Poprire pe salariu. Urmărire silită asupra bunurilor mobile. Cerere introdusă înaintea modificărilor legislative operate de O.U.G. nr. 138/2000
| Comentarii |
|
Deşi cererea introductivă de înfiinţare a popririi s-a făcut înainte de modificarea Codului de procedură civilă prin O. U. G. nr. 138/2000, urmărirea lunară se va cifra la 1/3 din salariul debitorului - de vreme ce noua redactare a art. 409 C. pr. civ. este de imediată aplicare, iar din dezbateri nu rezultă că reclamanta - creditoare ar fi intenţionat să-şi limiteze urmărirea la 1/5, ci vizase plafonul maxim prevăzut de lege.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 226 din 9 februarie 2002)
CURTEA,
Deliberând, reţine că prin sentinţa civilă nr. 4858 din 28 mai 2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 3954/2001, s-a admis cererea formulată de creditoarea N.L. în contradictoriu cu debitorul N.M.E. şi terţul poprit R.A. de Apă şi Canal Cluj, validându-se poprirea înfiinţată prin Ordonanţa nr. 3954/2000 asupra salariului primit de debitor de la terţul poprit, dispunându-se obligarea acestuia din urmă la a-i vira lunar creditoarei o sumă corespunzând cotei de 1/3 din salariul debitorului, până la concurenţa sumei de 3.500.000 lei.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că prin decizia penală nr. 34/31.01.2001 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă, debitorul a fost obligat a-i plăti creditoarei suma de 2.500.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Faţă de această împrejurare şi întrucât debitorul are calitatea de angajat al terţului poprit, fiind salarizat de acesta, cererea a fost admisă.
împotriva sentinţei debitorul a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1396/A din 20 septembrie 2001 a T ribunalului Cluj.
Motivând decizia, tribunalul a arătat că deşi prin cererea introductivă de instanţă creditoarea a solicitat înfiinţarea popririi execuţionale asupra cotei de 1/5 parte din salariul lunar al debitorului, faţă de faptul că pe timpul judecării cererii a intrat în vigoare
O.U.G. nr. 138/2000 prin care se stabileşte posibilitatea urmăririi veniturilor debitorului, în condiţiile art. 409 lit. b C. pr. civ., până la 1/3 din venitul net lunar, legal s-au avut în vedere aceste din urmă dispoziţii, căci legea nouă era de imediată aplicare.
în contra acestei decizii, debitorul poprit a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul înfiinţării şi validării popririi cu posibilitatea urmăririi unei cote de doar 1 /5 din salariul debitorului, întrucât:
- Prin cererea sa creditoarea a solicitat înfiinţarea şi validarea popririi doar asupra unei cote de 1 /5 din salariul debitorului, deci această cotă trebuia avută în vedere de instanţe.
- Eronat reţine instanţa de apel că salariul debitorului poate fi urmărit până la nivelul cotei de 1/ 3, căci dacă legiuitorul ar fi dorit a lăsa la latitudinea părţilor cuantumul cotei, atunci ar fi stabilit o cotă fixă, anume 1/3, iar nu până la 1/3 parte din venitul net lunar, în acest sens fiind prevederile art. 409 lit. b C. pr. civ.
- Dacă s-ar reţine o cotă de 1/3 din salariul recurentului, suma rămasă i-arfi insuficientă pentru a subzista.
în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. pr. civ.
Recursul este nefondat şi se va respinge în sensul celor ce urmează:
Aşa cum tribunalul a reţinut ulterior învestirii primei instanţe cu soluţionarea cererii de înfiinţare şi validare a popririi a intrat în vigoare O.U.G. nr. 138/2000, ca act normativ prin care conţinutul art. 409 C. pr. civ. a fost modificat, inclusiv în sensul că pentru orice alte datorii decât cele privitoare la sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii există posibilitatea urmăririi debitorului până la 1/3 din venitul lui lunar net.
Prin aceasta, au fost abrogate vechile dispoziţii ale art. 409 alin. 1 lit. c C. pr. civ., în raport cu care posibilitatea urmăririi salariului debitorului era limitată, afară de cazul datoriilor arătate la lit. a şi b, la cota de 1/5 din acesta.
întrucât aceste prevederi legale au ca scop, pe de o parte, protecţia debitorului, iar pe de altă parte îndestularea cât mai grabnică a creditorului, este de conchis că interesele pe care ele le protejează nu sunt de ordine publică, stând deci în puterea părţilor să convină a deroga de la ele, stabilind o altă cotă până la care urmărirea să se poată face.
Aşa fiind, aceste susţineri ale recurentului sunt juste, însă ele rămân, în speţă, fără relevanţă, căci deşi a solicitat prin cererea introductivă de instanţă ca înfiinţarea popririi să se dispună cu observarea cotei de 1/5 din salariul lunar al debitorului, nu s-ar putea considera că prin aceasta creditoarea a intenţionat a-i crea un beneficiu debitorului, preferând urmărirea lunară a unei cote din salariul net mai mică decât cea legal instituită.
Are în vedere Curtea că înţelegerea exactă a voinţei creditoarei impune a se observa că ceea ce s-a cerut era conform dispoziţiilor art. 409 alin. 1 lit. c C. pr. civ., încă nemodificate prin O.U.G. nr. 138/ 2000, neexistând deci o intenţie de a deroga, favorabilă debitorului, de la prevederile legii, ci doar intenţia ca cererea adresată instanţei să fie conformă cotei maxime de urmărire îngăduite de lege la momentul facerii cererii.
Este de observat, pentru aceasta, şi că la finele dezbaterilor purtate în primă instanţă (f. 16) reprezentanta creditoarei nu a solicitat, deşi intrase în vigoare O.U.G. nr. 138/2000, limitarea urmăririi la cota de 1/5 din veniturile debitorului, ci doar „...admiterea acţiunii, validarea popririi până la concurenţa sumei de 3.500.000 lei..
în raport cu cele ce precedă, văzând şi că, în sensul art. 725 alin. 1 C. pr. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi executările silite începute sub legea veche, Curtea conchide că lipseşte orice certitudine cu privire la voinţa creditoarei de a limita întinderea cotei urmăribile lunar din salariul debitorului - căci voinţa de a deroga de la lege trebuie, întotdeauna, să fie neîndoielnică - astfel că nu s-ar putea reţine incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. pr. civ., invocate de debitor.
Aşa fiind, recursul se va respinge, în baza art. 274 C. pr. civ. va fi obligat recurentul la a-i plăti intimatei creditoare suma de 39.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.
| ← Recurs. Acţiune în grăniţuire. Probe. Apreciere suverană a... | Impozit pe salariu. Luptător pentru victoria Revoluţiei... → |
|---|
