Prescripția acțiunii în răspunderea membrilor organului de conducere în contextul art.139 din Legea nr.85/2006.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 291 din data de 10.06.2014
Prescripția acțiunii în răspunderea membrilor organului de conducere în contextul art.139 din Legea nr.85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art.59 din Legea nr.85/2006 administratorul/lichidatorul judiciar va întocmi și va supune judecătorului sindic raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor care le-ar fi imputabilă, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar nu mai mult de 60 de zile de la desemnarea sa.
Acest termen, însă nu este un termen de decădere, așa încât în mod nelegal judecătorul sindic a legat începutul curgerii prescripției de acest termen.
A admite această teză, sub motiv că odată cu epuizarea sa este presupus că administratorul/ lichidatorul judiciar a luat la cunoștință despre persoanele responsabile de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, ar însemna în fapt, înlăturarea posibilității pentru administrator/lichidator de a constata efectiv aceste aspecte în termenul dispus de judecătorul sindic, în ipoteza în care acesta ar fi depășit.
Aceasta deoarece, s-ar lipsi de eficiență prevederile art.139 din lege potrivit cu care constatarea privitoare la persoana care a cauzat apariția stării de insolvență poate avea loc în termen de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenței.
Secția a II-a civilă - Decizia nr.291/10 iunie 2014
Constată că prin sentința civilă nr. 128/12.02.2014 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.2013/85/2010/a8 al Tribunalului Sibiu s-a respins ca tardiv formulată cererea de atragere a răspunderii pentru plata pasivului debitoarei SC E.C. SRL formulată de lichidatorul judiciar CII S.E. împotriva pârâților B.M.R. și R.E.A.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că potrivit art. 139 din Legea nr.85/2006 acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
Pentru reclamantul lichidator judiciar termenul de prescripție a început să curgă potrivit art.59 din Legea nr.85/2006 de la data la care acesta a fost obligat, în termenul prevăzut de judecătorul sindic, termen care nu putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, să prezinte un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Procedura simplificată a insolvenței debitorului SC E.C. SRL a fost deschisă prin Încheierea comercială nr. 122/CC/2.07.2010 iar raportul cauzal trebuia depus la dosar , față de dispozițiile art. 59 din legea insolvenței, cel mai târziu la data de 2.09.2010. Cererea de atragere a răspunderii administratorilor sociali a fost înregistrată la Tribunal la data de 8.02.2013, tardiv, cu depășirea termenului de 2 ani de la data deschiderii procedurii ( 2.07.2010 ).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar CII S.E. solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului arată că dispozițiile art. 139 din Legea nr.85/2006 leagă momentul curgerii termenului de prescripție de 3 ani de data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat insolvența.
Dacă pentru lichidator momentul începerii curgerii termenului de prescripție al acțiunii este legat de depunerea raportului prevăzut de art.59 fiind situat întotdeauna după deschiderea procedurii, pentru creditori acest moment se poate situa și anterior deschiderii procedurii în măsura în care au cunoscut fapte de natura celor prevăzute în art. 138.
Dreptul la acțiunea poate lua naștere fie anterior deschiderii procedurii insolvenței în ipoteza conform căreia creditorii au cunoscut faptele administratorului înainte de deschiderea procedurii sau ulterior deschiderii în baza raportului întocmit conform art.59 din Legea nr.85/2006 de către lichidator.
În speță, ne aflăm în ipoteza în care persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în insolvență au fost identificate de către lichidator, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, prin raportul întocmit conform dispozițiilor art. 59 din Legea nr.85/2006 moment de la care începe să curgă și termenul de prescripție de 3 ani de zile.
Termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 este cel de 3 ani, termen care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana vinovată, respectiv data depunerii raportului întocmit conform art. 59 din Legea nr.85/2006, adică termenul de prescripție începe să curgă de la data de 09.11.2010 și se împlinește la data de 09.11.2013.
Sintagma "dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii";, se referă la începerea curgerii termenului de prescripție care nu trebuie să depășească 2 ani de la data deschiderii procedurii acesta fiind un termen de decădere în ce privește începerea termenului de prescripție, adică începerea termenului de prescriere nu poate să depășească doi ani de la data deschiderii procedurii.
Din interpretarea dispozițiilor art.139 rezultă că problema prescripției acțiunii de atragere a răspunderii se soluționează în funcție de momentul apariției stării de insolvență, raportat la care se stabilesc și persoanele care au cauzat starea de insolvență. De principiu, persoanele eventual vinovate de aducerea debitorului în stare de insolvență sunt identificate în raportul cauzal al lichidatorului.
Doctrina și literatura de specialitate este unanimă în a aprecia că, în condiții normale, raportul cauzal este documentul pe baza căruia se apreciază cine se face vinovat sau nu de starea de insolvență a debitoarei, astfel data acestui raport este data de începere a curgerii termenului de prescripție.
Prin urmare, începutul termenului de prescripție prevăzut de art.139 nu este unul fix, ci diferă în funcție de starea de fapt a fiecărui caz în parte și trebuie avute în vedere și anumite aspecte de ordin procedural, în lipsa cărora nu se poate vorbi despre prescripție.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Așa după cum este formulat, textul art. 139 din Legea nr.85/2006 prevede atât termenul de prescripție a promovării acțiunii în răspundere pentru plata pasivului împotriva persoanelor vinovate de ajungerea societății în insolvență, ca fiind de 3 ani, cât și momentul de la care acest termen începe să curgă.
Făcând o aplicare a normei generale cuprinse în textul din Decretul 167/1958 potrivit cu care răspunderea privind repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, textul art.139 stabilește că prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență.
Cu toate acestea, cunoașterea în aceste condiții a persoanei care a cauzat starea de insolvență nu poate fi constatată, potrivit aceluiași articol, iar pe cale de consecință prescripția nu va putea începe să curgă, mai târziu de doi ani de la data pronunțării deschiderii procedurii, formularea imperativă a textului conferind acestui termen valoarea unui termen de decădere.
În cauză, deschiderea procedurii insolvenței a fost dispusă prin încheierea comercială nr. 122/CC/02.07.2010, așa încât constatarea privind persoanele vinovate de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență putea fi realizată până la data de 02.07.2012.
În speță, se recunoaște că la data de 09.11.2010 a fost depus de către fostul lichidator B.G. un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat ajungerea debitoarei în insolvență, fără însă a se stabili persoanele responsabile în acest sens.
Un alt raport, s-a depus în cauză în data de 27.09.2011 de către actualul lichidator judiciar în care au fost identificate, de această dată, persoanele vinovate.
Ambele aceste rapoarte sunt depuse înăuntrul termenul de decădere de 2 ani mai sus menționat.
De vreme ce doar cu ocazia celui de-al doilea raport, din data de 27.09.2011, s-au identificat persoanele vinovate de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, fără a depăși însă termenul de decădere de 2 ani menționat, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă începând cu această dată, astfel încât la data introducerii cererii, respectiv 08.02.2013, termenul de prescripție nu era împlinit. Nu s-a dovedit de către pârâți că lichidatorul judiciar a cunoscut despre persoanele vinovate de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență mai dinainte de termenul din data de 27.09.2011 la care acesta a depus raportul asupra cauzelor în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr.85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art. 59 din Legea nr.85/2006 administratorul/lichidatorul judiciar va întocmi și va supune judecătorului sindic raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor care le-ar fi imputabilă, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar nu mai mult de 60 de zile de la desemnarea sa.
Acest termen, însă nu este un termen de decădere, așa încât în mod nelegal judecătorul sindic a legat începutul curgerii prescripției de acest termen.
A admite această teză, sub motiv că odată cu epuizarea sa este presupus că administratorul/ lichidatorul judiciar a luat la cunoștință despre persoanele responsabile de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, ar însemna în fapt, înlăturarea posibilității pentru administrator/lichidator de a constata efectiv aceste aspecte în termenul dispus de judecătorul sindic, în ipoteza în care acesta ar fi depășit.
Aceasta deoarece, s-ar lipsi de eficiență prevederile art. 139 din lege potrivit cu care constatarea privitoare la persoana care a cauzat apariția stării de insolvență poate avea loc în termen de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenței.
Este adevărat că textul art. 139 din Legea nr.85/2006 leagă începerea curgerii termenului de prescripție de 3 ani inclusiv de momentul la care trebuia cunoscută persoana responsabilă de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. Doar ipoteza în care termenul la îndemâna judecătorului sindic ( de 60 de zile), stabilit în vederea depunerii raportului asupra cauzelor și a persoanelor responsabile în contextul art. 59 din lege, se apreciază a nu fi un termen de decădere, momentul efectiv al depunerii acestuia, situat în interiorul termenului de 2 ani, prev. de art. 139 teza a II-a poate fi considerat ca un moment la care, în lipsă de dovadă contrară se poate prezuma că administratorul/lichidatorul judiciar putea și trebuia să știe despre persoanele responsabile în contextul art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Așa după cum s-a arătat mai sus dovada contrară în sensul că momentul întocmirii primului raport, din 09.11.2010 nu poate fi considerat ca fiind momentul la care administratorul judiciar trebuia să cunoască persoanele responsabile, o constituie faptul că, ulterior, la 27.09.2011, în raportul întocmit și depus cu această ocazie, în termenul de decădere de 2 ani prevăzut de art.139 din lege, s-au identificat persoanele responsabile.
Chiar în ipoteza în care, făcând abstracție de cele menționate, s-ar aprecia că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul la care în considerarea art. 59 alin.1 din Legea nr.85/2006 termenul de prescripție a început să curgă de la data de 02.09.2010 dată la care s-ar fi epuizat termenul de 60 de zile prevăzut de lege în care s-ar fi impus a fi depus raportul asupra cauzelor și persoanelor responsabile, se constată că în mod greșit acestuia i s-a adăugat termenul de decădere de 2 ani iar nu termenul de prescripție de 3 ani prevăzut în conținutul aceluiași articol.
Într-adevăr, termenul de prescripție este unic în toate situațiile, precum în speță este termenul de prescripție de 3 ani, numai momentul începerii curgerii sale poate fi diferit dată fiind raportarea sa la un moment prin natura sa diferit, respectiv data la care putea fi cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență. În condițiile în care un raport al administratorului/lichidatorului judiciar se întocmește și se depune în termenul stabilit de judecătorul sindic, inclusiv în această situație începutul curgerii termenului de prescripție poate fi unul diferit, în raport de care se calculează termenul fix de 3 ani menționat.
Singura ipoteză, în care începutul termenului de prescripție este unul fix, este termenul de 2 ani prev. de art. 139 din lege, calculat de o dată fixă, aceea a deschiderii procedurii insolvenței (atunci când persoana responsabilă de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu a putut fi cunoscut, nici prin raportare la textul art. 59 alin.1 din Legea nr.85/2006 în acest termen), situație în care la acest termen de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenței se adaugă termenul de prescripție de 3 ani.
De observat, că în speță, nici acest termen, care s-ar fi epuizat la 07.07.2015 calculat prin raportare la data de 07.07.2010 - data deschiderii procedurii( 07.07.2010 +2 ani 07.07.2012+3 ani 07.07.2015), nu s-a împlinit.
În condițiile în care potrivit celor mai sus menționate, prima instanță a apreciat greșit ca fiind prescrisă cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii pârâților pentru plata pasivului debitoarei, recursul acestuia urmează a fi admis pe temeiul art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul alin.5 al aceluiași articol ocazie cu care judecătorul sindic se va pronunța asupra fondului cererii de atragere a răspunderii formulată în cauză.
| ← Recurs nul pentru lipsa semnăturii/ delegaţiei ... | Drept procesual civil. Cale de atac împotriva încheierii de... → |
|---|
