Ordin de protectie cu limitarea folosintei bunului
| Comentarii |
|
Judecătoria SLATINA Sentinţă civilă nr. 12556 din data de 15.12.2014
Data publicare portal: 05.03.2015
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 26.09.2014, sub nr. 9373/311/2014, reclamanta a chemat in judecata pe parat, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna emiterea ordinului de protectie impotriva actiunilor paratului.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat, in esenta, ca datorita comportamentului violent al paratului, atat fizic cat si verbal, se impune emiterea ordinului impotriva acestuia, fiindu-i pusa in primejdie viata si integritatea corporala.
In drept, a invocat dispoz. Legii nr. 25/2012.
In dovedire, a depus copia actului de identitate (fila 3), precum si o Somatie emisa de Primaria com. Ganeasa, jud. Olt (fila 22).
Legal citat, paratul nu a formulat intampinare, însă s-a prezentat în instanță la ultimul termen de judecata, instanta asigurandu-i un avocat din oficiu.
Instanta a administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum si proba testimonială in cadrul careia a fost audiata martora D V, depozitia acesteia fiind consemnata si atasata la dosar.
Prin s.c. nr 12556 din data de 15.12.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina în dosarul nr. 9373/311/2014 s-a admis cererea privind emiterea ordinului de protectie, astfel cum a fost precizata la 21.11.2014 (fila 29 dosar), formulată de reclamanta BB în contradictoriu cu pârâtul BF.
S-a emis ordinul de protecție împotriva pârâtului pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii, dispunând:
S-a limitat dreptul de folosinta al paratului numai asupra imobilului situat in partea dreapta a curtii situate in com. G, sat D, jud. Olt (locuință pe care o folosește și în prezent), fără a mai patrunde in imobilul situat in partea stângă a curtii in imobilul situat pe acea latură (art. 23 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 217/2003, republicată);
A fost obligat paratul la păstrarea unei distante minime de 20 m față de reclamanta (art. 23 alin. 1 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 217/2003, republicată).
S-a admis cererea avocatului din oficiu desemnat pentru parat, sens in care dispune majorarea onorariului cuvenit acestuia de la 200 lei la 400 lei.
S-a stabilit onorariu definitiv pentru avocatul din oficiu, B D P, la suma de 400 lei, aceasta sumă urmand a fi suportată din fondurile MJ special constituite in acest scop.
S-a luat act ca reclamanta nu solicită obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunta astfel Judecatoria Slatina a reținut următoarele:
În fapt, la data de 19.10.1968 s-a încheiat căsătoria între reclamanta și pârât, înregistrată sub nr. 30 în Registrul stării civile al Primăriei com. S, jud. Prahova, așa cum rezultă din dosarul nr. 529/311/2014 al Judecătoriei Slatina, avand ca obiect desfacerea casatoriei dintre parti, solutionat de acelasi complet de judecata.
Din căsătoria părților au rezultat copii, insa acestia sunt majori in prezent.
Din probele administrate a rezultat fara dubiu ca paratul manifesta un comportament reprobabil fata de fosta sotie, respectiv reclamanta a suferit mai multe traume de natura psihica urmare a comportamentului fostul sot, cu care imparte bunul comun reprezentat de curtea ce reprezinta fosta gopodarie comuna, in cadrul careia se afla 2 imobile, fiecare parte stapanind in fapt si in drept, conform sustinerilor acestora din sedinta publica de la ultimul termen de judecata, cate unul.
Sub aspect probator, declaratia martorului propus de reclamanta releva un comportament continuu de-a lungul casniciei partilor de natura conflictuala, aceasta stare de fapt intensificandu-se in prezent, pe fondul consumului de alcool al paratului, aceasta atitudine paratul, la solicitarea instantei, explicandu-si-o prin imprejurarea ca reclamanta aduce in curtea comuna persoane de sex opus, acuzand-o, conform martorului, de relatii cu acestia din urma, folosindu-se de termenul general uzitat in aceste situatii, in speta instanta folosind sintagma de "persoana de moravuri usoare";, desi partile nu mai sunt casatorite, relatia acestora fiind desfacuta prin hotararea pronuntata in dosarul nr. 529/311/2014.
In aceasta privinta, instanta retine ca o casnicie desfasuta prin divort, in speta din culpa exclusiva a paratului, pe fondul relatiilor tensionate dintre cele doua parti, nu poate fi caracterizata ca fiind foarte "fericita";, iar proba testimoniala a relevat ca paratul este recalcitrant si violent cu fosta sotie, existand un pericol iminent ca intre parti sa se iste conflicte mult mai grave, pe fondul consumului de alcool din partea paratului, mai ales in situatiile in care pe acest fond, negat de reclamanta, aceasta din urma s-ar afla in compania altor persoane de sex masculin, paratul neintelegand ca ruperea relatiei de casnicie in mod oficial, prin pronuntarea divortului, nu mai poate fi interpretat in mod personal, casatoria nemaifiind in fiinta, acest motiv de gelozie incercat de parat putand fi cauza unor eventuale conflicte grave, care pot pune in pericol grav viata si integritatea corporala a reclamantei.
De acest grad de intelegere redus al imprejurarilor de fapt instanta a luat act personal in sedinta publica de la ultimul termen, cand paratul si-a exprimat dezacordul fata de relatiile reclamantei cu alte persoane in curtea comuna, fara sa-si explice si faptul ca reclamanta nu mai poate fi considerata o persoana de moravuri usoare in prezent (fara sa fie luata in calcul perioada din timpul casatoriei, cum mentiona paratul in sedinta, intrucat aceasta perioada nu intereseaza in aceasta speta), aceasta putand sa dezvolte orice fel de relatii dupa bunul plac, chiar daca acesta ar considera ca nu sunt conforme cu standardul sau de viata si morala, reclamanta fiind libera sa-si manifeste cum doreste si neingradita personalitatea, precum si viata viata, asupra acestora paratul neavand nici un drept, desi instanta a observat la parat ca acesta din urma nu intelege aceste aspecte umane, garantate prin Constitutie, obiectivand ca reclamanta nu ar avea voie sa aiba asemenea relatii in curtea sa.
Din aceste perspective, instanta constata ca gradul de intelegere al faptelor de catre parat este unul foarte redus, intrucat acesta are conceptii asupra vietii invechite, de tip medieval, apreciind ca reclamanta trebuie sa se incadreze in tiparul si in conditiile de viata impuse de acesta.
Din proba testimoniala instanta a retinut ca paratul are o natura foarte conflictuala, cauzata in mod special de consumul de alcool (fiind internat si la psihiatrie cu aproximativ o luna in urma, conform depozitiei martorului reclamantei, fapt recunoscut implicit si direct de catre parat, la interpelarea instantei in timpul audierii martorului), iar pe acest fond negativ, combinat cu evidenta stare de gelozie a paratului, alaturi de imprejurarea ca reclamanta a a fost nevoita sa paraseasca curtea comuna si imobilul detinut de aceasta in aceasta locatie, instanta retine ca exista pericolul iminent ca intre cele doua parti sa se iveasca un conflict foarte grav, ce ar putea avea repercusiuni de intensitate, care sa puna in pericol in mod grav viata si integritatea corporala a reclamantei.
Sub acest aspect, instanta nu poate retine alegatiile formulate in cadrul concluziilor orale de aparatorul din oficiu al paratului, in sensul ca nu s-a demonstrat ca reclamanta ar fi suferit leziuni in urma actiunilor paratului, intrucat textul de lege (art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, rep.) relevant in speta reglementeaza normativ existenta unei stari de pericol, iar aceasta, conform celor ce preced, exista si are toate "sansele"; sa se produca in viitor, instanta fiind indrituita, pe baza perceperii personale asupra personalitatii paratului, sa deduca ca exista un pericol ca reclamanta sa fie supusa unui tratament violent al paratului de natura fizica, intrucat cel psihologic a fost dovedit prin proba testimoniala, iar paratul a recunoscut ca dezvolta un asemenea limbaj injurios la adresa fostei sale sotii.
Sunt incidente următoarele dispoziții legale:
In drept, instanta retine ca în legislația românească, actul normativ cadru din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie este Legea nr. 217/2003. Această lege a fost modificată într-o manieră consistentă prin Legea nr. 25/2012 pentru a fi corectate anumite deficiențe semnalate în practică.
Modificările au vizat, în principal, următoarele aspecte: indicarea expresă a principiilor care guvernează domeniul protecției și promovării intereselor victimelor violenței în familie; extinderea ariei de acoperire a conceptului de "violență în familie"; astfel încât el să corespundă cu standardele de definire impuse de instrumente juridice internaționale extinderea numărului situațiilor de interrelaționare care sunt acoperite de conceptul "membru de familie"; prin raportare la domeniul de reglementare; crearea unui instrument de protecție care și-a dovedit utilitatea în alte legislații și care în Legea nr. 217/2003 este denumit "ordin de protecție";.
În legislația penală actuală există deja posibilitatea aplicării măsurii de siguranță a interdicției revenirii în locuința familiei pe o perioadă determinată, prevăzută de art. 118/1 VC.pen. în cazuri de violență în familie. Aplicarea unei astfel de măsuri este însă condiționată de îndeplinirea unor cerințe speciale: victima trebuie să solicite luarea sa, cel împotriva căruia se dispune o astfel de măsură a fost deja condamnat la pedeapsa închisorii de cel puțin un an pentru loviri sau alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice sau psihice, săvârșite asupra membrilor de familie, iar instanța constată că prezența sa în locuința familiei constituie un pericol grav pentru aceștia. Durata pentru care se poate lua această măsură este de până la 2 ani.
In forma anterioară modificării și republicării din anul 2012, art. 26 din Legea nr. 217/2003 permitea ca această măsură să fie dispusă în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății, la cererea victimei sau din oficiu, ori de câte ori existau probe sau indicii temeinice că un membru de familie a săvârșit un act de violență cauzator de suferințe fizice sau psihice asupra unui alt membru. Dispunerea se făcea de către instanța de judecată prin încheiere motivată.
Ceea ce se solicita cu necesitate din punct de vedere doctrinar ca modalitate de protejare a victimelor violenței în familie este, însă, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la tratementele agresive. În fapt este vorba despre o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă și care poate genera situații de comitere împotriva sa a unor infracțiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viață.
Cu alte cuvinte, prin raportare la necesități practice, era necesară completarea cadrului de instrumente de protecție a victimelor violenței în familie cu unul de tip preventiv cu efect imediat prin raportare la pericolul la care victimele acestui tip de violență sunt expuse. Acest instrument a fost creat prin Legea nr. 25/2012 și poartă denumirea de "ordin de protecție";.
În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, "persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre"; măsurile, obligațiile sau interdicțiile indicate expres de lege.
Între aceste măsuri se numără evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate.
Prin formularea textului legal se legitimează o limitare a exercițiului dreptului la viață privată și la domiciliu al celui împotriva căruia s-ar dispune o astfel de măsură, cu privire la care existau rețineri serioase din punct de vedere practic. Limitarea este justificată prin raportare comportamentul agresiv fizic sau psihic pe care acesta îl adoptă față de membrii de familie și care generează un pericol pentru aceștia.
O astfel de prevedere ar putea fi considerată ca fiind în contradicție cu reglementarea din art. 8 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, în conformitate cu care "orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale";.
Instanta apreciaza că nu ne vom afla în situația unei încălcări a prevederilor convenționale citate în cazul emiterii unui ordin de protecție în baza căruia o persoană este evacuată din domiciliul stabilit într-un imobil al cărui proprietar este chiar ea. Aceasta deoarece art. 8 însuși, în alineatul (2) din Convenția europeană a drepturilor omului prevede că: este admisă ingerența unei autorități publice în exercitarea acestui drept: "dacă aceasta este prevăzută de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora";.
Prin hotărârea prin care se emite ordinul de protecție, instanța poate dispune și cu privire la alte măsuri:
- ca agresorul să suporte și contravaloarea chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială;
- obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie
- poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Pentru că ingerința asupra drepturilor fundamentale ale celui împotiva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, legea nu a permis luarea măsurilor respective pe o perioadă nedeterminată. Astfel, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 217/2003, durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește în mod expres de către judecător. În niciun caz, însă durata pentru care s-au luat măsurile nu va putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului.
Chiar și în cazul în care în hotărâre nu se indică expres durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.
În acest punct se observă că în cazurile de violență în familie, cel mai adesea, este vorba despre fapte de agresiune de orice tip care se desfășoară în intimitatea locuinței. Din acest motiv, poate fi dificil ca faptele să fie probate, mai ales în situațiile în care agresiunile se au loc atunci când nicio altă persoană nu este de față. În acest fel, se poate ca o persoană să fie victima unei forme de agresiune, dar să nu poată proba acest fapt, mai ales în situațiile de violență psihică.
În egală măsură, există și riscul de a se abuza de drept prin expunerea la o măsură de limitare a exercițiului drepturilor în baza unui ordin de protecție a unui membru de familie care nu este în realitate un agresor. Se poate ca în astfel de situații să se dorească chiar agresarea psihică a acestuia prin acuzații false de violență. În consecință, este vorba despre un echilibru foarte greu de atins în demersul de protejare a drepturilor celor două părți implicate în acte de violență în familie, aceasta cu atât mai mult cu cât este posibil ca mijloacele de probă prezentate să fie obținute cu încălcarea intimității persoanei - de exemplu, filmările din locuința comună, realizate fără consimțământul celui înregistrat.
În concluzie, în conformitate cu legislația românească un ordin de protecție se poate emite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) se constată comiterea unui act de violență, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi:
- violență verbală, adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare"; [art. 4 lit. a) din Legea nr. 217/2003]
- violență psihologică, impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar [art. 4 lit. b) din Legea nr. 217/2003];
- violență fizică, adică o vătămare corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar [art. 4 lit. c) din Legea nr. 217/2003];
- violența sexuală, adică agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal [art. 4 lit. d) din Legea nr. 217/2003];
- violență economică, adică interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar [art. 4 lit. e) din Legea nr. 217/2003];
- violență socială, impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar [art. 4 lit. f) din Legea nr. 217/2003];
- violență spirituală adică subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare [art. 4 lit. g) din Legea nr. 217/2003];
b) Actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei;
c) Actul este unul de violență în familie (Legea nr. 217/2003 are în vedere prevenirea și combaterea violenței în familie), în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, modificată prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012: ,,in sensul prezentei legi, ,,violența în familie’’ reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate’’, violenta putand fi verbala, psihologica, fizica, sexuala, economica, sociala, spirituala, conform art. 2 indice 1 din acelasi act normativ.
Aplicând aceste dispoziții legale în cauza de față, raportat la probele administrate, rezultă că gravitatea si repetabilitatea violentelor verbale exercitate de pârât asupra reclamantei impun emiterea ordinului de protectie pe durata maxima, de șase luni, prevazuta de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, in forma republicata, in sensul limitarii dreptului de folosinta al paratului numai asupra imobilului situat in partea dreapta a curtii situate in com., sat, jud. Olt (locuință pe care o folosește și în prezent), fără a mai patrunde in imobilul situat in partea stângă a curtii in imobilul situat pe acea latură (art. 23 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 217/2003, republicată), precum si al obligării paratului la păstrarea unei distante minime de 20 m față de reclamanta (art. 23 alin. 1 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 217/2003, republicată).
Va admite cererea avocatului din oficiu desemnat pentru parat, sens in care va dispune majorarea onorariului cuvenit acestuia de la 200 lei la 400 lei, constatandu-se ca acesta a fost prezent la toate termenele de judecata, iar participarea sa nu a fost una de forma, ci una efectiva si bine sustinuta.
Astfel fiind, va stabili onorariul definitiv pentru avocatul din oficiu, B D P, la suma de 400 lei, aceasta sumă urmand a fi suportată din fondurile MJ special constituite in acest scop.
Va lua act ca reclamanta nu solicită obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
Prezenta hotărâre se va comunica IPJ Olt - Postului de politie al comunei G, conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată, pentru supravegherea punerii acesteia in practica.
| ← Verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii.... | Hotarare care sa tina loc de act autentic inadmisibila → |
|---|
