Plasament. Jurisprudență Minori
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 308/A din data de 23.04.2015
Legea nr. 272/2004: art. 68, alin. 4 și 5;
Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, în situația copilului prevăzut la art. 60 lit. c, drepturile și obligațiile părintești față de acesta pe toată durata plasamentului dispus de instanță sunt exercitate de directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
Solicitarea apelantei de a se dispune exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești privitoare la persoana copilului de către șeful serviciului de tip rezidențial care a primit copilul în plasament nu are suport legal, dispozițiile art. 68 alin. 4 și 5, referindu-se la situația plasamentului în regim de urgență, măsura care însă a fost înlocuită în cauză, astfel că aceste prevederi legale nu mai sunt aplicabile.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 167 din 11.02.2015 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 4037/102/2014 s-a admis cererea formulată de petenta D. G. A. S. P. C. Mureș, în contradictoriu cu intimații C. F. M., P. L., și D. G. A. S. P. C. Sibiu, s-a dispus înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului stabilită față de minorul C. R. Ș. (născut la xxx, CNP xxx) prin Sentința civilă nr.1435/13.10.2014 a Tribunalului Mureș, cu măsura de plasament la Centrul de Plasament Agârbiciu, din cadrul D.G.A.S.P.C. Sibiu și s-a delegat exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești pentru minorul C. R. Ș. în sarcina Directorului General al D.G.A.S.P.C. Sibiu.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că înlocuirea măsurii de protecție existente cu măsura plasamentului în cadrul Centrului de Plasament Agârbiciu, corespunde interesului superior al minorului C. R. Ș., din perspectiva dreptului acestuia la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie, răspunzând și dezideratului de menținere a fraților împreună.
În conformitate cu prevederile art. 60 lit. c raportat la art. 66 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 s-a dispus ca drepturile și obligațiile părintești față de minor să fie exercitate de Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata D. G. A. S. P. C. Sibiu, solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii petitului referitor la delegarea exercitării drepturilor și obligațiilor părintești pentru minorul C. R. Ș. în sarcina Directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.
În motivarea apelului, s-a arătat că, instanța a interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale aplicabile în cauză, ignorând dispozițiile art. 68 alin. 4 și 5 din Legea nr. 272/2004, din care rezultă că pe perioada măsurii de protecție specială, drepturile și obligațiile părintești privitoare la persoana copilului sunt exercitate de persoana, familia, asistentul maternal sau șeful serviciului de tip rezidențial care a primit copilul în plasament, iar cele referitoare la bunuri sunt exercitate de directorul direcției de asistență socială și protecția copilului.
Apelanta a arătat că este în favoarea minorului această modalitate de exercitare a drepturilor menționate, șeful centrului de plasament fiind implicat activ în viața copilului.
În drept, apelanta și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 466 - art. 482 din Codul de procedură civilă, precum și pe Legea nr. 272/2004.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1435 din 13.10.2014 a Tribunalului Mureș s-a menținut măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru minorul C. R. Ș., reținându-se că acesta se afla în situația reglementată de art. 94 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, fiind neglijat, astfel că potrivit art. 60 lit. c din același act normativ, beneficiază de măsuri de protecție specială.
Prin hotărârea pronunțată în cauză, Tribunalul Mureș a dispus înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului stabilită față de minorul C. R. Ș. prin sentința civilă anterior menționată cu măsura plasamentului la Centrul de Plasament Agârbiciu, având în vedere că mama minorului și-a schimbat domiciliul pe raza județului Sibiu, identificându-se pentru minor și frații lui o locație adecvată.
Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, în situația copilului prevăzut la art. 60 lit. c, drepturile și obligațiile părintești față de acesta pe toată durata plasamentului dispus de instanță sunt exercitate de directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente, textul legal menționat fiind clar sub aspectul persoanei care exercită drepturile și obligațiile părintești față de copilul neglijat (art. 60 lit. c).
Solicitarea apelantei de a se dispune exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești privitoare la persoana copilului de către șeful serviciului de tip rezidențial care a primit copilul în plasament nu are suport legal, dispozițiile art. 68 alin. 4 și 5, referindu-se la situația plasamentului în regim de urgență, măsura care însă a fost înlocuită în cauză, astfel că aceste prevederi legale nu mai sunt aplicabile.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă instanța o va păstra, urmând a respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.
← Cerere intervenţie în interes propriu. Condiţii de... | Cerere de restituire a cauţiunii. Condiţii.. Jurisprudență... → |
---|