Obligaţia de a face. Jurisprudență Partaj

Judecătoria GURA HUMORULUI Sentinţă civilă nr. 1059 din data de 12.11.2013

Reclamantul BȘ, în contradictoriu cu pârâta SE, a solicitat o servitute de trecere - acces prin holul din interior pe casa scărilor pentru a ajunge la apartamentul său de la etaj și să i se dea cămara pentru a-și face intrarea direct de afară.

Instanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea. În motivare s-a arătat că între părți a avut loc un partaj de bunuri comune, soluționat prin SC 672/04.07.2003 a Judecătoriei Gura Humorului modificată în parte prin DC 2493/26.11.2003 a Tribunalului Suceava și DC 2210/25.11.2003 a Curții de Apel Suceava, când s-a partajat casa și s-a atribuit parterul actualei pârâte și etajul actualului reclamant, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că imobilul este comod partajabil în natură, astfel că nu mai este posibilă o nouă lotizare. Pe de altă parte reclamantul și-a făcut deja o scară exterioară pentru a avea acces la apartamentul său de la etaj.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligaţia de a face. Jurisprudență Partaj