Nerespectarea principiului contradictorialităţii. Înscrisuri primite la dosar care nu au fost puse în discuţia părţilor

Este încălcat principiul contradictorialităţii, iar hotărârea astfel pronunţată este lovită de nulitate, atunci când instanţa, primind la dosar un set de acte, nu le-a pus în discuţia părţilor, pronunţând hotărârea în baza lor.

Secţia I civilă, Decizia nr. 1316 din 3 octombrie 2011

Prin sentința civilă nr. 398/22.03.2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr. 4705/103/2010 s-a admis acțiunea formulată de contestatorul A.V. în contradictoriu cu intimata C.J.P. Neamț și în consecință:

S-a anulat decizia de pensionare nr. 302385/30.09.2010 emisă de intimată.

A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare prin care să soluționeze cererea de pensionare a contestatorului cu luarea în calcul a activității desfășurate în grupa I de muncă în procent de 100% conform adeverinței nr. 10958/14.05.2009 eliberată de SC A.M.T.P. Roman SA în perioadele 15.06.1970 - 21.10.1972 și 23.02.1974 - 16.11.1978 și a activității desfășurate în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform adeverinței 7879/16.04.2010 eliberată de SC A.M.T.P. Roman SA în perioadele 16.11.1978 - 1.01.1993 și 1.01.1993 - 1.04.2001.

împotriva acestei sentințe a promovat recurs intimata SC A.M.T.P. Roman SA, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 4705/103/2010.

A fost criticată soluția primei instanțe, susținându-se faptul că a fost încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare, atâta timp cât nu le-au fost comunicate înscrisurile depuse de contestator la termenul din 22.03.2011 și nu au fost citați pentru acest termen.

Pe fondul cauzei se invocă faptul că decizia contestată și-a încetat valabilitatea, deoarece a fost emisă în temeiul Legii nr. 263/2010 o nouă decizie de pensionare. Se mai arată și faptul că nu a valorificat potrivit înscrisurilor depuse de contestator doar perioada de 1.01.1993 - 1.04.2001 ca nefiind lucrată în grupa a II-a de muncă, fiind competentă să decidă dacă documentele care stau la baza emiterii unei decizii de pensionare au fost întocmite în conformitate cu prevederile legale.

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând în esență respingerea ca nefondat a recursului, cu motivarea că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situației de fapt și de drept.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 304,art. 3041 și art. 312 C.proc.civ., Curtea constată caracterul său fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La dosarul instanței de fond au fost depuse pentru termenul din 22.03.2011 noi înscrisuri de către contestatorul A.V. Aceste înscrisuri - precizări la cererea de chemare în judecată, adresa nr. 241615/16.11.2010 emisă de M.E.C. M.A. - nu au fost comunicate pârâtei conform art. 112 pct. 5 și art. 128 alin. (2) C.proc.civ. Faptul că nu au făcut obiect al dezbaterilor constituie o încălcare a dispozițiilor art. 169 alin. (1) C.proc.civ. și a dreptului la apărare al părții adverse.

Nerespectarea principiului contradictorialității atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Așa fiind, prima instanță a încălcat principiul contradictorialității și a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, primind un set de înscrisuri pe care nu le-a pus în discuția părților și pronunțând în baza lor o hotărâre prin care a admis acțiunea reclamantului.

Respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului de apărare se circumscriu noțiunii consfințite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, or, în cauză, așa cum s-a arătat, acest drept a fost încălcat.

De altfel, potrivit art. 129 C.proc.civ., judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea și de a respecta el însuși toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil.

Față de cele expuse mai sus, celelalte motive de recurs nu se mai impun a fi analizate, în baza art. 312 C.proc.civ. a fost admis recursul, casată sentința tribunalului și trimisă cauza spre rejudecare.

(Judecător Sorina Ciobanu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Nerespectarea principiului contradictorialităţii. Înscrisuri primite la dosar care nu au fost puse în discuţia părţilor