Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 329 din data de 16.04.2013
Petentul este în eroare atunci când susține că i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a asigurat un interpret la momentul încheierii procesului verbal de contravenție , drept prevăzut de art.6 par.3 lit.e din CEDO când acest drept în realitate este prevăzut în cadrul unui proces în fața unei instanțe de judecată iar din această perspectivă se reține că autoritatea administrativă, respectiv agentul constatator nu este instanță de judecată în contextul în care petentul nu a dovedit o asemenea vătămare din moment ce a dedus controlului jurisdicțional procesul verbal de contravenție cu privire la temeinicia și legalitatea acestuia beneficiind de garanțiile procedurale puse la dispoziție de legea de procedură pentru a-și face apărările considerate de cuviință. Fiind de reținut în acest context că prin formularea prezentei plângeri, în care a beneficiat de asistență juridică adecvată, petentul a fost în măsură să prezinte instanței toate obiecțiunile avute față de procesul verbal contestat, respectiv toate apărările față de constatările agentului constatator, astfel că tribunalul consideră că nu se pune problema vreunei vătămări produse și nici a unei nerespectări a drepturilor conferite de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
2. Efectuarea fără autorizație de acte de comerț și fapte de comerț cu metale prețioase și pietre prețioase, care au ca obiect între altele introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase constituie contravenție în conformitate cu art.18 din OUG nr.190/2000 și sancționată cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, precum și cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenției.
(Tribunalul Arad secția contencios administrativ și fiscal, decizia civilă 329 din 16.04.2013 în dosarul1405/55/2012)
Prima instanță a reținut corect starea de fapt în raport cu probațiunea administrată în cauză și a considerat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției imputate pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică ca urmare a interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale în materie.
Contrar susținerilor recurenților Tribunalul constată că în mod corect prima instanță examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din OG 2/2001, în conformitate cu care instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din același act normativ, textul de lege aplicabil se încadrează pe deplin raportat la descrierea faptei contravenționale, nedecelându-se cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel descrierea faptei a fost făcută în mod corespunzător, agentul constatator consemnând în cuprinsul procesului-verbal toate elementele esențiale cu privire la starea de fapt și încadrarea legală, atât pentru individualizarea contravenției cât și pentru ca instanța să poată exercita controlul jurisdicțional impus de legea cadru în materie, respectiv OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Tribunalul notează că petentul este în eroare atunci când susține că i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a asigurat un interpret la momentul încheierii procesului verbal de contravenție , drept prevăzut de art.6 par.3 lit.e din CEDO când acest drept în realitate este prevăzut în cadrul unui proces în fața unei instanțe de judecată iar din această perspectivă se reține că autoritatea administrativă, respectiv agentul constatator nu este instanță de judecată în contextul în care petentul nu a dovedit o asemenea vătămare din moment ce a dedus controlului jurisdicțional procesul verbal de contravenție cu privire la temeinicia și legalitatea acestuia beneficiind de garanțiile procedurale puse la dispoziție de legea de procedură pentru a-și face apărările considerate de cuviință. Fiind de reținut în acest context că prin formularea prezentei plângeri, în care a beneficiat de asistență juridică adecvată, petentul a fost în măsură să prezinte instanței toate obiecțiunile avute față de procesul verbal contestat, respectiv toate apărările față de constatările agentului constatator, astfel că tribunalul consideră că nu se pune problema vreunei vătămări produse și nici a unei nerespectări a drepturilor conferite de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul va respinge și critica privind lipsei competenței materiale a lucrătorilor din cadrul Poliției de Frontieră în constatarea și aplicarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul verbal contestat în acord cu prima instanța reținându-se că art.20 din OUG nr. 190/2000, actul normativ incident prezentei cauze include în sfera de competență a Ministerului Administrației și Internelor constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de art.18 și 19 din actul normativ aplicat în speță, minister din care face parte și Poliția de Frontieră. Că este așa este confirmat și de dispozițiile art. 1 din OUG nr. 104/2001, în conformitate cu care Poliția de Frontieră Română face parte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și este instituția specializată a statului care exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, printre ale cărei atribuții generale, prevăzute de art. 21 se află și aceea de a constata contravențiile și aplica sancțiunile contravenționale, potrivit legii.
Astfel că agentul constatator din cadrul Poliției de Frontieră avea competența de a încheia procesul verbal de contravenție prin care petentul a fost sancționat contravențional.
Dispozițiile art.2 pct.2 lit.f din OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România definesc ca operațiuni cu metale și pietre prețioase - actele de comerț și faptele de comerț cu metale prețioase și pietre prețioase, care au ca obiect între altele introducerea în țară a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase iar art.8 alin.1 din același act normative impune condiția prevăzută imperative că operațiunile cu metale prețioase și pietre prețioase, prevăzute la art. 2 pct. 2, se pot efectua de către persoanele fizice sau juridice numai în baza autorizației eliberate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pe perioadă nedeterminată, vizată anual de către aceasta.
Iar efectuarea acestora fără autorizație constituie contravenție în conformitate cu art.18 din OUG nr.190/2000 și sancționată cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, precum și cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenției.
Or în condițiile în care petentul a fost depistat de S.P.F. Curtici la intrarea în țară cu trenul IC Ister având în bagajele personale bunuri din metal galben în cantitate de 22,170 kg, fiind fără relevanță eventuale diferențe constatate ulterior, fără a prezenta acte de proveniență pentru acestea și autorizația prevăzută de art.8 alin.1 din OUG nr.190/2000 fiind necontestat că petentul dorea să intre în țară cu această cantitate de metal prețios corect agentul constatator a reținut săvârșirea faptei încadrată în drept la art.18 din OUG nr.190/2000.
Apărarea invocată că metalul galben deținut tranzita doar țara este fără relevanță textul de lege fiind fără echivoc în sensul introducerii în țară a metalului prețios care este interzisă în lipsa condițiilor prevăzute de textul de lege incident, respectiv al deținerii autorizației emise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pe perioadă nedeterminată, vizată anual de către aceasta, ceea ce însă petentul nu deținea.
În același sens va fi respinsă și apărarea petentei care invocă că este autorizată să desfășoare operațiuni cu metale prețioase într-o țară membră a UE în condițiile în care după cum s-a arătat pentru introducerea în România legiuitorul a stabilit condiția deținerii unei autorizații pentru introducerea metalelor prețioase operațiunea respectivă fiind considerată chiar de către lege ca fiind acte de comerț și fapte de comerț cu metale prețioase iar o asemenea condiție impusă pentru evidența circulației metalelor prețioase nu poate constitui o restricție adusă liberei circulații a mărfurilor după cum eronat susține petenta.
Astfel că analizând fapta reținută în procesul verbal de contravenție tribunalul reține în acord cu prima instanță că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute în art. art.18 din OUG nr.190/2000 iar amenda aplicată de 5000 lei este situată la minim și în conformitate cu art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal iar sancțiunea confiscării mărfii a fost aplicată în temeiul art.18 din OUG nr.190/2000, marfa fiind depistată asupra petentului și confiscată de la acesta iar susținerea petentei care invocă că petentul era împuternicitul acesteia nu are nici o relevanță în condițiile în care trebuia ca în prealabil să se informeze cu privire la exigențele legislației românești raportat la introducerea metalelor prețioase în țară în caz contrar asumându-și încălcarea acesteia cu consecința aplicării sancțiunii amenzii contravenționale și a confiscării mărfii ceea ce s-a și întâmplat.
Pe cale de consecință, pentru motivele arătate mai sus recursul petenților a fost respins ca nefondat.
| ← Contract de arendă. Jurisprudență Contracte | Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
