Retract litigios. Condiţii cerute pentru exercitarea retractului litigios. Partea care poate invoca aplicarea art. 1403 C. civ. Pact comisoriu de gradul III. Condiţii. Efecte
| Comentarii |
|
1. Pentru a se putea exercita în mod valabil retractul litigios, se impune ca procesul să poarte asupra fondului atât în momentul cesiunii de drepturi litigioase cât şi la momentul exercitării retractului.
In cauză, cesiunea de drepturi litigioase a avut loc la data de 19 iunie 1998, deci într-un moment când nu exista un proces asupra fondului dreptului, or, dreptul a devenit litigios ulterior, la data de 6 iulie 1998, când în cauză s-a formulat cererea reconvenţională şi de intervenţie, astfel că prima cerinţă impusă de textul art. 1402 C. civ. nu este îndeplinită, neexistând un proces sau o contestaţie asupra fondului dreptului.
Cererea de ordonanţă preşedinţială nu vizează fondul dreptului, ci doar apărarea lui, astfel că la data exercitării retractului, procesul nu purta asupra fondului dreptului.
2. Mai mult, la data exercitării retractului litigios nu exista un proces asupra fondului dreptului, întrucât asupra dreptului de proprietate al reclamantei se încheiase o tranzacţie consfinţită prin hotărâre de expedient, tranzacţie care potrivit art. 1704 C. civ. a stins sub condiţie rezolutorie litigiul anterior între reclamantă şi pârâta S.C. „B.T.T. “ S. A. Bucureşti, astfel că cererea reclamantei de predare a spaţiilor în litigiu nu purta asupra fondului dreptului de proprietate, ci asupra unei obligaţii de predare care nu vizează decât folosinţa imobilului în litigiu.
3. Din interpretarea textului de lege amintit rezultă fără dubiu că numai pârâtul poate exercita retractul litigios, nicidecum reclamantul care a declanşat procesul.
4. Prin contractul de tranzacţie consfinţit prin hotărâre de expedient (sent. civ. nr. 9571/1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti) reclamanta S.C. „T.K.R." S.R.L. şi pârâta S.C. „B.T.T.“ S.A. Bucureşti au convenit că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu se dobândeşte sub condiţia plăţii la termenele şi în modalităţile prevăzute de părţi, a sumelor necesare finalizării lucrărilor la imobilul în litigiu, în caz contrar contractele de asociere închiriate fiind reziliate de drept, urmând ca imobilul să revină în proprietatea vânzătorului care este obligat să restituie partea (ratele) din preţul plătit, minus un procent de 20%. Este evident că, din interpretarea acestei clauze, părţile au convenit asupra unui pact comisoriu de gradul 3, în cazul căruia instanţa nu este îndrituită decât a constata rezoluţiunea în cazul neîndeplinirii de către una din părţi a principalelor obligaţii asumate prin contract.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă, decizia nr. 1383/R din 12 octombrie 2001)
CURTEA,
Asupra recursului civil de faţă;
Prin decizia civilă nr. 1243/A/2001 a Tribunalului Braşov s-a respins apelul declarat de intervenienta S.C. „V.U.“ S.R.L. Braşov, cu privire la motivul IV de apel privind retractul litigios, împotriva sentinţei civile nr. 12095/1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, care a fost păstrată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 12095/1998, a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienta S.C. „V.U.“ S.R.L.
A constatat plata efectivă de către reclamanta „T. K.“ S.R.L. către intervenienta S.C. „V.U.“ S.R.L. a sumei de 13.000.000 lei reprezentând preţul real al vânzării drepturilor litigioase obiect al prezentei cauze, spezele contractului de cesiune a drepturilor litigioase nr. 3139 din 19 iunie 1998, autentificat de notar public E.M. si dobânzile aferente, conform art. 1402 C. civ.
A constatat că s-a exercitat şi a intervenit retractul litigios opus de reclamanta „T. K.“ România S.R.L. intervenientei pârâte cesionară a drepturilor litigioase obiect al prezentei cauze, S.C. „V.U." S.R.L., în baza art. 1402 C. civ.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele, referitor la retractul litigios:
Pentru a fi exercitat, retractul litigios presupune existenţa mai multor condiţii şi anume:
1. Să existe un proces început dar neterminat asupra fondului dreptului vândut, conform art. 1403 C. civ. Procesul trebuie să fie în curs atât în timpul cesiunii, cât şi al exercitării retractului litigios, pentru că numai atunci se poate vorbi de un drept contestat şi numai astfel există interesul exercitării retractului.
în cauză, procesul între părţi se poartă asupra fondului drepturilor şi obligaţiilor născute din tranzacţia consfinţită prin sentinţa civilă nr. 9571/ 1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Părţile au invocat în cauză drepturile prin tranzacţie şi au solicitat executarea obligaţiilor corelative.
Aşadar, obiect al cauzei l-a reprezentat pretinse neexecutări de obligaţii şi contestaţii de drepturi.
S-a reţinut că acest contract de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase a intervenit între S.C. „B.T.T.“ S.A. şi S.C. „V.U." S.R.L. la data de 19 iunie 1998, iar retractul litigios a fost opus de către reclamanta pârâtă S.C. „V.U." S.R.L., cesionarul drepturilor litigioase, la termenul din data de 6 iulie 1998, procesul pe fond fiind în curs aşadar, atât la momentul cesiunii cât şi al exercitării retractului litigios.
2. A doua condiţie de exercitare a retractului este ca vânzarea drepturilor litigioase să se fi făcut pentru un preţ, căci astfel, debitorul cedat nu ar putea „număra" preţul către cesionar.
în cauză, vânzarea-cumpărarea drepturilor litigioase s-a făcut pe un preţ de 10 milioane lei, având în vedere că vânzarea de drepturi litigioase este un contract aleatoriu, având ca obiect şansele pierderii sau câştigării procesului şi a reprezentat manifestarea de voinţă a părţilor contractante care face legea părţilor.
3.0 altă condiţie a exercitării retractului litigios este aceea că exprimarea voinţei în acest sens de către retractant-S.C. „T.K." S.R.L. - să fie însoţită de plata efectivă, de dreptul material al plăţii sumei reprezentând preţul real al vânzării drepturilor litigioase, cheltuielile cesionarului şi dobânzile din ziua plăţii preţului.
4. Ultima condiţie este aceea ca retractul litigios să fie exercitat de retractant înaintea instanţei de judecată la care se judecă fondul dreptului sau pe cale extrajudiciară, printr-o notificare.
Instanţa a constatat că reclamanta S.C. „T.K. România" S.R.L. a făcut în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 6 iulie 1998, ca şi prin notificarea scrisă comunicată cesionarului S.C. „V.U." S.R.L., tot în şedinţă publică, plata efectivă a sumei de 13 milioane lei, reprezentând preţul vânzării de 10 milioane lei, cheltuielile de autentificare a contractului, dobânda din ziua plăţii 19 iunie 1998, precum şi taxa pe valoarea adăugată, calculată pentru 1998, suma de 10 milioane lei prin consemnarea la C.E.C. a sumei la dispoziţia cesionarului S.C. „V.U.“ S.R.L. şi depunerea chitanţei de consemnare la dosarul cauzei, declarând că înţelege să exercite retractul litigios.
S-a mai reţinut că în cauză raporturile juridice dintre părţi, drepturile şi obligaţiile invocate în prezentul litigiu, au ca temei juridic contractul de tranzacţie consfinţit prin sentinţa civilă nr. 9571/1996 a Judecătoriei sectorului 1, act juridic civil şi nu comercial.
în consecinţă, s-a reţinut că drepturile litigioase cedate fiind civile, derivând dintr-un act civil, nu devin aplicabile dispoziţiile art. 45 C. com., ci sunt pe deplin incidente prevederile art. 1402 şi urm. C. civ., retractul litigios fiind permis.
în aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1402 şi urm. C. civ. precum şi faptul că nu există în cauză nici una dintre excepţiile prevăzute de art. 1404 C. civ., iar pe cale de consecinţă a constatat plata efectivă de către reclamanta S.C. „T.K." S.R.L. a sumei de 13.000.000 lei către cesionara S.C. „V.U.“ S.R.L., reprezentând preţul real al vânzării drepturilor litigioase obiect al cauzei prezente, spezele contractului de vânzare şi dobânda aferentă din ziua plăţii.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că s-a exercitat şi a intervenit retractul litigios opus de reclamanta S.C. „T.K.“ S.R.L. cesionarului titular al drepturilor şi obligaţiilor litigioase, S.C. „V.U.“ S.R.L. în baza art. 1402 C. civ.
Ca urmare a exercitării retractului litigios de către reclamanta S.C. „T.K.“ S.R.L. faţă de cesionarul titular al drepturilor litigioase, S.C. „V.U." S.R.L. a constatat stinse obligaţiile reclamantei S.C. „T. K.“ S.R.L. stabilite prin tranzacţia judiciară consfinţită prin sentinţa civilă nr. 9671/1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, respectiv obligaţia de plată a preţului bunului imobil dobândit în deplină proprietate si posesie conform si cu referire la contractele nr. 29/1994 şi 60/1994. '
împotriva acestei sentinte a formulat apel S.C. „V.U." S.R.L.
în dezvoltarea motivelor de apel, referitor la retractul litigios, pct. 4 din aceste motive şi cu care a fost aşa cum s-a arătat, învestit a-l soluţiona Tribunalul Braşov, s-a susţinut inadmisibilitatea exercitării retractului litigios în prezenta cauză.
S-a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 45 din C. com., retractul litigios prevăzut de art. 1402,1403 şi 1404 din C. civ. nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt de comerţ.
Câtă vreme obiectul prezentului dosar este un litigiu comercial, el avându-şi originea într-un fapt de comerţ, reclamanta pârâtă S.C. „T.K." S.R.L. nu poate finaliza prezenta cauză prin exercitarea retractului litigios.
S-a mai arătat că inadmisibilitatea acestuia este bazată pe considerentul că operaţiunile speculative sunt de esenţa comerţului, ceea ce pentru C. civ. constituie o excepţie, art. 45 din C. com. a proclamat ca principiu general. La afacerile comerciale nu poţi să faci o culpă cumpărătorului că e inspirat de speculaţiune, risc.
în sfârşit, s-a mai susţinut că retractul litigios este inadmisibil, indiferent dacă faptul de comerţ este subiectiv şi indiferent dacă este vorba de un fapt de comerţ unilateral sau mixt (art. 56 C. com.).
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de apel, precum şi faţă de actele şi de lucrările de la dosar, tribunalul a apreciat ca nefondat acest scop pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 359/25 iunie 1999 a secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti s-a admis contestaţia în anulare formulată de S.C. „T.K." S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 223/28.04.1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială în dosarul nr. 624/1999 în contradictoriu cu intimatii S.C. „V.U." S.R.L., S.C. „L.T." si „D.l.“ si „B.T.T." S.A.
S-a mai anulat decizia civilă nr. 223/28 aprilie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia comercială şi s-a admis recursul declarat de S.C. „T.K." S.R.L. şi a casat decizia nr. 34/A din 7 ianuarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a lll-a civilă.
Pe cale de consecinţă a respins apelul S.C. „V.U." S.R.L. ca nefondat şi S.C. „B.T.T." S.A., ca nemotivat.
Prin această decizie nr. 359/25 iunie 1999 a Secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti, s-a statuat că acest litigiu este de natură civilă şi nu comercială.
Acest caracter de natură civilă a procesului a fost întărit şi de Curtea de Apel Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ prin decizia civilă nr. 1913/R/1999, care a admis cererea de revizuire numai pentru motivul IV de apel formulat de S.C. „V.U.“ S.R.L., nu a fost examinat nici de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 4273/1998, decizia nr. 34/1/1998 discutând numai competenţa materială, la fel si Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 624/ 1999.’
Atâta timp cât s-a statuat că acest litigiu este de natură civilă, iar motivul de apel privind retractul litigios formulat de apelanta S.C. „V.U.“ S.R.L. se referă la inadmisibilitatea retractului decât pe teza naturii comerciale a litigiului între părţi, s-a apreciat că aceste motive au fost înlăturate de chiar instanţele de control judiciare menţionate mai sus.
Pe de altă parte, din textul art. 45 C. com. rezultă că pentru a opera această excepţie de la dispoziţiile art. 1402 şi urm. C. civ. privind retractul litigios este necesară îndeplinirea condiţiei ca cesiunea unui drept să derive dintr-un fapt de comerţ.
Deci, trebuie să fie litigios un drept născut având ca temei juridic un act juridic comercial.
Or, aşa cum s-a statuat obiectul contractului nr. 29/1994 încheiat între S.C. „B.T.T." S.A. şi o persoană fizică, respectiv, C. I. şi contractul nr. 60/ 1994 reglementează procurarea fondurilor băneşti de către persoana fizică către persoana juridică pentru plata firmei de construcţii S.C. „D.C." S.R.L., precum şi principiile cadru de individualizare şi partajare a spaţiilor exclusive şi comune intrate în proprietatea persoanei fizice contractante.
S-a mai reţinut că, aceste contracte reglementează o societate civilă prin care mai multe persoane, printr-un contract se asociază civil pentru terminarea unei construcţii civile.
Pe de altă parte, raporturile dintre părţi, drepturile şi obligaţiile invocate în prezentul litigiu au ca temei juridic contractul de tranzacţie consfinţit prin sentinţa civilă nr. 9571/1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Faţă de această situaţile, drepturile litigioase cedate fiind civile, derivând dintr-un act civil, nu devin aplicabile dispoziţiile art. 1402 şi urm. C. civ., retractul litigios fiind permis.
Faţă de cele de mai sus, tribunalul în baza art. 296 C. pr.civ. a respins apelul declarat de apelanta S.C. „V.U." S.R.L. Bucureşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., a obligat apelanta la cheltuieli de judecată către intimata S.C. „T.K." S.R.L.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta S.C. „V.U." S.R.L. criticând-o pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 3,8 şi0 C. pr. civ.
în primul motiv de recurs se arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât faţă de caracterul petitoriu al cererii, competenţa după valoare aparţine Tribunalului Bucureşti şi nu Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, chiar şi faţă de redactarea acţiunii, ca fiind o acţiune în constatare, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 18 C. pr. civ., urmând să ridice excepţia de necompetenţă materială şi să-şi decline competenţa în favoarea tribunalului.
în motivul doi de recurs se arată că instanţele au interpretat greşit juridic textul de lege dedus judecăţii, au schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, cu referire la exercitarea retractului litigios.
Se arată că nu sunt întrunite cerinţele art. 1402 C. civ., întrucât în primul rând nu există atât la momentul cesiunii cât şi la momentul retractului vreo cerere reconvenţională ori întâmpinare la aceste date, drepturile cesionate fiind deduse judecăţii ulterior cesiunii.
Se arată că reclamanta nu putea exercita retractul litigios, întrucât din interpretarea textului de lege sus-menţionat, numai pârâtul poate exercita retractul, ori la momentul cesiunii, S.C. „T. K.“ S.R.L. avea calitatea de reclamantă.
Pentru a se exercita retractul litigios se impune ca procesul să aibă loc asupra fondului dreptului, cerinţă ulterior cesiunii - reclamanta şi-a modificat cererea din ordonanţă preşedinţială în cerere de drept comun şi nici nu mai exista un drept litigios, existând deja o tranzacţie de care s-a luat act prin hotărâre de expedient, iar rezoluţiunea invocată în cererea reconvenţională nu poartă asupra fondului dreptului, ci reprezintă un mijloc special de executare a contractului.
Se arată că instanţa nu a verificat suficient condiţia numărării preţului, care nu este numai de
10.000.000 lei, ci şi o cotă de 80% din ratele plătite de S. C. „B.T.T." S.A. către reclamantă.
în motivul trei de recurs se arată că instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare, întrucât a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare, a acordat termen pentru concluzii scrise, concluzii prin care s-au invocat excepţii de ordine publică, a analizat cu scuza doar prin prisma motivelor la care s-a renunţat.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, combătând toate motivele de recurs.
Părţile au depus concluzii scrise.
Recursul este fondat în parte, potrivit considerentelor ce urmează:
Cu privire la primul motiv de recurs referitor la necompetenţa materială a judecătoriei, se reţine că este nefondată.
Prin decizia civilă nr. 1913/R/17.12.1999 a Curţii de Apel Braşov, s-a admis în mod irevocabil cererea de revizuire formulată de S.C. „V.U.“ S.R.L. Bucureşti, cauza fiind trimisă pentru judecarea motivului 4 de apel la Tribunalul Braşov - Secţia civilă, motiv care vizează exercitarea retractului litigios şi a consecinţelor sale juridice, decizie care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 C. pr. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Este adevărat că prin decizia civilă sus-menţionată Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat în mod irevocabil într-o cerere de revizuire, însă s-a trimis cauza tribunalului pentru soluţionarea apelului - motivul IV, astfel că instanţa de apel a fost învestită doar în aceste limite şi în acest cadru procesual trebuia să se pronunţe astfel cum impun şi dispoziţiile art. 292 şi art. 294 C. pr. civ., restul cererilor referitoare la competenţa materială, natura litigiului, fiind soluţionate irevocabil.
Prin concluziile scrise depuse la instanţa de apel s-a invocat excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei după valoare, excepţie care nu este întemeiată.
Potrivit art. 1 lit.aC. pr. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă, toate cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Textul de lege consacră plenitudinea de competenţă a judecătoriilor, excepţiile fiind prevăzute în art. 2 şi 3 C. pr. civ. care dispun în mod expres asupra cauzelor care se judecă în primă instanţă de tribunale şi de curţile de apel.
în speţă, petitul principal formulat de reclamantă nu reprezintă altceva decât o obligaţie de a face şi care nu este evaluabilă în bani, astfel că în primă instanţă competenţa aparţine judecătoriei, care este
competentă să soluţioneze şi cererile incidentale şi accesorii, potrivit art. 17 C. pr. civ.
Este inexactă susţinerea că în speţă este cazul unei acţiuni în revendicare, întrucât obligaţia de predare incumbă vânzătorului, ceea ce presupune existenţa valabilă a unei transmisiuni cu titlu oneros a dreptului de proprietate, predarea având semnificaţia transferării folosinţei şi nu a posesiei, astfel cum dispune art. 1314 C. civ.
Motivul din recurs este fondat.
Potrivit prevederilor art. 1402 C. civ., cel în contra căruia există un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii.
Textul de lege reglementează instituţia retractului litigios pentru a cărui exercitare se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii:
în primul rând să existe un proces sau o contestaţie, atât în momentul cesiunii de drepturi litigioase cât şi în momentul exercitării retractului, asupra fondului dreptului.
In al doilea rând, cesiunea să fie cu titlu oneros, în schimbul unui preţ, altfel nu există vânzare, lipsind elementul esenţial al contractului de vânzare-cumpărare, această cerinţă rezultând din dispoziţiile art. 1402 C. civ., care fac vorbire de preţul real al cesiunii şi dobânzii, or dobânzile se calculează numai la obligaţiile de plată în bani.
în al treilea rând exercitarea valabilă a retractului impune plata preţului real al cesiunii, dobânzile aferente şi spezele contractului de cesiune şi, în al patrulea rând, retractul să fie exercitat fie înaintea instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, fie separat printr-o notificare.
Din examinarea actelor depuse la dosarul cauzei, se reţine că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile expuse, iar retractul a fost exercitat de o parte care nu avea această instituţie la îndemâna sa, astfel că prima instanţă nu putea constata exercitarea şi a intervenit retractul litigios.
Trebuie reţinut că instituţia retractului litigios este în dependenţă juridică de cesiunea de drepturi litigioase, în lipsa căreia retractul nu ar putea fi exercitat, fapt ce rezultă cu prisosinţă din dispoziţiile art. 1402 C. civ. De aceea, existenţa procesului sau a contestaţiei fondului dreptului trebuie să existe atât la momentul cesiunii de drepturi litigioase cât şi la momentul exercitării retractului litigios, fiind înlăturată apărarea intimatei din întâmpinare, formulată în acest sens.
Potrivit prevederilor art. 1403 C. civ., lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului.
Prin urmare, aşa cum s-a arătat mai sus, condiţia primă este ca procesul sau contestaţia, trebuie să poarte asupra fondului dreptului, în caz contrar, nefiind posibilă exercitarea retractului litigios, fondul dreptului trebuind să se dezbată în cadrul procesului atât în momentul cesiunii, cât şi al exercitării retractului, în faţa instanţei sau prin notificare.
în speţă, la data de 22 iunie 1998, reclamanta S.C. „T. K.“ S.R.L. (fila 62 - dosar Judecătoria sectorului 1 Bucureşti) a depus modificarea de acţiune prin care a solicitat instanţei să se ia act că cererea pe care o formulează are caracterul unei ordonanţe preşedinţiale, astfel că însăşi reclamanta a înţeles să nu se judece asupra fondului dreptului, fapt consacrat în încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 1998.
Potrivit prevederilor art. 581 C. pr. civ., instanţa poate ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube şi care nu s-ar putea repara.
Prin urmare, cererea de ordonanţă preşedinţială nu vizează fondul dreptului, doar aparenţa lui, astfel că la data exercitării retractului litigios - 6 iulie 1998, procesul nu purta asupra fondului dreptului, toate cererile din dosar fiind depuse la aceeaşi dată, fapt consemnat în încheierea de şedinţă din data de 6 iulie 1998, dată la care instanţa a rămas în pronunţare, iar retractul s-a exercitat înainte de renunţarea la modificarea de acţiune în cererea de ordonanţă preşedinţială şi nu după acest moment.
Mai mult, la data exercitării retractului litigios nu există un proces asupra fondului dreptului, întrucât asupra dreptului de proprietate al reclamantei se încheie o tranzacţie consfinţită prin hotărâre de expedient, tranzacţie care potrivit art. 1704 C. civ. a stins sub condiţie rezolutorie litigiul anterior dintre reclamantă şi pârâta S.C. „B.T.T." S.A. Bucureşti, astfel că cererea reclamantei de predare a spaţiilor în litigiu nu purta asupra fondului dreptului de proprietate, ci asupra unei obligaţii de predare care nu vizează decât folosinţa imobilului în litigiu.
Pentru a se putea exercita în mod valabil retractul litigios, se impune ca procesul să poarte asupra
fondului atât la momentul cesiunii de drepturi litigioase, cât şi la momentul exercitării retractului.
în cauză, cesiunea de drepturi litigioase a avut loc la data de 19 iunie 1998, deci într-un moment când nu exista un proces asupra fondului dreptului, or dreptul a devenit litigios ulterior, la data de 6 iulie 1998, când în cauză s-au formulat cererile reconvenţionale şi de intervenţie, astfel că prima cerinţă impusă de textul art. 1402 C. civ. nu este îndeplinită, existând un proces sau o contestaţie asupra fondului dreptului.
Nu este îndeplinită nici cerinţa calităţii părţii care poate exercita retractul litigios la data cesiunii de drepturi litigioase şi nici chiar a retractului litigios.
Potrivit prevederilor art. 1402 C. civ. poate exercita retractul litigios numai cel în contra căruia există un „drept litigios vândut".
Din interpretarea textului de lege rezultă fără dubiu că numai pârâtul poate exercita retractul litigios, nicidecum reclamantul care a declanşat procesul, pârâtul fiind titular al dreptului ameninţat şi care este dedus judecăţii.
La data cesiunii, 19 iunie 1998, S.C. „ K.“ S.R.L. nu avea calitatea de pârât, ci aceea de reclamant, astfel că nu avea la îndemână instituţia retractului litigios şi deci calitatea de retractant.
Mai mult, la termenul din 6 iulie 1998, reclamanta a executat retractul litigios mai înainte de depunerea de către pârâtă şi de către intervenientă a cererilor reconvenţionale şi a cererii de intervenţie şi mai ales înainte de admiterea în principiu a cererii de intervenţie de către S.C. „V.U.“ S.R.L., fapt consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată, astfel că nici sub acest aspect nu erau întrunite cerinţele legale pentru exercitarea retractului litigios.
Prin urmare, în mod eronat instanţele de fond şi de apel au reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 1402 C. civ., prima instanţă neanalizând condiţiile referitoare la fondul dreptului şi la partea care poate exercita retractul, iar instanţa de apel a menţinut soluţia în mod greşit, cu încălcarea legii, motiv de modificare a prevederilor art. 304, pct. 9 C. pr. civ.
Este de reţinut că motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. pr. civ. nu a fost indicat în mod expres, dar în recurs, înaintea motivului 1 de recurs (fila 3 dosar nr. 1483/2001 al Curţii de Apel Braşov), se arată că hotărârile sunt pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, şi mai mult, potrivit art. 306 alin. 3 C. pr. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. pr. civ.
Prin prisma considerentelor expuse, se reţine că retractul litigios nu se putea exercita, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile expuse mai sus, astfel că sunt înlăturate apărările reclamantei - intimate în acest sens, formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Cu privire la motivul trei de recurs, care în realitate priveşte mai multe aspecte, este fondat în parte, numai în ce priveşte analiza cauzei prin prisma motivelor la care recurenta apelantă a renunţat, instanţa de apel motivând lapidar cererea referitoare la retractul litigios şi repunerea pe rol a cauzei pentru punerea în discuţia părţilor a excepţiilor de ordine publică, dar care nu constituie motive de transmitere spre rejudecare potrivit art. 312 C. pr. civ., instanţa de recurs având posibilitatea să suplinească aceste lipsuri, iar cu privire la excepţia de necompetenţă materială şi care a format obiectul primului motiv de recurs s-a şi pronunţat, potrivit considerentelor sus expuse, iar prin prisma motivelor expuse, referitoare la caracterul acţiunii, al petitelor, taxa de timbru a fost achitată corespunzător.
Este inexactă susţinerea că s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât potrivit art. 156 C. pr. civ. numai pentru motive întemeiate se poate acorda un termen pentru apărare-termen acordat la 11 aprilie 2000, astfel că un nou termen nu se justifică, instanţa de apel respectând şi dispoziţiile art. 156 alin. 2 C. pr. civ., acordând termen pentru depunerea de concluzii scrise.
Faţă de considerentele expuse la motivele unu şi trei de recurs, se vor respinge aceste pretenţii, admiţându-se în parte recursul, admitere care vizează motivul doi de recurs şi o parte din motivele arătate la pct. 3 din aceeaşi cerere, admiţându-se corelativ apărările intimatei din întâmpinare.
în consecinţă, recursul este fondat în parte, potrivit considerentelor sus expuse, astfel că potrivit art. 312 C. pr. civ., decizia recurată va fi modificată în sensul admiterii apelului declarat de S.C. „V.U." S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 12095/1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cu privire la motivul IV de apel privind retractul litigios şi în consecinţă, va fi schimbată în parte sentinţa apelată potrivit dispoziţiunilor înscrise în dispoziţiile prezentei decizii.
Prin urmare, sunt înlăturate din dispozitivul sentinţei apelate dispoziţiile care vizează şi care sunt consecinţele exercitării retractului litigios, respectiv cele prevăzute la pct. 1,2,3,4, 5, 6, 7 şi care sunt dispoziţii nelegale, nefiind posibilă constatarea unor stări de fapt ca în cazul pct. 1,3 şi 6 (în acest context era cazul unei excepţii dirimantej, pct. 2 a fost analizat în sensul admiterii recursului şi deci nu se justifică nici dispoziţiile de la pct. 4 şi 5 (nu sunt îndeplinite cerinţele art. 274 C. pr. civ.) precum şi cele de la pct. 6 şi 7, evident fiind admisă în fond cererea de intervenţie cât şi cererea reconvenţională formulată de recurentă.
Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu se reţine că este întemeiată, intervenienta justificând un interes propriu, în sensul art. 49 alin. 2 C. pr. civ., fiind cesionarea drepturilor litigioase şi care se subrogă în drepturile cedentei din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase contrare care reprezintă unul din mijloacele prin care are loc
0 transmisiune a calităţii procesuale pe care o are cedenta cu toate drepturile şi obligaţiile acesteia.
Prin urmare, intervenţia reprezintă mijlocul procedural, prin care cesionarul unor drepturi litigioase ia locul drepturilor şi obligaţiilor sub toate aspectele de drept procedural ori substanţial ale cedentului, astfel că cererea de intervenţie raportată la motivul IV de apel şi considerentele expuse cu privire la exercitarea retractului litigios este perfect întemeiată, dispoziţiile art. 49 alin. 2 C. pr. civ. fiind aplicabile.
Prin urmare, intervenienta are dreptul de a-şi însuşi cererile formulate de cedent şi mai mult, însăşi intervenienta recurentă a formulat cerere reconvenţională (fila 118 - dosar Judecătoria sectorului 1), în considerarea calităţii sale de cesionar de drepturi, practic de succesor în drepturi al cedentului pârât S.C. „B.T.T." S.A. Bucureşti.
Prin cererea reconvenţională s-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară în urma rezoluţiunii de drept a tranzacţiei consfinţită prin sentinţa civilă nr. 9571/1996 a Judecătoriei sectorului
1 Bucureşti.
Rezoluţiunea se poate pronunţa de instanţă (art. 1020, 1021 C. pr. civ.) în situaţia neîndeplinirii obligaţiei de către debitor, reprezentând în acelaşi timp un mijloc de constrângere pentru executarea obligaţiei şi care este suficient de importantă pentru creditor, pentru a-i da dreptul în a solicita desfiinţarea contractului pe această cale.
în situaţia în care părţile în contract au prevăzut un pact comisoriu, instanţa urmează să dispună, sau să constate potrivit gradului pactului, întrucât însăşi părţile au convenit şi, deci, pactul reprezintă legea părţilor potrivit art. 969 C. civ.
Prin contractul de tranzacţie, consfinţit prin hotărâre de expedient (sentinţa civilă nr. 9571/1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti), reclamanta S.C. „T.K." S.R.L. şi pârâta S.C. „B.T.T." S.A. Bucureşti au convenit ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu se dobândeşte sub condiţia plăţii la termenele şi în modalităţile prevăzute de părţi a sumelor necesare finalizării lucrărilor la imobilul în litigiu, în caz contrar contractele de asociere încheiate fiind reziliate de drept urmând ca imobilul să revină în proprietatea vânzătorului care este obligat să restituie partea (ratele) din preţul plătit minus un procent de 20%.
Este evident că, din interpretarea acestei clauze, părţile au convenit asupra unui pact comisoriu de gradul 3, în cazul căruia instanţa nu este îndrituită decât a constata rezoluţiunea în cazul neîndeplinirii de către una dintre părţi a principalelor obligaţii asumate prin contract.
Prin contractul de tranzacţie consfinţit prin hotărârea de expedient, reclamanta S.C. „T.R." S.R.L. s-a angajat să-şi asume răspunderea în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată faţă de creditorul său, respectiv, S.C. „B.T.T." S.A. Bucureşti - plată necesară pentru finalizarea lucrărilor la imobilul în litigiu.
Neîndeplinirea obligaţiei de plată dă dreptul creditorului să solicite instanţei, potrivit pactului comisoriu, constatarea rezoluţiunii contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, cerinţă îndeplinită în cauză.
Invocarea de către creditorul reclamant reconvenţional S.C. „B.T.T." S.A. Bucureşti (şi prin cesiunea de drepturi litigioase şi prin cererea reconvenţională de către intervenienta S.C. „V.U." S.R.L.) a faptului că nu s-a îndeplinit obligaţia de plată, conducea la obligaţia reclamantei S.C. „T.K." S.R.L. de a combate această afirmaţie, prin acte doveditoare şi probând executarea obligaţiei - cerinţă
neîndeplinită în cauză, din nici unul dintre actele dosarului nerezultând contrariul.
Aceste împrejurări nu au fost analizate de instanţe, deşi au fost învestite, prima instanţă reţinând în mod cu totul eronat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de expedient (neexistând un alt proces în care să fie îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ.) şi confundând contractul de tranzacţie care poate fi încheiat sub condiţie cu însăşi hotărârea care nu face altceva decât să o consfinţească.
Instanţele trebuiau să se preocupe nu numai în limitele conferite de exercitarea retractului litigios şi a condiţiilor de admisibilitate, dar şi de consecinţele acestuia, de îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 1402-1403 C. civ. şi să cerceteze dacă se impune sau nu constatarea rezoluţiunii contractului de tranzacţie, care ca orice contract sinalagmatic este supus desfiinţării prin vreuna din căile prevăzute de lege.
Cum reclamanta nu şi-a executat obligaţiile de plată asumate prin contractul de tranzacţie, devin aplicabile prevederile contractuale şi care reprezintă legea părţilor, instanţa fiind îndrituită să constate rezoluţiunea şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară ca o consecinţă a intervenirii acestei sancţiuni, ţinând cont de gradul pactului comisoriu, prin radierea dreptului de proprietate, urmând ca aceasta să-şi valorifice pretenţiile (dreptul de creanţă plătit şi supus prevederilor contractului de tranzacţie), pe căile prevăzute de lege.
Ca o consecinţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară şi întrucât reclamanta ocupă fără drept imobilul sus-menţionat, neexistând raporturi juridice de locaţiune între reclamantă şi intervenientă (cesionară-reclamantă reconvenţională prin care dobândeşte dreptul de proprietate conform pct. 5.1 din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase), se va dispune evacuarea reclamantei din imobilul în litigiu, intervenienta având să se bucure de prerogativa folosinţei ca atribut al dreptului său de proprietate.
Urmează să se păstreze restul dispoziţiilor sentinţei apelate, ţinând cont de înlăturarea prevederilor consecinţă a retractului litigios şi care sunt menţionate în dispozitivul prezentei decizii.
NOTĂ
1. Precizări prealabile. Decizia Curţii de Apel Braşov ridică multe probleme juridice, însă ceea ce atrage atenţia în mod deosebit este felul în care instanţa a înţeles să analizeze şi să aplice dispoziţiile relative la exercitarea retractului litigios. întrucât vânzarea de drepturi litigioase şi retractul litigios sunt rar abordate în jurisprudenţa recentă iar Codul civil cuprinde o reglementare sumară a acestor instituţii, se impune o analiză care, prin valorificarea celor statuate în jurisprudenţa mai veche şi a lămuririlor aduse de doctrină, să determine condiţiile de exercitare a retractului litigios şi efectele acestuia şi existenţa acestora în speţa comentată.
2. Noţiune. Istoric. Vânzarea de drepturi litigioase este o vânzare obişnuită care prezintă particularitatea că obiectul ei consistă într-o pretenţie a vânzătorului, întemeiată sau neîntemeiată (venditur dubius litis eventus), contra debitorului cedat. Cel care vinde garantează numai existenţa procesului, iar nu şi a dreptului ce face obiectul acelui proces (tenetur tantum praestare bona fides). Din acest motiv vânzarea de drepturi litigioase este un contract de natură aleatorie.
Retractul litigios este facultatea ce are acela în contra căruia un drept litigios a fost cedat de a se subroga în drepturile cesionarului şi să stingă fără judecată pretenţia formulată în contra sa, plătindu-i acestuia preţul cesiunii şi celelalte accesorii prevăzute de art. 1402 C. civ. Unii autori îl asemănau cu dreptul de protimisis, care dădea posibilitatea rudelor sau vecinilor vânzătorului unui imobil de a revendica imobilul vândut cu condiţia de a plăti preţul cumpărătorului.
Instituţia retractului litigios îşi are originea în dreptul roman. Prin constituţiile împăraţilor Graţian, Valentinian şi Theodosiu vânzarea de drepturi litigioase era nulă şi procesul continua între creditorul iniţial şi debitorul său ca şi cum cesiunea nu ar fi avut loc (tanqum nihil factum lite nihilominus peragenda)3\ împăratul Anastasiu, prin două constituţii cunoscute sub numele de Per diversas et ab Anastasio (Lex Anastasiana), a ordonat că cesionarul nu poate pretinde de la debitorul cedat decât suma ce plătise drept preţ pentru cumpărarea creanţei. împăratul Justinian a dezvoltat dispoziţiile lui Anastasiu şi le-a întărit printr-o nouă constituţie denumită Mandati vel contra. Retractul a fost admis şi în vechiul drept francez, fiind folosit în special în familiile nobiliare. Codul civil napoleonian a reglementat retractul litigios şi cel succesoral, fără însă a le denumi astfel, pentru a nu aminti de feudalitatea instituţiilor. Codul nostru civil a primit numai retractul litigios, fără a reproduce şi dispoziţia din Codul civil francez privitoare la retractul succesoral.
încă de la originile sale, care se găsesc în legea ab Anastasio, retractul litigios are raţiunea de a împiedica speculaţiile ce se fac cu privire la drepturile litigioase, de a scurta durata proceselor şi a reduce numărul lor. Totuşi, de la legile Per diversas et ab Anastasio până astăzi, evoluţia societăţii a impus o schimbare a mentalităţii care reclamă o reconsiderare a instituţiei retractului litigios. Schimbarea unei părţi în timpul procesului nu este o raţiune suficientă pentru a interveni o restrângere a principiului libertăţii convenţiilor cu repercusiuni grave asupra stabilităţii circuitului civil. Anacronismul acestei instituţii care vede în cumpărătorul de drepturi litigioase un personaj negativ trebuie îndreptat printr-o cât mai riguroasă apreciere a condiţiilor în care poate fi opus, termenii susceptibili de a primi mai multe înţelesuri impunându-se a fi interpretaţi în sensul salvării vânzării de drepturi litigioase.
Precizăm că instituţia retractului litigios a fost examinată recent, sub aspectul constituţionalităţii sale, şi de către Curtea Constituţională, care într-o decizie de speţă a statuat că retractul litigios nu numai că nu contravine dispoziţiunilor constituţionale (art. 135 alin. 1 şi 6 ), ci că dimpotrivă acesta a fost instituit de legiuitor spre a preveni specularea drepturilor litigioase şi că, totodată, textul de lege criticat ocroteşte, în realitate, drepturile cesionarului de vreme ce art. 1402 C. civ. prevede că acesta va primi pe lângă preţul real al cesiunii, cheltuielile şi dobânzile dîn ziua în care a cumpărat dreptul litigios.
3. Condiţiile de exercitare. Pentru a se exercita retractul trebuie ca obiectul vânzării să fie un drept litigios. Potrivit art. 1403 C. civ. lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului. Practic însă, pentru ca dreptul să fie litigios se cere întrunirea următoarelor patru condiţii (art. 1402 şi 1403 C. civ.):
- să existe un proces înaintea unei instanţe judecătoreşti la momentul cesiunii cât şi la cel al exercitării retractului. Codul civil român vorbeşte despre existenţa unui proces sau contestaţii însă în doctrină s-a format opinia potrivit căreia ar fi vorba numai de o greşită preluare a textului din Codul civil francez, care vorbeşte de proces şi contestaţie (proces et contestation), în realitate şi legea română impunând pentru exercitarea retractului faptul ca pârâtul să fi depus întâmpinarea în care să invoce apărări prin care să tindă la contestarea dreptului opus de reclamant. Soluţia este în deplin acord cu raţiunile ce stau la baza retractului, deoarece dacă debitorul nu contestă dreptul în cadrul procesului pendente atunci şi speculaţia cesionarului nu există, cauza cesiunii putând fi eventuala nevoie de bani a cedentului, fapt ce nu poate fi de condamnat.
Procesul şi contestaţia trebuie să poarte asupra fondului dreptului. Nu dau loc de exercitare a retractului litigios procesele în care prin natura lor nu pot pune în discuţie fondul dreptului, cum ar fi ordonanţele preşedinţiale, acţiunile posesorii sau cererea de validare a popririi. Contestaţia este relativă la fondul dreptului atunci când pârâtul contestă chiar existenţa dreptului, când el contestă numai întinderea dreptului astfel cum este pretins de reclamant sau, fără a contesta existenţa dreptului, consideră că a fost stins prin unul din modurile admise de lege (compensaţie, plată, remitere de datorie, dare în plată) sau a intervenit prescripţia. în absenţa unei astfel de poziţii a pârâtului în cadrul procesului nu sunt întrunite condiţiile pentru exercitarea retractului deoarece legea cere cumulativ existenţa procesului şi contestaţiei.
Contestaţia asupra fondului dreptului trebuie să existe în momentul cesiunii1. Nu
este suficient să existe numai o contestaţie posibilă sau un proces iminent, ci trebuie să existe o contestaţie efectivă, reală. Este adevărat că art. 1309 C. civ., care interzice cumpărarea de drepturi litigioase de către judecători, procurori şi avocaţi, se referă în egală măsură şi la drepturi care pot deveni obiectul unui proces viitor, dar această soluţie este valabilă numai în privinţa drepturilor litigioase prevăzute acolo. Art. 1402 C. civ. reprezintă o dispoziţie specială şi o restrângere a libertăţii contractuale, motiv pentru care nu poate primi decât o interpretare strict limitativă, care exclude analogia.
Debitorul dreptului litigios care exercită retractul trebuie să restituie cesionarului preţul cesiunii, spezele şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii, deoarece cesionarul trebuie să fie integral despăgubit (ita tamen, ut si quis datis pecuniis hujusmodi subierit cessionem, usque ad ipsam tandummodo solatarum pecuniarum quantitatem, et usurarum ejus actiones exercere permittatui)'2). Potrivit opiniei exprimate de unii autori de prestigiu3, debitorul trebuie să plătescă cesionarului, deşi art. 1402 nu o spune, cheltuielile instanţei care a dat loc la exercitarea retractului litigios. S-a apreciat însă că, pe drept cuvânt, debitorul nu trebuie obligat să restituie cesionarului cheltuielile judiciare făcute în urma cesiunii dacă această operaţiune a fost ţinută ascunsă în mod fraudulos în scopul de a lipsi pe debitorul cedat de exerciţiul retractului sau dacă cesiunea a fost deghizată sub forma unui mandat.
în legătură cu această condiţie, în jurisprudenţă şi în doctrină s-au concretizat mai multe reguli. S-a stabilit4 că debitorul trebuie să plătească preţul real al cesiunii. Preţul înscris în contract este considerat real până la proba contrară. Dacă părţile, în mod fraudulos, au stipulat în contractul de cesiune un preţ mai mare decât cel adevărat, în scopul de a face dificil exerciţiul retractului, debitorul va putea, în calitate de terţ, să dovedească simulaţia prin orice mijloc de probă, situaţie în care el nu va plăti decât preţul numărat în realitate. Dacă au intervenit două sau mai multe cesiuni succesive se ridică problema ce preţ va plăti debitorul cedat, preţul primei cesiuni sau celei ulterioare. Deşi chestiunea a fost controversată5 s-a decis, pe bună dreptate, că „exercitarea retractului litigios constituie o adevărată expropriere în favoarea unui particular, deoarece răpeşte proprietatea unui drept în schimbul unei prealabile despăgubiri stabilite de lege"16. Cum exproprierea nu se poate îndrepta decât faţă de persoana care este titularul dreptului în momentul exproprierii şi care este în drept să obţină despăgubirea legală, urmează că, „în cazul unor cesiuni succesive, pentru a exercita retractul litigios, trebuie să plătească preţul ultimei cesiuni".
4. Exercitarea retractului litigios. Art. 1402 C. civ. prevede că retractul se exercită de cel în contra căruia există un drept litigios vândut. Majoritatea doctrinei şi jurisprudenţei s-a pronunţat în sensul că numai pârâtul este în măsură să propună retractul, susţinând că admiţând contrariul ar însemna să se acorde o primă de încurajare tocmai celor contra cărora legea a introdus instituţia retractului8. S-a arătat că în cazul în care sunt mai mulţi debitori solidari, fiecare din ei poate exercita retractul chiar dacă ceilalţi ar fi renunţat. Dacă unul din aceşti debitori exercită retractul, cesionarul - retractat pierde drepturile sale contra celorlalţi debitori, drepturi pe care, însă, le are cedatul - retractant, pentru partea de datorie a fiecăruia9.
Retractul litigios trebuie propus numai pe cale principală. Prin judecarea fondului, dreptul încetează a mai fi litigios astfel încât exerciţiul retractului pe cale subsidiară ar fi lipsit de interes.
S-a arătat că este suficientă o simplă declaraţie a părţii că înţelege să exercite retractul, fără să fie nevoie de oferta reală şi de plata efectivă. Totuşi, unii autori au susţinut, pe bună dreptate că, pentru exercitarea retractului trebuie făcută plata efectivă, iar dacă se refuză, retractantul trebuie să facă oferta reală a sumelor cheltuite de cesionat0.
5. Efectele exercitării retractului litigios. în privinţa efectelor exercitării retractului litigios, acestea diferă în funcţie după cum este vorba de raporturile dintre debitorul cedat şi cesionar, dintre cesionar şi cedent şi, în fine, dintre cedent şi debitorul cedat.
S-a considerat că între debitorul cedat (retractantul) şi cesionar, retractul are efectul unei condiţii rezolutorii în privinţa contractului de cesiune de drepturi litigioase. Dreptul ce a făcut obiectul cesiunii se consideră stins şi, pe cale de consecinţă, acţiunea reclamantului se va respinge ca nefondată.
Dacă dreptul litigios este un drept real, toate drepturile reale constituite de cesionar sunt desfiinţate ca urmare a aplicării principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
Efectele exercitării retractului nu pot fi înlăturate prin retrocedarea dreptului către cedent pe calea unei anulări amiabile a contractului de vânzare de drepturi litigioase, o astfel de convenţie fiind inopozabilă celui care a exercitat retractul. S-a decis, de asemenea, că efectul propunerii retractului nu poate fi anulat nici chiar pe cale judecătorească printr-un proces de conivenţă cu cedentul, hotărârea neputând fi opusă cu autoritate de lucru judecat debitorului cedat care a propus retractul. Totuşi, legalitatea contractului de vânzare de drepturi litigioase va putea fi verificată pe cale incidentală de către instanţa învestită cu soluţionarea fondului litigiului, care este şi cea chemată a se pronunţa asupra retractului. Astfel, este posjbil ca cesiunea să fie lovită de vicii de fond sau de formă care o lipsesc de efecte juridice. în acest caz instanţa va analiza excepţia de ilegalitate a actului de cesiune, iar în măsura în care va ajunge la concluzia că acesta este nelegal, îl va înlătura din cauză şi va continua procesul între părţile iniţiale, pronunţând o hotărâre asupra fondului dreptului, fără a mai lua act de retract4.
în ce priveşte raporturile dintre cedent şi cesionar, retractul nu are nici un efect, obligaţiile trebuind a fi executate întocmai, cu toate că exercitarea retractului a stins dreptul cesionarului asupra dreptului cedat. Cedentul poate pretinde plata preţului cesiunii, cesionarul neputând opune faptul exercitării retractului drept cauză de exonerare de la obligaţia de a plăti preţul cesiunii.
Cesionarul evins prin exercitarea retractului, nu are, în genere, acţiune în garanţie contra cedentului, deoarece el, având cunoştinţă despre contestaţia care exista asupra dreptului cumpărat, a făcut un contract aleatoriu, ştiind că retractul litigios ar putea fi exercitat contra lui5). Totuşi, dacă cedentul a vândut un drept contestat în justiţie fără a preveni despre aceasta pe cesionar, acesta din urmă ar putea să cheme în garanţie pe cedent fie în temeiul art. 1341 C. civ., dacă este vorba de transmiterea unui drept real, fie în temeiul art. 1392 C. civ., dacă cesiunea poartă asupra unor creanţe sau altor lucruri necorporale.
între debitor şi cedent, în principiu, nu se creează nici un raport juridic ca urmare a exercitării retractului. Autorii care admit că retractul poate fi exercitat chiar fără plata de către debitor a preţului cesiunii sau a ofertei de plată şi consemnaţiunii, în cazul refuzului cesionatului de a primi plata, admit cedentului neplătit acţiunea oblică (art. 974 C. civ.) împotriva retractantului6.
6. Problema valabilităţii retractului litigios exercitat de către S.C. „T.K.R." S.R.L. Revenind la speţa care a prilejuit adnotarea de faţă, după părerea noastră, prima instanţă a identificat corect principalele condiţii necesare exercitării retractului: să existe un proces început dar neterminat asupra fondului dreptului vândut, vânzarea drepturilor litigioase să se fi făcut pe un preţ, plata efectivă de către retractant a sumei reprezentând preţul real al cesiunii, cheltuielile cesionarului legate de încheierea contractului şi dobânzile din ziua plăţii preţului, exercitarea retractului litigios înaintea instanţei de judecată la care se judecă fondul dreptului sau pe cale extrajudiciară, printr-o notificare. Cu toate acestea, instanţele de fond au procedat la o verificare formală a condiţiilor mai sus enumerate, fără a realiza o aprofundare a instituţiei retractului litigios, fapt care a condus în final la concluzia, vădit greşită, că retractul este operant în cauză. Aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei adnotate, o abordare cu adevărat profundă a condiţiilor de exercitare a retractului a realizat numai instanţa de recurs, care stabilind în mod corect situaţia de fapt a reuşit să facă o aplicare corespunzătoare a textelor de lege care reglementează această instituţie.
Astfel, în primul rând, aşa cum am arătat, pentru a se exercita retractul trebuie să existe un drept litigios, adică asupra fondului dreptului să existe un proces sau o contestaţie (textul din Codul civil francez prevede proces şi contestaţie, ceea ce a îndreptăţit autori consacraţi, precum D. Alexandresco7, să considere că diferenţa nu reprezintă decât o eroare de traducere; expresia „când există proces şi contestaţie asupra fondului dreptului" este mult mai exactă).
Prima instanţă nu s-a preocupat de un aspect esenţial, şi anume acela al momentului în care trebuie verificată condiţia existenţei procesului sau contestaţiei asupra fondului. Ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că existenţa contestaţiei asupra fondului dreptului trebuie să se verifice atât la momentul cesiunii cât şi la cel al propunerii retractului8.
Acest lucru considerăm că nu a fost analizat de prima instanţă atunci când, în mod greşit, a luat act de retractul litigios.
La momentul încheierii contractului autentificat sub nr. 3139/19.06.1998 între S.C. „B.T.T." S.A. şi S.C. „V.U." S.R.L. nu există o contestaţiune asupra dreptului în sensul în care cere art. 1403 C. civ., neexistând vreo cerere reconvenţională depusă la dosar şi nici măcar vreo întâmpinare.
Cererea reconvenţională formulată de S.C. „B.T.T." S.A. şi S.C. „V.U." S.R.L. în dosarul nr. 3722/1998 este mijlocul procedural prin care S.C. „T.K.R." S.R.L. dobândeşte calitate de pârât în cauză şi o dată cu aceasta calitatea de a exercita retractul.
Or, la momentul cesiunii, greşit denumită de drepturi litigioase, nu exista un proces îndreptat împotriva S.C. „T.K.R." S.R.L. în care acesta să conteste dreptul ce i se opune. Cererea reconvenţională a fost formulată în cauză de către S.C. „B.T.T." S.A. la 22.06.1998 şi de S.C. „V.U." S.R.L. la 06.07.1998, aşadar ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Deoarece drepturile cesionate au fost deduse judecăţii în dosarul nr. 3722/1998 ulterior cesiunii înseamnă în mod logic că, la momentul vânzării, acestea nu erau litigioase, în sensul că asupra lor nu exista un proces sau o contestaţie.
Pe de altă parte, tot la momentul cesiunii - 19.06.1998 , S.C. „T.K.R." S.R.L. avea calitatea de reclamant în cauză, poziţie ce nu justifică exercitarea retractului litigios. Pârâtul este singurul ce poate opune retractul. Aceasta rezultă din interpretarea literală a art.1402 C. civ. - ,,cel în contra căruia există un drept litigios...,“29) ( s.n., - Tr. C. Briciu, M. Nicolae), singurul care „se va putea libera de cesionar" (art.1402 C. civ.), respectiv de cel care ia locul reclamantului pentru a valorifica pretenţiile acestuia contra pârâtului.
în sfârşit, s-ar putea replica că Codul civil român permite retractul chiar în situaţia unei contestaţii viitoare a dreptului ce a făcut obiectul cesiunii, prin drept litigios înţelegându-se şi cel care ar putea da naştere unui proces în viitor, fapt care s-ar verifica în cauza de faţă.
Această interpretare a dreptului litigios, ca fiind şi cel ce ar da naştere unui proces în viitor nu este aplicabilă decât în materia art. 1309 C. civ. , care datorită caracterului special nu poate fi folosită într-un alt caz general prevăzut în art. 1403 C. civ.
Concluzia este că la momentul cesiunii instanţa nu era învestită cu o cerere reconvenţională şi nici măcar cu întâmpinare care să dea calitate de drept litigios cererii îndreptate în contra retractantului - S.C. „T.K.R" S.R.L. în mod greşit contractul autentificat sub nr. 3139/19.06.1993 a fost numit vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, iar instanţa nu a verificat natura reală a contractului şi şi-a întemeiat soluţia pe natura declarată de părţi.
în al doilea rând, o altă condiţie ca dreptul să fie litigios în sensul art. 1403 C. civ. şi, deci, implicit, să poată fi exercitat retractul, este aceea potrivit căreia procesul să aibă ca obiect fondul dreptului. Aceasta presupune, la rândul ei, întrunirea cumulativă a două cerinţe:
(1) calea procedurală aleasă de reclamant să permită examinarea fondului dreptului (să nu fie o procedură necontencioasă, o acţiune posesorie, ordonanţă preşedinţială, pricina să nu fie deja perimată etc.) şi (2) asupra fondului dreptului instanţa să nu se fi pronunţat deja printr-o hotărâre definitivă.
în cauza pe care o analizăm această condiţie nu era întrunită la momentul cesiunii, într-adevăr, la data cesiunii - 19.06.1998 , între S.C. „T.K.R.“ S.R.L. şi S.C. „B.T.T." S.A. nu exista un proces asupra fondului dreptului apt să asigure condiţiile exercitării retractului. Dimpotrivă, abia la 06.07.1998, când a devenit evidentă participarea la proces a cesionarei S.C. „V.U." S.R.L. , reclamanta şi-a modificat cererea din ordonanţă preşedinţială în cerere de drept comun, cu intenţia vădită de a-şi crea condiţiile exercitării retractului. Or, aşa cum corect a constatat şi instanţa de recurs, ordonanţa preşedinţială este o procedură care nu permite examinarea fondului dreptului, fiind deci inaptă de a crea un drept litigios şi, pe cale de consecinţă, a da posibilitatea exercitării retractului0.
Totodată, asupra fondului dreptului invocat de reclamanta S.C. „T.K.R." S.R.L. există deja o tranzacţie de care instanţa a luat act prin hotărâre de expedient, astfel în această privinţă nu mai există „drept litigios"31.
Rezoluţiunea de drept invocată în cererea reconvenţională opusă reclamantului după momentul cesiunii nu reprezintă o cerere la care să poată fi opus retractul, deoarece nu poartă asupra fondului dreptului, rezoluţiunea fiind numai un mijloc special de executare a contractului reprezentat în cauză de tranzactia intervenită între S.C. „T.K.R." S.R.L. si S.C. „B.T.T." S.A.
în concluzie, după părerea noastră, în speţă nu era în discuţie un drept litigios în sensul art. 1403 C. civ., adică un drept asupra căruia la momentul cesiunii să existe un proces sau o contestaţie din partea celui căruia i se opune şi care ar putea, în acest context, să folosească retractul litigios. în realitate, contestaţiunea despre care vorbeşte art. 1403 C. civ. a luat naştere o dată cu depunerea cererii reconvenţionale, ulterior cesiunii, astfel încât la acest moment cedentul şi cesionarul nu au avut reprezentarea transmiterii unor drepturi litigioase în sensul legii, drepturi care prin ipoteză fuseseră definitiv tranşate prin tranzacţie judiciară2 intervenită între părţi şi nici aceea a posibilităţii exercitării retractului litigios.
| ← Testament. Testator grav bolnav internat. Testament autentic... | Recurs. Acţiune în grăniţuire. Probe. Apreciere suverană a... → |
|---|
