ACTIUNE IN ANULARE
Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 118 din data de 04.04.2014
Prin decizia civilă nr. 118/04.04.2014, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă SC CV SA.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 233/339/2013 pe rolul Judecătoriei Zimnicea, precizată la termenul din 8.04.2013, reclamanta SC R SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC CD SA și SC CV SA, anularea facturii seria nr. 29200023349 din 20 ianuarie 2012, și, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 13151,74 lei . Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat reclamanta că deține un punct de lucru, brutărie, în comuna P, jud. T, iar pentru acest punct de lucru a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu SC CV SA, cod client 90088578, pentru energia electrică consumată fiind emise facturi ce au fost plătite integral și la timp.
În luna martie 2009, reclamanta și-a restrâns activitatea pentru acest loc de consum și a solicitat, prin cerere scrisă, întreruperea furnizării de energie electrică, facturile fiind achitate până la această dată.
A arătat că la data de 31.07.2009, SC CV SA a emis în mod nejustificat factura 3304985103 în valoare de 10031,70 lei pretinzând că reprezintă regularizare și contravaloare energie reactivă, deși societatea nu a funcționat și nu a consumat energie electrică în perioada facturată.
A mai arătat că au contestat această factură, că s-a procedat la o recitire a contorului, și că după numeroase memorii și sesizări, au fost emise un număr de 16 facturi la data de 31.08.2009, prin care s-a stornat valoarea facturii mai sus menționate cu explicația unei citiri eronate a contorului, iar apoi s-au mai emis facturi stornate, în final, la data de 20.01.2012 fiind emisă factură a cărei anulare se cere.
A apreciat că factura este nelegală și conține înscrisă o sumă pe care reclamanta nu o datorează, solicitând anularea acestei facturi.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, martori, expertiză tehnică.
A depus la dosar factura contestată și înscrisuri în dovedirea acțiunii ( filele 18-95).
Pârâta SC CD SA a depus la data de 4 martie 2013 întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că factura este un mijloc de probă, reprezentând un document justificativ pentru înregistrare în contabilitate, nefiind act juridic și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivând că emitentul facturii ce face obiectul acțiunii este SC CV SA, conform contractului dintre părți.
La data de 29.04.2013 pârâta SC CV SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, apreciind că în temeiul art. 7 alin. 1 C.pr.civ. competentă este Judecătoria Craiova, excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii prevăzută de art. 720] C.proc.civ. apreciind că cererea este prematur introdusă, nefiind contestate facturile conform prevederilor legale, și excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că factura este un mijloc de probă, reprezentând un document justificativ pentru înregistrare în contabilitate, nefiind act juridic.
Pe fondul acțiunii, a solicitat respingerea acesteia ca netemeinică și nelegală, arătând că urmare cererii reclamantei înregistrată la 23.04.2009 s-a procedat la modificarea valorilor estimate la un consum de 0kwh/lună, iar urmare neplății facturilor aferente serviciului de energie electrică s-a procedat la rezilierea contractului.
A precizat că facturile au fost emise în baza înregistrărilor grupului de măsură, că reclamanta are obligația să achite inclusiv energia electrică capacitivă, precum și cea reactivă și a concluzionat că facturile sunt corect emise, pe baza indexilor înregistrați de contorul seria 69042, astfel cum rezultă din bonul de mișcare contor nr. 3070019054/7.06.2010 și că reclamanta are obligația să achite facturile emise.
Prin încheierea pronunțată la data de 29 aprilie 2013 instanța a respins ca neîntemeiate excepția necompetenței teritoriale, excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii prevăzută de art. 720] C.proc.civ. și excepția inadmisibilității, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC CD SA, excepții invocate de către pârâte prin întâmpinările depuse.
A fost încuviințată reclamantei proba cu interogatoriul pârâtelor, proba testimonială și proba cu expertiză electroenergetică, probe administrate în cauză.
S-a dispus, din oficiu, emiterea unei adrese către pârâta SC CV pentru a se comunica informații cu privire la contractul derulat cu reclamanta, relațiile fiind comunicate la data de 24.05.2013.
Prin sentința civilă nr. 2157/25.XI.2013, Judecătoria Zimnicea, a admis în parte acțiunea având ca obiect acțiune în anulare formulată de reclamanta S.C. "R"SRL, în contradictoriu cu pârâtele S.C. CD S.A., și S.C. CV S.A.
A anulat parțial factura seria AV, nr. 29200023349 din 20 ianuarie 2012, emisă de pârâta SC CV SA, și anume în ce privește suma de 12412,34 lei reprezentând valoare de plată.
A obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în sumă de 3151,79 lei proporțional cu pretențiile admise.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că la data de 20.01.2012 a fost emisă de către pârâta SC CV SA factura seria AV, nr. 29200023349 din 20 ianuarie 2012 în valoare de 13151,74 lei, debitor fiind reclamanta.
Din conținutul facturii fiscale reiese faptul că la data emiterii acestei facturi reclamantul avea de plata suma de 12750,13 lei, la care s-au adăugat penalități în cuantum de 401,61 lei.
Cu privire la relațiile dintre părți instanța a reținut că în baza contractului nr. 225R/04.07.2000, reclamanta a avut montat contorul electric trifazat de energie electrică, tip Enerlux T, an fabricație 2005, durata de funcționare certificată 10 ani. În cauză nu a fost posibilă expertizarea metrologică a contorului, deoarece acesta a fost casat la data de 23.09.2010, astfel cum s-a comunicat instanței, deși consumul de energie electrică era negociat și contestat încă din data de 11.08.2009.
Acest contor a fost montat la data de 08.09.2005, verificat metrologic în același an, cu programarea efectuată de producătorul AEM T, fără a fi reprogramat la instalare, potrivit tarifului stabilit și contractului încheiat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, aspecte necombătute de către pârâta SC CV SA, care în obiecțiunile la raportul de expertiză, arată că a fost programat contorul de către producător, ulterior fiind reprogramat de către operatorul de distribuție.
Instanța a reținut din raportul de expertiză coroborat cu înscrisurile din dosar faptul că contorul a fost programat pentru afișarea a 4 adrese ( cadrane) și nu așa cum s-a stabilit prin contract, și cum rezultă din bonul de mișcare nr. 0011366/8.09.2005 care indică două cadrane, prin care s-au stabilit condițiile de montare a contorului.
De asemenea, din probele administrate în cauză, instanța a constatat că energia electrică, activă și reactivă, a fost facturată pe perioada citirii contorului, 08.09.2007-26.10.2007, iar pentru perioada 26.10.2007 -31.03.2009 nu s-au efectuat citiri de contor, astfel cum rezultă din actele dosarului, astfel încât nu a fost facturată energie electrică reactivă, deși în această perioadă, pârâta a emis facturi pentru energia electrică activă, facturi care au fost stornate în luna august 2009.
De asemenea, instanța a mai reținut și faptul că prin cererea din data 24.03.2009, reclamanta a solicitat modificarea consumului de energie electrică la 0 kwh, din cauza suspendării activității, iar la data de 18.05.2009, urmare neplății facturii scadente, stornată ulterior, s-a procedat la deconectarea consumatorului.
Expertul numit în cauză a cuprins în raportul de expertiză o situație a facturilor de regularizare și stornare întocmite de pârâtă și a constat că în perioada 26.10.2007-27.08.2009 nu s-au efectuat citiri ale contorului, precum și faptul că la programarea contorului s-a avut în vedere programarea făcută de către fabricant, fără a se lua în calcul tariful D, așa cum s-a contractat de către părți.
Concluziile expertei desemnate se coroborează, în ceea ce privește situația de fapt reținută de instanță și cu depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța reținând și culpa pârâtei, care a casat aparatul de măsurat contestat la data de 23.09.2010, deși la 11.08.2009 reclamanta a contestat facturile emise și a solicitat verificarea citirilor contorului, care a stat în pasivitate 22 de luni și nu a efectuat citiri ale contorului, instanța reținând că, în aceste condiții, nu poate fi angajată obligația de plată în sarcina reclamantei.
Instanța, în temeiul disp. art. 969 C.civ, a admis în parte acțiunea reclamantei, și a anulat parțial factura contestată, și anume în ce privește suma de 12412,34 lei reprezentând valoare de plată, având în vedere că , omologând raportul de expertiză întocmit în cauză, se reține că la data de 31.03.2009, data încetării activității reclamantei, aceasta datora suma de 739,40 lei către pârâta SC CV SA, sumă pentru care, analizând actele depuse la dosar, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada achitării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC CV SA, în termen și legal motivat, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s -a susținut că în mod greșit s -a respins excepția inadmisibilității acțiunii, acțiunea formulată nefiind calea în justiție pentru reclamantă prin care să obțină neobligarea sa la plata sumei din factură.
S-a susținut în acest sens că factura fiscală este doar un mijloc de probă și nu un act juridic unilateral, deoarece nu este rezultatul unei voințe juridice cu intenția de a produce efecte juridice.
În al II - lea rând s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legale în materie când a respins această excepție, întrucât intimata - reclamantă nu a contestat facturile de energie electrică conform Regulamentului aprobat prin HGR 1007/2004.
În al III-lea rând, pe fond, a susținut recurenta că factura fiscală în litigiu are la bază prevederile contractuale și a fost emisă în baza înregistrărilor grupului de măsură.
Deși instanța de fond a reținut că o perioadă de timp reclamantei nu i s -a facturat decât energia activă, în mod netemeinic a înlăturat cantitatea de energie reactivă, facturată ulterior, în urma corecțiilor efectuate.
S-a susținut că instanța s -a aflat în eroare când a reținut că prin contract s -ar fi stabilit un număr anume de cadrane și afișarea cu 4 cadrane ar contraveni acestui fapt. Întrucât, prin contract nu există nici o prevedere la câte adrese are un contor și nu are nici o relevanță la câte cadrane s -a înregistrat consumul total de energie electrică; faptul că energia electrică consumată trebuia adunată din cele 2 cadrane pentru a rezulta cantitatea totală, nu presupune că acea cantitate este eronat înregistrată și neconsumată de reclamantă.
S-a mai susținut că din documentele verificate nu rezultă mențiuni de defectare a grupului de măsurare a energiei electrice și nici sesizări ale reclamantei privind energia electrică înregistrată de grupul de măsurare.
Recursul nu a fost întemeiat în drept, însă motivele invocate se circumscriu cazului prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise depuse, intimata reclamantă a cerut respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor aduse, tribunalul constată că recursul este nefondat.
Pe baza probatoriului administrat instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală edificatoare fiind concluziile raportului de expertiză electroenergetică întocmit în cauză coroborat cu declarațiile martorilor audiați, concluzii necombătute de recurenta - pârâtă prin alte probe.
Acțiunea în anulare nu este inadmisibilă așa cum apreciază recurenta întrucât, constatându-se pe baza probatoriului administrat că acest înscris cuprinde un calcul eronat al cuantumului energiei electrice consumate, singura posibilitate de înlăturare a obligației de plată a acestui cuantum este anularea facturii.
Drept pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
← Plângere la contravenţie. Jurisprudență Plângeri prealabile | UZUCAPIUNE. Jurisprudență → |
---|