Poprire. Neexecutarea, în temeiul O.G. nr. 22/2002, obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, încalcă art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului
| Comentarii |
|
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, „ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.” Împrejurarea că ordonatorii principali de credite bugetare nu au dispus toate măsurile necesare pentru asigurarea bugetelor proprii şi ale instituţiilor din subordine pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii nu constituie un motiv rezonabil pentru respingerea cererii de validare a popririi în vederea realizării creanţelor reclamanţilor. În situaţia în care se refuză punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti în temeiul O.G. nr. 22/2002, garanţiile conferite de art. 6 din C.E.D.O., de care beneficiază justiţiabilul pe parcursul etapei judiciare a procedurii, îşi pierd orice raţiune de a exista.
Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 454 din 4 octombrie 2006
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 8515/2005 creditorii B.V.I. și S.E. au solicitat, în contradictoriu cu debitorii Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Prefectura Județului Constanța, înființarea validării popririi asupra conturilor debitorilor deschise la terțul poprit Administrația Finanțelor Publice Constanța.
în susținerea cererii s a arătat că debitorii nu și-au îndeplinit obligațiile de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu reprezentat prin sentința civilă nr. 7553/2003 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 194/2004 a Tribunalului Constanța, că reclamanții au obținut încuviințarea executării silite împotriva debitorilor, dar că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de consemnare a sumelor prevăzute în adresa de înființare a popririi.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 460 C. proc. civ.
Terțul poprit a formulat întâmpinare prin care s-a arătat că debitorii sunt instituții publice, că nu se pot urmări bunurile acestora în lipsa dispoziției ordonatorilor de credite, conform O.G. nr. 22/2002, astfel încât nu se pot popri conturile debitorilor.
Prin sentința civilă nr. 8791 din 7 octombrie 2006, Judecătoria Constanța a admis cererea creditorilor și a dispus validarea popririi înființată prin adresa emisă la 25 iulie 2005 în dosarul de executare nr. 131/2005 al B.E.J. M.I.
A fost obligat terțul poprit să plătească creditorilor următoarele sume:
- 675,41 lei RON debit principal și 50 lei RON cheltuieli de executare datorate de debitorul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța;
- 808,75 lei RON debit principal și 50 lei RON cheltuieli de executare datorate de debitorul Prefectura Județului Constanța.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel debitoarea Prefectura Județului Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 330 din 9 mai 2006 Tribunalul Constanța a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii cererii de validare a popririi, ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 22/2002, act normativ ce instituie o procedură specială, derogatorie, de punere în executare a obligațiilor de plată a unor surse de bani stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina autorităților și instituțiilor publice, scopul ei fiind acela de a evita blocarea activităților de interes public ale acestor instituții.
Cum în speță nu s-a probat că debitorii - instituții publice - au alocat fonduri speciale pentru plata obligațiilor stabilite în sarcina lor prin hotărâri judecătorești și care s ar afla în mâinile terțului poprit, nu poate fi validată poprirea înființată de executorul judecătoresc.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs creditorii B.V.I. și S.E., care au criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru motivul că instanța de apel a reținut în mod greșit că acțiunea de validare a popririi nu are temei legal, întrucât debitorii - instituții publice - nu au alocat fonduri destinate efectuării plății sumelor cuprinse în titlul executoriu înființat de recurenții creditori. Conform dispozițiilor Legii nr. 288/2002, revine ordonatorilor de credite obligația de a dispune asupra virărilor de credite bugetare pentru asigurarea efectuării plăților stabilite prin titluri executorii, iar neglijența sau reaua-credință a debitorilor în realizarea acestei obligații nu constituie un temei legal pentru respingerea cererii de validare a popririi.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de critica recurenților se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenții reclamanți B.V.I. și S.E. au dobândit calitatea de creditori ai Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și ai Prefecturii Județului Constanța pentru sumele de 675,41 lei RON - despăgubiri, 50 lei RON - cheltuieli de executare silită și respectiv, 808,75 lei RON - despăgubiri și 50 lei RON - cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 7553/2003 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 194/2004 al Tribunalului Constanța.
Deși au solicitat punerea în executare a titlului executoriu, debitorii nu și au executat aceste obligații bănești.
Conform dispozițiilor art. 460 alin. (1) C. proc. civ. „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.
Art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede că „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.”
Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 din CEDO. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei dintre părți (cauza Săcăleanu împotriva României, Hotărârea din 6 septembrie 2005, cauza Virgil Ionescu împotriva României, Hotărârea din 28 iunie 2005 definitivă la 28 septembrie 2005).
în situația în care administrația refuză sau omite punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, garanțiile conferite de art. 6 din C.E.D.O., de care beneficiază justițiabilul pe parcursul etapei judiciare a procedurii, își pierd orice rațiune de a exista.
împrejurarea că ordonatorii principali de credite bugetare nu au dispus toate măsurile necesare pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii nu constituie un motiv rezonabil pentru respingerea cererii de validare a popririi în vederea realizării creanțelor reclamanților.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în practica sa că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească (Budov c. Rusia, Hotărârea din 7 mai 2002; Săcăleanu c. României, Hotărârea din 6 septembrie 2005). Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin.
Or, în cauză, statul, prin propriile acțiuni, a făcut imposibilă recuperarea imediată de către reclamanți a sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească, elemente suficiente pentru a concluziona că acesta, prin intermediul organismelor sale specializate, nu a depus toate eforturile pentru punerea în executare cu celeritate a hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii pentru reclamanți, ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 din CEDO.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul reclamanților și se va modifica decizia recurată, în sensul respingerii apelului formulat de debitorul Prefectura Județului Constanța și menținerii hotărârii primei instanțe.
(Judecător Mihaela Popoacă)
| ← Ocrotirea minorului. Caracterul subsecvent al plasamentului.... | Apel. Momentul comunicării. Tardivitatea → |
|---|
