Plângere împotriva rezoluţiei ORC de sancţionare a lichidatorului judiciar cu amendă contravenţională pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse de art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale. Dizolvarea de dre

Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 308/C din data de 01.04.2015

Prin sentința civilă nr. 308/C din 01.4.2015 (Dosar nr. 224/62/2015-camera de consiliu), Tribunalul Brașov a admis plângerea formulată de petenta R SPRL împotriva rezoluției nr. emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, și în consecință a desființat rezoluția nr. emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov privind înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la sancționarea lichidatorului R SPRL cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. petentul R SPRL a formulat plângere împotriva rezoluției nr. pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov în ședința din 30.12.2014 în dosarul nr. prin care s-a dispus admiterea cererii formulate de către D.G.R.F.P. Brașov, care a solicitat sancționarea contravențională a Cabinetului petent cu amendă de 100 lei, soluție pe care o consideră netemeinică și nelegală.

La data de 27.01.2015, în procedura regularizării cererii deduse judecății, petentul R SPRL a formulat modificare și completare a plângerii și a solicitat instanței ca, pe cale de excepție, să constate nulitatea absolută a rezoluției atacate cu consecința admiterii plângerii și anulării rezoluției atacate.

Petentul a invocat dispozițiile art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, art. 15 din O.G. nr. 2/2001 și a arătat că, având în vedere situația de fapt, privită în raport cu dispozițiile legale, este evident că sancționarea realizată prin rezoluție emisă în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 116/2009 este nelegală, întrucât contravenția se constată și se sancționează de către directorul Oficiului Registrului Comerțului și de către persoanele desemnate de acesta în baza și cu respectarea O.G. nr. 2/2001.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele :

Prin rezoluția Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov în dosarul nr. s-a dispus admiterea cererii de înregistrare în Registrul Comerțului a sancționării lichidatorului R SPRL, cerere formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov pentru S.C. DM S.R.L. și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la sancționarea lichidatorului R SPRL la plata amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei.

Analizând plângerea formulată de petentul R SPRL împotriva rezoluției persoanei desemnate de directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov nr., în conformitate cu dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009, instanța reține că plângerea este întemeiată, raportat la motivele de nelegalitate invocate de petent.

Excepția nulității rezoluției nr. a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, invocată de petent prin completarea de acțiune, reprezintă o apărare de fond, un motiv de nelegalitate a rezoluției atacate, iar nu o excepție de procedură propriu - zisă, motiv de nelegalitate care urmează a fi analizat prin prezenta hotărâre judecătorească.

Astfel, analizând legalitatea și temeinicia rezoluției nr. a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov, instanța reține că, prin încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. s-a dispus dizolvarea S.C. DM S.R.L., iar prin încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov nr. a fost desemnat lichidator petentul.

Sancționarea contravențională a lichidatorului petent potrivit rezoluției nr. O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov s-a realizat în speță în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit dispozițiilor art. VI alin. 1 din O.U.G. 43/2010, "Prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică în mod corespunzător și procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a acesteia, data de la care curg termenele prevăzute la art. 260 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență";, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol "Prin excepție de la dispozițiile alin. 1, societățile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului";.

S.C. DM S.R.L. se afla, la data sancționării contravenționale a petentului, în situația reglementată de art. VI alin. 2 din O.U.G. nr. 43/2010, fiind pronunțată la acea dată și sentința civilă nr. 591/C/22.10.2014 a Tribunalului Brașov - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, prin care s-a dispus, la cererea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, radierea din Registrul Comerțului a S.C. DM S.R.L.

Având în vedere că, la data sancționării contravenționale, societatea pentru care fusese numit petentul ca lichidator, îndeplinea condițiile pentru radiere, fiind aplicabile în privința acesteia dispozițiile art. VI alin. 2 din O.U.G. nr. 43/2010, iar nu dispozițiile art. VI alin. 1 din O.U.G. nr. 43/2010, care fac trimitere la prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990, instanța reține că sancționarea contravențională a petentului este nelegală.

În privința modalității procedurale de sancționare a lichidatorului petent Restart SPRL cu amendă contravențională, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 "În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";, iar potrivit alin. 5 al aceluiași articol "La împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un raport privind stadiul operațiunilor de lichidare. La împlinirea termenului de un an prevăzut la alin. 1 lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un nou raport, însoțit, dacă este cazul, și de hotărârea instanței de prelungire a termenului de lichidare, pentru menționare în registrul comerțului";.

Dispozițiile art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 stabilesc modalitatea de sancționare contravențională a lichidatorilor care nu își îndeplinesc obligațiile prevăzute de art. 260 alin. 4 și 6 din Legea nr. 31/1990, stabilind că "Nerespectarea obligației de depunere a rapoartelor prevăzute la alin. 4 - 6 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 100 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează, din oficiu sau în urma sesizării oricărei părți interesate, de către directorul oficiului registrului comerțului și/sau de persoana sau persoanele desemnate de către directorul general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului";.

Față de dispozițiile exprese ale art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, instanța reține că sancționarea contravențională a lichidatorului în ipoteza expres prevăzută de acest text de lege, se realizează prin rezoluție a directorului Oficiului Registrului Comerțului și/sau de persoana sau persoanele desemnate de acesta, iar nu prin întocmirea unui proces - verbal de contravenție conform O.G. nr. 2/2001, astfel că rezoluția nr. Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov respectă aceste dispoziții legale.

Chiar dacă sancționarea contravențională a lichidatorului se realizează prin rezoluție a Directorului Oficiului Registrului Comerțului conform art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 116/2009, sancțiunea aplicată are natura juridică a unei sancțiuni contravenționale, astfel că dispozițiile art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 se completează, în privința aspectelor nereglementate de legea specială, cu actul normativ care reglementează cadrul juridic general în materia sancțiunilor contravenționale, care este O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Sunt aplicabile, așadar, și în cazul sancțiunii contravenționale a amenzii prevăzute de art. art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, dispozițiile din O.G. nr. 2/2001 privind prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, o altfel de interpretare putând duce la aprecierea că aceste contravenții sunt imprescriptibile, ceea ce ar fi contrar rațiunilor avute în vedere de legiuitor la instituirea instituției prescripției, instituție care este reglementată în toate ramurile de drept. Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale intervine deoarece raportul juridic contravențional de conflict nu a fost rezolvat într-o perioadă rezonabilă de timp în care sancțiunea contravențională să își atingă scopul pentru care a fost instituită, respectiv să contribuie la prevenirea și represiunea educativă a celui care acționează cu ignorarea normelor de drept contravențional.

Or, potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 "Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei";, iar în speță data săvârșirii de către lichidatorul petent a faptei contravenționale este data expirării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, fără ca lichidatorul să depună la O.R.C. raportul privind situația economică a societății sau data expirării termenului de 6 luni prevăzut de art. 260 alin. 5 teza I din Legea nr. 31/1990, fără ca lichidatorul să depună la O.R.C. raportul privind stadiul operațiunilor de lichidare ori data expirării termenului de 1 an prevăzut de art. 260 alin. 5 teza II din Legea nr. 31/1990, fără ca lichidatorul să depună la Oficiul Registrul Comerțului un nou raport. La rândul lor, termenele de 60 de zile și respectiv de 6 luni și 1 an prevăzute de art. 260 alin. 4 și 5 din Legea nr. 31/1990 încep să curgă de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 43/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 316 din data de 13.05.2010, față de dispozițiile art. VI alin. 1 din acest din urmă act normativ.

Termenul de 6 luni de prescripție a aplicării sancțiunii amenzii contravenționale se împlinise așadar, la data sancționării lichidatorului petent R SPRL cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei, potrivit rezoluției nr. 21892/30.12.2014, astfel că sancționarea lichidatorului este, și din această perspectivă, nelegală.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 6 alin. 5, 6, 7 din O.U.G. nr. 116/2009, instanța va admite plângerea formulată de petenta R SPRL împotriva rezoluției nr. emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov și va desființa, în consecință, dispozițiile acesteia.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiei ORC de sancţionare a lichidatorului judiciar cu amendă contravenţională pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse de art. 260 alin. 7 din Legea nr. 31/1990. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale. Dizolvarea de dre