Plângere la contravenţie. Jurisprudență Plângeri prealabile

Tribunalul BRAŞOV Decizie nr. 39/R din data de 11.01.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAȘOV

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 39/R

Ședința publică de la 11 IANUARIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE : S. O.

JUDECĂTOR : A. O.

JUDECĂTOR : M. I. M.

GREFIER : C. I.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA împotriva sentinței civile nr.11701/29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr.3899/197/2012 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BRAȘOV, având ca obiect " plângere împotriva procesului verbal de contravenție ".

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentanților recurentei petente COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA și al intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BRAȘOV.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care ;

În conformitate cu dispozițiile art. 159/1 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială în soluționarea prezentei cauze și stabilește că este competentă sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 3 coroborat cu art. 299 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Se constatăm depusă la dosar, prin serviciul registratură, din partea intimatului întâmpinare.

Față de conținutul întâmpinării care reia apărările de la fondul cauzei, instanța apreciază că nu se impune comunicarea acesteia către recurenta petentă.

Având în vedere că s -a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, reține că:

Prin sentința civilă nr.11701 din data de 26.09.2012, Judecătoria Brașov a respins ca ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta Compania Națională " Poșta Română" prin Sucursala Direcția Regională de Poștă Centru, împotriva procesului-verbal seria AP nr. 2338523/15.12.2011 încheiat de intimata IJP Brașov.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut urmatoarele:

Prin procesul verbal seria AP nr. 2338523/15.12.2011, petenta a fost sanctionată contraventional de catre partea intimata IJP Brașov cu amenda contravențională în cuantum de 2000 lei, reținându-se faptul că în data de 15.12.2012 în urma controlului efectuat la Oficiul Poștal nr. 10 Brașov s-a depistat faptul că petenta nu a respectat dispozițiile art. 26 alin. 1 și art. 60 lit c) L. 333/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 L. 333/2003, « paza transporturilor de bunuri și valori….se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea de ale cărei bunuri se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia. »

In speță petenta nu a făcut dovada prevăzută de lege, și nu a depus planul de pază vizat de organele de poliție, astfel cum prevăd dispozițiile mai sus citate.Deși a invocat faptul că planul de pază nu se află în pastrarea nici unui Oficiu Poștal, care nu are personalitate juridică, totuși, petenta, care are personalitate juridică, nu a făcut dovada deținerii unui astfel de plan de pază.

Motivul de nulitate a procesului verbal nu este întemeiat, deoarece procesul verbal este lizibil, iar în ceea ce privește lipsa ștampilei aceasta nu este de natură să atragă nulitatea procesului verbal, intimata recunoscând întocmirea procesului verbal și formulând apărări, nefiind contestată veridicitatea procesului verbal de contarvenție.

Instanta a reținut așadar ca situatia de fapt retinuta de agentul constator corespunde realitatii, procesul verbal fiind ca atare legal si temeinic, procesul verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, iar sancțiunea este corect individualizată, fiind orientată spre minimul prevăzut de lege, motiv pentru care instanța a respins plângerea ca fiind neintemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal petenta Compania Națională "Poșta Română"; SA, prin care a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației și anulării procesului-verbal seria AP nr. 2338523/15.12.2011 încheiat de intimatul IJP Brașov.

În motivarea recursului se arată în esență următoarele:

Prin procesul-verbal contestat a fost aplicată recurentei o amendă în cuantum de 2000 lei, reținându-se în fapt că nu a luat măsuri de întocmire a planului detransport valori monetare la Oficiul Poștal nr.10 Brașov, încălcând dospozițiile art.26 alin.1 din Legea nr.333/2003.

Recurenta arată că, prin raportare la fapta reținută în procesul-verbal, contravenția pentru care a fost amendată recurenta nu există.

În plus, e de reținut și disproporționalitatea dintre sacțiunea aplicată și fapta corespunzătoare acesteia.

Sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, cu modul și mijloacele de săvârșire a acesteia.Neexistând un prejudiciu real și concret, sancțiunea aplicată este nelegală.

Procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, întrucât nu poartă ștampila unității emitente.

Se mai arată că recurenta desfășoară activitățile de transport valori în baza planului de pază al transportului de valori aparținând CNPR pentru județul Brașov, nr.103/2269/23.06.2008, avizat de IPJ Brașov cu nr.231779/07.07.2008.

Recurenta precizează că lipsește și vinovăția ca element constitutiv al contravenției.

În drept, recurenta invocă prevederile OG nr.2/2001, Legea nr.333/2003, art.299 și urm. Cod procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art.36 din OG nr.2/2001.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BRAȘOV a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.(fila 28)

Examinând sentința recurată în raport de actele si lucrările dosarului, de motivele de recurs invocate, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 15.12.2011, recurenta petentă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.26 alin.1 din Legea nr.333/2003, constând în aceea că petenta nu a luat măsuri de întocmire a planului de transport valori monetare la Oficiul Poștal nr.10 din Brașov și pentru trimiterea acestuia spre avizare Poliției Brașov.

Recurenta petentă invocă mai multe aspecte de nelegalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție.

În ceea ce privește nulitatea acestuia, pentru lipsa ștampilei unității emitente, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că acesta nu reprezintă motiv de nulitate a actului constator, procesul-verbal fiind semnat de către agentul constatator din cadrul IPJ Brașov.(fila 7, dosar fond)

Instanța de recurs reține și faptul că sancțiunea amenzii în cuantum de 2000 lei a fost aplicată cu respectarea prevederilor art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, organul constatator ținând cont de gradul de pericol social al faptei săvârșite.Amenda a fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de art.61 alin.1 lit.b din Legea nr.333/2003.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la inexistența faptei contravenționale, motivat de faptul că recurenta deține plan de pază al transporturilor de bunuri și valori, avizat de IPJ Brașov, instanța de recurs reține următoarele:

Recurenta a depus la dosar planul de pază al transporturilor județene de bunuri și valori aparținând Companiei Naționale Poșta Română, avizat favorabil de IPJ Brașov la data de 08.07.2008.(filele 7-21).Acesta nu se referă însă și la unitatea poștală OFICIUL POȘTAL NR.10 din Brașov.Or, sancțiunea contravențională a fost aplicată petentei recurente în mod corect, întrucât, pentru acest oficiu poștal, nu a putut prezenta plan de transport valori monetare.

Ca urmare, nici susținerea recurentei privind lipsa vinovăției, ca element constitutiv al contravenției, nu poate fi reținută de instanța de recurs.

Față de considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 C.proc.civ., instanta urmează să respingă recursul declarat împotriva sentinței civile nr.11701 din data de 26.09.2012, pronunțată de Judecătoria Brașov, ca nefondat.

Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A., cu sediul în mun.x, B-dul x nr.x, sector x, împotriva sentinței civile nr.11701 din data de 26.09.2012, pronunțată de Judecătoria Brașov, ca nefondat.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. O. A. O. M. I. M.

GREFIER,

C. I.

red.A.O./17.01.2013

tehnored. Cl.I./17.01.2013

- 2 ex -

jud. fond: L.S.P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere la contravenţie. Jurisprudență Plângeri prealabile