Verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii. Încălcarea dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată. Nulitate absolută.
Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 31 din data de 20.11.2014
Prin încheierea din data de 18.11.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților SF și SI și în baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală a fost menținută această măsură.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut că potrivit art. 207 alin. 6, C. proc. pen., în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpații SF și SI, s-a apreciat că aceasta este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpaților se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual, și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată.
Astfel, din materialul probator administrat până la acest moment procesual, s-a reținut că în data de 04.08.2014, în jurul orelor 03:08, inculpatul SF și-a însușit un pahar, în valoare de 10 lei, din incinta cazinoului M. ce aparține S.C. … SRL, din Municipiul A., după care, în aceeași dată, în jurul orelor 03:10, inculpatul SF și inculpatul minor SI au deposedat prin violență de suma de 360 lei și de cheile autoturismului marca Dacia Logan ce funcționează în regim de taxi, pe persoana vătămată O.V.R. , cauzându-i leziuni ce au necesitat 6-7 (șase-șapte) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în timp ce persoana vătămată îi transporta pe cei doi, cu autoturismul menționat.
De asemenea, s-a constat că menținerea măsurii preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpaților de la judecată și prevenirii săvârșirii unei noi infracțiuni.
Pe de altă parte, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației - în sensul că inculpații SF și SI sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b din Cod penal și art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d și e din Cod penal, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d și e din Cod penal.
Faptele se caracterizează în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art. 202 alin. 3 C. proc. pen.
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă a arestării preventive dispusă față de inculpații SF și SI este legală si temeinică, precum și verificând subzistența temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, caracterul necesar și proporțional al acesteia cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, în baza art.348 alin. 2 raportat la art.207 Cod de procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, fiind menținută starea de arest.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație SF., declarația sa privind declararea căii de atac fiind consemnată în procesul verbal încheiat după pronunțarea încheierii, la Judecătoria Alexandria. Contestația nu a fost motivată în scris, motivele acesteia fiind susținute oral de apărătorul din oficiu al inculpatului.
Sintetizând susținerile orale ale apărătorului, se reține că inculpatul critică încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere că în opinia sa temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, a recunoscut și regretat faptele săvârșite. În subsidiar, se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv arestul la domiciliu.
La termenul de judecată a fost depusă la dosar contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria împotriva aceleiași încheieri.
În motivarea contestației, parchetul a arătat că prin rechizitoriul emis la data de 25.09.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților SF fără antecedente penale, pentru infracțiunile de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b din Cod penal și tâlhărie calificată prev. și ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d și e din Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. d din Cod penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 din Cod penal și SI. fără antecedente penale, pentru infracțiunea de tîlhărie calificată prev. și ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d și e din Cod penal, cu aplic. art. 113 și urm. din Cod penal.
Prin încheierea din data de 13.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății în cauză.
Cu toate că a dispus începerea judecății, totuși la data de 18.11.2014, în mod greșit s-a dispus de către judecătorul de cameră preliminară verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților susmenționați, pronunțându-se astfel, în camera de consiliu încheierea din 18.11.2014 prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați, cu consecința menținerii măsurii arestării preventive a acestora.
Se constată că hotărârea pronunțată este lovită de nulitatea absolută prev. de art. 281 alin. 1 lit. c din CPP în contextul în care, depășind faza procedurii de cameră preliminară, judecata devenea publică, impunându-se astfel ca judecata să se efectueze în ședință publică.
De altfel, se constată că și pronunțarea încheierii a fost dată în camera de consiliu și nu în ședință publică, contrar dispozițiilor legale.
Având în vedere că, în conformitate cu disp. art. 205 alin. 5 CPP, contestația formulată de procuror prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispusă anterior, or situația din cauza de față (în contextul în care arestarea inculpaților expiră la data de 19.11.2014, ora 00.00, iar termenul pentru soluționarea constestației unuia dintre inculpați se soluționează la data de 20.11.2014) este pretabilă raționamentului juridic învederat de legiuitor, în sensul prevenirii punerii în libertate a unor persoane periculoase, se impune soluționarea de urgență a contestației, având în vedere că măsura arestării preventive a inculpaților expiră astăzi, la ora 00.00.
Față de cele susmenționate Parchetul solicită admiterea contestației formulată, desființarea încheierii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din data de 18.11.2014 din cadrul Judecătoriei Alexandria, cu consecința constatării, urmare rejudecării cauzei, a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați și menținerii măsurii arestării preventive a acestora.
Examinând contestațiile, prin prisma motivelor invocate și în baza art. 4251 Cod procedură penală, tribunalul le apreciază ca fiind întemeiate având în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 25.09.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților SF și SI pentru infracțiunile deja arătate.
În cursul urmăririi penale, prin încheierea nr. 92 din 10.09.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Alexandria, definitivă prin încheierea nr. 59 din 11.09.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria și s-a dispus măsura arestării preventive față de inculpații SF pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 10.09.2014 până la data de 09.10.2014 și SI pe o perioadă de 20 de zile, de la data de 10.09.2014 până la data de 29.09.2014.
După înregistrarea dosarului la instanța de fond, judecătorul de cameră preliminară de la această instanță, prin încheierea din data de 26 septembrie 2014 a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaților și a menținută această măsură în continuare, încheierea rămânând definitivă prin încheierea penală nr. 67 din 29.09.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman. De asemenea, în cursul procedurii de cameră preliminară, prin încheierea din 21.10.2014, definitivă prin încheierea nr. 84 din 28.10.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și a fost menținută această măsură în continuare.
Prin încheierea din data de 13.11.2014, definitivă, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria privind pe inculpații SF și SI, dispunându-se începerea judecății.
Încheierea de sesizare a instanței este definitivă, în raport de dispozițiile art. 347 Cod procedură penală, în cauză aceasta fiind definitivă din data de 13.11.2014.
Astfel, prin această încheiere, judecătorul de cameră preliminară s-a desesizat, cauza de la acea dată fiind în faza procesuală de judecată.
Prin încheierea din data de 18.11.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților SF și SI și în baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală a fost menținută această măsură.
În aceste condiții se constată că deși cauza se afla în faza de judecată, dispunându-se în mod definitiv începerea judecății prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 13.11.2014, în mod nelegal prima instanță a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților potrivit dispozițiilor legale ce reglementează verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, respectiv în temeiul art. 207 Cod procedură penală.
Potrivit art. 208 alin. 1 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
Astfel, în raport de aceste dispoziții, instanța de fond avea obligația de a verifica măsura preventivă dispusă împotriva inculpaților potrivit dispozițiilor legale ce reglementează această procedură în cursul judecății.
Din coroborarea dispozițiilor art. 203, 208 și 352 Cod procedură penală, rezultă că prezenta cauză trebuia soluționată de instanța de judecată și nu de judecătorul de cameră preliminară, în ședință publică, iar pronunțarea se impunea a fi fost făcută în ședință publică.
Procedând la soluționarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară, în camera de consiliu și pronunțând încheierea în camera de consiliu, prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată și publicitatea ședinței.
Aceste încălcări determină, conform dispozițiilor art. 281 Cod procedură penală, aplicarea nulității absolute.
În consecință, cum încheierea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută, în baza art. 280 Cod procedură penală, urmează a se constata nulitatea acesteia.
Tribunalul reține că potrivit art. 280 alin. 3 Cod procedură penală, atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale.
În cauză, însă, dat fiind că măsura arestării preventive a fost verificată anterior și menținută de judecătorul de cameră preliminară (pe o perioadă de cel mult 30 de zile) la data de 21.10.2014, durata acesteia a expirat la data de 19.11.2014, anterior soluționării prezentelor contestații, nu mai este posibilă verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri și eventual menținerea acesteia în actualul cadru procesual.
Pe de altă parte, având în vedere că durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpați de judecătorul de cameră preliminară a expirat, în condițiile art. 241 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, urmează a se constata încetată de drept, la data de 19.11.2014, măsura arestării preventive a inculpaților SF și SI, măsură dispusă prin încheierea nr. 92 din 10.09.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Alexandria și menținută în cursul procedurii de cameră preliminară prin încheierile din 26.09.2014 și 21.10.2014 de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria.
Ca urmare, în baza art. 241 alin. 2 Cod procedură penală, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților SF și SI andu Felinar și Stoica Ion de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise, dacă nu sunt reținuți ori arestați în altă cauză.
← CERERE DE VALOARE REDUSA. Jurisprudență Cereri | Ordin de protectie cu limitarea folosintei bunului → |
---|