Nemotivarea hotărârii judecătoreşti. Nesoluţionarea fondului cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare

Din dispoziţiile art. 261 alin. (1) C.proc.civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea controlului judiciar, punctul 5 al textului menţionat referindu-se, în acest sens, la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea clară, convingătoare şi pertinentă a hotărârii constituie o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Simpla afirmare a unor concluzii fără indicarea datelor concrete, a problemelor de fapt şi de drept şi analiza probelor pe care se întemeiază, nu înseamnă o motivare, iar lipsa de motivare a hotărârii echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei şi justifică casarea deciziei astfel pronunţate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa care a pronunţat-o.

Secţia I civilă, Decizia nr. 506 din 24 octombrie 2011

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 2053/121/06.03.2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul H.P. a chemat în judecată pe pârâții C.G. și alții, solicitând ca, în baza probelor ce se vor administra, să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 120.000 lei cu titlu de daune morale.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâții, în cadrul ziarului „I.E.”, prin prezentarea față de persoana sa a unei realități trunchiate și denigratoare, i-au adus atingere onoarei și moralei.

în drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și urm. C.proc.civ.

Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. De asemenea, apelul declarat de acesta împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins.

împotriva deciziei Tribunalului Galați a declarat recurs reclamantul criticând-o pe motive de nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.

în esență, recurentul a susținut că instanța de apel nu a motivat în niciun fel hotărârea, nu a analizat susținerile sale și nici probele administrate în cauză, probe care dovedesc temeinicia pretențiilor sale. A arătat că motivarea nu are nici o legătură cu motivele de apel invocate și cu susținerile părților, aceasta cuprinzând paragrafe întregi total străine de pricină, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

A solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate în cauză, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 506 din 24.10.2011, Curtea de Apel Galați a admis recursul, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, din dispozițiile art. 261 alin. (1) C.proc.civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

în acest sens, punctul 5 al textului menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Din economia textului citat, reiese că obligația instanței de a-și motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea.

Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

în speță, Curtea a reținut că aceste dispoziții legale imperative nu au fost respectate.

Instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns criticilor invocate prin motivele de apel formulate de reclamant, motivarea deciziei pronunțate în apel cuprinzând fraze prin care se arată într-o manieră nelămuritoare, considerentele pentru care se păstrează sentința, fără a se face, însă, nici o referire expresă la motivele de apel invocate, la situația de fapt concretă din speța dedusă judecății.

De altfel, așa cum în mod corect a arătat și reclamantul prin motivele de recurs, hotărârea cuprinde paragrafe întregi care nu au nici o legătură cu speța, mai precis, se prezintă o situație de fapt străină de cea care face obiectul litigiului de față și pe baza căreia, totuși, instanța de apel trage concluzia că hotărârea instanței de fond este legală și trebuie menținută.

Astfel, de exemplu, se vorbește de gestionarea fondurilor publice, de licențe, de nereguli ce ar fi putut fi comise în timpul exercitării atribuțiunilor de un funcționar al statului, respectiv reclamantul, deși, în speță, reclamantul nu are o asemenea calitate, iar articolele defăimătoare scrise la adresa sa privesc cu totul alte aspecte.

în această situație, Curtea a constatat că, de fapt, decizia pronunțată în apel este nemotivată, ceea ce împiedică instanța de recurs să exercite controlul de legalitate asupra deciziei criticate.

Motivarea hotărârii este esențială pentru orice proces, aspect învederat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se înscrie și obligația instanței de a-și motiva hotărârile.

Motivarea hotărârii presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază hotărârea, cu examinarea probelor administrate. Simpla afirmare a unor concluzii fără indicarea datelor concrete, a problemelor de fapt și de drept și analiza probelor pe care se întemeiază, nu înseamnă o motivare, iar lipsa de motivare a hotărârii echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei și justifică casarea deciziei astfel pronunțate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a pronunțat-o.

(Judecător Irina Alexandra Boldea)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Nemotivarea hotărârii judecătoreşti. Nesoluţionarea fondului cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare