Perfectarea vânzării-cumpărării . Jurisprudență Prejudicii, daune

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 382 din data de 26.02.2015

Prin cererea de chemare în judecată din data de 13.05.2014 înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 1641/260/2014, reclamanții I. C. și I.V. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul I.I., să se dispună perfectarea vânzării-cumpărării încheiată în data de 05.01.2010 pentru un imobil casă în suprafață de 72 mp și două suprafețe de teren de 0,07 ha teren curți și 0,36 ha teren arabil.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în data de 05.01.2010, a încheiat cu L. M., decedată la data de 14.09.2010, sora pârâtului I.I., un înscris sub semnătură privată prin care aceasta le-a vândut un imobil casă în suprafață de 72 mp și două suprafețe de teren de 0,07 ha teren curți și 0,36 ha teren arabil pentru care au plătit suma de 5000 lei.

Reclamanții au arătat că au intrat în posesia imobilelor imediat după încheierea înscrisului sub semnătură privată, urmând ca ulterior părțile să se prezinte la notar pentru perfectarea vânzării-cumpărării.

În luna septembrie 2010 L. M. a decedat, singurul moștenitor fiind fratele acesteia I. I..

Reclamanții au mai arătat că, în prealabil, pentru rezolvarea acestui litigiu, l-au invitat pe pârât la notar însă acesta nu a dat curs invitației reclamanților.

În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1669 din codul civil.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 19.02.2015 instanța a invocat din oficiu excepția prematurității raportat la dispozițiile Titlul X art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, respectiv 05.01.2010.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit Titlului X art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Din înscrisurile depuse de reclamanți la dosarul cauzei nu rezultă că aceștia au solicitat pârâtului, înainte de a se adresa instanței de judecată cu o acțiune de perfectare vânzare-cumpărare, să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar pârâtul să fi refuzat acest lucru.

Susținerea reclamanților referitoare la faptul că, anterior introducerii acțiunii, l-au invitat pe pârât la notar pentru perfectarea vânzării-cumpărării încheiată conform înscrisului din 05.01.2010 nu poate fi primită deoarece, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în data de 20.02.2015, I. C. și I. V. l-au convocat la mediator pe I.C. C., persoană care nu este parte în prezenta cauză, motivul convocării fiind acela de întocmire a planului de situație pentru construcțiile și terenul din satul C. comuna P. precum și pentru întocmirea documentației pentru obținerea certificatului de urbanism pe numele reclamanților I. C. și I. V.

De asemenea, instanța reține că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1279 și art. 1669 din Noul Cod Civil, având în vedere că, potrivit art. 6 din noul cod civil, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă, vânzarea-cumpărarea pentru care se solicită perfectarea în speța de față fiind încheiată înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil.

Față de considerentele expuse, instanța constatând că reclamanții nu au făcut dovada că, anterior introducerii acțiunii pe rolul Judecătoriei M., pârâtul a refuzat să se prezinte la notar în vederea perfectării vânzării-cumpărării, în temeiul Titlului X art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, astfel cum era în vigoare la data încheierii actului de vânzare-cumpărare din 05.01.2010, va admite excepția prematurității, urmând să respingă acțiunea ca fiind prematur introdusă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Perfectarea vânzării-cumpărării . Jurisprudență Prejudicii, daune