Obligații. Contracte civile. Contracte aleatorii. Contract de întreținere. Efecte. Nerespectarea obligațiilor contractuale. Încetarea contractului. Condițiile rezoluțiunii

Judecătoria LIEŞTI Sentinţă civilă nr. 620 din data de 10.09.2014

Obligații. Contracte civile. Contracte aleatorii. Contract de întreținere. Efecte. Nerespectarea obligațiilor contractuale. Încetarea contractului. Condițiile rezoluțiunii

Cuprins pe materii: Obligații. Contract de întreținere. Efecte. Nerespectarea obligațiilor contractuale. Încetarea contractului prin rezoluțiune.

Index alfabetic:

- Contracte aleatorii,

- Contractul de întreținere. Efectele contractului

- Nerespectarea obligațiilor contractuale. Încetarea contractului prin rezoluțiune.

În situația încheierii contractelor de întreținere anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, sunt aplicabile dispozițiile legii vechi, art 6 alin 6 cod civil nefiind aplicabile.

Rezilierea operează doar în ipoteza în care obligațiile ambelor părți contractante au caracter succesiv. Cât timp prestația întreținutului ce reprezintă un efect principal al convenției - transmiterea dreptului de proprietate ori a unui alt drept real - se produce uno ictu, prestația întreținătorului, chiar succesivă fiind, nu reprezintă decât un mod de executare a obligației izvorâte din același contract, fără a putea atrage, în lipsa succesivității obligației părții cocontractante, rezilierea convenției.

Reclamanții nu pot fi obligați să aleagă transformarea obligației de întreținere într-o sumă de bani, clauza contractuală fiind stabilită în favoarea creditorilor obligației de întreținere.

Judecătoria Liești, sentința civilă nr. 620 din 10.09.2014

Prin acțiunea civilă formulată, reclamanții au solicitat rezoluțiunea contractul de întreținere autentificat sub nr. 916/25.06.2010 de BNP GNO, restabilirea situației de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au transmis nuda proprietate asupra imobilului casă de locuit și teren aferent, în favoarea pârâtei, în schimbul întreținerii viagere. Ulterior, pârâta N.L. nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere față de reclamanți.

Instanța a reținut că părțile au încheiat un contract de întreținere și uzufruct viager, iar în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra casei de locuit, întreținătoarea pârâtă s-a obligat să îi întrețină pe reclamanți.

Obligația contractuală de întreținere este - ca natură juridică - o obligație de a face, cu un conținut complex, prezintă particularitatea succesivității în executare, având caracter intuitu personae - în considerarea persoanei cu care se contractează. Creditorul întreținut are dreptul de a-i fi îndeplinită în natură executarea obligației de către debitorul său. Natura specifică a prestației de întreținere, în lipsa unor determinări contractuale concrete, înseamnă asigurarea celor necesare traiului creditorului obligației, în mod complet și succesiv, în toate componentele intrinseci ale noțiunii de gen a întreținerii, pe toată durata vieții sale, criteriul obiectiv de determinare a executării prestației în sine putând fi acela al satisfacerii nivelului obișnuit de trai al întreținutului, avut anterior încheierii contractului.

Neexecutarea culpabilă a prestației de întreținere de către întreținător dă dreptul creditorului întreținerii să solicite desființarea cu efect retroactiv a contractului.

Potrivit art 6 alin 6 cod civil, dispozițiile legii noi sunt aplicabile doar efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din obligația legală de întreținere, așadar, cu privire la obligația convențională de întreținere, sunt aplicabile dispozițiile legii vechi.

În acest sens, acțiunea în rezoluțiune/reziliere este guvernată de regulile stabilite de dispozițiile art. 1020 - 1021 C.civ 1865 și este pusă la dispoziția creditorului creanței de întreținere ca un efect specific al contractului, clauza rezolutorie fiind prezumată în toate contractele sinalagmatice, în ipoteza în care una din părți nu își îndeplinește obligația sa. Rezilierea operează doar în ipoteza în care obligațiile ambelor părți contractante au caracter succesiv. Cât timp prestația întreținutului ce reprezintă un efect principal al convenției - transmiterea dreptului de proprietate ori a unui alt drept real - se produce uno ictu, prestația întreținătorului, chiar succesivă fiind, nu reprezintă decât un mod de executare a obligației izvorâte din același contract, fără a putea atrage în lipsa succesivității obligației părții cocontractante rezilierea convenției.

Susținerile reclamanților sunt dovedite, aceștia, aflându-se în nevoie, datorită vârstei, nu au fost ajutați cu bani, alimente sau bunuri de altă natură.

Susținerile pârâtei, potrivit cărora reclamanții ar fi refuzat întreținerea, nu poate fi primită, nefiind dovedită prin nicio probă administrată.

Conform convenției dintre părți, reclamanții au posibilitatea de a alege fie transformarea obligației de întreținere într-o sumă de bani, fie să solicite rezoluțiunea contractului. Astfel, reclamanții nu pot fi obligați să aleagă transformarea obligației de întreținere într-o sumă de bani, după cum a oferit pârâta, clauza contractuală fiind stabilită în favoarea creditorilor obligației de întreținere.

Pentru a putea opera rezoluțiunea contractului de întreținere este necesar, potrivit art 1020 Cod civil ca una dintre părți să nu-și fi respectat obligațiile asumate, condiție îndeplinită în cauză.

În raport de cele reținute, instanța a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului autentificat sub nr. 916/25.06.2010 de BNP GNO și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligații. Contracte civile. Contracte aleatorii. Contract de întreținere. Efecte. Nerespectarea obligațiilor contractuale. Încetarea contractului. Condițiile rezoluțiunii