Recurs. Acţiune în grăniţuire. Probe. Apreciere suverană a instanţei de fond. Motive de recurs. Art. 304 pct. 7 şi 10 C. pr. civ. Respingere
| Comentarii |
|
Va fi respins recursul care, formal întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. pr. civ., lezează puterea suverană a judecătorului fondului în aprecierea probelor şi urmăreşte de fapt să „reia" abrogatul motiv de la pct. 11 al aceluiaşi text.
Recursul va fi respins şi în privinţa motivului de la art. 304 pct. 10C. pr. civ., câtă vreme judecătorul fondului are latitudinea de a decide asupra credibilităţii unor dovezi contradictorii.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 164 din 25 ianuarie 2002)
CURTEA
Deliberând, reţine că prin sentinţa civilă nr. 2691 din 28.03.2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 3810/2000, s-a admis acţiunea civilă înaintată de reclamanţii C.C. şi C.M. împotriva pârâţilor M.L., M.V., M.V., M.R., M.D., M.M. şi M.E., şi în consecinţă: s-a stabilit linia de hotar între imobilul înscris în C.F. nr. 3229 Floreşti, nr. top. 232/1, 233/1, situat administrativ în comuna Floreşti, nr. 115, şi imobilul înscris în C.F. nr. 3230 Floreşti, nr. top. 232/2,233/2, situat administrativ în com. Floreşti nr. 113, conform variantei I din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert Ghe.T.
A fost respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanţii au calitatea de proprietari ai imobilului înscris în C.F. nr. 3229 Floreşti, nr. top. 232/1,233/1, casă, curte şi grădină în suprafaţă de 409 stj.p., în vreme ce asupra imobilului înscris în C.F. nr. 3230 Floreşti nr. top 222/2,233/2 casă, curte şi grădină în suprafaţă de 409 stj.p. sunt înscrişi ca proprietari tabulari M.F., născută T., şi M.D., moştenitori ai acestuia din urmă fiind pârâţii.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, forma parcelelor în litigiu, astfel cum apare ea relevată în planul de situaţie existent în arhiva biroului de carte funciară, era dreptunghiulară, acestea fiind relativ egale ca formă şi suprafaţă.
între proprietăţile litigioase nu a existat, în timp, o linie de hotar materializată prin semne exterioare, astfel că instanţa are în vedere, la darea hotărârii, planul de situaţie întocmit în anul 1936 de către autorii părţilor, reţinându-se suprafaţa egală a imobilelor şi forma lor dreptunghiulară.
împotriva acestei sentinţe pârâţii au declarat apel, admis prin decizia civilă nr. 1382/A din 19 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj, cu consecinţa schimbării ei în parte, în sensul stabilirii liniei de hotar conform variantei a ll-a din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul ing. Ghe.T., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Au fost obligaţi reclamanţii la a le plăti pârâţilor suma de 2.076.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Motivând decizia, tribunalul a arătat că din depoziţiile martorilor audiaţi în apel rezultă că cele două terenuri au formă trapezoidală, unul cu latura
mai mare spre stradă, iar celălalt, dimpotrivă, cu latura mai mică spre stradă.
Mejdia dintre proprietăţi este marcată la faţadă printr-un copac, existând apoi mai mulţi pomi plantaţi pe porţiunea corespunzând celor două curţi, grădinile fiind delimitate printr-o cărare ce exista şi la data dobândirii proprietăţii de către reclamanţi.
Aşa fiind, mejdia a fost stabilită conform reperelor de mai sus.
în contra acestei decizii reclamanţii au declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei, invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 10 C. pr. civ., întrucât:
- Analiza depoziţiilor martorilor audiaţi în apel evidenţiază caracterul subiectiv, confuz, contradictoriu şi chiar îndoielnic al acestora. Instanţa de apel a conchis în sensul formei trapezoidale a terenurilor litigioase fără a analiza şi depoziţiile martorilor audiaţi în primă instanţă, fiind eronată şi reţinerea că mejdia dintre proprietăţi este marcată la faţadă printr-un copac.
Este de observat şi că atât raportul de expertiză efectuat în primă instanţă, cât şi cercetarea la faţa locului, precum şi depoziţiile celorlalţi martori evidenţiază că nu au existat semne vechi de hotar.
- Deşi expertul descrie corect amplasarea cărării faţă de reperele din teren, pe schiţă indică greşit cărarea, ajungând eronat la concluzia formei trapezoidale a celor două terenuri.
- Mejdia reţinută de tribunal este rezultatul unor erori materiale precum şi al unui artificiu al expertului, ea fiind, de altfel, întocmită la cererea pârâţilor şi bazându-se doar pe planul de înstrăinare întocmit cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanţii au dobândit proprietatea imobilului. Or, aceste planuri nu au forţă probantă, fiind întocmite de o persoană neautorizată, valoarea lor putând fi cel mult informativă, ele întemeindu-se şi pe erori materiale, fiind probabil că la întocmirea lor nu s-au efectuat măsurători la faţa locului. Mai mult, ele nu sunt trecute ca anexă la contractul autentic de vânzare-cumpărare.
- întrucât în faţa instanţei de recurs nu pot fi administrate probe noi, recurenţii înţeleg a utiliza prezumţiile ca mijloc legal de probă. Or, este real şi necontestat că în anul 1936, cu ocazia partajului din care au rezultat cele două terenuri în litigiu, s-a urmărit a nu se dezavantaja vreunul dintre copii, în ambele cărţi funciare create fiind înscrisă exact aceeaşi suprafaţă de teren, fiind de presupus şi că forma lor a avut la momentul partajului formă dreptunghiulară, iar nu trapezoidală. Nu poate fi acceptat nici argumentul potrivit căruia forma trapezoidală ar fi fost avută în vedere datorită lăţimii mai mari a construcţiei de pe terenul pârâţilor, căci la data partajului exista o construcţie de mai redusă întindere decât cea actuală, după cum trebuie refuzat şi argumentul tras din betonarea de către recurenţi a unei platforme la frontul străzii pe o suprafaţă de 9 m.l., căci în realitate platforma are 8,60 ml, iar dimensiunile ei au fost adaptate nevoii de a intra în curte cu autoturismul, neînsemnând o recunoaştere a frontului la stradă de 9 m.
- Este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. pr. civ. întrucât instanţa de apel nu a mai cenzurat declaraţiile martorilor audiaţi în apel prin raportare la probele administrate în primă instanţă, căci altfel ar fi ajuns la concluzia că mejdia reală este cea stabilită de prima instanţă.
Recursul se va respinge, pentru motivele ce urmează:
Fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai prin întemeiere pe motivele recunoscute de lege, fiind de observat, pentru aceasta, prevederile art. 304 pct. 1 -10 C. pr. civ.
Este de constatat, totodată, şi că verificarea încadrării în motivele limitativ prevăzute de lege se realizează nu prin cercetarea declaraţiei formale a părţii privitoare la motivul de recurs invocat, ci prin observarea în concret a motivelor, doar în raport cu acestea din urmă rămânând a se decide cu privire la reala lor apartenenţă la motivele recunoscute de lege prin art. 304 C. pr. civ.
în speţă, recurenţii şi-au întemeiat formal recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 10 C. pr. civ., invocând prezenţa motivelor stabilite prin aceste prevederi ale legii.
Or, este de contestat că art. 304 pct. 7 C. pr. civ. recunoaşte părţii interesate dreptul de a uza de calea de atac a recursului inclusiv atunci când, aşa cum actualii recurenţi au învederat, hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Acesta fiind textul legal, trebuie considerat, în interpretarea lui, că o hotărâre cuprinde motive contradictorii atunci când, faţă de soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii, considerentele ei încetează, atât prin coroborarea lor, dar şi privite individual, a
susţine în mod suficient soluţia pronunţată, contrazicându-se unele pe celelalte.
Pe de altă parte, sunt străine de natura pricinii acele motive care, faţă de obiectul cauzei şi soluţia ce s-a dat, nu îşi verifică legătura cu acestea, neavând aptitudinea de a le susţine, apărând ca lipsite de utilitate şi, mai mult, chiar de pertinenţă.
Aşa fiind, nu s-ar putea considera că sunt integrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ., în partea lui I.C. sus-evocată, situaţiile în care instanţa ar fi stabilit o greşită stare de fapt ca urmare a aprecierii eronate a probelor administrate, ori când instanţa înţelege a-şi întemeia hotărârea doar pe unele dintre probele administrate, socotindu-le preferabile altora administrate în cauză, după cum nu este permis nici ca în recurs să se reaprecieze sub aspectul veracităţii lor depoziţiile unora dintre martorii audiaţi, zicându-se că acestea ar fi confuze, subiective, contradictorii şi, prin aceasta, îndoielnice.
Prin asemenea motive de fapt ale recursului lor, recurenţii tind la a se prevala de fostul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. pr. civ. („când hotărârea se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate"), însă acesta nu le poate profita, găsindu-se abrogat la data pronunţării deciziei în apel.
Aşa fiind, recursul este inadmisibil sub aspectul acelor motive ale lui care tind la a critica decizia întrucât s-ar fi stabilit greşit mejdia dintre proprietăţile părţilor litigante ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate, fiind fără însemnătate că, formal, recurenţii au declarat că înţeleg a-şi întemeia calea de atac pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ.
Nu poate fi subsumată acestui motiv nici împrejurarea că, uzându-se de prezumţii, s-ar putea conchide cu privire la mejdia reală dintre proprietăţi, căci prin aceasta se tinde, de asemenea, la a se critica starea de fapt stabilită în apel ca urmare a eronatei aprecieri a celorlalte dovezi.
Pe de altă parte, observă Curtea că instanţa de apel nu şi-a întemeiat în mod decisiv soluţia pe planul de situaţie întocmit cu ocazia cumpărării de către reclamanţi a terenului ce le aparţine, preferând a avea în vedere, cu întâietate, declaraţiile martorilor audiaţi în apel, trimiterea la sus-evocatul plan grafic de situaţie rămânând subsidiară.
Nu s-ar putea nega nici dreptul instanţelor de a hotărî, în cazul în care probele administrate în cauză sunt contradictorii, în care dintre ele să se încreadă, căci o asemenea alegere devine logică şi necesară, pe fondul unor contradicţii între dovezi.
Cât priveşte întemeierea recursului pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. pr. civ., în sensul că, aşa cum reclamanţii o învederează, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate, nu poate fi subsumată acestui motiv de recurs împrejurarea că instanţa de apel nu ar fi apreciat declaraţiile martorilor audiaţi în apel cu
observarea probelor administrate de prima instanţă, căci aprecierea credibilităţii unei dovezi rămâne la suverana apreciere a judecătorului, nefiind.de altfel, posibilă coroborarea unor dovezi ce se contrazic.
Faţă de cele ce precedă, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ. recursul se va respinge.
în baza art. 274 C. pr. civ. vor fi obligaţi recurenţii la a le plăti intimaţilor suma de 4.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial (f. 25).
| ← Retract litigios. Condiţii cerute pentru exercitarea... | Poprire pe salariu. Urmărire silită asupra bunurilor mobile.... → |
|---|
