Pretentii. Jurisprudență Dobânzi

Comentarii

0

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 7938 din data de 09.11.2016

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7938/2016

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE:

GREFIER:

Pe rol se află judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta. și pe pârâta , având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează cele de mai sus , după care,

Se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 26 octombrie 2016 fiind consemnate în aceea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 4 noiembrie 2016 iar ulterior pentru data de 09.11.2016, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O.. la data de 03.02.2016 sub nr. 13…/271/2016 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia la plata sumei de 21.588,40 lei reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. 32/31.07.2013 și a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 5.701,39 lei calculată de la data de 22.08.2013 până la data de 29.01.2016 și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 22.07.2013 i-a vândut pârâtei o presă de umeri tip BR1 Z015H STFDR nr. 350633 pentru prețul de 77.760 lei, fiind emisă factura nr. 32/31.07.2013. Pârâta a intrat în posesia utilajului la data de 22.07.2013, conform avizului de însoțire a mărfii. La data de 19.07.2013 pârâta a efectuat o plată parțială în valoare de 55.787,60 lei, rămânând un rest de plată de 21.588,40 lei. Deși termenul de scadență a fost la data de 22.09.2013, calculat conform art. 5 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 72/2013, pârâta nu a efectuat plata.

A învederat reclamanta că la data de 28.04.2015, pârâta a semnat și ștampilat confirmarea de sold ce i-a fost emisă, aspect care reprezintă o recunoaștere a datoriei. Astfel, creanța pe care o deține rezultă din extrasul de cont însușit de către pârâtă. S-a mai precizat că doar după ce a somat-o pe pârâtă să achite debitul, aceasta i-a transmis un răspuns prin care i-a solicitat să se prezinte la sediul său în vederea ridicării utilajului achiziționat și să-i achite suma de 21.394 lei, reprezentând contravaloare reparații.

Reclamanta a menționat că presa de umeri vândută pârâtei era un utilaj folosit, iar prețul a reflectat starea tehnică de la momentul încheierii contractului. Un utilaj nou din același model se vindea la un preț de minim 30.000 euro. Astfel, după ce a intervenit înțelegerea privind vânzarea utilajului, i-a emis pârâtei factura proformă nr. 002/18.07.2013 cu suma de 83.681,4 lei din care s-a plătit 55.787,60 lei la data de 19.03.2013. La data de 21.07.2013, a emis pârâtei factura nr. 32 în valoare de 77.376 lei, făcând un discount de 6.305,40 lei, față de valoarea inițială, tocmai pentru ca pârâta să achiziționeze componentele necesare în vederea remedierii defecțiunilor utilajului. Discountul a fost făcut în urma aprecierii mecanicului.

S-a susținut de către reclamantă că factura emisă de pârâtei în valoare de 21394,40 lei cuprinde și contravaloarea unor piese achiziționate pentru repararea altor utilaje decât presa de umeri. Mai mult, pârâta a recunoscut în răspunsul dat la somația de plată faptul că avea cunoștință despre starea tehnică a bunului la momentul achiziționării, susținând însă că s-ar fi stabilit o perioadă de încercare a utiljaului de o lună. Acest fapt este neadevărat, iar plata parțială efectuată de pârâtă la 19.07.2013, înainte de livrarea bunului, infirmă teza acesteia privind vânzarea pe încercate.

În ce privește al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că dobânda legală penalizatoare i se datorează în temeiul art. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 coroborat cu art. 3 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 72/2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 223 alin.3, art. 453 și urm. C.proc.civ., art. 2 și 3 din OG nr. 13/2011, art. 3 alin. 3 lit.b) și art. 5 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 72/2013.

În dovedire, reclamanta a propus administrarea probei cu înscrisurile anexate cererii (f.11-23), proba testimonială cu martorul și interogatoriul pârâtei.

Prin întâmpinarea formulată la data de 07.03.2016 pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

La aceeași dată pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare consensual din data de 22.07.2013 având ca obiect presa de umeri tip BR1 Z015H STFDR nr. 350633, obligarea reclamantei pârâte reconvențional la restituirea sumei de 55.787,60 lei reprezentând avansul achitat în data de 19.07.2013 și la restituirea cu titlu de daune interese a sumei de 21.394 lei reprezentând contravaloare reparații aduse utilajului, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la cererea de chemare în judecată, pârâta a arătat că suma de 55.787,60 lei nu a fost achitată cu titlu de plată parțială având în vedere data achitării - 19.07.2013, dat fiind că factura nr. 32 a fost emisă la data de 31.07.2013, astfel suma a fost achitată cu titlu de avans înainte de livrarea bunului din data de 22.07.2013, conform avizului de însoțire a mărfii. Prin urmare, suma de 55.787,60 lei a fost achitată cu titlu de avans marfă. Referitor la confirmarea de sold, pârâta a menționat că aceasta a fost semnată de către secretara societății care nu avea atribuții în acest sens.

Pârâta s-a mai apărat invocând excepția de neexecutare a contractului cu motivarea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a livra un bun funcțional și de a o garanta contra evicțiunii și bunei funcționări a bunului.

Referitor la cererea reconvențională, pârâta reclamantă reconvențional a arătat că s-a înțeles cu reclamanta să testeze utilajul timp de o lună, iar dacă acesta nu ar fi corespuns calitativ să fie returnat, iar avansul să-i fie restituit. De la momentul primirii bunului s-a constatat că nu poate fi folosit din cauză că avea ecranul electronic spart și nefuncțional, aspect cu privire la care reclamanta a fost înștiințată verbal. Având în vedere că reclamanta nu a ridicat utilajul și nici nu l-a reparat, am luat legătura cu care a constatat că utilajul are componente lipsă. Reparația utilajului nu a fost posibilă până la jumătatea lunii decembrie, din factura nr. 001341/19.12.2013 emisă de rezultând piesele comandate și reparațiile efectuate, costul fiind de 21.394 lei. Pârâta a susținut că utilajul nu este funcțional în totalitate nici în prezent, iar în perioada în care acesta a fost nefuncțional i s-au produs prejudicii din cauză că nu a putut onora comenzile clientului.

Pârâta reclamantă reconvențional a învederat că nu a cunoscut faptul că utilajul ar fi fost folosit, că nu funcționa și că avea piese lipsă. Totodată, discuțiile privind presa de umeri s-au purtat verbal datorită relațiilor comerciale existente între părți. De asemenea, faptul că până în prezent nu s-au efectuat mai multe demersuri este din cauză că a avut loc schimbarea administratorului societății la finele anului 2014.

Pârâta reclamantă reconvențional a arătat că i-a trimis reclamantei pârâtă reconvențional două notificări cu privire la problemele utilajului, la data de 13.10.2015 și 04.11.2015.

Așadar, s-a susținut că reclamanta pârâtă reconvențional este datoare să o garanteze contra oricăror vicii ascunse, care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat și tototdată are obligația de garanție pentru buna funcționare a acestuia. În temeiul art. 1700 C.civ., pârâta a precizat că este îndeptățită să solicite rezoluțiunea vânzării, având în vedere că a fost în imposibilitatea utilizării utilajului. De asemenea, garanția pentru buna funcționare este statuată și de legea nr. 449/2003.

Referitor la cererea de restituire a avansului achitat aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1701 alin. 1 C.civ., iar cheltuielile efectuate în legătură cu utilajul pe dispozițiile art. 1702 alin. 2 C.civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, art. 209 C.proc.civ., art. 1650, art. 1695-1718 C.civ., Legea nr. 449/2003.

În dovedire s-a propus administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertiză judiciară tehnică în domeniul mașini unelte, proba testimonială cu martorii.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională din data de 03.05.2016 reclamanta pârâtă reconvențional a solicitat instanței respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că înțelegerea dintre părți a fost pentru un utilaj nefuncțional cu piese lipsă, din rațiuni financiare și pentru că pârâta a preferat ca reparația să o efectueze numitul, deși i s-a propus ca utilajul să fie vândut în stare de funcționare. A fost de acord cu propunerea pârâtei, din prețul total fiind scăzută contravaloarea reparațiilor, în urma constatărilor efectuate de.

Cu privire la confirmarea de sold semnată de pârâtă prin administrator, reclamanta a arătat că este irelevantă susținerea conform căreia aceasta ar fi fost semnată de o persoană care nu avea atribuții în acest sens.

Reclamanta pârâtă reconvențional a învederat că nu s-a înțeles cu pârâta reclamantă reconvențioal ca utilajul să fie încercat timp de o lună. Este ilogic ca pârâta să fi achiziționat un utilaj funcțional pentru care a achitat un avans de 55.787,06 lei și timp de aproape trei ani să nu îl folosească și să nu întreprindă niciun demers. Mai mult, până la data de 05.10.2015, data emiterii somației de plată, pârâta reclamantă reconvențional nu a notificat-o cu privire la vreo nemulțumire privind presa de umeri. Este adevărat că ecranul electronic al utilajului a fost defect, însă s-a furnizat un alt ecran, iar după montarea tuturor pieselor lipsă, utilajul a funcționat.

S-a mai menționat că utilajul a fost reparat abia în luna decembrie 2013 din cauza lipsei administratorului de la vremea respectivă care plecase din țară. Totuși, a discutat telefonic cu reprezentantul său, iar piesele au fost furnizate în cursul aceleiași luni.

Notificările care i-au fost transmise de pârâta reclamantă reconvențional sunt rezultatul somației de plată din 05.10.2015, astfel că înainte de emiterea notificărilor nu a fost încunoștințată nici telefonic nici prin e-mail cu privire la eventualele probleme de funcționare ale utilajului. Pe de o parte, în speță nu este vorba de vicii ascunse, iar pe de altă parte nu datorează garanție pentru vicii ascunse, pârâta reclamantă reconvențional trebuind să o notifice în termen de două zile lucrătoare de la data descoperirii acestora. Astfel, pârâta este decăzută din dreptul de a invoca vicii ascunse și de a cere rezoluțiunea contractului. Mai mult, aceasta nu a procedat în conformitate cu art. 1716 alin. 2 C.civ.

În ce privește Legea nr. 449/2003, reclamanta pârâtă reconvențioal a susținut că aceasta se aplică doar consumatorilor nu și profesioniștilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ., art. 1702, art. 1709, art. 1707, art.1716 C.civ.

În dovedire s-a propus administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul C.. u și interogatoriul pârâtei reclamantă reconvențional.

În ședința publică din data de 01.06.2016 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriile părților și proba testimonială cu martorii, toate probele fiind în mod legal administrate. La data de 26.10.2016, instanța a respins proba cu expertiza judiciară tehnică specialitatea mașini unelte, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucările dosarului, reține următoarele:

În fapt, între reclamanta-pârâtă reconvențional și pârâta-reclamantă reconvențional s-au desfășurat raporturi contractuale comerciale, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de utilaje folosite în industria confecțiilor. Astfel, în luna iulie a anului 2013 între părți a avut loc încheierea unui contract consensual având ca obiect presa de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, pentru prețul de 77.376 lei, livrată pârâtei-reclamantă reconvențional la data de 22.07.2013, astfel cum rezultă din avizul de însoțire a mărfii nr. 34/22.07.2013 (f. 17). Reclamanta-pârâtă reconvențional a emis factura nr. 32 din data de 31.07.2013 cuprinzând utilajul menționat și prețul acestuia (f. 18).

La data de 19.07.2013 pârâta-reclamantă reconvențional a achitat suma de 55.787,60 lei cu titlu de plată parțială din prețul utilajului, astfel cum reiese din extrasul de cont de la fila 19 din dosar. Conform detaliilor tranzacției, plata reprezintă prețul facturii proforme nr. 2/18.07.2013.

În drept, încheierea contractelor este guvernată de principiul consensualismului, statuat de art. 1.178 C.civ., care prevede: ";contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă."; În acest sens, voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris, potrivit dispozițiilor art. 1.240 alin. 1 C.civ. Astfel, între părți a avut încheierea unui contract consensual de vânzare, având ca obiect un utilaj folosit în industria confecțiilor, în privința căruia legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea valabilă.

În ce privește cererea de chemare în judecată, urmează să analizăm temeinicia pretențiilor reclamantei-pârâtă reconvențional prin raportare la apărările pârâtei-reclamantă reconvențional, cu referire la probele administrate în cauză.

Pe calea prezentului demers judiciar reclamanta-pârâtă reconvențional urmărește obligarea părții adverse la plata sumei de 21.588,40 lei reprezentând restul de plată din prețul presei de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633. Pârâta-reclamantă reconvențional a recunoscut efectuarea plății parțiale în cuantum de 55.787,60 lei susținând că a fost făcută cu titlu de avans precum și că nu-i datorează restul de plată având în vedere că nu i s-a vândut un bun funcțional, invocând excepția de neexecutare a contractului.

Creanța pe care reclamanta-pârâtă reconvențional o are împotriva pârâtei-reclamantă reconvențional rezultă în primul rând din susținerile părților, confirmate de înscrisurile depuse în probațiune: avizul de însoțire a mărfii nr. 34/22.07.2013 atestă faptul primirii utilajului de către pârâtă; factura fiscală nr. 32/31.07.2013 dovedește vânzarea și prețul acesteia.

Totuși, pârâta-reclamantă reconvențional s-a apărat invocând excepția de neexecutare a contractului, cu motivarea că reclamanta-pârâtă reconvențional nu și-a îndeplinit obligația de a livra un bun funcțional. Vânzătoarea a susținut că înțelegerea a fost să comercializeze un utilaj folosit, cu piese lipsă, care urma să fie reparat de către cumpărătoare, aspect contestat de aceasta din urmă.

În ce privește obligația reclamantei-pârâtă reconvențional de a o garanta pe pârâta-reclamantă reconvențional contra evicțiunii și pentru buna funcționare a bunului, apreciem că aceste obligații nu sunt specifice contractelor sinalagmatice, nefiind obligații esențiale în lipsa cărora nu poate fi concepută obligația celeilalte părți. Astfel, în privința acestora nu poate fi invocată excepția de neexecutare a contractului ca mijloc de apărare, ci efectele obligației de garanție contra evicțiunii/bunei funcționări.

Înainte de a analiza condițiile excepției de neexecutare a contractului, se impune să arătăm că vânzarea ce a avut loc între părți este un contract sinalagmatic, cu efecte specifice. Contractele sinalagmatice se caracterizează prin reciprocitatea și interdependența obligațiilor care izvorăsc din acestea. Interdependența obligațiilor reciproce ale părților în contractele sinalagmatice constituie regula potrivit căreia niciuna dintre obligațiile reciproce ale părților nu poate fi concepută în lipsa celeilalte. În cazul în care s-ar admite că o parte este ținută la executare, chiar dacă cealaltă nu-și execută propria obligație, s-ar ajunge la ruperea legăturii de interdependență dintre cele două obligații, legătură care este de esența contractului sinalagmatic.

Printre efectele specifice ale contractelor sinalagmatice se regăsește și excepția de neexecutare a contractului, reglementată de art. 1.556 C.civ., care prevede în alin. 1: ";atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este ținută să execute mai întâi.";

Justificarea existenței acestui mijloc de apărare constă în principiul obligativității contractului, statuat de art. 1270 alin. 1 C.civ. (pacta sunt servanda), în sensul că partea căreia i se opune excepția este sancționată tocmai pentru conduita sa culpabilă constând în neexecutarea obligației asumate.

Pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractului trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- obligațiile reciproce ale părților să-și aibă temeiul în același contract, iar nu să aibă izvoare diferite;

- să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea părții care pretinde executarea;

- neexecutarea să fie imputabilă părții care pretinde executarea, iar nu să se datoreze unei fapte săvârșite de partea care invocă excepția sau unei împrejurări care exclude vinovăția;

- ambele obligații să fie exigibile la data invocării excepției, și să nu existe o anumită ordine în executarea obligațiilor;

În măsura în care sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții, partea îndreptățită poate invoca excepția direct față de cealaltă parte, fără a fi nevoie de punerea în întârziere, sau de sesizarea instanței.

Analizând în prezenta cauză îndeplinirea condițiilor invocării excepției de neexecutare a contractului, apreciem că nu este îndeplinită condiția existenței unei neexecutări, chiar parțiale, dar suficient de importantă, din partea reclamantei-pârâte reconvențional, care pretinde executarea. Din răspunsurile date de reclamanta-pârâtă reconvențional la interogatoriu (f. 92) reiese că s-a înțeles cu administratorul societății pârâte-reclamantă revonvențional să îi vândă un utilaj second hand, urmând ca acesta să fie reparat de către numitul, mecanicul colaborator al acesteia din urmă. Prin răspunsul la interogatoriu pârâta-reclamantă reconvențional a susținut în continuare faptul că utilajul a fost livrat nefuncțional, având nevoie de reparații (f. 99), reclamanta-pârâtă reconvențional încălcându-și obligația de a-i vinde un bun funcțional.

Din declarația dată de mecanicul reiese că presa de umeri pe care a fost chemat să o repare era una second hand, iar că dl., administratorul de la acea vreme al societății pârâte l-a contactat pentru a vedea starea utilajului și pentru a indica ce reparații trebuie efectuate. După ce a constatat lipsurile utilajului a discutat cu administratorii ambelor părți, iar în termen de 3 luni presa de umeri a fost reparată și în stare de funcționare. De asemenea, martorul a precizat că dl i nu a spus că ar dori să trimită utilajul înapoi vânzătoarei și nici că ar fi fost nemulțumit de starea acestuia. Totodată, mecanicul a declarat că prețul unui utilaj nou de acest tip ar fi de câteva zeci de mii de euro, cert este că peste 20.000 euro (f. 109).

Martorul a declarat că a participat la descărcarea utilajului, ocazie cu care a observat că acestuia îi lipsesc piese, fapt care se vedea cu ușurință, fără a avea nevoie de cunoștințe de specialitate, acest lucru fiind imediat adus la cunoștința dlui, administratorul pârâtei-reclamantă reconvențional de la acea vreme. Totuși, utilajul a fost descărcat și instalat în secția de producție, fără a fi folosit în producție (f. 118).

Martorul a declarat în același sens cu martorul, arătând că utilajului îi lipseau piese și că a fost instalat în secție, punerea în funcțiune la momentul primirii fiind imposibilă (f. 119).

Din probatoriul menționat reiese faptul că reclamanta-pârâtă reconvențional i-a vândut pârâtei-reclamantă reconvențional presa de umeri în stare uzată și nefuncțională, starea tehnică a acesteia fiind constatată imediat după recepționare. Totuși, niciunul din martorii audiați în cauză nu a declarat că administratorul societății cumpărătoare ar fi avut o reacție din care să rezulte faptul că se aștepta să-i fie livrat un bun nou sau funcțional. Relevantă este atitudinea pârâtei-reclamantă reconvențional, care a instalat presa de umeri în secția de producție și a luat legătura cu mecanicul pentru a o repara. Rezultă astfel că înțelegerea dintre părțile contractului de vânzare a fost în sensul de a vinde, respectiv cumpăra un utilaj folosit, cu piese lipsă, la un preț mai redus.

Conform facturii proforme nr. 002/18.07.2013 emisă de reclamanta-pârâtă reconvențional (f. 21) prețul presei de umeri a fost stabilit la suma de 83.681,4 lei, însă în final factura fiscală s-a emis pentru suma de 77.376 lei. Acest fapt vine în sprijinul tezei conform căreia utilajul a fost vândut la un preț mai redus decât cel inițial pentru că necesita reparații pentru a funcționa.

Apreciem că în cazul în care pârâta-reclamantă reconvențional ar fi convenit cu reclamanta-pârâtă reconvențional să-i vândă un utilaj în stare de funcționare, fără a necesita reparații, trebuia să ceară ridicarea bunului imediat după recepționare sau să facă demersuri de restituire pentru neconformitate. Pârâta-reclamantă reconvențional nu a făcut dovada existenței unor astfel de demersuri, notificările din data de 12.10.2015 și din 04.11.2015 fiind emise doar ca un răspuns la somația de plată recepționată la data de 05.10.2015 (f. 16, f. 58 și f. 61). Pârâta a susținut că a înștiințat-o verbal pe reclamantă de nenumărate ori, însă fără rezultat. Deși sarcina probei i-a aparținut, pârâta nu și-a dovedit susținerile, chiar dacă martorii propuși de aceasta au declarat că imediat după primirea presei de umeri dl. l-a sunat pe dl. i - administratorul reclamantei-pârâtă reconvențional. Martorii nu au înțeles ce s-a discutat la telefon, arătând că s-a vorbit în limba turcă, pe care nu o cunosc.

Ar fi fost mai mult decât firesc ca pârâta-reclamantă reconvențional să o notifice în scris pe reclamanta-pârâtă reconvențional cu privire la faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și să nu stea în pasivitate mai mult de doi ani, având o reacție doar în momentul în care i s-a solicitat să achite restul de preț.

În ce privește extrasul de cont cuprinzând creanța datorată de pârâta-reclamantă reconvențional, extras semnat de aceasta, efectele semnării și ștampilării nu o pot lipsi de dreptul de a invoca excepția de neexecutare a contractului.

Întemeindu-ne pe cele expuse putem concluziona că reclamanta-pârâtă reconvențional nu și-a asumat prin contractul de vânzare obligația de a vinde presa de umeri în stare de funcționare, ci obligația de a vinde presa de umeri în stare folosită, cu piese lipsă, la un preț redus. Astfel, reclamanta-pârâtă reconvențional și-a îndeplinit obligația de a preda bunul și de a transmite proprietatea asupra acestuia, conform art. 1672 C.civ.

Ținând seama că a doua condiție a excepției de neexecutare a contractului nu este îndeplinită și de faptul că legea impune îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții redate mai sus, este de prisos a proceda la analiza celorlalte.

Pentru aceste considerente, având în vedere că apărarea întemeiată pe excepția de neexecutare a contractului este nefondată, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta-reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 21.588,40 lei reprezentând restul de plată din prețul presei de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, constatat prin factura fiscală nr. 32/31.07.2013.

Cu privire la cererea reconvențională, vom analiza temeinicia pretențiilor pârâtei-reclamantă reconvențional prin raportare la apărările reclamantei-pârâtă reconvențional, cu referire la probele administrate în cauză.

Pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare încheiat la data de 22.07.2013 având ca obiect presa de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, pentru vicii ascunse, cu consecința restituirii sumei de 55.787,60 lei.

Deși s-au invocat și dispozițiile art. 1.700 C.civ., apreciem că acestea nu sunt aplicabile, având în vedere că din situația de fapt nu rezultă că un terț sau chiar vânzătorul l-ar fi tulburat pe cumpărător în stăpânirea netulburată a bunului vândut, astfel că nu putem vorbi despre vreo evicțiune.

În privința garanției pentru vicii ascunse, aceasta este prevăzută de art. 1.707 alin. 1 C.civ.: ";vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic.";

Conform art. 1.707 alin. 2 și 3 C.civ., este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent, iar garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului. Din aceste texte de lege rezultă condițiile garanției contra viciilor: a) viciul să fie ascuns; b) viciul să fi existat la momentul predării; c) viciul să fie grav.

Referitor la efectele răspunderii vânzătorului pentru vicii, potrivit art. 1.710 alin. 1 lit. d) C.civ., în temeiul garanției contra viciilor, cumpărătorul poate cere instanței, printre altele, rezoluțiunea vânzării.

În privința termenului de aducere la cunoștință a viciilor acesta este de două zile lucrătoare în cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil corporal, nerespectarea termenului atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a cere rezoluțiunea vânzării - art. 1.709 alin 1 și 2 C.civ.

Pârâta-reclamantă reconvențional a precizat că a constatat că bunului îi lipsesc anumite componente precum și că ecranul electronic era spart imediat după recepționarea lui, la data de 22.07.2013. De asemenea, faptul că utilajului îi lipseau și alte componente decât cele evidente sau că avea și alte defecțiuni, a fost descoperit ulterior de către mecanicul, care a reparat utilajul la finele anului 2013, emițând în acest sens factura nr. 130041/19.12.2013 (f. 50). Astfel, viciile de funcționare ale utilajului au fost constatate chiar după livrare, atât de martorul, cadru P.S.I., care nu are cunoștințe de specialitate, cât și de martorul, care, împreună cu mecanicul societății, a încercat să pună în funcțiune presa de umeri. De asemenea, celelalte vicii au fost descoperite de mecanicul cu ocazia inspectării bunului.

Așadar, apreciem că defecțiunile prezentate de presa de umeri la momentul recepționării ei nu reprezintă vicii ascunse, acestea fiind descoperite de pârâta-reclamantă reconvențional fără asistență de specialitate. Mai mult, astfel cum am reținut mai sus, părțile conveniseră să încheie contractul de vânzare cu privire la un bun folosit, cu piese lipsă. Martorul a arătat cu ocazia audierii că înlocuind primele piese s-a dovedit că pentru funcționarea utilajului trebuiau înlocuite și alte componente, reparația durând aproximativ 3 luni, după care utilajul a funcționat. În privința viciilor ascunse descoperite de mecanicul, apreciem că acestea nu puteau fi constatate fără asistență de specialitate, însă pârâta-reclamantă reconvențional trebuia să le aducă la cunoștința vânzătoarei în termen de două zile lucrătoare de la data descoperirii lor.

Această atitudine de pasivitate a pârâtei-reclamantă reconvențional ne face să prezumăm că și-a asumat toate problemele de funcționare ale utilajului în momentul în care a fost de acord să achiziționeze unul second hand la un preț mult mai redus decât unul nou, cel mai probabil din cauza diferenței semnificative dintre prețul unui utilaj folosit și prețul unuia nou.

Toate susținerile privitoare la faptul că reclamantei-pârâtă reconvențional i s-au adus la cunoștință problemele de funcționare ale utilajului sunt lipsite de suport probatoriu. Tot nedovedit este și faptul că ulterior reparării utilajului acesta nu a fost folosit în producție. Astfel, martorul a susținut că după ce a reparat utilajul acesta a funcționat. Această relatare se contrazice cu depozițiile celorlalți doi martori, care au arătat că utilajul nu a funcționat și că nu a fost folosit în producție, fără însă să se pună problema returnării lui. Totuși, apreciem că declarația mecanicului este cea care corespunde cu realitatea, fiind persoana cea mai avizată pentru a cunoaște dacă utilajul a funcționat ulterior reparației sau nu, înlăturându-se astfel varianta pârâtei-reclamantă reconvențional relativ la nefuncționarea utilajului.

În concluzie, pârâta-reclamantă reconvențional nu este îndreptățită să obțină pe calea prezentului demers judiciar rezoluțiunea vânzării presei de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, pentru vicii ascunse.

Relativ la obligația de garanție pentru buna funcționare a bunului vândut, dispozițiile art. 1.716 alin. 1 C.civ. prevăd: "(1) În afară de garanția contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcționare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecțiuni ivite înăuntrul termenului de garanție, să repare bunul pe cheltuiala sa.";

Aceste dispoziții legale oferă cumpărătorului unui bun care s-a defectat înăuntrul termenului de garanție dreptul să obțină repararea lui de către vânzător pe cheltuiala sa. Reclamanta-pârâtă reconvențional a susținut că nu s-a stabilit o perioadă de încercare a utilajului, dat fiind că pârâta-reclamantă reconvențional a cunoscut faptul că utilajul nu era funcțional. Totodată, nu s-a remis certificat de garanție sau declarație de conformitate (răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu).

La dosarul cauzei nu a fost depus certificatul de garanție pentru utilajul cumpărat, susținerile pârâtei-reclamantă reconvențional fiind nedovedite, vânzătoarea negarantând buna funcționare a utilajului pentru o anumită perioadă de timp. Mai mult, dat fiind că s-a vândut un utilaj la mâna a doua căruia îi lipseau piese vânzătoarea nu avea cum să garanteze buna lui funcționare.

Pârâta-reclamantă reconvențional a menționat că i-a solicitat vânzătoarei să-i restituie prețul și să ridice utilajul de la sediul său, fapt care nu s-ar fi întâmplat. Totuși, aceste susțineri nu s-au probat și chiar dacă ar fi solicitat cele menționate, reclamanta-pârâtă reconvențional era îndreptățită să refuze, dat fiind că nu a garantat buna funcționare a produsului vândut la mâna a doua.

În ce privește Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, reținem că aceasta nu este aplicabilă în raporturile dintre părți. Conform art. 1 din lege aceasta reglementează aspecte privind vânzarea produselor, inclusiv a celor executate la comandă, și garanțiile asociate acestora, în vederea asigurării protecției consumatorului. În sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Având în vedere că pârâta-reclamantă reconvențional nu este consumator în raportul de vânzare avut cu reclamanta-pârâtă reconvențional, garanțiile reglementate de Legea nr. 449/2003 nu i se aplică.

Așadar, pârâta-reclamantă reconvențional nu este îndreptățită să obțină contravaloarea reparațiilor efectuate la presa de umeri în cuantum de 21.394 lei, obligația de garanție pentru buna funcționare fiind inexistentă.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional, ca neîntemeiată.

Referitor la dobânda legală penalizatoare pretinsă de reclamanta-pârâtă reconvențional, reținem prevederile art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, care prevăd: "în raporturile dintre profesioniști, creanța constând în prețul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare în cazul în care: creditorul, inclusiv subcontractații acestuia, și-au îndeplinit obligațiile contractuale;"; Pârâta-reclamantă reconvențional nu a negat că debitul datorat ar fi producător de dobânzi, ci perioada de calcul a acestora.

În acest sens, dobânda penalizatoare curge de la scadență până la momentul plății, în condițiile dispozițiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare - art. 3 alin. 2 din Legea nr. 72/2013. Prin această dispoziție se stabilește momentul de la care curge dobânda în cazul în care părțile au prevăzut în contract data scadenței. "Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene:

a) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată;

b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepția mărfurilor sau prestarea serviciilor;"; - art. 3 alin. 3 lit. a) și b) din Legea nr. 72/2013.

În prezenta cauză părțile nu au prevăzut un termen de plată a contravalorii presei de umeri, prin factura nr. 32/31.07.2013 nefiind stabilită o scadență. De asemenea, nu cunoaștem momentul la care a fost primită de cumpărătoare factura menționată, pentru a reține aplicabilitatea lit. a) a art. 3 alin. 3. Cunoaștem însă data la care a avut loc recepția presei de umeri, moment recunoscut de ambele părți ca fiind data de 22.07.2013. Astfel, dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 21.588,40 lei a curs începând cu data de 22.08.2013 (după 30 de zile de la primirea utilajului), calculul fiind făcut de reclamanat-pârâtă reconvențional până la data de 29.01.2016, în temeiul art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta-reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 5.701,39 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată de la data de 22.08.2013 până la data de 29.01.2016 și în continuare, până la data plății efective a debitului principal.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că a pierdut procesul, instanța va obliga pârâta-reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 1.576 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, plată dovedită prin chitanța din data de 01.02.2016 - f. 26. Cheltuielile de judecată pe care le-a făcut pârâta-reclamantă reconvențional rămân în sarcina acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional, cu sediul în Arad, , jud. Arad, cu sediul procesual ales în Aradjud. Arad, , CUI, cont bancar, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional., cu sediul în O.., jud. B.., CUI, cu sediul procesual ales în O.., jud. B...

Obligă pârâta-reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 21.588,40 lei, reprezentând pretenții.

Obligă pârâta-reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 5.701,39 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată de la data de 22.08.2013 până la data de 29.01.2016 și în continuare, până la data plății efective a debitului principal.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional ca neîntemeiată.

Obligă pârâta-reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 1.576 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria O...

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 09.11.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

← Granituire. Jurisprudență Grăniţuire		Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Granituire. Jurisprudență Grăniţuire Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj