorabilă decât respingerea respectivei cereri ca o consecință a analizării fondului ei.

Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a admis recursul și a modificat în parte hotărârea atacată, respingând cererea reclamantei ca fiind lipsită de interes - art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) teza I C.proc.civ. Față de soluția admiterii recursului, reclamanta - recurentă nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, necăzând în pretenții, în calea de atac, astfel că art. 274 alin. (1) C.proc.civ. nu este incident în speță.

← Aspecte legate de procedura de citare în vederea judecării...		Contract colectiv de muncă la nivel de ramură. Obligativitatea... →

Vezi şi alte speţe de drept civil: