Nelegala compunere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată în speţă
| Comentarii |
|
În speţă, cererea prin care se solicită a se constata nulitatea actului de adjudecare este o contestaţie la executare. Având în vedere că este formulată de partea care a fost executată silit, rezultă că este o contestaţie la executare promovată de debitor. Potrivit art. 402 alin. (2) C.proc.civ., hotărârea pronunţată într-o contestaţie la executare silită formulată de debitor nu este suspusă apelului, rezultă că aceasta este suspusă doar recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 299 alin. (1) C.proc.civ. Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”. În privinţa contestaţiei la executare din speţă nu există derogări legale referitoare la compunerea completului de recurs, astfel că recursul trebuie soluţionat de un complet format din trei judecători. Având în vedere calificarea juridică a acţiunii în justiţie ca fiind „contestaţie la executare” şi faptul că titularul acesteia este însuşi debitorul, se constată în speţă că tribunalul a considerat în mod greşit că apelul este calea de atac legală împotriva sentinţei prin care a fost soluţionat fondul litigiului, iar nu recursul. Ca atare, întrucât calea de atac formulată de reclamanta debitoare nu a fost soluţionată de un complet compus potrivit dispoziţiilor legale sus citate, Curtea, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C.proc.civ., va admite recursul şi va dispune casarea sentinţei.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2793 din 10 decembrie 2012
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rm.Vâlcea la data de 3.02.2009, reclamanta SC I. SA, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată pe pârâții G.D. și G. E., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3449/09.11.1999, încheiat între G. B., în calitate de cumpărător, și S.O.R. și S.A.M., în calitate de vânzători, și constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare nr. 31605/25.08.1999 întocmit de Administrația Financiară a Municipiului Rm.Vâlcea, prin care S.O.R. și S.A.M. au dobândit apartamentul nr. 9, situat în București, sector 3.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că a solicitat în justiție partajarea bunurilor comune a soților S., cu privire la apartamentul din București, menționat anterior.
Respectivul apartament a fost dobândit inițial de soții G.D. și E. în anul 1995.
Prin sentința nr. 409/C/08.04.2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, modificată prin decizia nr. 515/R-C/20.10.2004 a Curții de Apel Pitești, pârâtul G. D. a fost obligat să plătească în favoarea SC I. SA suma de 1.431.837.261 lei vechi.
Pentru realizarea creanței respective, societatea a cerut împărțirea bunurilor comune ale soților G.
Apartamentul a fost vândut nelegal la licitație de către Administrația Finanțelor Publice Rm. Vâlcea, în condițiile în care bunul nu aparținea societății reclamante, iar soții G. nu erau debitori ai organului fiscal.
Prin sentința nr. 5902/24.05.2011, pronunțată în dosarul nr. 879/288/2009, Judecătoria Rm. Vâlcea a respins excepțiile invocate de pârâți privind prescripția dreptului de a cere executarea silită, inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii, a admis prescripția dreptului de a solicita nulitatea procesului verbal de adjudecare și a constatat că dreptul reclamantei de a cere nulitatea absolută a respectivului act este prescris.
A respins, în consecință, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și excepțiile prescripției și lipsei de interes privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
A respins cererea de intervenție formulată de G. E.
A obligat pe pârâtul S.O.R. să plătească 10.325 lei cheltuieli de judecată.
în motivarea hotărârii s-a reținut că apartamentul în discuție în cauză a fost cumpărat de soții G.D. și E. în anul 1995 și a fost vândut ulterior, în anul 1998, către SC I. SA, care era debitoare față de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.Vâlcea. Pentru realizarea creanței sale, în anul 1999, organul fiscal a scos apartamentul la vânzare prin licitație publică, ocazie cu care bunul a fost adjudecat de S.O. Acesta, împreună cu soția sa S. A. M., au vândut apartamentul în același an către numitul G. B.
în anul 2005 contractul de vânzare cumpărare intervenit între soții G. și SC I. SA a fost anulat în justiție.
Societatea reclamantă este terț față de actul de adjudecare. Câtă vreme nu s-a dovedit data de la care a luat cunoștință de existența actului, cererea sa este formulată în termen. Totuși, dreptul de a cere executarea silită a procesului verbal de adjudecare s-a prescris, având în vedere dispozițiile art. 520 din codul de procedură civilă și faptul că dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost înscris în cartea funciară pentru prima dată la data de 13.09.2009 în favoarea lui S.O., iar ulterior proprietar tabular a devenit G.B.M.
S-a mai reținut că prescripția dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 409/C/08.04.2004, pronunțată în cadrul procedurii falimentului, nu curge cu privire la drepturile și acțiunile lichidatorului cum este și cea din speță.
Prin decizia nr. 3/03.05.2012, pronunțată în dosarul nr. 879/288/2009*, Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta SC I. SA, prin lichidator judiciar, împotriva sentinței sus arătate, cu 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului S.O.R.
în motivarea deciziei de apel s-a reținut că, prin procesul-verbal de adjudecare nr. 31605/25.08.1999 întocmit între AFP Rm.Vâlcea și S. O., s-a adjudecat de către acesta din urmă apartamentul nr. 9 din București, proprietatea SC I. SA.
Imobilul a fost intabulat în cartea funciară pe numele proprietarului S.O.R., care ulterior l-a vândut numitului G.B.M.
Prima instanță în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului de a solicita nulitatea procesului verbal de adjudecare constatând prescris acest drept și reținând aplicabilitatea art. 520 C.proc.civ., câtă vreme textul legal respectiv vizează ipoteze limitativ prevăzute în care nu se înscrie și ipoteza din speță.
Evocând fondul cauzei instanța de apel a stabilit că singurul motiv de nulitate a procesului verbal de adjudecare și a contractului subsecvent vizează împrejurarea că apartamentul din București nu era proprietatea SC I. SA, ci a soților G.D. și E.. S-a reținut că la data de 29.07.1998, prin contractul nr. 1276, soții G. au vândut apartamentul către SC I. SA, iar la data de 26.08.1999 apartamentul a făcut obiectul unei executări silite pentru recuperarea debitelor SC I. SA, fiind vândut la licitație publică adjudecatarului S.O.
Lipsa calității de proprietar al SC I. SA asupra apartamentului vândut la licitație nu este fondată atâta timp cât, la momentul adjudecării, societatea era proprietara imobilului. Faptul că ulterior, la 21.06.2005, G.E. a obținut în justiție constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1276/29.07.1998 nu este relevant în cauză.
S-a mai reținut că subdobânditorul G. B. care a dobândit apartamentul prin cumpărare de la S. O., este de bună credință.
împotriva sentinței a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând dispozițiile art. 304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ. și criticând-o pentru următoarele motive:
- Tribunalul Vâlcea a fost învestit doar cu soluționarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței Judecătoriei Rm.Vâlcea. Acesta a respins apelul prin care se invoca greșita admitere a excepției prescripției dreptului de a solicita nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare, deși a reținut în considerente tocmai faptul că judecătoria a admis în mod greșit excepția respectivă. Astfel, tribunalul a agravat situația apelantei în propria ei cale de atac.
- executarea silită imobiliară realizată de AFP Rm.Vâlcea față de apartamentul din București este lovită de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând de orice persoană interesată, întrucât cu ocazia adjudecării au fost încălcate dispozițiile art. 23 și 58 din O.G. nr. 11/1998 privitoare la înștiințarea debitorului, dispozițiile art. 372 și următoarele C.proc.civ., dispozițiile art. 29 din O.G. nr. 11/1998 privind obligația organului de executare de a identifica sediul debitorului și bunurile și veniturile urmăribile ale acestuia, dispozițiile art. 64, 66 și 52 din O.G. nr. 11/1998 privind evaluarea bunului, dispozițiile art. 58 din O.G. nr. 11/1998 privind vânzarea unui bun ce nu aparține debitorului, dispozițiile art. 59 și 67 din O.G. nr. 11/1998 privind efectuarea publicității imobiliare a somației și a titlului de proprietate.
Pentru cele expuse, rezultând că adjudecatarii au dobândit în mod nelegal la licitație publică apartamentul din București, prejudiciind creditorii SC I. SA și societatea respectivă, se impune constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare nr. 31605/25.08.1999, precum și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3449/09.11.1999.
Curtea a pus în discuție din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) C.proc.civ., nelegala compunere a instanței care a pronunțat hotărârea recurată în speță.
Examinând sentința prin prisma respectivului motiv de ordine publică, pus în discuție din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 și 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat.
Așa cum au reținut prima instanță și instanța de apel, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității procesului verbal de adjudecare și, pe cale de consecință, a contractului de vânzare cumpărare încheiat între adjudecatarul S.O.R. și Gh. B. M.
Vânzarea bunului - apartament situat în București - la licitație de către AFP Rm. Vâlcea s-a făcut în considerarea faptului că SC I. SA avea o datorie bănească față de organul fiscal și era proprietarul respectivului bun (cel puțin la acel moment). Prin urmare, creditorul AFP Rm. Vâlcea a procedat la executarea silită a debitorului SC I. SA prin vânzarea unui bun al acestuia.
Vânzarea unui imobil la licitație publică de către un organ fiscal în vederea realizării unei creanțe fiscale a fost o formă de executare silită atât sub incidența OG nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, în baza căreia s-a și realizat adjudecarea în discuție în speță, cât și sub incidența O.G. nr. 61/2002, care a abrogat ordonanța anterior menționată, și este în continuare o formă de executare silită prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care a abrogat O.G. nr. 61/2002.
Prin urmare, actul de adjudecare este un act întocmit în cadrul unei executări silite, iar debitorul executat nu este un terț, ci este parte a procedurii de executare silită.
Potrivit art. 172 C.proc.fisc. „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare (…). (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.
Potrivit art. 173 „(1) Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii (…). (2) Contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării. (3) Neintroducerea contestației în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun”.
în speță, cererea prin care se solicită a se constata nulitatea actului de adjudecare este o contestație la executare. Având în vedere că este formulată de partea care a fost executată silit, rezultă că este o contestație la executare promovată de debitor.
Potrivit art. 402 alin. (2) C.proc.civ., hotărârea pronunțată într-o contestație la executare silită formulată de debitor nu este suspusă apelului, rezultă că aceasta este suspusă doar recursului, având în vedere și dispozițiile art. 299 alin. (1) C.proc.civ.
Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”.
în privința contestației la executare din speță nu există derogări legale referitoare la compunerea completului de recurs, astfel că recursul trebuie soluționat de un complet format din trei judecători.
Având în vedere calificarea juridică a acțiunii în justiție ca fiind „contestație la executare” și faptul că titularul acesteia este însuși debitorul, se constată în speță că tribunalul a considerat în mod greșit că apelul este calea de atac legală împotriva sentinței prin care a fost soluționat fondul litigiului, iar nu recursul.
Ca atare, întrucât calea de atac formulată de reclamanta debitoare nu a fost soluționată de un complet compus potrivit dispozițiilor legale sus citate, Curtea, văzând dispoz. art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va admite recursul și va dispune casarea sentinței.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 3 C.proc.civ., instanța curții de apel nu are competența de a soluționa recursul într-o contestație ca cea din speță, singura instanță competentă material fiind tribunalul, conform art. 2 pct. 3 C.proc.civ., Curtea va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Vâlcea pentru soluționarea căii de atac în complet de recurs.
Pentru aceste motive a fost admis recursul declarat de reclamanta SC I. SA - prin lichidator Ș. V., cu sediul în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, împotriva sentinței civile nr. 3/2012 din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă în dosarul nr. 879/90/2009*, intimați fiind pârâții G.D., G.E., domiciliați în comuna D., județul Vâlcea, G. B. M., domiciliat în București, sector 2, S.O.R., domiciliat în București, sector 3, S.A.M., domiciliată în București, și Administrația Finanțelor Publice Rm.Vâlcea, cu sediul în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea și a fost casată decizia și trimisă cauza aceluiași tribunal spre soluționarea căii de atac în complet de recurs.
| ← Calitatea procesual pasivă a unităţilor administrativ... | Necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării.... → |
|---|
