Ordonanţă de plată – respingere excepţie inadmisibilităţii – respinge cererea
| Comentarii |
|
Judecătoria TURNU MĂGURELE Sentinţă civilă nr. 6 din data de 11.01.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2016, sub nr., creditoarea I.F. P. I. în contradictoriu cu debitoarea Î.I. P. V. O. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se emită o ordonanță de plată prin care debitoarea să fie obligați la plata sumei de 14 904,5 lei reprezentând contravaloarea mărfii vândute către aceasta și neachitate și la plata penalităților de întârziere.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în urma relațiilor comerciale existente între părți, a vândut societății debitoare marfă în valoare de 14.904,5 lei, conform facturii seria TRVGI NR.3925618/04.11.2014, marfă pe care debitoare a refuzat cu rea credință să o achite.
A precizat faptul că suma totală pentru care se solicită emiterea ordonanței de plată conține TVA.
De asemenea creditoarea a precizat faptul că a încercat recuperarea sumei pe cale amiabilă, prin emiterea unei somații către debitoare pentru plata datoriei, însă debitoarea s-a folosit de tot felul de motive pentru tergiversarea plății.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art.1013 și urm. C.proc.civ.
În dovedirea cererii, creditoare a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În acest sens, a depus, în copie certificată, următoarele înscrisuri: proces-verbal și facturii seria TRVGI NR.3925618/04.11.2014.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, conform chitanței aflată la fila 7 a dosarului.
La data de 3 ianuarie 2017, debitoarea a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca nefondată.
A arătat că la cererea de emitere a ordonanței de plată creditoarea nu a atașat nici o dovadă a comunicării somației expediate în condițiile prevăzute de art. 1015 alin.1 C.pr. civ., ceea ce face ca cererea astfel formulată să fie inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, a arătat că cererea de emitere a ordonanței de plată este nefondată întrucât factura invocată de creditoare în susținerea pretențiilor sale nu este un contract civil sau un înscris asimilat potrivit dispozițiilor art.1014 alin.1 C. pr. civ., din care să rezulte o creanță certă lichidă și exigibilă.
Debitoarea a argumentat că, deși creditoarea a arătat în cererea sa că suma de bani pentru care a solicitat emiterea ordonanței de plată conține TVA, factura, ca și înscris nu este un document adecvat din punct de vedere legal pentru un transfer de bunuri a căror valoare este purtătoare de TVA. Potrivit disp. art.155 alin.5 Cod fiscal, în cuprinsul facturii este obligatoriu ca prețul bunurilor să fie unitar, exclusiv TVA taxă care se înscrie într-o rubrică separată a facturii și implicit va fi evidențiată separat față de prețul unitar al produsului.
De asemenea, a precizat că nu au fost consemnate ce anume bunuri au fost livrate, iar eventualele liste de inventar la care se face referire nu sunt atașate cererii de chemare în judecată.
Totodată, debitoarea a mai arătat faptul că A.F. P. I., persoana care a emis factura nu este aceeași persoană cu I.F. P. I.,reclamanta din prezenta cauză și nu există un document din care să rezulte contrariul.
Asociația Familială este o formă de organizare economică fără personalitate juridică, formată dintr-un întreprinzător -persoană fizică împreună cu familia sa.
A menționat faptul că la momentul la care a fost emisă factura mai sus menționată era căsătorit cu B. (fostă P.) I., ceea ce face ca Asociația familială să le aparțină în egală măsură în calitate de membrii ai familiei și implicit să facă parte din patrimoniul comun.
De asemenea a menționat faptul că a fost căsătorit cu B. (fostă P.) I. până la data de 18.03.2015, când prin sentința civilă nr.196 pronunțată de J. T. M. s-a dispus desfacerea căsătoriei.
În prezent, pe rolul aceleiași instanței se află un proces de partaj bunuri comune ce face obiectul dosarului civil nr.1058/329/2015.
Din punctul său de vedere debitoarea apreciază că aspectele privind existența unor eventuale debite trebuie soluționat în cadrul unui proces de partaj bunuri comune, în condițiile în care bunurile (fără să fie precizate) la care se face referire în facturii nr.3925618/04.11.2014 fac parte din patrimoniul comun.
Pentru considerentele mai sus expuse debitoarea a precizat faptul că cererea reclamantei este nefondată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1014 C.pr. civ., pentru emiterea unei ordonanțe de plată împotriva sa.
În drept a invocat disp. art.1019 C.pr.civ.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ.,"; instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei,"; așa încât, va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității cererii invocată de debitoare, prin întâmpinare.
Asupra excepției astfel invocate, instanța constată următoarele:
Astfel, potrivit art. 1015 alin. 1 C.pr.civ, "creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație , prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia";.
Potrivit art. 1016 alin. 2 C.pr.civ., dovada comunicării somației prevăzute de art. 1014 alin. 1 C.pr.civ se va atașa cererii, sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă. Sancțiunea prevăzută de dispoziția legală anterior menționată este aplicabilă în situația în care nu ar exista anexat la cerere dovada comunicării somației, nu și în cazul în care această somație nu a fost îndeplinită cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 1015 C.pr.civ..
La dosar există dovada comunicării notificării, comunicarea de primire având data de 15.12.2016 (fila 21 dosar).
Susținerea debitoarei în ceea ce privește lipsa conținutului declarat al comunicării realizate prin confirmare de primire, nu este întemeiată, aceasta nefiind de natură să ducă la admiterea excepției.
De asemenea instanța constată că la data analizării cererii de emitere a unei ordonanțe de plată, termenul de 15 zile prevăzut de art. 1014 C.pr.civ pentru a acorda posibilitatea de plată, fără a se mai recurge la instanță, este împlinit.
Pentru aceste considerente, instanța constată că excepția inadmisibilității cererii , invocată de debitoare prin întâmpinare este neîntemeiată, urmând a dispune respingerea acesteia .
Instanța reține că procedura ordonanței de plată, așa cum apare reglementată de art. 1013 și următoarele din C.proc.civ., este o procedură specială, simplificată și accelerată, pentru recuperarea creanțelor ale căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisurile atașate dosarului.
Potrivit art. 1013 C.proc.civ., procedura ordonanței de plată poate fi folosită de orice creditor care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Textul de lege menționat stabilește cadrul general de admisibilitate a cererii de emitere a unei ordonanțe de plată. În temeiul acestui text de lege, instanța este datoare să verifice dacă pretenția dedusă judecății constă în plata unei sume de bani, creanța creditorului este certă, lichidă și exigibilă, precum și dacă izvorul acestei creanțe este reprezentat de un contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.
Potrivit art. 1020 alin. 2 C.Pr.Civ., în cazul în care apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe, iar acestea ar fi admisibile, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.
Astfel, în cauză, debitoarea a contestat creanța menționând că este necesară administrarea altor probe, în condițiile în care în prezent între membrii asociației familiale se derulează un proces de partaj, iar bunurile asociației fac parte din patrimoniul comun al părților.
Instanța apreciază că acțiunea creditoarei ridică probleme ce nu pot fi dezlegate pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată și necesită suplimentarea probatoriului specific dreptului comun.
Față de cele menționate anterior, instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii și va respinge cererea de emitere a unei ordonanțe de plată , creditorul având posibilitatea de a introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, astfel cum este prevăzut de art. 1020 alin. 3 C.Pr.Civ.
De asemenea, în temeiul art. 453 C.pr.civ., va dispune obligarea creditorului la plata către debitor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, onorariu avocațial redus potrivit art. 451 alin. 2 C.pr.civ., proporțional cu valoarea și complexitatea cauzei.
| ← Acţiune în constatare | Hotărâre care să ţină loc de act autentic. Jurisprudență... → |
|---|
